ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6230/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6230/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2

aprilie 2010, sub nr. 16894/3/2010, pe rolul Tribunalului București, secția a

III-a civilă, reclamanta Primăria municipiului București, prin Primarul

General, a chemat în judecată pe pârâții A.S.P., R.M.L. și A.I., pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută parțială a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 14 decembrie 2000 la biroul

notarial "I.G.", cu privire la înstrăinarea a 4 prăvălii situate la

parterul imobilului din București str. G-ral B. colț cu C.V., devenit C.V.,

împreună cu terenul aferent, nulitatea absolută parțială a certificatului de

moștenitor din 15 iunie 2009 emis de notar S.B.T. - moștenitor A.I., să se

dispună rămânerea în proprietatea pârâtului A.I. numai a unei singure prăvălii

(plus anexele) din cele 4 situate la adresa menționată, împreună cu terenul

aferent acesteia, în suprafață de 10,99 mp și nr. cadastral x; 1/1 intabulat în

CF nr. x a sectorului 1, București, iar două prăvălii împreună cu anexele și

terenul aferent de 60 mp, individualizate cu nr. 3 și 4 în contractul de

vânzare-cumpărare autentificat în 20 februarie 1950 dintre S.O.E. și S.M.,

având numerele cadastrale x; 1/2 intabulate în CF a sectorului 1, București și

y; 1/3 intabulate în CF a sectorului 1, București să revină în administrația

Primăriei municipiului București, pentru a putea fi retrocedate conform Legii

nr. 10/2001, moștenitorilor de drept, S.S. și S.M.M..

La 10 mai 2010,

reclamanta a depus precizare la acțiunea introductivă, respectiv completare a

acesteia, solicitând și nulitatea absolută parțială a certificatului de

moștenitor din 15 iunie 2009, întrucât cele două prăvălii și anexele la care se

referă contractul nu făceau parte din masa succesorală.

Pe parcursul

procesului, s-a depus cerere de intervenție în interes propriu de către numiții

S.S. și S.M.M., prin care au solicitat obligarea reclamantei de a soluționa

notificarea din 17 august 2001, referitoare la cele două spații comerciale

prăvălii, conform contractului de vânzare-cumpărare x/1950, precum și nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare din 14 decembrie 2000 și a actelor

subsecvente.

Această cerere a fost

respinsă la 17 martie 2011, conform celor indicate în încheierea de ședință de

la acea dată.

În ședința publică de

la 12 mai 2011 s-a pus în discuția părților excepția lipsei capacității de

folosință a reclamantei Primăria municipiului București, invocată de pârât, în

combaterea căreia reclamanta a depus la dosar o cerere, la data de 14 aprilie

2011, prin care a solicitat să se dispună îndreptarea erorii materiale

strecurată în acțiune, în sensul că reclamant este Municipiul București, prin

Primarul General, arătând că oricum cererea era formulată prin directorul

executiv al Primăriei, care a acționat în numele Primarului.

Prin Sentința civilă

nr. 867 din 12 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului

București, prin Primar General, pentru lipsa capacității de folosință a

reclamantei; s-a respins cererea acesteia privind îndreptarea de eroare

materială, depusă la 14 aprilie 2011.

Tribunalul a

considerat că excepția este întemeiată în raport de dispozițiile art. 21 din

Legea nr. 215/2001, conform cărora unitățile administrativ-teritoriale, în

speță, Municipiul București, sunt persoane juridice de drept public, cu

capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, subiecte ale raporturilor

juridice cu persoane fizice sau juridice, primarii fiind reprezentanții

acestora potrivit art. 62 din aceeași lege.

Primăria municipiului

București, ca structură funcțională, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, în

a cărei compunere intră primarul, secretarul și aparatul de specialitate al

acestuia, nu are capacitate de folosință și de exercițiu în condițiile

Decretului nr. 31/1954, nu este subiect de drept și nici legitimarea procesuală

de a sta ca parte în proces.

Susținerea

reclamantei, în sensul că acțiunea a fost exercitată prin reprezentantul legal,

Primarul General, nu are relevanță sub acest aspect și nu acoperă lipsa

capacității de folosință, deoarece nu se confundă noțiunea de

reprezentant/reprezentare cu aceea de parte în proces, cu drepturi și obligații

pe plan juridic.

Cererea reclamantei,

de îndreptare a erorii materiale din acțiune în privința reclamantului, nu a

fost primită și nu poate înlătura acest viciu al acțiunii, deoarece tinde la

schimbarea cadrului procesual, respectiv modificarea cererii, ceea ce nu mai

este posibil față de dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel petenții S.S. și S.M.M., Municipiul București, prin

Primarul General, și Primăria municipiului București, prin Primarul General.

Prin Decizia nr. 874

A din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității apelului declarat de

apelanții intervenienți S.S. și S.M.M..

A respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelanții intervenienți împotriva sentinței civile

sus-menționate; a admis apelul declarat de apelanții reclamanți Municipiul

București, prin Primarul General, și Primăria municipiului București, prin

Primarul General împotriva aceleiași sentințe, a desființat sentința apelată și

a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

În ceea ce privește

apelul declarat de către Municipiul București, prin Primarul General, și

Primăria Municipiului București, Curtea a constatat că acesta este întemeiat.

La data de 14 aprilie

2011, Primăria municipiului București a depus o cerere de îndreptare a erorii

materiale, în sensul că reclamant este Municipiul București, prin Primarul

General, precizându-se că acțiunea a fost formulată în conformitate cu

Dispoziția Primarului General nr. 1808/2008, dispoziție care este atașată la

dosarul instanței de fond, și din care reiese că mandatul împuternicitului este

să reprezinte, în fața instanțelor de judecată, Municipiul București. În baza

art. 21 alin. (3), art. 61 alin. (1) și art. 68 alin. (1) din Legea nr.

215/2001 republicată și modificată, Primarul General dispune ca directorul

executiv al Direcției Juridic, Contencios și Legislație să aducă la îndeplinire

atribuțiile acestuia în legătură cu apărarea intereselor Municipiului București

și să reprezinte interesele municipalității în fața tuturor instanțelor

judecătorești.

Reiese că mandatul

Primatului General și al directorului executiv este de a reprezenta în justiție

doar interesele Municipiului București.

Așadar, este vorba

doar de o eroare materială, cu atât mai mult cu cât și taxa de timbru a fost

achitată de către Municipiul București, din contul acestuia.

În cauză erau

incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 1, și anume cererea nu se

socotește modificată atunci când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul

acesteia.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul A.I., criticând-o pentru următoarele motive:

În mod greșit a

apreciat instanța de apel că acțiunea introdusă de Primăria municipiului

București la data de 2 aprilie 2010, ce formează obiectul prezentului dosar,

este formulată de o persoană ce are capacitate procesuală de folosință.

Curtea de Apel nu a

ținut seama de dispozițiile prevăzute de Legea nr. 215/2001, privind

administrația publică locală și nici de dispozițiile imperative ale C. proc.

civ., privind capacitatea de folosință.

De asemenea, a

aplicat în mod greșit art. 132 C. proc. civ., calificând "cererea de

îndreptare eroare materială", depusă de Primăria municipiului București la

termenul din 14 aprilie 2011, ca fiind o cerere de îndreptare eroare materială,

deși este mai mult decât evident că, prin acea cerere, reclamanta a încercat să

eludeze dispozițiile art. 132 alin. (1) și să modifice cadrul procesual, în mod

tardiv, la un termen ulterior primei zile de înfățișare.

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

în fața instanței de judecată, în calitate de titular de drepturi și obligații,

nu poate sta decât unitatea administrativ-teritorială, reprezentată, după caz,

de primar sau de președintele consiliului județean.

Conform art. 20 alin.

(1) din aceeași lege, sunt unități administrativ-teritoriale comunele, orașele,

municipiile și județele.

Potrivit art. 77,

Primăria municipiului București nu are capacitate de folosință, fiind doar un

simplu aparat operațional, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului

local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale

colectivității locale.

Deci, Primăria

municipiului București nu este o entitate cu personalitate juridică, care și-ar

putea valorifica singură drepturile și obligațiile într-un proces civil.

Actele de procedură

făcute de o persoană fără capacitate de folosință sunt nule.

îndreptare eroare materială depusă de Primăria municipiului București nu se

poate întemeia pe art. 132 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, prin această

cerere, se încearcă, în realitate, a se schimba cadrul procesual în ce privește

reclamantul.

În analizarea

prezentului recurs, trebuie să se aibă în vedere precizările făcute de către

consilierul Primăriei municipiului București, la prima instanță, consemnate în

încheierea din data de 17 martie 2011, deci, anterior depunerii cererii de

îndreptare eroare materială. Aceste susțineri au fost făcute, întrucât, la

termenul din 17 martie 2011, s-a pus, pentru prima dată, în discuție excepția

lipsei capacității de folosință a intimatei reclamante, excepție invocată de

recurentul pârât prin întâmpinarea depusă la 9 septembrie 2010.

Astfel, la data de 17

martie 2011, reclamanta, prin consilier, a învederat că a formulat cererea de

chemare în judecată în numele Primăriei municipiului București, întrucât

aceasta a fost parte în Dosarul nr. 36153/3/2008, având ca obiect revizuire,

dosar ce stă la baza pretențiilor din prezenta cauza, justificând, totodată,

că, din moment ce Primăria municipiului București a fost parte într-un dosar anterior,

are capacitate procesuală de folosință și în prezenta cauză.

De asemenea, la

același termen, Primăria municipiului București, prin consilier, a menționat că

Municipiul București și Primăria municipiului București, reprezentați de

Primarul General, sunt una și aceeași persoană juridică.

Ulterior acestor

afirmații consemnate în încheierea de ședință din 17 martie 2011, Primăria

municipiului București revine asupra apărărilor făcute cu privire la excepția

lipsei capacității de folosință a reclamantei, susținând că, de fapt, s-a

strecurat o eroare materială în cererea de chemare în judecată și în toate

actele depuse de această instituție în dosar, până în acel moment.

Or, având în vedere

împrejurările în care s-a depus această cerere privind îndreptarea de eroare

materială, este evident că, prin aceasta, se încearcă de către Primăria

municipiului București să se schimbe cadrul procesual la un termen ulterior

primei zile de înfățișare, fapt nepermis de art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

S-a încercat, prin

această cerere supranumită "cerere de îndreptare eroare materială",

să se înlocuiască intimata reclamantă, Primăria municipiului București, care nu

are capacitate de folosință, cu unitatea administrativ-teritorială, respectiv

Municipiul București, pentru a nu se recurge la anularea cererii de chemare în

judecată.

Primăria este o

structură instituțional administrativă, fără personalitate juridică, iar,

într-o atare situație, în raport de dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc.

civ., nu poate sta ca parte într-un proces civil, sancțiunea fiind anularea

cererii prin analogie cu dispozițiile art. 43 alin. (2) și art. 161 din același

cod.

Recurentul-pârât a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul

respingerii apelului formulat de Primăria municipiului București și menținerii

sentinței pronunțate de Tribunalul București, ca fiind temeinică și legală.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimații nu au depus

întâmpinare.

La termenul de

astăzi, 15 octombrie 2012, Înalta Curte a supus dezbaterii excepția lipsei

calității procesuale active a apelantului Municipiul București, prin Primarul

General, în declararea apelului în raport de împrejurarea că nu a fost parte în

dosarul primei instanțe.

Analizând decizia atacată

în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel a

procedat la o greșită aplicare a legii (art. 132 alin. (2) pct. 1 C. proc.

civ., art. 21 alin. (3), art. 61 alin. (1), art. 68 alin. (1) din Legea nr.

