ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4200/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul T.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta F.R.S., anularea Deciziei de suspendare definitivă din activitatea sportivă a acestuia, emisă de Comisia de disciplină din cadrul pârâtei la data de 14 octombrie 2010 și comunicată acestuia prin adresa nr. 24 din 21 martie 2011, invocând aspecte de nelegalitate a procedurii privind sancționarea sa. Prin sentința civilă nr. 4882 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, fiind declinată competența soluționării cauzei la Curtea de Apel București, reținându-se că actele emise de F. pârâtă sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ și nu controlului instanței de drept comun.

Prin sentința civilă nr. 6833 de 3 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul T.V., în contradictoriu cu pârâta F.R.S., ca nefondată și a obligat reclamantul la 1.500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin decizia contestată a fost exclus definitiv reclamantul din activitatea sportivă, conform art. 85 din S.F.R.S., decizia fiind luată cu unanimitate de voturi; că la data de 14 octombrie 2010 s-a întrunit Comisia de disciplină a Federației în conformitate cu dispozițiile din Statutul acesteia, reclamantul nedând curs invitației, iar la această dată s-a dezbătut problema excluderii definitive conform art. 85 din Statut.

Curtea a apreciat că nu pot fi reținute apărările reclamantului în sensul că acesta nu a fost convocat, conform art. 38 din Statut, la Adunarea Generală din 2011 și nici faptul că decizia de sancționare nu a fost comunicată, deoarece din adresa nr. 19 din 27 martie 2012 și adresa nr. 24 din 21 martie 2011, rezultă că decizia de excludere din F. i-a fost comunicată reclamantului încă de la data de 19 martie 2011, când i-a fost comunicată și posibilitatea de contestare a acesteia la C.N.D.S. Instanța a reținut că excluderea acestuia este de competența adunării generale a F.R.S. și s-a datorat conflictului existent de mai mult timp între reclamant și Federație, care s-a concretizat prin cereri de chemare în judecată a acesteia de către reclamant în fața instanțelor de judecată.

Pentru considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că acțiunea formulată nu întrunește condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, cererea a fost respinsă ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că instanța de fond nu a reținut faptul că reclamantul contestă o sancțiune luată și emisă la nivelul A.G.F.R.S. din data de 19 martie 2011 și nu de către Comisia de Disciplină, astfel cum prevede S.F. Se mai arată că instanța nu a sesizat faptul că reclamantul nu este membru al federației, pentru a i se aplica dispozițiile art. 85 din Statut, deoarece este persoană fizică și nu persoană juridică (club afiliat).

Recurentul critică soluția instanței de fond pentru faptul că aceasta nu a reținut că sancțiunea s-a dispus ilegal de către A.G.F.R.S. la propunerea B.F. și nici că reclamantul a solicitat în acțiune anularea deciziei de sancționare a Comisiei de Disciplină din data de 14 octombrie 2010. Astfel, reclamantul arată că în cauză s-a dispus o sancțiune printr-o procedură ieșită total din cadrul legal. Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond și anularea sancțiunii C.D.F.R.S. din data de 14 octombrie 2010, comunicată la data de 21 martie 2011 prin adresa nr. 24. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect, astfel cum a fost indicat de către reclamant, anularea deciziei de suspendare definitivă a reclamantului din activitatea sportivă, decizie emisă de Comisia de Disciplină din cadrul pârâtei F.R.S.

în data de 14 octombrie 2010 și comunicată reclamantului prin adresa nr. 24 din 21 martie 2011. Din această adresă, depusă la dosar de către reclamant, rezultă următoarele: - la data de 14 octombrie 2010 s-a întrunit C.D.F., conform prevederilor statutare, întrunire ce a avut drept scop dezbaterea asupra excluderii definitive din activitatea sportivă a reclamantului conform art. 85 din Statut și la care reclamantul nu a participat, deși a fost convocat; - la data de 12 februarie 2011 s-a întrunit B.F.

conform prevederilor statutare, care a decis, conform art. 26 din Statut, să propună Adunării Generale excluderea definitivă a reclamantului conform art. 85 din Statut; - în data de 19 martie 2011 s-a întrunit A.G.F., în cadrul căreia s-a aprobat excluderea definitivă din activitatea sportivă a reclamantului, conform art. 85 din Statut, decizie luată cu unanimitatea de voturi a membrilor prezenți la adunare; - reclamantului i s-a comunicat că are dreptul să conteste decizia luată la data de 19 martie 2011 de Adunarea Generală, la C.N.D.S. din cadrul A.N.S.T. Potrivit art. 85 din S.F.R.S.: „Măsurile disciplinare aplicabile persoanelor fizice sunt: - avertisment - penalitate - suspendare temporară din activitatea internă și/sau internațională - excluderea definitivă din activitatea sportivă”.

Potrivit art. 86 din Statut, competența soluționării abaterilor disciplinare și sancționării celor în cauză incumbă: - Comisiei de disciplină a federației, în primă instanță; - Comisiei de apel a federației pentru toate apelurile/contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, precum și pentru sancțiunile pronunțate împotriva propriilor sportivi de către cluburi; - Comisiei de disciplină sportivă pentru recursurile la deciziile Comisiei de apel.” Potrivit art. 87 din Statut: „Procedura de sesizare a organelor disciplinare este cea prevăzută de Regulamentul de organizare și funcționare al federației, completat de dispozițiile legale în materie”.

În mod corect a reținut instanța de fond că, la data de 14 octombrie 2010, s-a întrunit C.D.F., în conformitate cu prevederile din Statutul acesteia, reclamantul nedând curs invitației, la această dată dezbătându-se problema excluderii definitive a reclamantului din activitatea sportivă, iar, ulterior, reclamantul a fost exclus definitiv din activitatea sportivă, conform art. 85 din Statut, prin decizia emisă la data de 21 martie 2011, decizie luată cu unanimitate de voturi.

Curtea de apel a apreciat în mod corect că nu pot fi reținute apărările reclamantului, în sensul că nu a fost convocat conform art. 38 din Statut la Adunarea Generală din 2011, și nici faptul că decizia de sancționare nu i-a fost comunicată, deoarece din probele administrate în cauză, respectiv din adresa nr. 19 din 27 martie 2012 și adresa nr. 24 din 21 martie 2011, rezultă că decizia de excludere din Federație i-a fost comunicată reclamantului încă de la data de 19 martie 2011, când i-a fost comunicată și posibilitatea de contestare a acesteia la C.N.D.S. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că potrivit art. 35 lit. h) și art. 85 din S.F.R.S., competența excluderii unui membru aparține exclusiv A.G.F., iar excluderea reclamantului a fost votată cu unanimitate de voturi în Adunarea Generală din data de 19 martie 2011. Reclamantului i s-a comunicat că are dreptul să conteste decizia luată la data de 19 martie 2011 de Adunarea Generală la C.N.D.S.

din cadrul A.N.S.T. Din actele și lucrările dosarului nu rezultă faptul că reclamantul ar fi dovedit că s-a adresat acestei autorități administrative, uzând astfel de căile administrative de atac aflate la dispoziția sa. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva sentinței civile nr. 6833 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2014.