ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4200/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul T.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta F.R.S.,

anularea Deciziei de suspendare definitivă din activitatea sportivă a acestuia,

emisă de Comisia de disciplină din cadrul pârâtei la data de 14 octombrie 2010

și comunicată acestuia prin adresa nr. 24 din 21 martie 2011, invocând aspecte

de nelegalitate a procedurii privind sancționarea sa.

Prin sentința civilă nr.

4882 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București a fost admisă

excepția necompetenței materiale a instanței, fiind declinată competența

soluționării cauzei la Curtea de Apel București, reținându-se că actele emise

de F. pârâtă sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ și

nu controlului instanței de drept comun.

Prin sentința civilă nr.

6833 de 3 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul T.V., în

contradictoriu cu pârâta F.R.S., ca nefondată și a obligat reclamantul la 1.500

lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin decizia

contestată a fost exclus definitiv reclamantul din activitatea sportivă,

conform art. 85 din S.F.R.S., decizia fiind luată cu unanimitate de voturi; că

la data de 14 octombrie 2010 s-a întrunit Comisia de disciplină a Federației în

conformitate cu dispozițiile din Statutul acesteia, reclamantul nedând curs

invitației, iar la această dată s-a dezbătut problema excluderii definitive

conform art. 85 din Statut.

Curtea a apreciat că

nu pot fi reținute apărările reclamantului în sensul că acesta nu a fost

convocat, conform art. 38 din Statut, la Adunarea Generală din 2011 și nici faptul că decizia de sancționare nu a fost comunicată,

deoarece din adresa nr. 19 din 27 martie 2012 și adresa nr. 24 din 21 martie 2011,

rezultă că decizia de excludere din F. i-a fost comunicată reclamantului încă

de la data de 19 martie 2011, când i-a fost comunicată și posibilitatea de contestare

a acesteia la C.N.D.S.

Instanța a reținut că

excluderea acestuia este de competența adunării generale a F.R.S. și s-a

datorat conflictului existent de mai mult timp între reclamant și Federație,

care s-a concretizat prin cereri de chemare în judecată a acesteia de către

reclamant în fața instanțelor de judecată.

Pentru considerentele

expuse, instanța de fond a apreciat că acțiunea formulată nu întrunește condițiile

prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, cererea a fost

respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul T.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului declarat se arată, în esență, că instanța de fond nu a reținut

faptul că reclamantul contestă o sancțiune luată și emisă la nivelul A.G.F.R.S.

din data de 19 martie 2011 și nu de către Comisia de Disciplină, astfel cum

prevede S.F.

Se mai arată că

instanța nu a sesizat faptul că reclamantul nu este membru al federației,

pentru a i se aplica dispozițiile art. 85 din Statut, deoarece este persoană

fizică și nu persoană juridică (club afiliat).

Recurentul critică

soluția instanței de fond pentru faptul că aceasta nu a reținut că sancțiunea

s-a dispus ilegal de către A.G.F.R.S. la propunerea B.F. și nici că reclamantul

a solicitat în acțiune anularea deciziei de sancționare a Comisiei de

Disciplină din data de 14 octombrie 2010.

Astfel, reclamantul

arată că în cauză s-a dispus o sancțiune printr-o procedură ieșită total din

cadrul legal.

Recurentul solicită

admiterea recursului, casarea sentinței de fond și anularea sancțiunii C.D.F.R.S.

din data de 14 octombrie 2010, comunicată la data de 21 martie 2011 prin adresa

nr. 24.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Instanța de

contencios administrativ a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca

obiect, astfel cum a fost indicat de către reclamant, anularea deciziei de suspendare

definitivă a reclamantului din activitatea sportivă, decizie emisă de Comisia

de Disciplină din cadrul pârâtei F.R.S. în data de 14 octombrie 2010 și

comunicată reclamantului prin adresa nr. 24 din 21 martie 2011.

Din această adresă,

depusă la dosar de către reclamant, rezultă următoarele:

- la data de 14

octombrie 2010 s-a întrunit C.D.F., conform prevederilor statutare, întrunire

ce a avut drept scop dezbaterea asupra excluderii definitive din activitatea

sportivă a reclamantului conform art. 85 din Statut și la care reclamantul nu a

participat, deși a fost convocat;

- la data de 12

februarie 2011 s-a întrunit B.F. conform prevederilor statutare, care a decis,

conform art. 26 din Statut, să propună Adunării Generale excluderea definitivă

a reclamantului conform art. 85 din Statut;

- în data de 19

martie 2011 s-a întrunit A.G.F., în cadrul căreia s-a aprobat excluderea

definitivă din activitatea sportivă a reclamantului, conform art. 85 din

Statut, decizie luată cu unanimitatea de voturi a membrilor prezenți la

adunare;

- reclamantului i s-a

comunicat că are dreptul să conteste decizia luată la data de 19 martie 2011 de

Adunarea Generală, la C.N.D.S. din cadrul A.N.S.T.

Potrivit art. 85 din S.F.R.S.:

„Măsurile disciplinare aplicabile persoanelor fizice sunt:

- avertisment

- penalitate

- suspendare

temporară din activitatea internă și/sau internațională

- excluderea

definitivă din activitatea sportivă”.

Potrivit art. 86 din

Statut, competența soluționării abaterilor disciplinare și sancționării celor

în cauză incumbă:

- Comisiei de

disciplină a federației, în primă instanță;

- Comisiei de apel a

federației pentru toate apelurile/contestațiile formulate împotriva hotărârilor

pronunțate în primă instanță, precum și pentru sancțiunile pronunțate împotriva

propriilor sportivi de către cluburi;

- Comisiei de

disciplină sportivă pentru recursurile la deciziile Comisiei de apel.”

Potrivit art. 87 din

Statut: „Procedura de sesizare a organelor disciplinare este cea prevăzută de

Regulamentul de organizare și funcționare al federației, completat de

dispozițiile legale în materie”.

În mod corect a

reținut instanța de fond că, la data de 14 octombrie 2010, s-a întrunit C.D.F.,

în conformitate cu prevederile din Statutul acesteia, reclamantul nedând curs

invitației, la această dată dezbătându-se problema excluderii definitive a

reclamantului din activitatea sportivă, iar, ulterior, reclamantul a fost

exclus definitiv din activitatea sportivă, conform art. 85 din Statut, prin

decizia emisă la data de 21 martie 2011, decizie luată cu unanimitate de voturi.

Curtea de apel a

apreciat în mod corect că nu pot fi reținute apărările reclamantului, în sensul

că nu a fost convocat conform art. 38 din Statut la Adunarea Generală din 2011, și nici faptul că decizia de sancționare nu i-a fost comunicată,

deoarece din probele administrate în cauză, respectiv din adresa nr. 19 din 27

martie 2012 și adresa nr. 24 din 21 martie 2011, rezultă că decizia de

excludere din Federație i-a fost comunicată reclamantului încă de la data de 19

martie 2011, când i-a fost comunicată și posibilitatea de contestare a acesteia

la C.N.D.S.

Astfel, din actele și

lucrările dosarului rezultă faptul că potrivit art. 35 lit. h) și art. 85 din S.F.R.S.,

competența excluderii unui membru aparține exclusiv A.G.F., iar excluderea reclamantului

a fost votată cu unanimitate de voturi în Adunarea Generală din data de 19

martie 2011.

Reclamantului i s-a

comunicat că are dreptul să conteste decizia luată la data de 19 martie 2011 de

Adunarea Generală la C.N.D.S. din cadrul A.N.S.T.

Din actele și

lucrările dosarului nu rezultă faptul că reclamantul ar fi dovedit că s-a

adresat acestei autorități administrative, uzând astfel de căile administrative

de atac aflate la dispoziția sa.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva sentinței civile nr. 6833 din 3

decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 7 noiembrie 2014.