215/2001) atunci când a considerat că cererea formulată de Primăria

municipiului București, la data de 14 aprilie 2011, reprezintă o cerere de

îndreptare a erorii materiale în legătură cu persoana reclamantului, care

constituie, totodată, o simplă cerere precizatoare a acțiunii în legătură cu

acest aspect, precum și atunci când, în stabilirea persoanei reclamante ca

fiind Municipiul București, prin Primarul General, în loc de Primăria

municipiului București, a acordat relevanță mandatului acordat de Primarul

General directorului executiv al Direcției Juridic, Contencios și Legislație,

în reprezentarea municipalității, prin Dispoziția nr. 1808/2008.

Acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, la data de 2 aprilie 2010, astfel cum a fost

completată la 10 mai 2010, a fost formulată, în calitate de reclamantă, de

Primăria municipiului București, prin Primarul General.

Cererea depusă de

aceeași parte la 14 aprilie 2011, prin care a solicitat "îndreptarea

erorii materiale" strecurate la data formulării acțiunii, în sensul că

reclamant este Municipiul București, prin Primarul General, a fost calificată

în mod greșit după denumirea dată de parte, deoarece nu vizează îndreptarea

unor simple greșeli materiale din cuprinsul cererii, ci tinde la schimbarea

cadrului procesual, prin înlocuirea reclamantei inițiale cu un alt reclamant,

în scopul justificării capacității procesuale de folosință a acestuia din urmă.

Cererea de înlocuire

a reclamantei inițiale cu un alt reclamant, respectiv a unei structuri fără

personalitate juridică cu persoana juridică propriu-zisă, reprezintă o

modificare a cererii de chemare în judecată, și anume a unuia dintre elementele

prevăzute de art. 112 pct. 1 C. proc. civ.

Din punct de vedere

procedural, o atare modificare trebuie cerută până la prima zi de înfățișare,

or, în speță, cererea s-a făcut cu mult peste acest termen, fiind în mod legal

respinsă față de opoziția pârâtului exprimată în condițiile art. 108 alin. (3)

C. proc. civ., respectiv la prima zi de înfățișare ce a urmat după depunerea

cererii și înainte de a pune concluzii pe fond (termenul din 12 mai 2011, la

care a fost și soluționată cauza).

Prin urmare,

reclamanta era decăzută din dreptul de a depune o asemenea cerere conform art.

103 alin. (1) C. proc. civ.

Greșelile materiale

la care se referă 132 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. vizează simple erori

formale strecurate în cuprinsul cererii, cum ar fi greșeli de nune ale

părților, de date, de calcul, dar în niciun caz nu pot viza schimbarea unei

părți, respectiv a unui element esențial al cererii de chemare în judecată, cu

o altă parte.

Poziția

reprezentantului reclamantei de la termenul din 17 martie 2011, în sensul că

acțiunea a fost formulată de Primăria municipiului București, deoarece aceasta

a figurat ca parte în dosarul de revizuire pe care se fundamentează acțiunea de

față și că aceasta și Municipiul București sunt una și aceeași persoană nu este

relevantă în calificarea cererii depuse la 14 aprilie 2011, de către

reclamantă, față de dispozițiile procedurale sus-enunțate.

În afară de aceasta,

este fără dubiu că cererea depusă la termenul sus-menționat a fost formulată în

scopul respingerii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a

reclamantei, invocată de către recurentul pârât în condițiile legii, dar nu

poate avea efectul scontat de către partea respectivă, în raport de cele

arătate în precedent.

Nici achitarea taxei

judiciare de timbru de către Municipiul București și nici mandatul general

acordat de Primarul General al Municipiului București, în baza Dispoziției nr.

1808 din 17 decembrie 2008, către directorul executiv al Direcției Juridic,

Contencios și Legislație, de a reprezenta interesele Municipalității în fața

instanțelor judecătorești și altor organe cu atribuții jurisdicționale, nu

prezintă relevanță în ceea ce privește stabilirea calității de parte

reclamantă.

Astfel cum, în mod

corect, a considerat și prima instanță, atribuțiile stabilite în sarcina

directorului executiv prin dispoziția emisă de Primarul General menționată mai

sus vizează o problemă de reprezentare a părții în justiție, care nu se

confundă cu capacitatea procesuală a acesteia din urmă.

Dimpotrivă, problema

reprezentării reprezintă o chestiune subsecventă stabilirii calității de parte

și a capacității procesuale de folosință a acesteia. În niciun caz,

reprezentarea în condițiile legii a unei părți, indiscutabilă în dosarul de

față, nu acoperă lipsa uneia dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii, respectiv

lipsa capacității de folosință a acelei părți, deoarece, îndeplinirea unei

cerințe de legalitate în legătură cu un anumit element al acțiunii nu înlătură

absența cerinței de legalitate în legătură cu alt element esențial al acesteia.

În consecință,

printr-o aplicare greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 61 alin. (1)

și art. 68 alin. (1) din Legea administrației publice locale, care se referă la

posibilitatea primarului de a desemna din aparatul de specialitate de care

dispune o persoană cu studii juridice care să asigure interesele

municipalității și la caracterul dispozițiilor emise de acesta, instanța de

apel a considerat că reclamant este Municipiul București, iar nu Primăria

municipiului București, care a formulat cererea de chemare în judecată.

Ca o consecință a

greșitei calificări date cererii depuse de reclamantă la 14 aprilie 2011 și a

reținerii relevanței dispozițiilor legale emise în materie de reprezentare sub

aspectul stabilirii părții reclamante, instanța de apel a considerat că partea

reclamantă justifică capacitate procesuală de folosință.

Conform art. 77 din

Legea nr. 215/2001, Primăria reprezintă o simplă structură funcțională cu

activitate permanentă, fără personalitate juridică, care duce la îndeplinire

hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele

curente ale colectivității locale.

Singura persoană

juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu,

titulară de drepturi și obligații în raporturile cu alte persoane fizice și

juridice este Municipiul București, ca unitate administrativ teritorială, iar

nu Primăria municipiului București, conform art. 21 alin. (1) cu referire la

art. 20 alin. (1) din legea sus-menționată.

Prin urmare, Primăria

municipiului București, fiind o structură fără personalitate juridică, conform

art. 41 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi subiect de drept distinct și, în

consecință, nu se poate adresa instanței de judecată pentru soluționarea unui

litigiu, acțiunea fiind corect respinsă de prima instanță pentru lipsa

capacității procesuale de folosință a reclamantei.

Cât privește apelul

declarat de Municipiul București, prin Primarul General, acesta a fost formulat

de o persoană fără calitate procesuală activă, atât timp cât, potrivit soluției

primei instanțe, corectă pentru argumentele deja prezentate, unitatea

administrativ teritorială nu a fost parte în dosarul primei instanțe.

Având în vedere

aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul A.I.,

va modifica, în parte, decizia atacată și, pentru aceleași argumente, în baza

art. 296 din C. proc. civ., va respinge apelul declarat de Municipiul

București, prin Primarul General, împotriva hotărârii primei instanțe, ca fiind

formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Va respinge apelul

declarat de reclamanta Primăria municipiului București împotriva aceleiași

sentințe, ca nefondat, și va menține celelalte dispoziții ale deciziei în ceea

ce privește soluția dată asupra apelului formulat de petenții S.S. și S.M.M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul A.I. împotriva Deciziei nr. 874 A din 24 noiembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică, în parte,

decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de Municipiul București

împotriva Sentinței civile nr. 867 din 12 mai 2011 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală

activă.

Respinge apelul

declarat de reclamanta Primăria municipiului București împotriva Sentinței

civile nr. 867 din 12 mai 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

ca nefondat.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL