ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 719/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 719/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la data de în 13 februarie

2012, sub nr. 4226/3/2012, reclamanta SC V.B.I. SRL a chemat în judecată pe

pârâtul Municipiul București, prin primar general, solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 313.820 lei

reprezentând prețul plătit pentru spațiul de care a fost evins, precum și la

plata daunelor-interese în sumă de 642.878 lei.

Pârâtul

Municipiul București a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a

Consiliului Local sector 1, D.I.T.L. sector 1, sectorul 1 al Municipiului

București și M.F.P.

Prin

întâmpinare, pârâtul Municipiului București a invocat excepția lipsei calității

sale procesuale pasive.

Referitor la

cererea de chemare în garanție, pârâtul Municipiul București, a arătat că a

chemat în garanție pe Consiliului Local sector 1, Municipiului București sector

1, D.G.I.T.L. sector 1 și M.F.P.

Prin cererea

modificatoare depusă la dosar la data de 27 septembrie 2012, reclamanta SC

V.B.I. SRL, a fost extins cadrul procesual pasiv, arătând că se judecă în

contradictoriu și cu Consiliul Local al sectorului 1, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați, în solidar, pârâții Primăria

Municipiului București și Consiliul Local al sectorului 1, la restituirea sumei

de 313.820 lei și la plata daunelor-interese în sumă de 642.878 lei. Reclamanta

a arătat că se impune introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului

Local sector 1 București, în calitatea de vânzător obligat să răspundă pentru

evictiune, deoarece a fost autoritatea care a încasat prețul pentru spațiul

comercial de la subsolul imobilului cumpărat prin contractul de

vânzare-cumpărare cu plata în rate autentificat din 26 septembrie 2006.

Prin cererea

precizatoare depusă la dosar la data de 07 decembrie 2012 reclamanta a precizat

că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin

primar general și cu Consiliul Local al sectorului 1 București prin primar

A.I.C.

Prin încheierea

de ședință din data de 20.12 2012, instanța a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local sector 1 București în cererea

principală; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Municipiul București prin primar general; a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a chemaților în garanție Consiliul Local al sectorului 1

București, sectorul 1 al Municipiului București și D.G.I.T.L. a sectorului 1

București, pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei încheieri.

Prin sentința

civilă nr. 1655 din 03 aprilie 2014 Tribunalul a admis, în parte, acțiunea

modificată și precizată, formulată de reclamanta SC V.B.I. SRL, în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general a obligat

pârâtul Municipiul București la plata către reclamantă a sumei de 279.420 lei,

reprezentând contravaloarea bunului evins și la plata sumei de 17.464,5 euro în

echivalent în lei la data plății, reprezentând sporul de valoare adus bunului,

a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.197,87 lei

reprezentând cheltuieli notariale, 830 lei cheltuieli efectuate cu documentația

tehnică și 16.000 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății,

reprezentând câștigul nerealizat, a respins acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local sector 1, a admis în parte cererea de

chemare în garanție, formulată de pârâtul Municipiul București, prin primar

general, în contradictoriu cu chematul în garanție M.F.P., a obligat chematul în

garanție M.F.P., să plătească pârâtului Municipiul București, suma de 41.913

lei, a respins cererea de chemare în garanție formulată de Municipiul

București, prin primar general, în contradictoriu cu chemații în garanție

Consiliul Local sector 1, sectorul 1 al Municipiului București și D.G.I.T.L. sector

1, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă

și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.768,16 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a

concluziona în acest sens Tribunalul a reținut următoarele;

Între reclamanta

SC V.B.I. SRL în calitate de cumpărător și pârâtul Municipiul București, prin

Consiliul Local al sectorului 1 București, în calitate de vânzător, s-a

încheiat contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate, autentificat din 26

septembrie 2006 de B.N.P., A., având ca obiect spațiul comercial situat în

București, sector 1, în suprafață utilă totală de 283 mp, compus din spațiul

comercial parter, în suprafață utilă de 151,38 mp și spațiu comercial subsol,

în suprafață utilă de 131,62 mp, identificat cu nr. cadastral, conform

documentației cadastrale, releveului, raportului de evaluare și

procesului-verbal al comisiei de vânzare a spațiilor comerciale prin care s-a

negociat și s-a stabilit prețul de vânzare.

Odată cu

spațiul comercial s-a vândut și cota indiviză de teren în suprafață de 23,47

mp, rezultată din măsurătorile cadastrale, aferentă spațiului comercial.

Potrivit art. 2

din contract, prețul de vânzare a fost de 515.040 lei +T.V.A., urmând a fi

achitat de cumpărător doar în situația în care acesta nu este înregistrat ca

plătitor de T.V.A.

Referitor la

modalitatea de plată, prin contract s-a prevăzut că până la data de 12

octombrie 2006, inclusiv, cumpărătorul va achita suma de 128.760 lei,

reprezentând 25 % din prețul integral al vânzării, precum și T.V.A. aferentă,

iar restul de preț de 386.280 lei + T.V.A. precum și dobânda de 10% pe an, vor

fi achitate de societatea cumpărătoare în rate lunare, timp de 3 ani, fără

acordarea unor termene de grație conform graficului transmis de vânzător la

data încheierii contractului.

La art. 5 alin

2 din contractul de vânzare s-a menționat că transmiterea dreptului de

proprietate operează la data achitării avansului de către cumpărător.

Din înscrisurile

depuse la dosar, respectiv ordinele de plată,rezultă că reclamanta a achitat

pentru spațiul comercial cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1548 din 26 septembrie 2006, suma totală de 600.788, 56

lei.

Prin sentința

civilă nr. 694 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția

a IX-a de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 2206 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a Vlll-a, s-a dispus anularea parțială a contractului de

vânzare cumpărare cu plata în rate, autentificat din 26 septembrie 2006,

încheiat între Municipiul București prin Consiliul Local al sectorului 1

București și SC V.B.I. SRL, cu privire la spațiul în suprafață de 131,62 mp

situat la subsolul blocului din sector 1, București, identificat cu nr.

cadastral.

Tribunalul nu

și-a însușit raționamentul pârâtei privind incidența în cauză a prevederilor

noului C. civ., întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii

civile, consacrat de dispozițiile art. 6 alin (1) N.C.C. care prevede că „Legea

civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere

retroactivă."

În speță,

tulburarea a provenit din fapta unei terțe persoane, respectiv A.P. cu sediul

în Calea X și întrucât vânzătorul-Municipiul București, parte în Dosarul nr.

11239/3/2008 nu a reușit să-l apere pe cumpărător, acesta este obligat să

suporte consecințele evicțiunii, indiferent dacă a fost de bună sau de rea -

credință.

Tribunalul a

constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea

răspunderii-vânzătorului pentru evicțiune. Astfel, tulburarea a provenit din

partea unui terț și este o tulburare de drept, A.P. obținând în justiție

anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate,

autentificat din 26 septembrie 2006, cu privire la spațiul în suprafață de

131,62 mp situat la subsolul blocului din sector 1; cauza evicțiunii este

anterioară vânzării, întrucât pârâtul Municipiul București a vândut reclamantei

SC V.B.I. SRL întregul spațiu închiriat în suprafață de 294,78 lei, deși nu

deținea dreptul de proprietate asupra subsolului; cauza evicțiunii nu a fost

cunoscută anterior de cumpărător.

Din dispozițile

art. 1347 și 1348 C. civ. rezultă că dacă evicțiunea este parțială, cumpărătorul

are alegerea între a cere rezoluțiunea vânzării sau menținerea ei cu

despăgubiri.

În speță,

reclamanta a optat pentru menținerea vânzării, așa încât potrivit art. 1348 C.

civ. aceasta are dreptul la valoarea părții pierdute prin efectul evicțiunii,

valoarea spațiului pierdut fiind socotită la momentul evicțiunii.

În atare

situație, vânzătorul nu se poate libera oferind o parte din preț și nici

cumpărătorul nu poate cere o parte din preț proporțional cu partea evinsă,

indiferent de creșterea sau scăderea valorii lucrului de la data vânzării până

la momentul evicțiunii.

Din raportul de

expertiză tehnică în construcții, completat cu răspunsul la obiecțiuni,

efectuat în prezenta cauză, a rezultat că valoarea de circulație a spațiului în

suprafață de 131,62 mp de care reclamanta a fost evinsă este de 102.3000 euro,

incluzând valoarea construcției (spațiul situat la subsol) și valoarea cotei

indivize de teren de 23,47 mp pe care a evaluat-o la suma de 18.460 euro (787

euro/mp).

În ceea ce

privește valoarea cotei indivize de teren în suprafață de 23,47 mp, tribunalul

a apreciat că aceasta nu poate fi avută în vedere la stabilirea valorii părții

din spațiul comercial de care cumpărătorul a fost evins, pe de o parte întrucât

această cotă indiviză de teren este aferentă întregului imobil cumpărat care

include și spațiul de la parter, iar pe de altă parte, prin sentința civilă nr.

694 din 18 februarie 2009 a Tribunalului București, s-a anulat parțial

contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, doar cu privire la spațiul în

suprafață de 131,62 mp nu și cu privire la cota indiviză de teren de 23,47 mp.

În ceea ce

privește construcția, tribunalul a constatat că expertul a ajuns la valoarea de

83.840 euro pentru spațiul de 131,62 mp, la data evicțiunii 25 octombrie 2010.

Tribunalul nu a

putut reține această valoare a spațiului de 84.370 euro, întrucât expertul a

adăugat la costul de 581,18 euro/mp (stabilit potrivit îndreptarului tehnic

pentru evaluarea imediată la prețul zilei a costurilor elementelor de construcție

de locuințe -procentual și valoric - octombrie 2010 - Fișa 6 - Costuri și

ponderi de lucrări de locuințe construite pentru viitoare magazine la

parterului uni bloc P+8 etaje) și contravaloarea tuturor lucrărilor de

amenajare a spațiului de la subsol în sumă de 63.691 euro (484 euro/mp)

destinate desfășurării activității chiriașului SC F.B.R. SA așa cum rezultă din

devizul de lucrări întocmit de constructorul care a executat lucrările.

Prin urmare,

instanța a avut în vedere doar valoarea de 581,18 euro/mp (echivalentul a

2475,82 lei/mp la un curs de 4,26 lei pentru 1 euro la data de 25 octombrie

2010 astfel cum s-a menționat în raportul de expertiză) această valoare fiind

stabilită la nivelul lunii octombrie 2010, când s-a produs evicțiunea, pentru

spațiile comerciale construite la parterul blocurilor P+8 etaje.

Tribunalul a

constatat că expertul a corectat costul total al spațiului în suprafață de

131,26 mp, prin aplicarea unor indici pozitivi de 5% pentru cheltuielile

indirecte și respectiv de 10% pentru profitul dezvoltatorului, fără a explica

necesitatea aplicării acestor indici, în contextul în care vânzarea acestui

spațiu s-a făcut de către pârâtul Municipiul București, în temeiul Legii nr.

550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului

și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor

județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor

autonome de interes local.

Conform

prevederilor art. 8 din Legea nr. nr. 550/2002 „(1) în vederea vânzării

spațiului comercial sau de prestări de servicii, comisia stabilește un preț

minim de vânzare, pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice

sau juridice autorizate, potrivit legii. Evaluatorul va fi selectat de comisie prin

licitație publică organizată în termen de 10 zile de la constituirea comisiei.

(2) Prețul minim de vânzare, stabilit potrivit alin. (1), va fi avut în vedere

ca bază de negociere, în cazul vânzării prin negociere directă, respectiv va fi

cuprins în oferta de vânzare prin licitație publică cu strigare."

Din conținutul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 26 septembrie 2006, a

rezultat că prețul pentru spațiul comercial compus din parter în suprafață

utilă de 151,38 mp și subsol în suprafață de 131,62 mp, situat în sector 1 a

fost stabilit în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 550/2002,

prin negociere directă, conform procesului-verbal de negociere al comisiei de

vânzare a spațiilor comerciale din 20 aprilie 2006, rezultând un preț de

vânzare de 515.040 lei +T.V.A.

Prin urmare,

aplicarea unui coeficient pozitiv de 10% pentru profitul dezvoltatorului ca și

a unui coeficient pozitiv de 5% pentru cheltuieli indirecte (nespecificate de

altfel) apare ca nejustificată. Tribunalul a menținut însă corecția valorii

spațiului, prin aplicarea unui coeficient negativ de 10% pentru negociere .

Aplicând

coeficientul negativ de 10 % la valoarea de 2.475,82 lei/mp (echivalentul a

581,18 euro/mp) a rezultat că valoarea/mp a spațiului situat la subsolul

imobilului din sector 1, nu poate fi mai mare de 2.228 lei/mp, valoarea totală

fiind de 293.249,39 lei (2.228 lei/mp x 131,62).

Cum prin

cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat o despăgubire în sumă de

279.420 lei, pentru spațiul pierdut, tribunalul, dând eficiență principiului

disponibilității, în temeiul art. 1348 C. civ. a obligat pârâtul la plata către

reclamantă a sumei de 279.420 lei cu titlu de despăgubire, reprezentând

contravaloarea spațiului situat la subsolul imobilul din București, sector 1,

în suprafață 131,26 mp, de care reclamanta a fost evinsă.

Cât privește

contravaloarea îmbunătățirilor, din motivarea în fapt a cererii de chemare în

judecată a rezultat că reclamanta a solicitat contravaloarea îmbunătățirilor

care au adus un spor de valoare spațiului în suprafață 131,26 mp, situat la

subsolul imobilului din București, sector 1.

Efectele

garanției pentru evicțiune sunt reglementat de art. 1341 din C. civ. și sunt

aceleași indiferent că este vorba de evicțiune totală sau parțială, cu

excepțiile prevăzute de lege. Așadar, în cazul în care este evins, cumpărătorul

are dreptul la restituirea prețului, echivalentul fructelor, daca a fost

obligat sa le restituie evingătorului, cheltuieli de judecata ocazionate de

evicțiune si daune-interese.

De asemenea,

potrivit art. 1345 C. civ. de la 1864 C. civ. „Vânzătorul este dator să

întoarcă cumpărătorului el însuși sau prin evingător, toate spezele necesare,

utile și de întreținere ale acestuia."

Din raportul de

expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reținut că spațiul comercial situat

în Calea X, a fost cumpărat de reclamantă ca un tot unitar.

La data

închirierii spațiului către reclamantă, acesta a fost preluat într-o stare

avansată de degradare potrivit procesului verbal de predare primire din data de

11 aprilie 2000 (fila 287 vol. 1) acesta necesitând reparații majore.

Prin contractul

de închiriere încheiat la data de 14 februarie 2007, reclamanta SC V.B.I. SRL,

în calitate da locator, a închiriat locatarului SC F.B.R. SA (actuala C.E.B.)

imobilul din Calea X, inclusiv subsolul în suprafață de 131 mp pentru

desfășurarea activității bancare și a activităților derivate din aceasta.

Contractul a

fost încheiat pe o perioadă de 10 ani (art. 4 din contract), chiria fiind

stabilită la suma de 8000 euro pentru primul an.

La art. 71 din

contractul de închiriere s-a prevăzut că timp de 60 de zile de la data luării

în posesie a spațiului, respectiv 15 februarie 2007 - 14 aprilie 2007,

chiriașul va fi scutit de plata chiriei aferentă lucrărilor de amenajare a

spațiului, iar la art. 48 din contract s-a prevăzut că locatarul va realiza

lucrările de amenajare a spațiului închiriat cu condiția obținerii prealabile a

acordului locatorului fără a putea respinge un proiect de amenajare atunci când

acesta este necesar desfășurării activității prevăzute în contract cu condiția

respectării legilor în vigoare.

De asemenea, la

art. 47 din contractul de închiriere s-a stipulat că la momentul încetării

contractului, toate elementele de finisaj efectuate de locatar vor rămâne în

proprietatea locatorului, cu excepția acelor bunuri care prin

desprindere/detașare, nu afectează starea de funcționare a imobilului (aer

condiționat, mobilier, elemente de design interior).

Din raportul de

expertiză tehnică în construcții a rezultat că la subsolul spațiului cumpărat

de reclamantă și închiriat SC F.B.R. SA (actuala C.E.B.), au fost amenajate

spații anexe funcționale sau tehnice precum: arhiva, camera de valori, spațiu

operatori și grupuri sanitare.

Lucrările de

amenajare a spațiului în suprafață de 131,26 mp, situat la subsolul imobilului

din Calea X, au fost efectuate de antreprenorul general SC T.C. SRL.

Conform

raportului de expertiză, aceste lucrări au fost evaluate la suma de 42.420,73

euro, la care expertul a adăugat suma și de 8.623,75 euro, reprezentând

contravaloarea lucrărilor pentru instalații suplimentare, care nu au fost

incluse în situația de lucrări întocmită de SC T.C. SRL.

Tribunalul nu

și-a însușit decât în parte contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiului în

discuție. Astfel, tribunalul a apreciat că suma de 9581,58 euro, nu poate fi

reținută în contravaloarea lucrărilor care au adus un spor de valoare bunului,

deoarece sunt lucrări executate pentru A.P., iar din probatoriul administrat în

caută nu rezultă că reclamanta a suportat contravaloarea acestor lucrări.

Din completarea

la raportul de expertiză tehnică în construcții, a rezultat că în spațiul ce a

aparținut reclamantei, situat la subsolul imobilului, există următoarele

îmbunătățiri: instalația de încălzire (radiatoare, trasee conducte; instalația

electrică (conductori, tablou electric, aparataj electric și lămpi - curenți

tari - prize și iluminat; curenți slabi - telefonie și calculatoare);

instalație de aer condiționat (tubulatură, prize introducere aer curat, prize

absorbție aer viciat); instalația de canalizare, instalația de incendiu, mai

puțin detectoarele de fum; instalația antiefracție (cabluri pentru camere de

luat vederi, și pentru senzorii de mișcare lipsind camerele de luat vederi și

senzorii de mișcare; plăcile de tavan fals casetate, pe toată suprafața

subsolului.

Expertul a

specificat faptul că a identificat la fața locului lucrările de construcții

executate așa cum au fost prevăzute în proiect, respectiv: demolat pereți,

demontat 4 uși vechi; executat strat suport pardoseală (șapă); executat pardoseală

subsol gresie plăci de 20 x 20 cm+plintă pe toată suprafața subsolului; tavan

fals din plăci ghips carton casetat prins cu bride metalice pe schelet metalic

pe toată suprafața subsolului; placări pereți cu tencuială uscată; zugrăveli

lavabile.

Tribunalul a

apreciat că doar o parte a lucrărilor de amenajare efectuate în spațiul de care

reclamanta a fost evinsă, au fost necesare și utile și au adus un plus de

valoare bunului, respectiv: lucrările de construcții, lucrările privind

instalația de încălzire și instalația electrică precum și costurile de

proiectare pentru lucrările de la subsol, conform înscrisurilor anexate

raportului de expertiză.

Tribunalul nu

reținut ca fiind lucrări care au adus un spor de valoare cele privind

instalația de detectare și stingere a incendiilor, lucrările privind instalația

antiefracție și pentru instalația de curenți slabi, în valoare totală de 8.623,75

euro, deoarece aceste instalații au fost necesare doar pentru desfășurarea

activității bancare de către chiriașul reclamantei.

În ceea ce

privește lucrările de construcții, estimate la 15.336,25 euro fără T.V.A.,

tribunalul a apreciat că nu pot fi incluse în contravaloarea acestora

cheltuielile privind curățenia (771,59 euro) și evacuarea gunoiului (2.600 euro).

În opinia

tribunalului, nici instalația de aer condiționat, ale cărei costuri s-au

ridicat la 5.230,14 euro, nu aduce un spor de valoare bunului, fiind necesară

doar pentru confortul chiriașului reclamantei și pentru desfășurarea

activității specifice unei unități bancare. De altfel, acesta nici nu poate fi

considerată ca fiind funcțională câtă vreme nu există și aparate de aer

condiționat.

Tribunalul nu a

reținut în contravaloarea lucrărilor care au adus un spor de valoare bunului

nici suma de 6.773,06 euro reprezentând taxa pe valoarea adăugată, întrucât

aceasta a fost suportată de locatar care a efectuat lucrările de amenajare.

Având în vedere

cele arătate mai sus, tribunalul a obligat pârâtul Municipiul București și la

plata sumei de 17.464,5 euro, reprezentând sporul de valoare adus spațiul în

suprafață de 131,62 mp situat la subsolul imobilului din, sector 1, București.

Potrivit art.

1341 C. civ. pct. 3, când vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul

evins are dreptul de a cere de la vânzător spezele instanței deschise de dânsul

în contra vânzătorului și ale celei deschise de evingător în contra sa.

În speță,

pârâtul vânzător Municipiul București este răspunzător de evicțiune întrucât,

așa cum s-a reținut în considerentele sentinței civile nr. 694 din 18 februarie

2009 a Tribunalului București, înstrăinarea spațiului de 131,62 mp la subsol,

prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 26 septembrie 2006, nu se

putea realiza decât prin încălcarea de către pârâtul Municipiul București a

dreptului de proprietate al reclamantei A.P., vânzătorul dispunând asupra unui

bun pe care nu îl avea în patrimoniu.

Tribunalul a

respins însă cererea reclamantei privind obligarea pârâtului Municipiul București

la plata sumei de 6.300 lei cu titlu de cheltuieli (onorariu avocat) efectuate

în procesul pornit de A.P. împotriva sa, în urma căruia a fost evins, întrucât

reclamanta nu a făcut dovada că aceste cheltuieli au fost efectuate în Dosarul nr.

11239/3/2008 al Tribunalului București sau în dosarul Curții de Apel București

în care a fost pronunțată Decizia nr. 2206 din 25 octombrie 2010.

În dovedirea

acestor pretenții, reclamanta a depus la dosar copii certificate ale

chitanțelor din 15 martie 2010 și din 11 iunie 2009 emise de C.A.

„Constantinescu Alex. Mircea", chitanța din 09 iulie 2009 emisă ce C.I.A

„Mate Răzvan Nicolae" și chitanța din 11 decembrie 2011 (denumire C.A.

ilizibilă) însă în cuprinsul acestor chitanțe nu se face nicio mențiune cu

privire la dosarul în care a fost acordată asistența juridică.

Tribunalul nu a

admis nici pretențiile reclamantei în sumă de 345,45 lei, reprezentând

cheltuieli de fotocopiere, deoarece înscrisurile depuse la dosar (filele 57-60,

62 vol. 1) nu fac dovada fotocopierii unor înscrisuri necesare

vânzării-cumpărării sau în procesul în care reclamanta s-a judecat în

contradictoriu cu evingătorul - A.P.

Potrivit art.

1341 pct. 4 C. civ., vânzătorul datorează cumpărătorului „daune-interese și

spezele contractului de vindere".

Având în vedere

aceste dispoziții legale, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiate pretențiile

reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 6.197,87 lei

reprezentând cheltuieli notariale și 830 lei reprezentând cheltuieli cu

documentația tehnică.

În ceea ce

privește cheltuielile notariale, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv

încheierea de autentificare din 26 septembrie 2006 a contractului de

vânzare-cumpărare și facturile fiscale din 25 septembrie 2006 și din 25

septembrie 2006 (fila 64 vol. 1), rezultă că spezele vânzării au fost în sumă

de 13.326,21 lei.

Întrucât spețele

vânzării nu au fost stabilite prin contract, defalcat, pentru spațiul de la

parter și spațiul de la subsolul imobilului, cuantumul cheltuielilor ocazionate

de vânzarea spațiului de care cumpărătorul a fost evins nu pot fi stabilite

decât proporțional cu suprafața spațiului pierdut, în modalitatea arătată de

reclamantă în Anexa 3 depusă la fila. 63 vol. 1. (13.326,21/283 = 47.089

lei/mp; 131,62 x 47.089 lei/mp = 6.197,87 lei).

Din cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare rezultă că documentele (adeverințele,

autorizațiile, avizele etc.) ce au stat la baza încheierii contractului de

vânzare-cumpărare au fost obținute de reclamanta - cumpărătoare conform

contractului de negociere încheiat cu vânzătorul.

Conform

susținerilor reclamantei, necontestate de pârât, pentru obținerea documentației

tehnice, reclamanta a efectuat cheltuieli în sumă de 1.785 lei, dovedite cu

chitanțele din 27 februarie 2006 și din 22 februarie 2006 emise de SC M.P. SRL

(fila 72).

Întrucât aceste

cheltuieli se referă la întreg imobilul cumpărat de reclamantă, în suprafață de

283 mp, cuantumul cheltuielilor corespunzătoare suprafeței de 132,2,62 mp, de

care cumpărătorul a fost evins, este de 830 lei.

Tribunalul a

respins, ca neîntemeiate, pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtului

Municipiului București la plata sumei de 7.404,45 lei, reprezentând impozitului

pe clădiri, aferent spațiului de 132,2,62 mp, situat la subsolul imobilului din

Calea X, pentru perioada 2009-2010, întrucât scrisurile depuse la dosar (filele

68-70 vol. 1) nu cuprind nicio referire la imobilul pentru care s-a plătit

impozitul și nici perioada pentru care a fost plătit.

Chiar dacă s-ar

considera că aceste ordine de plată se referă la imobilul din Calea X,

tribunalul a observat că în cuprinsul O.P. din 16 iunie 2009 s-a menționat că

plata sumei de 468 lei cu titlu reprezintă diferența impozitului pe clădire

pentru perioada 2006-2009.

În condițiile

în care ordinul de plată mai sus menționat este ulterior O.P. din 19 martie

2009 și O.P. din 12 iunie 2014, iar în cuprinsul acestora nu se menționează

perioada sau anul pentru care s-a achitat impozitul, nu se poate stabili cu

certitudine suma plătită de reclamantă cu titlu de impozit aferent perioadei

2009-2010 pentru spațiul de la subsolul imobilului în suprafață de 131,62 mp,

cu atât mai mult cu cât valoarea impozitului pe clădire, se stabilește conform

prevederilor art. 253 din C. fisc., prin aplicarea unei cote stabilite de Consiliul

General al Municipiului București, la valoarea de inventar a spațiului (în

speță a spațiului pe care reclamanta l-a pierdut), iar nu în modalitatea

arătată de reclamantă în Anexa 3 a cererii de chemare în judecată (fila 63 vol.

1).

Tribunalul a respins

ca neîntemeiate și pretențiile reclamantei reprezentând cheltuieli de

reevaluare a spațiului în cuantum de 1.600 lei întrucât, pe de o parte,

reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri doveditoare opozabile pârâtului, iar

pe de altă parte, nu a explicat motivele care au impus efectuarea acestei

reevaluări, pentru a se putea stabili că respectivele cheltuieli au legătură cu

vânzarea-cumpărarea spațiului sau cu procesul în urma căruia reclamanta a

pierdut dreptul de proprietate.

În dovedirea

cheltuielilor de reevaluare reclamata a depus la dosar copia, nesemnată de

emitent și necertificată, a facturii din 28 decembrie 2011 și a chitanței din 28

noiembrie 2011 (fila 73 vol. 1), așa încât aceste înscrisuri nu au valoare

probatorie.

Având în vedere

prevederile art. 1341 pct. 4 C. civ. de la 1864, tribunalul a apreciat ca fiind

întemeiate, în parte, pretențiile reclamantei privind daunele-interese constând

în câștigul nerealizat prin pierderea dreptului de proprietate asupra spațiului

în suprafață de 131,62 mp.

în acest sens,

tribunalul a reținut că prin contractul de închiriere încheiat la data de 14

februarie 2007, reclamanta SC V.B.I. SRL, în calitate da locator, a închiriat

locatarului SC F.B.R. SA, imobilul din strada X, inclusiv subsolul în suprafață

de 131 mp pentru desfășurarea activității bancare și a activităților derivate

din aceasta.

Contractul a

fost încheiat pe o perioadă de 10 ani (art. 4 din contract), chiria fiind

stabilită la suma de 8.000 euro pentru primul an contractual. începând cu al

doilea an contractual „chiria se va indexa în raport cu I.E.A.P.C., comunicat

de către I.E.U.R.O.S.T.A.T. pentru anul anterior contractual, aplicat la

valoarea chiriei aferente acestuia cu condiția ca procentul de indexare să nu

fie mai mic de 2%. Pentru ultimii cinci ani contractuali chiria se va renegocia

cu posibilitatea majorării acesteia până în limita a 15 % din chiria lunară

plătită până la momentul renegocierii" (art. 7).

Având în vedere

sentința civilă nr. 694 din 18 februarie 2009 a Tribunalului București, prin

care s-a dispus anularea parțială a contractului de vânzare cumpărare cu plata

în rate, autentificat din 26 septembrie 2006 între părțile contractului de

închiriere din 14 februarie 2007, s-a încheiat Actul adițional din 30 noiembrie

2010 prin care s-a redus suprafața spațiului închiriat de la 231 mp la 100 mp,

aflați la parterul imobilului din sector 1. Pentru perioada 01 noiembrie

2010-01 iulie 2011 s-a stabilit că locatarul va plăti o chirie lunară fixă de 5.000

euro/mp, T.V.A. -zero, urmând ca după data de 01 iulie 2011, părțile să

stabilească printr-un act la contract, noua valoare a chiriei, care va fi

negociată în funcție de prețul pieței și condițiile economice de la momentul

respectiv.

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta a susținut că prin Actul adițional din 30

noiembrie 2010 a pierdut câte 2.000 lei în fiecare lună pentru restul de 72 de

luni câte au rămas până la expirarea perioadei pentru care a încheiat

contractul de închiriere, înregistrând astfel, o pierdere de 144.000 euro.

Tribunalul a

dat eficiență susținerilor reclamantei în sensul că, pierderea înregistrată

după data încheierii Actului adițional din 30 noiembrie 2010 a fost de 2.000

lei și nu de 3.000 de lei (diferența dintre chiria stabilită prin contractul de

închiriere și chiria stabilită prin actul adițional), deoarece din conținutul

Actului adițional din 14 februarie 2007, rezultă că anterior încheierii

acestuia au mai fost încheiate alte două acte adiționale, respectiv Actul

adițional din 18 ianuarie 2008 și Actul adițional din 18 iunie 2009 prin care

se presupune că a fost modificat și cuantumul chiriei.

Cât privește

prejudiciul pretins de reclamantă, tribunalul a constatat că acesta poate fi

stabilit cu certitudine doar pentru o perioadă de 8 luni de zile, cuprinsă

între data de 01 noiembrie 2010 -01 iulie 2011, pentru care părțile au stabilit

în mod clar o chirie de 5.000 euro pe lună.

Pentru perioada

cuprinsă între data de 01 iulie 2011 și data expirării contractului, reclamanta

nu a depus la dosar niciun act adițional, din care să rezulte cuantumul chiriei

negociate cu chiriașul și care să permită stabilirea unui prejudiciu cert.

