ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 719/2015

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la data de în 13 februarie 2012, sub nr. 4226/3/2012, reclamanta SC V.B.I. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin primar general, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 313.820 lei reprezentând prețul plătit pentru spațiul de care a fost evins, precum și la plata daunelor-interese în sumă de 642.878 lei. Pârâtul Municipiul București a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Consiliului Local sector 1, D.I.T.L. sector 1, sectorul 1 al Municipiului București și M.F.P.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiului București a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Referitor la cererea de chemare în garanție, pârâtul Municipiul București, a arătat că a chemat în garanție pe Consiliului Local sector 1, Municipiului București sector 1, D.G.I.T.L. sector 1 și M.F.P. Prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 27 septembrie 2012, reclamanta SC V.B.I. SRL, a fost extins cadrul procesual pasiv, arătând că se judecă în contradictoriu și cu Consiliul Local al sectorului 1, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați, în solidar, pârâții Primăria Municipiului București și Consiliul Local al sectorului 1, la restituirea sumei de 313.820 lei și la plata daunelor-interese în sumă de 642.878 lei.

Reclamanta a arătat că se impune introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului Local sector 1 București, în calitatea de vânzător obligat să răspundă pentru evictiune, deoarece a fost autoritatea care a încasat prețul pentru spațiul comercial de la subsolul imobilului cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate autentificat din 26 septembrie 2006. Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 07 decembrie 2012 reclamanta a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin primar general și cu Consiliul Local al sectorului 1 București prin primar A.I.C.

Prin încheierea de ședință din data de 20.12 2012, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local sector 1 București în cererea principală; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin primar general; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Consiliul Local al sectorului 1 București, sectorul 1 al Municipiului București și D.G.I.T.L. a sectorului 1 București, pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei încheieri. Prin sentința civilă nr. 1655 din 03 aprilie 2014 Tribunalul a admis, în parte, acțiunea modificată și precizată, formulată de reclamanta SC V.B.I.

SRL, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general a obligat pârâtul Municipiul București la plata către reclamantă a sumei de 279.420 lei, reprezentând contravaloarea bunului evins și la plata sumei de 17.464,5 euro în echivalent în lei la data plății, reprezentând sporul de valoare adus bunului, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.197,87 lei reprezentând cheltuieli notariale, 830 lei cheltuieli efectuate cu documentația tehnică și 16.000 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R.

de la data plății, reprezentând câștigul nerealizat, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local sector 1, a admis în parte cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul Municipiul București, prin primar general, în contradictoriu cu chematul în garanție M.F.P., a obligat chematul în garanție M.F.P., să plătească pârâtului Municipiul București, suma de 41.913 lei, a respins cererea de chemare în garanție formulată de Municipiul București, prin primar general, în contradictoriu cu chemații în garanție Consiliul Local sector 1, sectorul 1 al Municipiului București și D.G.I.T.L. sector 1, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.768,16 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a concluziona în acest sens Tribunalul a reținut următoarele; Între reclamanta SC V.B.I. SRL în calitate de cumpărător și pârâtul Municipiul București, prin Consiliul Local al sectorului 1 București, în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate, autentificat din 26 septembrie 2006 de B.N.P., A., având ca obiect spațiul comercial situat în București, sector 1, în suprafață utilă totală de 283 mp, compus din spațiul comercial parter, în suprafață utilă de 151,38 mp și spațiu comercial subsol, în suprafață utilă de 131,62 mp, identificat cu nr. cadastral, conform documentației cadastrale, releveului, raportului de evaluare și procesului-verbal al comisiei de vânzare a spațiilor comerciale prin care s-a negociat și s-a stabilit prețul de vânzare.

Odată cu spațiul comercial s-a vândut și cota indiviză de teren în suprafață de 23,47 mp, rezultată din măsurătorile cadastrale, aferentă spațiului comercial. Potrivit art. 2 din contract, prețul de vânzare a fost de 515.040 lei +T.V.A., urmând a fi achitat de cumpărător doar în situația în care acesta nu este înregistrat ca plătitor de T.V.A. Referitor la modalitatea de plată, prin contract s-a prevăzut că până la data de 12 octombrie 2006, inclusiv, cumpărătorul va achita suma de 128.760 lei, reprezentând 25 % din prețul integral al vânzării, precum și T.V.A. aferentă, iar restul de preț de 386.280 lei + T.V.A. precum și dobânda de 10% pe an, vor fi achitate de societatea cumpărătoare în rate lunare, timp de 3 ani, fără acordarea unor termene de grație conform graficului transmis de vânzător la data încheierii contractului.

La art. 5 alin 2 din contractul de vânzare s-a menționat că transmiterea dreptului de proprietate operează la data achitării avansului de către cumpărător. Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv ordinele de plată,rezultă că reclamanta a achitat pentru spațiul comercial cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1548 din 26 septembrie 2006, suma totală de 600.788, 56 lei. Prin sentința civilă nr. 694 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2206 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a Vlll-a, s-a dispus anularea parțială a contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate, autentificat din 26 septembrie 2006, încheiat între Municipiul București prin Consiliul Local al sectorului 1 București și SC V.B.I.

SRL, cu privire la spațiul în suprafață de 131,62 mp situat la subsolul blocului din sector 1, București, identificat cu nr. cadastral. Tribunalul nu și-a însușit raționamentul pârâtei privind incidența în cauză a prevederilor noului C. civ., întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile, consacrat de dispozițiile art. 6 alin (1) N.C.C. care prevede că „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă." În speță, tulburarea a provenit din fapta unei terțe persoane, respectiv A.P. cu sediul în Calea X și întrucât vânzătorul-Municipiul București, parte în Dosarul nr. 11239/3/2008 nu a reușit să-l apere pe cumpărător, acesta este obligat să suporte consecințele evicțiunii, indiferent dacă a fost de bună sau de rea - credință.

Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii-vânzătorului pentru evicțiune. Astfel, tulburarea a provenit din partea unui terț și este o tulburare de drept, A.P. obținând în justiție anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, autentificat din 26 septembrie 2006, cu privire la spațiul în suprafață de 131,62 mp situat la subsolul blocului din sector 1; cauza evicțiunii este anterioară vânzării, întrucât pârâtul Municipiul București a vândut reclamantei SC V.B.I. SRL întregul spațiu închiriat în suprafață de 294,78 lei, deși nu deținea dreptul de proprietate asupra subsolului; cauza evicțiunii nu a fost cunoscută anterior de cumpărător.

Din dispozițile art. 1347 și 1348 C. civ. rezultă că dacă evicțiunea este parțială, cumpărătorul are alegerea între a cere rezoluțiunea vânzării sau menținerea ei cu despăgubiri. În speță, reclamanta a optat pentru menținerea vânzării, așa încât potrivit art. 1348 C. civ. aceasta are dreptul la valoarea părții pierdute prin efectul evicțiunii, valoarea spațiului pierdut fiind socotită la momentul evicțiunii. În atare situație, vânzătorul nu se poate libera oferind o parte din preț și nici cumpărătorul nu poate cere o parte din preț proporțional cu partea evinsă, indiferent de creșterea sau scăderea valorii lucrului de la data vânzării până la momentul evicțiunii.

Din raportul de expertiză tehnică în construcții, completat cu răspunsul la obiecțiuni, efectuat în prezenta cauză, a rezultat că valoarea de circulație a spațiului în suprafață de 131,62 mp de care reclamanta a fost evinsă este de 102.3000 euro, incluzând valoarea construcției (spațiul situat la subsol) și valoarea cotei indivize de teren de 23,47 mp pe care a evaluat-o la suma de 18.460 euro (787 euro/mp).

În ceea ce privește valoarea cotei indivize de teren în suprafață de 23,47 mp, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi avută în vedere la stabilirea valorii părții din spațiul comercial de care cumpărătorul a fost evins, pe de o parte întrucât această cotă indiviză de teren este aferentă întregului imobil cumpărat care include și spațiul de la parter, iar pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 694 din 18 februarie 2009 a Tribunalului București, s-a anulat parțial contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, doar cu privire la spațiul în suprafață de 131,62 mp nu și cu privire la cota indiviză de teren de 23,47 mp.

În ceea ce privește construcția, tribunalul a constatat că expertul a ajuns la valoarea de 83.840 euro pentru spațiul de 131,62 mp, la data evicțiunii 25 octombrie 2010. Tribunalul nu a putut reține această valoare a spațiului de 84.370 euro, întrucât expertul a adăugat la costul de 581,18 euro/mp (stabilit potrivit îndreptarului tehnic pentru evaluarea imediată la prețul zilei a costurilor elementelor de construcție de locuințe -procentual și valoric - octombrie 2010 - Fișa 6 - Costuri și ponderi de lucrări de locuințe construite pentru viitoare magazine la parterului uni bloc P+8 etaje) și contravaloarea tuturor lucrărilor de amenajare a spațiului de la subsol în sumă de 63.691 euro (484 euro/mp) destinate desfășurării activității chiriașului SC F.B.R.

SA așa cum rezultă din devizul de lucrări întocmit de constructorul care a executat lucrările. Prin urmare, instanța a avut în vedere doar valoarea de 581,18 euro/mp (echivalentul a 2475,82 lei/mp la un curs de 4,26 lei pentru 1 euro la data de 25 octombrie 2010 astfel cum s-a menționat în raportul de expertiză) această valoare fiind stabilită la nivelul lunii octombrie 2010, când s-a produs evicțiunea, pentru spațiile comerciale construite la parterul blocurilor P+8 etaje.

Tribunalul a constatat că expertul a corectat costul total al spațiului în suprafață de 131,26 mp, prin aplicarea unor indici pozitivi de 5% pentru cheltuielile indirecte și respectiv de 10% pentru profitul dezvoltatorului, fără a explica necesitatea aplicării acestor indici, în contextul în care vânzarea acestui spațiu s-a făcut de către pârâtul Municipiul București, în temeiul Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local. Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. nr. 550/2002 „(1) în vederea vânzării spațiului comercial sau de prestări de servicii, comisia stabilește un preț minim de vânzare, pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii.

Evaluatorul va fi selectat de comisie prin licitație publică organizată în termen de 10 zile de la constituirea comisiei. (2) Prețul minim de vânzare, stabilit potrivit alin. (1), va fi avut în vedere ca bază de negociere, în cazul vânzării prin negociere directă, respectiv va fi cuprins în oferta de vânzare prin licitație publică cu strigare." Din conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 26 septembrie 2006, a rezultat că prețul pentru spațiul comercial compus din parter în suprafață utilă de 151,38 mp și subsol în suprafață de 131,62 mp, situat în sector 1 a fost stabilit în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 550/2002, prin negociere directă, conform procesului-verbal de negociere al comisiei de vânzare a spațiilor comerciale din 20 aprilie 2006, rezultând un preț de vânzare de 515.040 lei +T.V.A.

Prin urmare, aplicarea unui coeficient pozitiv de 10% pentru profitul dezvoltatorului ca și a unui coeficient pozitiv de 5% pentru cheltuieli indirecte (nespecificate de altfel) apare ca nejustificată. Tribunalul a menținut însă corecția valorii spațiului, prin aplicarea unui coeficient negativ de 10% pentru negociere . Aplicând coeficientul negativ de 10 % la valoarea de 2.475,82 lei/mp (echivalentul a 581,18 euro/mp) a rezultat că valoarea/mp a spațiului situat la subsolul imobilului din sector 1, nu poate fi mai mare de 2.228 lei/mp, valoarea totală fiind de 293.249,39 lei (2.228 lei/mp x 131,62). Cum prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat o despăgubire în sumă de 279.420 lei, pentru spațiul pierdut, tribunalul, dând eficiență principiului disponibilității, în temeiul art. 1348 C. civ.

a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 279.420 lei cu titlu de despăgubire, reprezentând contravaloarea spațiului situat la subsolul imobilul din București, sector 1, în suprafață 131,26 mp, de care reclamanta a fost evinsă. Cât privește contravaloarea îmbunătățirilor, din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată a rezultat că reclamanta a solicitat contravaloarea îmbunătățirilor care au adus un spor de valoare spațiului în suprafață 131,26 mp, situat la subsolul imobilului din București, sector 1. Efectele garanției pentru evicțiune sunt reglementat de art. 1341 din C. civ. și sunt aceleași indiferent că este vorba de evicțiune totală sau parțială, cu excepțiile prevăzute de lege.

Așadar, în cazul în care este evins, cumpărătorul are dreptul la restituirea prețului, echivalentul fructelor, daca a fost obligat sa le restituie evingătorului, cheltuieli de judecata ocazionate de evicțiune si daune-interese. De asemenea, potrivit art. 1345 C. civ. de la 1864 C. civ. „Vânzătorul este dator să întoarcă cumpărătorului el însuși sau prin evingător, toate spezele necesare, utile și de întreținere ale acestuia." Din raportul de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reținut că spațiul comercial situat în Calea X, a fost cumpărat de reclamantă ca un tot unitar. La data închirierii spațiului către reclamantă, acesta a fost preluat într-o stare avansată de degradare potrivit procesului verbal de predare primire din data de 11 aprilie 2000 (fila 287 vol. 1) acesta necesitând reparații majore.

Prin contractul de închiriere încheiat la data de 14 februarie 2007, reclamanta SC V.B.I. SRL, în calitate da locator, a închiriat locatarului SC F.B.R. SA (actuala C.E.B.) imobilul din Calea X, inclusiv subsolul în suprafață de 131 mp pentru desfășurarea activității bancare și a activităților derivate din aceasta. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani (art. 4 din contract), chiria fiind stabilită la suma de 8000 euro pentru primul an.

La art. 71 din contractul de închiriere s-a prevăzut că timp de 60 de zile de la data luării în posesie a spațiului, respectiv 15 februarie 2007 - 14 aprilie 2007, chiriașul va fi scutit de plata chiriei aferentă lucrărilor de amenajare a spațiului, iar la art. 48 din contract s-a prevăzut că locatarul va realiza lucrările de amenajare a spațiului închiriat cu condiția obținerii prealabile a acordului locatorului fără a putea respinge un proiect de amenajare atunci când acesta este necesar desfășurării activității prevăzute în contract cu condiția respectării legilor în vigoare. De asemenea, la art. 47 din contractul de închiriere s-a stipulat că la momentul încetării contractului, toate elementele de finisaj efectuate de locatar vor rămâne în proprietatea locatorului, cu excepția acelor bunuri care prin desprindere/detașare, nu afectează starea de funcționare a imobilului (aer condiționat, mobilier, elemente de design interior).

Din raportul de expertiză tehnică în construcții a rezultat că la subsolul spațiului cumpărat de reclamantă și închiriat SC F.B.R. SA (actuala C.E.B.), au fost amenajate spații anexe funcționale sau tehnice precum: arhiva, camera de valori, spațiu operatori și grupuri sanitare. Lucrările de amenajare a spațiului în suprafață de 131,26 mp, situat la subsolul imobilului din Calea X, au fost efectuate de antreprenorul general SC T.C. SRL. Conform raportului de expertiză, aceste lucrări au fost evaluate la suma de 42.420,73 euro, la care expertul a adăugat suma și de 8.623,75 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor pentru instalații suplimentare, care nu au fost incluse în situația de lucrări întocmită de SC T.C.

SRL. Tribunalul nu și-a însușit decât în parte contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiului în discuție. Astfel, tribunalul a apreciat că suma de 9581,58 euro, nu poate fi reținută în contravaloarea lucrărilor care au adus un spor de valoare bunului, deoarece sunt lucrări executate pentru A.P., iar din probatoriul administrat în caută nu rezultă că reclamanta a suportat contravaloarea acestor lucrări.

Din completarea la raportul de expertiză tehnică în construcții, a rezultat că în spațiul ce a aparținut reclamantei, situat la subsolul imobilului, există următoarele îmbunătățiri: instalația de încălzire (radiatoare, trasee conducte; instalația electrică (conductori, tablou electric, aparataj electric și lămpi - curenți tari - prize și iluminat; curenți slabi - telefonie și calculatoare); instalație de aer condiționat (tubulatură, prize introducere aer curat, prize absorbție aer viciat); instalația de canalizare, instalația de incendiu, mai puțin detectoarele de fum; instalația antiefracție (cabluri pentru camere de luat vederi, și pentru senzorii de mișcare lipsind camerele de luat vederi și senzorii de mișcare; plăcile de tavan fals casetate, pe toată suprafața subsolului.

Expertul a specificat faptul că a identificat la fața locului lucrările de construcții executate așa cum au fost prevăzute în proiect, respectiv: demolat pereți, demontat 4 uși vechi; executat strat suport pardoseală (șapă); executat pardoseală subsol gresie plăci de 20 x 20 cm+plintă pe toată suprafața subsolului; tavan fals din plăci ghips carton casetat prins cu bride metalice pe schelet metalic pe toată suprafața subsolului; placări pereți cu tencuială uscată; zugrăveli lavabile. Tribunalul a apreciat că doar o parte a lucrărilor de amenajare efectuate în spațiul de care reclamanta a fost evinsă, au fost necesare și utile și au adus un plus de valoare bunului, respectiv: lucrările de construcții, lucrările privind instalația de încălzire și instalația electrică precum și costurile de proiectare pentru lucrările de la subsol, conform înscrisurilor anexate raportului de expertiză.

Tribunalul nu reținut ca fiind lucrări care au adus un spor de valoare cele privind instalația de detectare și stingere a incendiilor, lucrările privind instalația antiefracție și pentru instalația de curenți slabi, în valoare totală de 8.623,75 euro, deoarece aceste instalații au fost necesare doar pentru desfășurarea activității bancare de către chiriașul reclamantei. În ceea ce privește lucrările de construcții, estimate la 15.336,25 euro fără T.V.A., tribunalul a apreciat că nu pot fi incluse în contravaloarea acestora cheltuielile privind curățenia (771,59 euro) și evacuarea gunoiului (2.600 euro). În opinia tribunalului, nici instalația de aer condiționat, ale cărei costuri s-au ridicat la 5.230,14 euro, nu aduce un spor de valoare bunului, fiind necesară doar pentru confortul chiriașului reclamantei și pentru desfășurarea activității specifice unei unități bancare.

De altfel, acesta nici nu poate fi considerată ca fiind funcțională câtă vreme nu există și aparate de aer condiționat. Tribunalul nu a reținut în contravaloarea lucrărilor care au adus un spor de valoare bunului nici suma de 6.773,06 euro reprezentând taxa pe valoarea adăugată, întrucât aceasta a fost suportată de locatar care a efectuat lucrările de amenajare. Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul a obligat pârâtul Municipiul București și la plata sumei de 17.464,5 euro, reprezentând sporul de valoare adus spațiul în suprafață de 131,62 mp situat la subsolul imobilului din, sector 1, București. Potrivit art. 1341 C. civ. pct. 3, când vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul evins are dreptul de a cere de la vânzător spezele instanței deschise de dânsul în contra vânzătorului și ale celei deschise de evingător în contra sa.

În speță, pârâtul vânzător Municipiul București este răspunzător de evicțiune întrucât, așa cum s-a reținut în considerentele sentinței civile nr. 694 din 18 februarie 2009 a Tribunalului București, înstrăinarea spațiului de 131,62 mp la subsol, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 26 septembrie 2006, nu se putea realiza decât prin încălcarea de către pârâtul Municipiul București a dreptului de proprietate al reclamantei A.P., vânzătorul dispunând asupra unui bun pe care nu îl avea în patrimoniu. Tribunalul a respins însă cererea reclamantei privind obligarea pârâtului Municipiul București la plata sumei de 6.300 lei cu titlu de cheltuieli (onorariu avocat) efectuate în procesul pornit de A.P.

împotriva sa, în urma căruia a fost evins, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că aceste cheltuieli au fost efectuate în Dosarul nr. 11239/3/2008 al Tribunalului București sau în dosarul Curții de Apel București în care a fost pronunțată Decizia nr. 2206 din 25 octombrie 2010. În dovedirea acestor pretenții, reclamanta a depus la dosar copii certificate ale chitanțelor din 15 martie 2010 și din 11 iunie 2009 emise de C.A. „Constantinescu Alex. Mircea", chitanța din 09 iulie 2009 emisă ce C.I.A „Mate Răzvan Nicolae" și chitanța din 11 decembrie 2011 (denumire C.A. ilizibilă) însă în cuprinsul acestor chitanțe nu se face nicio mențiune cu privire la dosarul în care a fost acordată asistența juridică.

Tribunalul nu a admis nici pretențiile reclamantei în sumă de 345,45 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere, deoarece înscrisurile depuse la dosar (filele 57-60, 62 vol. 1) nu fac dovada fotocopierii unor înscrisuri necesare vânzării-cumpărării sau în procesul în care reclamanta s-a judecat în contradictoriu cu evingătorul - A.P. Potrivit art. 1341 pct. 4 C. civ., vânzătorul datorează cumpărătorului „daune-interese și spezele contractului de vindere". Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 6.197,87 lei reprezentând cheltuieli notariale și 830 lei reprezentând cheltuieli cu documentația tehnică.

În ceea ce privește cheltuielile notariale, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv încheierea de autentificare din 26 septembrie 2006 a contractului de vânzare-cumpărare și facturile fiscale din 25 septembrie 2006 și din 25 septembrie 2006 (fila 64 vol. 1), rezultă că spezele vânzării au fost în sumă de 13.326,21 lei. Întrucât spețele vânzării nu au fost stabilite prin contract, defalcat, pentru spațiul de la parter și spațiul de la subsolul imobilului, cuantumul cheltuielilor ocazionate de vânzarea spațiului de care cumpărătorul a fost evins nu pot fi stabilite decât proporțional cu suprafața spațiului pierdut, în modalitatea arătată de reclamantă în Anexa 3 depusă la fila. 63 vol. 1. (13.326,21/283 = 47.089 lei/mp; 131,62 x 47.089 lei/mp = 6.197,87 lei).

Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că documentele (adeverințele, autorizațiile, avizele etc.) ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare au fost obținute de reclamanta - cumpărătoare conform contractului de negociere încheiat cu vânzătorul. Conform susținerilor reclamantei, necontestate de pârât, pentru obținerea documentației tehnice, reclamanta a efectuat cheltuieli în sumă de 1.785 lei, dovedite cu chitanțele din 27 februarie 2006 și din 22 februarie 2006 emise de SC M.P. SRL (fila 72). Întrucât aceste cheltuieli se referă la întreg imobilul cumpărat de reclamantă, în suprafață de 283 mp, cuantumul cheltuielilor corespunzătoare suprafeței de 132,2,62 mp, de care cumpărătorul a fost evins, este de 830 lei.

Tribunalul a respins, ca neîntemeiate, pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtului Municipiului București la plata sumei de 7.404,45 lei, reprezentând impozitului pe clădiri, aferent spațiului de 132,2,62 mp, situat la subsolul imobilului din Calea X, pentru perioada 2009-2010, întrucât scrisurile depuse la dosar (filele 68-70 vol. 1) nu cuprind nicio referire la imobilul pentru care s-a plătit impozitul și nici perioada pentru care a fost plătit. Chiar dacă s-ar considera că aceste ordine de plată se referă la imobilul din Calea X, tribunalul a observat că în cuprinsul O.P. din 16 iunie 2009 s-a menționat că plata sumei de 468 lei cu titlu reprezintă diferența impozitului pe clădire pentru perioada 2006-2009.

În condițiile în care ordinul de plată mai sus menționat este ulterior O.P. din 19 martie 2009 și O.P.

din 12 iunie 2014, iar în cuprinsul acestora nu se menționează perioada sau anul pentru care s-a achitat impozitul, nu se poate stabili cu certitudine suma plătită de reclamantă cu titlu de impozit aferent perioadei 2009-2010 pentru spațiul de la subsolul imobilului în suprafață de 131,62 mp, cu atât mai mult cu cât valoarea impozitului pe clădire, se stabilește conform prevederilor art. 253 din C. fisc., prin aplicarea unei cote stabilite de Consiliul General al Municipiului București, la valoarea de inventar a spațiului (în speță a spațiului pe care reclamanta l-a pierdut), iar nu în modalitatea arătată de reclamantă în Anexa 3 a cererii de chemare în judecată (fila 63 vol. 1). Tribunalul a respins ca neîntemeiate și pretențiile reclamantei reprezentând cheltuieli de reevaluare a spațiului în cuantum de 1.600 lei întrucât, pe de o parte, reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri doveditoare opozabile pârâtului, iar pe de altă parte, nu a explicat motivele care au impus efectuarea acestei reevaluări, pentru a se putea stabili că respectivele cheltuieli au legătură cu vânzarea-cumpărarea spațiului sau cu procesul în urma căruia reclamanta a pierdut dreptul de proprietate.

În dovedirea cheltuielilor de reevaluare reclamata a depus la dosar copia, nesemnată de emitent și necertificată, a facturii din 28 decembrie 2011 și a chitanței din 28 noiembrie 2011 (fila 73 vol. 1), așa încât aceste înscrisuri nu au valoare probatorie. Având în vedere prevederile art. 1341 pct. 4 C. civ. de la 1864, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiate, în parte, pretențiile reclamantei privind daunele-interese constând în câștigul nerealizat prin pierderea dreptului de proprietate asupra spațiului în suprafață de 131,62 mp. în acest sens, tribunalul a reținut că prin contractul de închiriere încheiat la data de 14 februarie 2007, reclamanta SC V.B.I. SRL, în calitate da locator, a închiriat locatarului SC F.B.R.

SA, imobilul din strada X, inclusiv subsolul în suprafață de 131 mp pentru desfășurarea activității bancare și a activităților derivate din aceasta. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani (art. 4 din contract), chiria fiind stabilită la suma de 8.000 euro pentru primul an contractual. începând cu al doilea an contractual „chiria se va indexa în raport cu I.E.A.P.C., comunicat de către I.E.U.R.O.S.T.A.T. pentru anul anterior contractual, aplicat la valoarea chiriei aferente acestuia cu condiția ca procentul de indexare să nu fie mai mic de 2%.

Pentru ultimii cinci ani contractuali chiria se va renegocia cu posibilitatea majorării acesteia până în limita a 15 % din chiria lunară plătită până la momentul renegocierii" (art. 7). Având în vedere sentința civilă nr. 694 din 18 februarie 2009 a Tribunalului București, prin care s-a dispus anularea parțială a contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate, autentificat din 26 septembrie 2006 între părțile contractului de închiriere din 14 februarie 2007, s-a încheiat Actul adițional din 30 noiembrie 2010 prin care s-a redus suprafața spațiului închiriat de la 231 mp la 100 mp, aflați la parterul imobilului din sector 1. Pentru perioada 01 noiembrie 2010-01 iulie 2011 s-a stabilit că locatarul va plăti o chirie lunară fixă de 5.000 euro/mp, T.V.A.

-zero, urmând ca după data de 01 iulie 2011, părțile să stabilească printr-un act la contract, noua valoare a chiriei, care va fi negociată în funcție de prețul pieței și condițiile economice de la momentul respectiv. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut că prin Actul adițional din 30 noiembrie 2010 a pierdut câte 2.000 lei în fiecare lună pentru restul de 72 de luni câte au rămas până la expirarea perioadei pentru care a încheiat contractul de închiriere, înregistrând astfel, o pierdere de 144.000 euro.

Tribunalul a dat eficiență susținerilor reclamantei în sensul că, pierderea înregistrată după data încheierii Actului adițional din 30 noiembrie 2010 a fost de 2.000 lei și nu de 3.000 de lei (diferența dintre chiria stabilită prin contractul de închiriere și chiria stabilită prin actul adițional), deoarece din conținutul Actului adițional din 14 februarie 2007, rezultă că anterior încheierii acestuia au mai fost încheiate alte două acte adiționale, respectiv Actul adițional din 18 ianuarie 2008 și Actul adițional din 18 iunie 2009 prin care se presupune că a fost modificat și cuantumul chiriei. Cât privește prejudiciul pretins de reclamantă, tribunalul a constatat că acesta poate fi stabilit cu certitudine doar pentru o perioadă de 8 luni de zile, cuprinsă între data de 01 noiembrie 2010 -01 iulie 2011, pentru care părțile au stabilit în mod clar o chirie de 5.000 euro pe lună.

Pentru perioada cuprinsă între data de 01 iulie 2011 și data expirării contractului, reclamanta nu a depus la dosar niciun act adițional, din care să rezulte cuantumul chiriei negociate cu chiriașul și care să permită stabilirea unui prejudiciu cert. Cum sarcina probei în dovedirea prejudiciului revine reclamantului, iar prin probatoriul administrat reclamanta nu a dovedit întregul prejudiciu pretins ci doar pe cel decurgând din încasarea unei chirii reduse cu 2.000 euro între data de 01 noiembrie 2010 - 01 iulie 2011, tribunalul, în temeiul art. 1341 pct. 4 C. civ. a obligat pârâtul doar la plata către reclamantă a sumei de 16.000 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R., de la data plății, reprezentând câștigul nerealizat.

Întrucât instanța a admis excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local sector 1, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât ca fiind respinsă ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată doar în parte. Potrivit art. 15 din Legea nr. 550/2002 „Sumele obținute din vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări de servicii în condițiile prezentei legi se fac venit la bugetul de stat în cotă de 15%, diferența fiind virată la bugetele locale respective, într-un cont special, și va fi utilizată pentru realizarea unor proiecte de interes public, aprobate de consiliile județene sau de consiliile locale vânzătoare." Având în vedere aceste prevederi legale și al dispozițiilor art. 60 C. proc.

civ., tribunalul a obligat chematul în garanție, M.F.P., să plătească pârâtului Municipiul București, suma de 41.913 lei, adică 15% din suma de 279.420 lei, reprezentând partea proporțională din prețul vânzării imobilului din Calea X, aferentă suprafeței de 131,32 mp de care cumpărătorul a fost evins. Întrucât prin încheierea interlocutorie din data de 20 decembrie 2012 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Consiliul Local sector 1, sectorul 1 al Municipiului București și D.G.I.T.L. sector 1, tribunalul, a respins cererea de chemare în garanție formulată de în contradictoriu cu acești chemați în garanție, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. tribunalul a obligat pârâtul Municipiul București la plata către reclamantă a sumei de 7.768,16 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise, timbru judiciar și onorariul expertului(în sumă de 1.000 lei conform chitanței depuse la fila 201 vol. 1). În ceea ce privește onorariul avocatului, tribunalul a luat act că acesta va fi solicitat pe cale separată. Împotriva sentinței au formulat apel reclamanta SC V.B.I. SRL, pârâtul Municipiul București și chematul în garanție M.F.P. Prin Decizia civilă nr. 1092 din 24 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, s-a respins "apelul formulat de reclamanta SC V.B.I.

SRL împotriva sentinței civile nr. 1655 din 03 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă,ca neîntemeiat. S-au admis apelurile formulate de pârâtul Municipiul București și de chematul în garanție M.F.P. împotriva sentinței civile nr. 1655 din 03 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimații - chemați în garanție sectorul 1 al Municipiului București, prin primarul sectorului 1 și Consiliul Local sector 1, D.G.I.T.L. sector 1. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și s-a respins cererea de chemare în garanție împotriva M.F.P., ca rămasă fără obiect.

Instanța de apel a analizat hotărârea atacată prin prisma probelor administrate și a normelor legale incidente în cauză, cu prioritate asupra motivului de nulitate de ordine publică prevăzut de art. 295 alin. (1) C. proc. civ., constând în aplicarea greșită a legii de către prima instanță, respectiv inaplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la instituția garanției pentru evictiune a vânzătorului, invocat în ședința publică din data de 06 octombrie 2014." Astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București reclamanta apelantă a solicitat obligarea intimatului pârât Municipiul București la plata sumei de 313.820 lei reprezentând preț plătit și la plata daunelor-interese în sumă de 642.878 lei, invocând obligația de garanție pentru evictiune a vânzătorului.

în motivarea cererii, reclamanta SC V.B.I. SRL a arătat că a încheiat cu Primăria Municipiului București Contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 septembrie 2006 de Biroul Notarial „A.", având ca obiect spațiului comercial situat in București, sector 1, in suprafața utila de 283 mp, compus din spațiu comercial parter, in suprafața utila de 151,38 mp și spațiu comercial subsol, în suprafața de 131,62 mp, precum și faptul că, în anul 2007, a fost evinsă parțial de către A.P.

cu sediul in București, sector 1, pierzând spațiul in suprafața de 131,62 mp, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 694 din 18 februarie 2009. Potrivit dispozitivului sentinței civile nr. 694 din 18 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 11239/3/2008 de Tribunalul București , secția a IX-a, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2206 din 25 octombrie 2010, hotărâre care se impune cu putere de lucru judecat părților din prezenta cauză, instanța de apel a constatat că s-a dispus anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate autentificat din 26 septembrie 2006, cu privire la spațiul in suprafața de 131,62 mp situat la subsolul blocului din, sector 1, București, convenție care reprezintă fundamentul pretenției reclamantei.

Însă, având în vedere că prin hotărârea judecătorească menționată anterior s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare în temeiul căruia se solicită obligarea vânzătorului Municipiul București la răspunderea pentru evictiune, raportat la efectele admiterii unei acțiuni în anulare, în sensul că vânzarea este desființată retroactiv, instanța de apel a apreciat că apelanta reclamantă nu mai poate pretinde executarea obligației de garanție împotriva evicțiunii. Pentru a concluziona în acest sens, curtea de apel a luat în considerare atât faptul că obligația vânzătorului presupune un contract valabil încheiat, aspect care rezultă din însăși reglementarea legală a acesteia (cap. IV Titlul V C. civ.

1864 - despre obligațiile vânzătorului), deci interpretarea logică, în sensul că o obligație, ca și un drept, nu poate izvorî decât în temeiul unei convenții legal încheiate, dar și din efectele nulității. Astfel, efectele nulității unui act juridic, consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității, respectiv urmările ocazionate în circuitul juridic civil de desființarea unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile sale de validitate (în speță, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 26 septembrie 2006 pentru lipsa calității de proprietar al Municipiului București) determină lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă (quod nullum est, nullum producit effectum).

În aceste condiții, efectele nulității se produc din însuși momentul încheierii actului (principiul retroactivității), iar părțile trebuie repuse în situația anterioară (restitutio in integrum). Or, a solicita obligarea unei părți de a răspunde în baza unui act juridic nul, în speță a aprecia incidență obligația pentru evicțiune a vânzătorului Municipiul București, în temeiul contractului autentificat din 26 septembrie 2006, anulat prin sentința civilă nr. 694 din 18 februarie 2009, este lipsită de temei legal. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC V.B.I. SRL și chemata în garanție D.G.I.T.L. sector 1. Recursul declarat de reclamanta SC V.B.I. SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc.

civ. Instanța de apel a apreciat că atât timp cât convenția încheiată între reclamantă și pârât a fost anulată de către instanța de judecată, obligația acesteia de a răspunde pentru evicțiune este înlăturată și că dispozițiile art. 1337 C. civ. nu sunt aplicabile, reclamanta putând să solicite restituirea prețului ca efect al nulității actului juridic. Recurenta - reclamantă susține că această motivare este o greșită aplicare a legii, iar instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecații, motive de recurs prevăzute de punctul 8 și 9 al art. 304 din C. proc. civ.

deoarece: Dacă evicțiunea înseamnă pierderea posesiei sau a proprietății, rezultă că admiterea acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, cu efectul pierderii proprietății de către cumpărător este evicțiunea produsă și pentru care vânzătorul datorează garanție, obligația de garanție pentru evicțiune născându-se la data încheierii contractului și nestingându-se ca urmare a anularii acestuia. Arată că a solicitat obligarea pârâtului Municipiul București prin primar la executarea obligației de garanție împotriva evicțiunii nu în baza unui act juridic nul, ci ca urmare pierderii dreptului de proprietate în favoarea unui terț. Interpretarea dată de către instanța de apel este una ce excede cererii de chemare în judecată, instanța de apel lipsind astfel de efecte instituția răspunderii vânzătorului pentru evictiunea lucrului vândut.

Pe lângă definiția evicțiunii din care rezultă neîndoielnic că vânzătorul este obligat să răspundă pentru evictiune în condițiile în care cumpărătorul a pierdut dreptul de proprietate în urma unei hotărâri judecătorești, s-a ignorat de către instanța de apel și împrejurarea că, în speță, condițiile impuse pentru a fi in prezența garanției contra evicțiunii rezultând din faptele terților erau îndeplinite, și anume: - reclamanta a suferit o tulburare de drept, pierzând în urma unui proces judiciar, la care vânzătorul a fost parte, dreptul de proprietate parțial asupra imobilului pe care l-a achiziționat; - cauza evicțiunii a fost anterioară vânzării, instanța ce a anulat parțial titlul de proprietate reținând că pârâtul Municipiul București a vândut un bun ce aparținea unei terțe persoane, respectiv A.P.

Calea X; - reclamanta nu a cunoscut pericolul evicțiunii la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și nici nu a cumpărat pe propria răspundere, asumandu-și riscul evicțiunii. Față de îndeplinirea celor 3 condiții, consideră că se află în prezența răspunderii pentru evictiunea parțială suferită. Recurenta susține că interpretarea instanței de apel în sensul că ulterior anulării actului de vânzare-cumpărare nu se mai poate solicita restituirea prețului plătit și a spezelor făcute, deoarece părțile sunt repuse în situația anterioară este una ce lipsește de efecte instituția răspunderii de evictiune, respectiv dispozițiile art. 1337, art. 1348 și art. 1346 C. civ.

Atât timp cât evictiunea înseamnă pierderea posesiei și proprietății iar legea nu face distincție între modul în care s-a realizat pierderea în sensul că aceasta a survenit urmare a unei hotărâri judecătorești, indiferent de natura acesteia sau ca urmare a exercitării de către un terț a unui drept real asupra imobilului, nici instanța de judecată nu trebuia să interpreteze cu de la sine putere, în mod greșit, atât actul juridic dedus judecații, cât și legea. Daca recurenta - reclamantă nu mai putea să pretindă executarea obligației de garanție împotriva evicțiunii la momentul formulării acțiunii, nu putea solicita nici aplicarea principiului restitutio in integrum, cum a sugerat instanța de apel, deoarece la acel moment dispozițiile noului C. civ.

nu se aplicau, iar în vechiul C. civ. aplicabil efectele nulității actului juridic nu erau reglementate. Chiar și în cazul în care aceste principii ar fi fost reglementate nu înseamnă că dacă pentru actul juridic dedus judecații există două sau mai multe instituții de drept aplicabile instanța poate să stabilească prioritatea vreuneia dintre aceste instituții, lipsind-o pe cealaltă de efecte, dacă legea nu prevede în mod expres acest lucru. Instanța de apel, cu ocazia judecării apelului, a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut, motiv de apel prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă susține că din cererile de apel formulate de către cei doi pârâți se poate observa ca aceștia au recunoscut în parte pretențiile reclamantei și deci au înțeles să execute garanția pentru răspundere împotriva evicțiunii însă nemulțumirea acestora a fost privitoare la sumele de bani la care instanța de fond i-a obligat, respectiv: Municipiul București a contestat, prin cererea de apel, cuantumul spezelor acordate de către instanța de fond, afirmând ca acesta trebuie sa răspundă doar pentru valoarea bunului evins la momentul evicțiunii, iar chematul în garanție M.F.P., prin cererea de apel a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție și, pe cale de consecință, obligarea vânzătorului la sumele solicitate de către reclamantă.

Astfel, pârâții nu au solicitat respingerea acțiunii introductive iar vânzătorul a recunoscut parțial pretențiile reclamantei, motiv pentru are consideră că soluția instanței de apel este nelegală și este rezultatul unui abuz evident a instanței de apel. Prin urmare, recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului reclamantei așa cum a fost formulat. Prin recursul declarat chemata în garanție D.G.I.T.L. sector 1 a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Cu privire la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a admis apelul formulat de chematul în garanție M.F.P., cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul București ca rămasă fără obiect, însă în dispozitivul hotărârii atacate curtea de apel a admis apelurile formulate de pârâtul Municipiul București și de chematul în garanție M.F.P.

în contradictoriu cu intimații Municipiul București sector 1, prin primarul sectorului 1, Consiliul Local al sectorului 1 și D.G.I.T.L. a sectorului 1. Învederează faptul că Municipiul București a chemat în garanție D.G.I.T.L. a sectorului 1 solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, instanța să oblige instituția să suporte pretențiile bănești ale societății reclamante. În aceleași condiții Municipiul București a chemat în garanție Municipiul București sector 1, prin primarul sectorului 1 și Consiliul Local al sectorului 1 și M.F.P. Motivele reținute de instanța de apel în considerentele deciziei recurate (cu privire la respingerea cererii de chemare în judecată formulată de SC V.B.I.

SRL, ca neîntemeiată), vin în contradicție cu dispozitivul sentinței în care se arată că apelurile formulate de Municipiul București și M.F.P. au fost admise în contradictoriu cu D.G.I.T.L. a sectorului 1, cu Municipiul București sector 1, prin primarul sectorului 1 și Consiliul Local al sectorului 1. Astfel susține că nu D.G.I.T.L. a Sectorului 1 a formulat cererea ce formează obiectul prezentului dosar, această instituție fiind introdusă în cauză în calitate de chemată în garanție. De altfel, prin sentința civilă nr. 1655 din 03 aprilie 2014 pronunțată în prezenta cauză Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis lipsa calității procesuale pasive a chematei în garanție - D.G.I.T.L.

a sectorului 1. Așadar arată că persoana în contradictoriu cu care Municipiul București s-a judecat a fost SC V.B.I. SRL, motiv pentru care consideră ca apelurile formulate de Municipiul București și M.F.P. trebuiau admise în contradictoriu cu SC V.B.I. SRL și nu în contradictoriu cu chemata în garanție - D.G.I.T.L. a sectorului 1. Referitor la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., consideră că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită al legii, întrucât prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, instituția a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.I.T.L. a sectorului 1 și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în garanție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În aceste condiții a învederat faptul că prețul vânzării s-a făcut venit, prin efectul legii, în proporții diferite atât la bugetul local al Sectorului 1 cât și la bugetul de stat, raportul juridic dedus judecății se mai poate stabilii, în măsura în care părțile doresc acest lucru, și cu persoanele juridice care administrează cele două bugete menționate, în calitate de chemați în garanție. Ori, D.G.I.T.L. a sectorului 1 nu deține o astfel de calitate conform legii. Un astfel de rol revine, la nivelul bugetelor locale, conform legii, ordonatorilor principali de credite (art. 21 din Legea nr. 273/2006). Numai aceștia pot dispune angajarea, ordonantarea sau lichidarea de cheltuieli în limita creditelor bugetare aprobate și a veniturilor bugetare posibil de încasat, (art. 23 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 273/2006).

Astfel, suma de bani încasată în urma vânzării imobilului situat în București, sector 1, către SC V.B.I. SRL nu s-a făcut venit la bugetul D.G.I.T.L. a sectorului 1 - București, ca să poată fi restituit cumpărătoarei de această instituție, ci la bugetul local al sectorului 1. Acest aspect este de natură a atrage lipsa oricărei legături juridice a instituției cu raportul juridic dedus judecății în prezentul dosar. La termenul din 24 noiembrie 2014 excepția a fost invocată și în ședință publică, însă decizia recurată nu cuprinde aspecte cu privire la soluția instanței asupra acestei excepții. Trecând peste această excepție instanța de judecată a admis apelurile formulate, de Municipiul București și M.F.P.

în contradictoriu cu chemata în garanție - D.G.I.T.L. a sectorului 1. Or, raportat la art. 60 alin. (1) C. proc. civ., consideră că, chemarea în garanție a D.G.I.T.L. a sectorului 1 - București trebuia respinsă ca rămasă fără obiect în aceleași condiții ca și cererea de chemare în garanție a M.F.P. pe care instanța de apel a respins-o ca rămasă fără obiect. În aceste condiții, susține faptul că hotărârea recurată nu cuprinde aspecte cu privire la soluția instanței asupra cererii de chemare în garanție a D.G.I.T.L. a sectorului 1. Față de aspectele prezentate, raportat la soluția instanței de apel cu privire la respingerea cererii de chemare în judecată, consideră că cererea de chemare în garanție a D.G.I.T.L.

a Sectorului 1, a rămas fără obiect. Prin urmare, solicită admiterea recursului formulat, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor formulate de Municipiul București și de M.F.P. în contradictoriu cu reclamanta SC V.B.I. SRL și de respingere a cererii de chemare în garanție a D.G.I.T.L. a sectorului 1, ca rămasă fără obiect. Analizând recursul declarat de recurenta - reclamantă SC V.B.I. SRL, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele motive: Constituie, potrivit art. 304 C. proc. civ. al optulea motiv de recurs „interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia". Cel de-al optulea motiv de recurs urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante