ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2177/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2177/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
pe rolul Tribunalului Bacău la data de 13 februarie 2015, reclamantele B.L.,
L.T.O. și P.C.N. au solicitat obligarea pârâților M.J., Curtea de Apel Bacău și
Tribunalul Bacău la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate
prin titluri executorii.
În motivarea cererii,
reclamantele au arătat ca au calitatea de judecător, funcționând la Judecătoria
Onești, respectiv la Curtea de Apel Bacău și la Judecătoria Moinești.
Prin Sentința nr.
672/D din 25 mai 2015, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a admis excepția
necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
În motivare s-a
reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., față de
funcția reclamantelor, textul de lege întemeindu-se pe rațiunea de a înlătura
orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, legiuitorul stabilind că
nu ar mai exista asemenea temeri în condițiile în care litigiul s-ar judeca la
instanța corespunzătoare din raza unei curți de apel învecinate. În acest fel
nu ar fi posibil nici ca apelul eventual declarat în cauză să ajungă să fie
soluționat chiar de instanța la care judecătorul-reclamant funcționează.
Prin Sentința nr. 252
din 22 iunie 2015, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, a admis excepția
necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
A constatat ivit
conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație
și Justiție pentru a-l soluționa.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 269 alin. (2) astfel cum sunt
completate prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează
competența teritorială în raport de domiciliul, locul de muncă sau sediul
reclamantului pentru judecarea conflictelor de muncă, în această materie
competența fiind de ordine publică.
Competența
facultativă prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu este aplicabilă în
cauză, judecătorii judecătoriilor și curții de apel care au calitatea de
reclamanți nedesfășurându-și activitatea în cadrul Tribunalului Bacău,
competent material și teritorial să soluționeze conflictul de muncă.
Cu privire la
conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 127
alin. (1) C. proc. civ. "Dacă un judecător are calitatea de reclamant
într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va
sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflat în
circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în
a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară
activitatea."
Aceste dispoziții
legale au un caracter imperativ și obligă reclamantul, în raport de calitatea
sa de magistrat care funcționează în cadrul instanței competente să soluționeze
cauza, să sesizeze una din instanțele de același grad din raza unei curți de
apel învecinate.
Noțiunea de
"instanța la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul
legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate instanțele
din raza unei curți de apel și ciclurile procesuale ale judecății, întrucât
finalitatea acestei dispoziții este aceea de a evita cazurile de bănuială
legitimă care duceau la formularea de cereri de strămutare sub vechea
reglementare.
Pentru a putea invoca
aceste dispoziții legale și pentru a sesiza o altă instanță este suficient ca
la data promovării cererii, reclamanții să fie judecători, procurori, asistenți
judiciari sau grefieri care își desfășoară activitatea în raza teritorială a
instanței competente să soluționeze cauza, aspect necontestat.
În speță, două dintre
judecătoarele care au calitatea de reclamante funcționează la judecătoriile
aflate în circumscripția Tribunalului Bacău - competent material în primă
instanță să soluționeze litigiul, iar apelurile declarate împotriva hotărârii
date de Tribunalul Bacău ar urma să se judece la Curtea de Apel Bacău, așadar
la instanța unde funcționează cea de-a treia reclamantă, în conformitate cu
dispozițiile art. 214 și art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011
coroborate cu prevederile art. 96 alin. (2) C. proc. civ.
De altfel, din art.
127 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că reclamantul va sesiza una dintre
instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia
dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție
se află instanța la care își desfășoară activitatea - ceea ce înseamnă că s-a
dorit scoaterea cauzei din raza curții de apel în circumscripția căreia își
desfășoară activitatea reclamantul.
Drept urmare, norma
cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. nu poate fi interpretată limitativ, efectele
sale extinzându-se și la instanțele superioare, competente să judece căile de
atac reglementate de lege.
Față de cele ce
preced, instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta pricină este
Tribunalul Vrancea, în favoarea căreia va fi stabilită competența de
soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 13 octombrie 2015.
Procesat de GGC - N