Cum sarcina

probei în dovedirea prejudiciului revine reclamantului, iar prin probatoriul

administrat reclamanta nu a dovedit întregul prejudiciu pretins ci doar pe cel

decurgând din încasarea unei chirii reduse cu 2.000 euro între data de 01

noiembrie 2010 - 01 iulie 2011, tribunalul, în temeiul art. 1341 pct. 4 C. civ.

a obligat pârâtul doar la plata către reclamantă a sumei de 16.000 euro, în

echivalent lei la cursul B.N.R., de la data plății, reprezentând câștigul

nerealizat.

Întrucât instanța

a admis excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local sector

1, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât ca fiind

respinsă ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate

procesuală pasivă.

În ceea ce

privește cererea de chemare în garanție tribunalul a apreciat-o ca fiind

întemeiată doar în parte.

Potrivit art.

15 din Legea nr. 550/2002 „Sumele obținute din vânzarea spațiilor comerciale

sau de prestări de servicii în condițiile prezentei legi se fac venit la

bugetul de stat în cotă de 15%, diferența fiind virată la bugetele locale

respective, într-un cont special, și va fi utilizată pentru realizarea unor

proiecte de interes public, aprobate de consiliile județene sau de consiliile

locale vânzătoare."

Având în vedere

aceste prevederi legale și al dispozițiilor art. 60 C. proc. civ., tribunalul a

obligat chematul în garanție, M.F.P., să plătească pârâtului Municipiul

București, suma de 41.913 lei, adică 15% din suma de 279.420 lei, reprezentând

partea proporțională din prețul vânzării imobilului din Calea X, aferentă suprafeței

de 131,32 mp de care cumpărătorul a fost evins.

Întrucât prin

încheierea interlocutorie din data de 20 decembrie 2012 a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Consiliul Local

sector 1, sectorul 1 al Municipiului București și D.G.I.T.L. sector 1,

tribunalul, a respins cererea de chemare în garanție formulată de în

contradictoriu cu acești chemați în garanție, ca fiind formulată împotriva unor

persoane fără calitate procesuală pasivă.

În temeiul art.

274 alin. (1) C. proc. civ. tribunalul a obligat pârâtul Municipiul București

la plata către reclamantă a sumei de 7.768,16 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise,

timbru judiciar și onorariul expertului(în sumă de 1.000 lei conform chitanței

depuse la fila 201 vol. 1).

În ceea ce

privește onorariul avocatului, tribunalul a luat act că acesta va fi solicitat

pe cale separată.

Împotriva sentinței

au formulat apel reclamanta SC V.B.I. SRL, pârâtul Municipiul București și

chematul în garanție M.F.P.

Prin Decizia civilă

nr. 1092 din 24 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă, s-a respins "apelul formulat de reclamanta SC V.B.I. SRL

împotriva sentinței civile nr. 1655 din 03 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul

București, secția a Vl-a civilă,ca neîntemeiat.

S-au admis

apelurile formulate de pârâtul Municipiul București și de chematul în garanție M.F.P.

împotriva sentinței civile nr. 1655 din 03 aprilie 2014 pronunțată de

Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimații -

chemați în garanție sectorul 1 al Municipiului București, prin primarul sectorului

1 și Consiliul Local sector 1, D.G.I.T.L. sector 1.

A fost

schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea de

chemare în judecată ca neîntemeiată și s-a respins cererea de chemare în

garanție împotriva M.F.P., ca rămasă fără obiect.

Instanța de

apel a analizat hotărârea atacată prin prisma probelor administrate și a

normelor legale incidente în cauză, cu prioritate asupra motivului de nulitate

de ordine publică prevăzut de art. 295 alin. (1) C. proc. civ., constând în

aplicarea greșită a legii de către prima instanță, respectiv inaplicabilitatea

dispozițiilor legale referitoare la instituția garanției pentru evictiune a

vânzătorului, invocat în ședința publică din data de 06 octombrie 2014."

Astfel, s-a

reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București reclamanta

apelantă a solicitat obligarea intimatului pârât Municipiul București la plata

sumei de 313.820 lei reprezentând preț plătit și la plata daunelor-interese în

sumă de 642.878 lei, invocând obligația de garanție pentru evictiune a

vânzătorului. în motivarea cererii, reclamanta SC V.B.I. SRL a arătat că a încheiat

cu Primăria Municipiului București Contractul de vânzare-cumpărare autentificat

din 27 septembrie 2006 de Biroul Notarial „A.", având ca obiect spațiului

comercial situat in București, sector 1, in suprafața utila de 283 mp, compus

din spațiu comercial parter, in suprafața utila de 151,38 mp și spațiu

comercial subsol, în suprafața de 131,62 mp, precum și faptul că, în anul 2007,

a fost evinsă parțial de către A.P. cu sediul in București, sector 1, pierzând

spațiul in suprafața de 131,62 mp, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 694

din 18 februarie 2009.

Potrivit

dispozitivului sentinței civile nr. 694 din 18 februarie 2009, pronunțată în Dosarul

nr. 11239/3/2008 de Tribunalul București , secția a IX-a, rămasă definitivă și

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2206 din 25 octombrie 2010, hotărâre care

se impune cu putere de lucru judecat părților din prezenta cauză, instanța de

apel a constatat că s-a dispus anularea parțială a contractului de

vânzare-cumpărare cu plata în rate autentificat din 26 septembrie 2006, cu

privire la spațiul in suprafața de 131,62 mp situat la subsolul blocului din, sector

1, București, convenție care reprezintă fundamentul pretenției reclamantei.

Însă, având în

vedere că prin hotărârea judecătorească menționată anterior s-a dispus anularea

contractului de vânzare cumpărare în temeiul căruia se solicită obligarea

vânzătorului Municipiul București la răspunderea pentru evictiune, raportat la

efectele admiterii unei acțiuni în anulare, în sensul că vânzarea este desființată

retroactiv, instanța de apel a apreciat că apelanta reclamantă nu mai poate

pretinde executarea obligației de garanție împotriva evicțiunii.

Pentru a

concluziona în acest sens, curtea de apel a luat în considerare atât faptul că

obligația vânzătorului presupune un contract valabil încheiat, aspect care

rezultă din însăși reglementarea legală a acesteia (cap. IV Titlul V C. civ.

1864 - despre obligațiile vânzătorului), deci interpretarea logică, în sensul

că o obligație, ca și un drept, nu poate izvorî decât în temeiul unei convenții

legal încheiate, dar și din efectele nulității. Astfel, efectele nulității unui

act juridic, consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității,

respectiv urmările ocazionate în circuitul juridic civil de desființarea unui

act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la

condițiile sale de validitate (în speță, anularea contractului de

vânzare-cumpărare autentificat din 26 septembrie 2006 pentru lipsa calității de

proprietar al Municipiului București) determină lipsirea actului juridic de

efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă

(quod nullum est, nullum producit effectum).

În aceste

condiții, efectele nulității se produc din însuși momentul încheierii actului

(principiul retroactivității), iar părțile trebuie repuse în situația

anterioară (restitutio in integrum). Or, a solicita obligarea unei părți de a

răspunde în baza unui act juridic nul, în speță a aprecia incidență obligația

pentru evicțiune a vânzătorului Municipiul București, în temeiul contractului

autentificat din 26 septembrie 2006, anulat prin sentința civilă nr. 694 din 18

februarie 2009, este lipsită de temei legal.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC V.B.I. SRL și chemata în garanție D.G.I.T.L.

sector 1.

Recursul

declarat de reclamanta SC V.B.I. SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

Instanța de

apel a apreciat că atât timp cât convenția încheiată între reclamantă și pârât

a fost anulată de către instanța de judecată, obligația acesteia de a răspunde

pentru evicțiune este înlăturată și că dispozițiile art. 1337 C. civ. nu sunt

aplicabile, reclamanta putând să solicite restituirea prețului ca efect al

nulității actului juridic.

Recurenta -

reclamantă susține că această motivare este o greșită aplicare a legii, iar

instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic

dedus judecații, motive de recurs prevăzute de punctul 8 și 9 al art. 304 din

C. proc. civ. deoarece:

Dacă evicțiunea

înseamnă pierderea posesiei sau a proprietății, rezultă că admiterea acțiunii

în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, cu efectul

pierderii proprietății de către cumpărător este evicțiunea produsă și pentru

care vânzătorul datorează garanție, obligația de garanție pentru evicțiune

născându-se la data încheierii contractului și nestingându-se ca urmare a

anularii acestuia.

Arată că a

solicitat obligarea pârâtului Municipiul București prin primar la executarea

obligației de garanție împotriva evicțiunii nu în baza unui act juridic nul, ci

ca urmare pierderii dreptului de proprietate în favoarea unui terț.

Interpretarea

dată de către instanța de apel este una ce excede cererii de chemare în

judecată, instanța de apel lipsind astfel de efecte instituția răspunderii

vânzătorului pentru evictiunea lucrului vândut.

Pe lângă

definiția evicțiunii din care rezultă neîndoielnic că vânzătorul este obligat

să răspundă pentru evictiune în condițiile în care cumpărătorul a pierdut

dreptul de proprietate în urma unei hotărâri judecătorești, s-a ignorat de

către instanța de apel și împrejurarea că, în speță, condițiile impuse pentru a

fi in prezența garanției contra evicțiunii rezultând din faptele terților erau

îndeplinite, și anume:

- reclamanta a

suferit o tulburare de drept, pierzând în urma unui proces judiciar, la care

vânzătorul a fost parte, dreptul de proprietate parțial asupra imobilului pe

care l-a achiziționat;

- cauza

evicțiunii a fost anterioară vânzării, instanța ce a anulat parțial titlul de

proprietate reținând că pârâtul Municipiul București a vândut un bun ce

aparținea unei terțe persoane, respectiv A.P. Calea X;

- reclamanta nu

a cunoscut pericolul evicțiunii la momentul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare și nici nu a cumpărat pe propria răspundere, asumandu-și

riscul evicțiunii.

Față de

îndeplinirea celor 3 condiții, consideră că se află în prezența răspunderii

pentru evictiunea parțială suferită.

Recurenta

susține că interpretarea instanței de apel în sensul că ulterior anulării

actului de vânzare-cumpărare nu se mai poate solicita restituirea prețului

plătit și a spezelor făcute, deoarece părțile sunt repuse în situația

anterioară este una ce lipsește de efecte instituția răspunderii de evictiune,

respectiv dispozițiile art. 1337, art. 1348 și art. 1346 C. civ.

Atât timp cât

evictiunea înseamnă pierderea posesiei și proprietății iar legea nu face

distincție între modul în care s-a realizat pierderea în sensul că aceasta a

survenit urmare a unei hotărâri judecătorești, indiferent de natura acesteia

sau ca urmare a exercitării de către un terț a unui drept real asupra

imobilului, nici instanța de judecată nu trebuia să interpreteze cu de la sine

putere, în mod greșit, atât actul juridic dedus judecații, cât și legea.

Daca recurenta

- reclamantă nu mai putea să pretindă executarea obligației de garanție

împotriva evicțiunii la momentul formulării acțiunii, nu putea solicita nici

aplicarea principiului restitutio in integrum, cum a sugerat instanța de apel,

deoarece la acel moment dispozițiile noului C. civ. nu se aplicau, iar în

vechiul C. civ. aplicabil efectele nulității actului juridic nu erau

reglementate.

Chiar și în

cazul în care aceste principii ar fi fost reglementate nu înseamnă că dacă

pentru actul juridic dedus judecații există două sau mai multe instituții de

drept aplicabile instanța poate să stabilească prioritatea vreuneia dintre

aceste instituții, lipsind-o pe cealaltă de efecte, dacă legea nu prevede în

mod expres acest lucru.

Instanța de

apel, cu ocazia judecării apelului, a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea

ce nu s-a cerut, motiv de apel prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta -

reclamantă susține că din cererile de apel formulate de către cei doi pârâți se

poate observa ca aceștia au recunoscut în parte pretențiile reclamantei și deci

au înțeles să execute garanția pentru răspundere împotriva evicțiunii însă

nemulțumirea acestora a fost privitoare la sumele de bani la care instanța de

fond i-a obligat, respectiv: Municipiul București a contestat, prin cererea de

apel, cuantumul spezelor acordate de către instanța de fond, afirmând ca acesta

trebuie sa răspundă doar pentru valoarea bunului evins la momentul evicțiunii,

iar chematul în garanție M.F.P., prin cererea de apel a solicitat respingerea cererii

de chemare în garanție și, pe cale de consecință, obligarea vânzătorului la

sumele solicitate de către reclamantă.

Astfel, pârâții

nu au solicitat respingerea acțiunii introductive iar vânzătorul a recunoscut

parțial pretențiile reclamantei, motiv pentru are consideră că soluția

instanței de apel este nelegală și este rezultatul unui abuz evident a

instanței de apel.

Prin urmare,

recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a

hotărârii atacate în sensul admiterii apelului reclamantei așa cum a fost

formulat.

Prin recursul

declarat chemata în garanție D.G.I.T.L. sector 1 a invocat dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Cu privire la

pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a admis

apelul formulat de chematul în garanție M.F.P., cu consecința respingerii

cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul București ca

rămasă fără obiect, însă în dispozitivul hotărârii atacate curtea de apel a

admis apelurile formulate de pârâtul Municipiul București și de chematul în

garanție M.F.P. în contradictoriu cu intimații Municipiul București sector 1,

prin primarul sectorului 1, Consiliul Local al sectorului 1 și D.G.I.T.L. a sectorului

1.

Învederează faptul

că Municipiul București a chemat în garanție D.G.I.T.L. a sectorului 1

solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, instanța să oblige

instituția să suporte pretențiile bănești ale societății reclamante.

În aceleași

condiții Municipiul București a chemat în garanție Municipiul București sector 1,

prin primarul sectorului 1 și Consiliul Local al sectorului 1 și M.F.P.

Motivele

reținute de instanța de apel în considerentele deciziei recurate (cu privire la

respingerea cererii de chemare în judecată formulată de SC V.B.I. SRL, ca

neîntemeiată), vin în contradicție cu dispozitivul sentinței în care se arată

că apelurile formulate de Municipiul București și M.F.P. au fost admise în

contradictoriu cu D.G.I.T.L. a sectorului 1, cu Municipiul București sector 1,

prin primarul sectorului 1 și Consiliul Local al sectorului 1.

Astfel susține

că nu D.G.I.T.L. a Sectorului 1 a formulat cererea ce formează obiectul

prezentului dosar, această instituție fiind introdusă în cauză în calitate de

chemată în garanție. De altfel, prin sentința civilă nr. 1655 din 03 aprilie

2014 pronunțată în prezenta cauză Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a

admis lipsa calității procesuale pasive a chematei în garanție - D.G.I.T.L. a sectorului

1.

Așadar arată că

persoana în contradictoriu cu care Municipiul București s-a judecat a fost SC

V.B.I. SRL, motiv pentru care consideră ca apelurile formulate de Municipiul

București și M.F.P. trebuiau admise în contradictoriu cu SC V.B.I. SRL și nu în

contradictoriu cu chemata în garanție - D.G.I.T.L. a sectorului 1.

Referitor la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., consideră că hotărârea instanței de apel a fost

dată cu aplicarea greșită al legii, întrucât prin întâmpinarea depusă la

dosarul cauzei, instituția a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive a D.G.I.T.L. a sectorului 1 și, pe cale de consecință, respingerea

cererii de chemare în garanție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane

lipsite de calitate procesuală pasivă.

În aceste

condiții a învederat faptul că prețul vânzării s-a făcut venit, prin efectul

legii, în proporții diferite atât la bugetul local al Sectorului 1 cât și la

bugetul de stat, raportul juridic dedus judecății se mai poate stabilii, în

măsura în care părțile doresc acest lucru, și cu persoanele juridice care

administrează cele două bugete menționate, în calitate de chemați în garanție.

Ori, D.G.I.T.L. a sectorului 1 nu deține o astfel de calitate conform legii. Un

astfel de rol revine, la nivelul bugetelor locale, conform legii, ordonatorilor

principali de credite (art. 21 din Legea nr. 273/2006). Numai aceștia pot

dispune angajarea, ordonantarea sau lichidarea de cheltuieli în limita

creditelor bugetare aprobate și a veniturilor bugetare posibil de încasat,

(art. 23 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 273/2006).

Astfel, suma de

bani încasată în urma vânzării imobilului situat în București, sector 1, către SC

V.B.I. SRL nu s-a făcut venit la bugetul D.G.I.T.L. a sectorului 1 - București,

ca să poată fi restituit cumpărătoarei de această instituție, ci la bugetul

local al sectorului 1. Acest aspect este de natură a atrage lipsa oricărei

legături juridice a instituției cu raportul juridic dedus judecății în

prezentul dosar.

La termenul din

24 noiembrie 2014 excepția a fost invocată și în ședință publică, însă decizia

recurată nu cuprinde aspecte cu privire la soluția instanței asupra acestei

excepții.

Trecând peste

această excepție instanța de judecată a admis apelurile formulate, de

Municipiul București și M.F.P. în contradictoriu cu chemata în garanție - D.G.I.T.L.

a sectorului 1.

Or, raportat la

art. 60 alin. (1) C. proc. civ., consideră că, chemarea în garanție a D.G.I.T.L.

a sectorului 1 - București trebuia respinsă ca rămasă fără obiect în aceleași

condiții ca și cererea de chemare în garanție a M.F.P. pe care instanța de apel

a respins-o ca rămasă fără obiect.

În aceste

condiții, susține faptul că hotărârea recurată nu cuprinde aspecte cu privire

la soluția instanței asupra cererii de chemare în garanție a D.G.I.T.L. a sectorului

1.

Față de

aspectele prezentate, raportat la soluția instanței de apel cu privire la

respingerea cererii de chemare în judecată, consideră că cererea de chemare în

garanție a D.G.I.T.L. a Sectorului 1, a rămas fără obiect.

Prin urmare,

solicită admiterea recursului formulat, modificarea deciziei recurate în sensul

admiterii apelurilor formulate de Municipiul București și de M.F.P. în

contradictoriu cu reclamanta SC V.B.I. SRL și de respingere a cererii de

chemare în garanție a D.G.I.T.L. a sectorului 1, ca rămasă fără obiect.

Analizând

recursul declarat de recurenta - reclamantă SC V.B.I. SRL, Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele motive:

Constituie,

potrivit art. 304 C. proc. civ. al optulea motiv de recurs „interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii și înțelesului

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".

Cel de-al

optulea motiv de recurs urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci

când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit

căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante