ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra contestației

penale de față;

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61 din data

de 3 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, s-a respins cererea de executare a mandatului european de

arestare emis de către autoritățile judiciare din Republica Bulgaria, respectiv

procuror Regional Adjunct din cadrul Parchetului Regional Sofia, în Dosarul nr.

42063/13, aflat pe rolul Parchetului Regional Sofia, împotriva persoanei

solicitate P. (fost S.) V.E., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă de comitere a unei infracțiuni de furt grav, prev. de art. 195 alin.

(1) pct. 4 rap. la art. 194 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) C. pen. al

Republicii Bulgaria.

S-a dispus

revocarea măsurii controlului judiciar luată prin încheierea penală din data de

28 martie 2015 a Curții de apel Craiova.

Cheltuielile

judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 28

martie 2015, pe rolul Curții de Apel Craiova a fost înregistrată sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care, în temeiul

art. 102 din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat luarea măsurii arestării

persoanei solicitate P. (fost S.) V.E. față de care s-a dispus luarea unei

măsuri de siguranță „Arest" din cauza existenței unui pericol de a se

ascunde și de a efectua o altă infracțiune, iar infracțiunea pentru care este

pus sub învinuire prevede o pedeapsă de la 1 la 10 ani, constând în aceea că

persoana solicitată a părăsit teritoriul Bulgariei în pofida faptului că i s-a

înmânat o interdicție de a părăsi țara, la data de 04 noiembrie 2013 și nu a

depus garanția bănească în sumă de 1000 leva, care i-a fost aplicată.

La

termenul de judecată din data de 28 martie 2015 persoana solicitată a fost

audiată în condițiile art. 103 alin. 7 din Legea nr. 302/2004 și a invocat

motivul opțional de neexecutare prev. de art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

302/2004.

Prin

încheierea pronunțată la termenul de judecată din aceeași dată, 28 martie 2015,

instanța, constatând că mandatul european de arestare nu cuprinde toate

informațiile necesare pentru soluționarea cauzei în sensul că, în cuprinsul

acestuia nu se precizează fapta pentru care s-a emis mandatul astfel încât nu

poate fi examinat motivul opțional de refuz de executare, invocat de persoana

solicitată, a apreciat că se impune acordarea unui termen și emiterea unei

adrese către autoritățile judiciare emitente în sensul de a comunica descrierea

detaliată a faptei sau a faptelor pentru care este cercetată persoana

solicitată, de a indica natura și încadrarea juridică a acestora, potrivit

legislației bulgare și de a preciza dacă se încadrează sau nu în rubrica

prevăzută la lit. e), cap. 1 din mandat, rubrică în care sunt enumerate faptele

pentru care nu se verifică condiția dublei incriminări.

În condițiile

în care, art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind

mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre

prevede că, în mandatul european de arestare trebuie să se indice hotărârea

executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu

același efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare s-a

apreciat totodată că se impune ca autoritățile bulgare emitente să precizeze

dacă există un mandat național de arestare sau altă decizie judiciară

executorie cu același efect în temeiul căreia s-a emis mandatul european de

arestare pe numele persoanei solicitate, P.V.E. respectiv să precizeze dacă

Ordonanța Parchetului Regional Sofia din data de 18 martie 2014 echivalează,

potrivit legislației bulgare, cu un ordin de arestare preventivă sau decizie

judiciară executorie cu același efect, în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din

Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare și procedurile

de predare între statele membre.

În ceea

ce privește privarea de libertate a persoanei solicitate s-a constatat că, prin

ordonanța din 27 martie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, s-a dispus reținerea acesteia pe o durată de 24 de ore, de la data de

27 martie 2015, ora 16

05

până la data de 28 martie 2015, ora 16

05

,

în temeiul art. 100 din Legea nr. 302/2005 și s-a apreciat că, până la

comunicarea informațiilor solicitate autorității emitente, nu se justifică cea

mai gravă dintre măsurile preventive,

scopul acestora - împiedicarea sustragerii persoanei solicitate de la procedura

de executare a mandatului european de arestare - putând fi atins și în

condițiile dispunerii măsurii controlului judiciar.

Cu

adresa din 01 aprilie 2015 Procuratura Republicii Bulgaria -Parchetul Regional

Sofia a comunicat că, printr-o ordonanță din 04 noiembrie 2013, persoana

solicitată a fost pusă sub învinuire din cauza tentativei de săvârșire a unui

furt grav pedepsit, care a avut loc la data de 03 noiembrie 2013 fiind totodată

reținută și arestată de organele de poliție.

Sub

aspectul situației de fapt s-a constatat că, la data de 03 noiembrie 2013,

persoana solicitată, folosind un dispozitiv tehnic (placă de metal) a deschis

prin forțare un bancomat, proprietatea băncii SC F.I.B. SA și a început să

scoată banii aflați în interiorul bancomatului, respectiv suma de 720 Bgn,

moment în care a fost reținut de către doi agenți de poliție, care au depus

depoziții în cazul de față.

În ceea

ce privește încadrarea juridică, s-a arătat că fapta săvârșită este prevăzută

de art. 195 alin. (1) pct. 4 rap. la art. 194 alin. (1) rap. la art. 18 alin.

(1) C. pen. al Republicii Bulgaria - tentativa de săvârșire a unui furt grav

pedepsit, folosind un dispozitiv tehnic, pedeapsa prevăzută fiind privare de

libertate între un an și 10 ani.

S-a

menționat totodată faptul că persoanei solicitate i s-a înmânat ordonanța de

punere sub învinuire din 04 noiembrie 2013 ca și ordonanța procurorului din 04

noiembrie 2013 cu referire la interdicția de a părăsi teritoriul Republicii

Bulgaria până la finalizarea cauzei penale și faptul că, în termen de 10 zile

de la data de 04 noiembrie 2013 trebuie să achite cauțiune în sumă de 1.000 Bgn.

Ulterior,

prin citație, persoana solicitată a fost încunoștințată că trebuie să se

prezinte în fața organului de cercetare penală din cadrul Secției 04 de Poliție

Regională - mun. Sofia.

Fără să

achite cauțiunea persoana solicitată a părăsit țara și nu s-a prezentat la 20

decembrie 2013 situație față de care, a fost încunoștințat prin intermediul

„Europol" să se prezinte la data de 30 ianuarie 2015. Cum nici la această

dată persoana solicitată nu s-a prezentat, Parchetul Regional Sofia, printr-o

ordonanță din 18 martie 2014, a dispus căutarea și reținerea acestuia pe termen

de 72 de ore, începând cu data pornirii acțiunii de căutare, scopul acestei

rețineri, pe termen de 72 de ore, prev. de art. 64 alin. (2) C. proc. pen. al

Republicii Bulgaria fiind acela ca persoana solicitată să fie prezentată la

Judecătoria Sofia, care urmează să se pronunțate cu privire la reținerea sa

până la finalizarea procesului penal. S-a mai arătat că, potrivit C. proc. pen.

al Republicii Bulgaria „procedura de reținere relevă prezența obligatorie a

inculpatului în fața judecătorului, urmând ca procurorul să asigure prezența

lui, inclusiv și prin acțiunea de reținerea pe termen de 72 de ore." și

că, dacă persoana solicitată este de acord, cauza poate fi soluționată

neîntârziat, după găsirea sa, prin încheierea unui acord cu parchetul.

S-a

comunicat totodată că ordonanța Parchetului Regional Sofia de reținere a

inculpatului din data de 18 martie 2014 echivalează cu un mandat de arestare

preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia - cadru nr. 584/02 și

are ca scop trimiterea în judecată la Judecătoria Sofia pe P. (fost S.) V.E.,

urmând

ca judecătoria să se pronunțe cu privire la reținerea sa permanentă în cursul

desfășurării cauzei penale.

Analizând

motivul opțional de refuz de executare invocat la termenul de judecată din 28

martie 2015 respectiv motivul prev. de art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004,

curtea a constatat că este neîntemeiat.

Astfel,

potrivit art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004 autoritatea judiciară

română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare „în

situația prevăzută de art. 96 alin. (2) din prezenta lege." iar conform art.

96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 „Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin.

(1) - situație incidență în cauză - predarea este subordonată condiției ca

faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie

infracțiunea potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau

de încadrarea juridică a acesteia."

Din

informațiile comunicate de autoritățile judiciare bulgare rezultă că în cauză

este îndeplinită condiția dublei incriminări, fapta pentru care este cercetată

persoana solicitată de către autoritățile bulgare constituind, potrivit legii

penale române infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 229 alin. (1) lit. d)

C. pen. actual, cu aplic. art. 5 C. pen. actual.

Solicitarea

formulată de persoana solicitată, prin apărător ales, de respingere a cererii

de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare

din Republica Bulgaria motivat de faptul că mandatul european de arestare nu

îndeplinește condițiile de fond și formă, prevăzute de dispozițiile art. 86 din

Legea 302/2004 este însă apreciată ca fiind întemeiată.

Se

reține în acest sens că, potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004-articol

cuprins în Titlul III, cap. I - Dispoziții privind cooperarea cu statele membre

ale U.E. în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/5 84/JAI privind mandatul

european de arestare și procedurile de predare între statele membre - Dispoziții

generale - „Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o

autoritate judiciară competentă a unui stat membru al U.E. solicită arestarea

și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării

urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de

siguranță privativă de libertate.", în alineatul al doilea al aceluiași

articol precizându-se că „Mandatul european de arestare se execută pe baza

principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu

dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002,

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18

iulie 2002."

Potrivit

art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul

european de arestare și procedurile de predare între statele membre, în

mandatul european de arestare trebuie să se indice „hotărârea executorie,

mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu același

efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare."

Corespunzător

acestor dispoziții, art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, prevăd că

mandatul european de arestare trebuie să cuprindă informații cu privire la

existența unei hotărâri judecătorești, a unui mandat de arestare preventivă sau

a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect.

Din

examinarea acestor dispoziții rezultă așadar că, atunci când mandatul european

de arestare este emis în scopul efectuării urmăririi penale sau judecății

trebuie să aibă la bază un mandat de arestare preventivă național sau o altă

hotărâre judecătorească executorie având același efect, care să includă

dispoziția de arestare internă pe teritoriul statului membru emitent. Se impune

totodată precizarea că mandatul de arestare preventivă național se emite cu

dispoziția de arestare a unei persoane pe teritoriul statului membru U.E. în

conformitate cu legislația internă a acelui stat, legislație care prevede

cazurile și condițiile arestării preventive, durata arestării, ordinul de a fi

arestată persoana, locul de deținere unde va fi depusă, ceea ce se recunoaște

fără nicio altă formalitate, pe baza principiului recunoașterii și încrederii

reciproce fiind tocmai hotărârea sau mandatul de arestare preventivă național.

Cu

privire la necesitatea existenței unui mandat de arestare preventivă național

respectiv a unei hotărâri judecătorești executorii având același efect care să

stea la baza emiterii mandatului european de arestare s-a pronunțat și

Consiliul UE, în Raportul nr. 15317/1/2007 din 27 februarie 2008, întocmit cu

ocazia celei de-a patra runde de evaluare respectiv aplicarea practică a

mandatului european de arestare și procedurile de aplicare între statele

membre, recomandându-se Ungariei, ale cărei autorități judiciare, la rubrica

privind decizia pe care se întemeiază mandatul european de arestare indicau tot

mandatul european de arestare, să-și compatibilizeze legislația națională cu

cea europeană, în sensul că emiterea unui mandat european de arestare trebuie

să fie precedată întotdeauna de un mandat național de arestare.

Această

recomandare este în conformitate cu viziunea pe care Consiliul U.E. o are în

privința mandatului european de arestare, Proiectul de concluzii ale

Consiliului - „Acțiuni ulterioare recomandărilor din raportul final privind a

patra rundă a evaluărilor reciproce cu privire la mandatul european de

arestare" (Bruxelles 28 mai 2010) incluzând la pct. 2 lit. b recomandarea

de a recurge la utilizarea unor măsuri alternative constând în utilizarea unor

instrumente mai puțin coercitive din domeniul asistenței judiciare (audierea

prin videoconferință a persoanei solicitate, citarea persoanei solicitate, audierea

persoanei solicitate prin intermediul comisiei rogatorii, utilizarea Sistemului

de Informații Schengen).

Revenind

la speța de față, din informațiile comunicate de autoritățile judiciare bulgare

la data de 01 aprilie 2015 rezultă că, la baza emiterii mandatului european de

arestare, a cărui executare formează obiectul prezentului dosar, se află

ordonanța procurorului din 18 martie 2014, ordonanță prin care s-a dispus

reținerea persoanei solicitate pe o durată limitată în timp, de 72 de ore de la

„data pornirii acțiunii de căutare". Or, în opinia instanței această

ordonanță nu reprezintă un mandat de arestare național și nici o hotărâre

judecătorească având același efect în condițiile în care, din cuprinsul

acelorași informații rezultă că ordonanța în cauză a fost emisă tocmai în

vederea prezentării persoanei solicitate în fața judecătorului competent să

dispună privarea de libertate a acestuia „până la finalizarea procesului

penal". Concluzia de mai sus este justificată și în raport de faptul că,

deși în informațiile comunicate, autoritățile judiciare bulgare emitente au

specificat că ordonanța Parchetului Regional Sofia de reținere a inculpatului

din data de 18 martie 2014 echivalează cu mandatul de arestare preventivă în

sensul art. 8 alin. (1)

lit. c) din Decizia - cadru nr. 584/2002,

această mențiune este rezultatul unei aprecieri care nu are susținere în

legislația internă, dispozițiile incidente din legislația bulgară nefiind

menționate.

Pentru

considerentele de mai sus, constatând că nu este îndeplinită cerința prev. de art.

86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 - art. 8 alin. (1) lit. c) din

Decizia-cadru nr. 584/2002 - în temeiul art. 107 din Legea nr. 302/2004 a fost

respinsă cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către

autoritățile judiciare din Republica Bulgaria, respectiv Procuror Regional

Adjunct din cadrul Parchetului Regional Sofia, în Dosarul nr. 42063/13, aflat

pe rolul Parchetului Regional Sofia, împotriva persoanei solicitate P. (fost

S.) V.E., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de comitere a

unei infracțiuni de furt grav, prev. de art. 195 alin. (1) pct. 4 rap. la art. 194

alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) C. pen. al Republicii Bulgaria și s-a

dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată prin încheierea penală din

data de 28 martie 2015 a Curții de apel Craiova.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova criticând-o pentru netemeinicie cu privire la respingerea cererii de

executare a mandatului european de arestare.

În

susținerea contestației, parchetul a arătat că decizia judiciară ce a stat la

baza solicitării adresată autorităților judiciare române o constituie ordonanța

Parchetului Regional Sofia din data de 18 martie 2014 cu privire la arestarea

persoanei solicitate în vederea aducerii acesteia în fața unui judecător, iar

fapta care motivează emiterea mandatului european de arestare îl constituie,

potrivit legii penale române, art. 32 rap. la art. 228, 229 C. pen., fiind

îndeplinită condiția dublei incriminări.

A arătat

că ordonanța de reținere din 18 martie 2014 a Parchetului regional Sofia

echivalează cu un mandat de arestare preventivă potrivit art. 8 alin. (1) lit.

c) din Decizia cadru 854/2002, apreciind că instanța nu poate respinge cererea

de executare a mandatului european de arestare pe motiv că nu este îndeplinită

condiția prevăzută de art. 96 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004

privitoare la co

ținutul

mandatului european de arestare.

A

solicitat admiterea contestației și admiterea cererii de executare a mandatului

european de arestare.

Examinând

contestația formulată în raport de motivele invocate, de acele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele

considerente:

Prin

cererea formulată de rolul Curții de Apel Craiova, în temeiul art. 102 din

Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat

luarea măsurii arestării persoanei solicitate P. (fost S.) V.E. față de care,

autoritățile judiciare bulgare au dispus luarea unei măsuri de siguranță

„Arest" datorită existenței pericolului de a se ascunde și de a efectua o

altă infracțiune, iar infracțiunea pentru care este pus sub învinuire prevede o

pedeapsă de la 1 la 10 ani, constând în aceea că persoana solicitată a părăsit

teritoriul Bulgariei în pofida faptului că la data de 4 noiembrie 2013 i s-a

înmânat o interdicție de a părăsi țara și nu a depus garanția bănească în sumă

de 1000 leva, care i-a fost aplicată.

Din

conținutul documentelor înaintate de autoritățile judiciare bulgare rezultă că

persoana solicitată a fost pusă sub învinuire printr-o ordonanță din 04

noiembrie 2013, pentru o cauză de tentativă de furt grav pedepsit, care a avut

loc la data de 03 noiembrie 2013, ocazie cu care a fost reținută și arestată de

organele de poliție, încadrarea, juridică fiind cea prevăzută de art. 195 alin.

(1) pct. 4 rap. la art. 194 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) C. pen. al

Republicii Bulgaria - tentativa de săvârșire a unui furt grav pedepsit, folosind

un dispozitiv tehnic, pedeapsa prevăzută fiind privare de libertate între un an

și 10 ani.

S-a

menționat că persoanei solicitate i s-a înmânat ordonanța de punere sub

învinuire din 04 noiembrie 2013 ca și ordonanța procurorului din 04 noiembrie 2013

cu referire la interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Bulgaria până la

finalizarea cauzei penale și faptul că, în termen de 10 zile de la data de 04

noiembrie 2013 trebuie să achite cauțiune în sumă de 1.000 Bgn.

Întrucât

persoana solicitată a părăsit țara fără să achite cauțiunea, printr-o ordonanță

din 18 martie 2014 a Parchetului Regional Sofia s-a dispus căutarea și

reținerea acesteia pe termen de 72 de ore, cu scopul de a fi prezentată

judecătorului în vederea pronunțării cu privire la reținerea sa până la

finalizarea procesului. S-a arătat că, potrivit C. proc. pen. al Republicii

Bulgaria „procedura de reținere relevă prezența obligatorie a inculpatului în

fața judecătorului, urmând ca procurorul să asigure prezența lui, inclusiv și

prin acțiunea de reținerea pe termen de 72 de ore." și că, dacă persoana

solicitată este de acord, cauza poate fi soluționată neîntârziat, după găsirea

sa, prin încheierea unui acord cu parchetul.

S-a mai

comunicat totodată că ordonanța Parchetului Regional Sofia de reținere a

inculpatului din data de 18 martie 2014 echivalează cu un mandat de arestare

preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia - cadru nr. 584/02 și

are ca scop trimiterea în judecată la Judecătoria Sofia pe P. (fost S.) V.E.,

urmând ca judecătoria să se pronunțe cu privire la reținerea sa permanentă în

cursul desfășurării cauzei penale.

Potrivit

art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de

arestare trebuie să conțină: a) identitatea și cetățenia persoanei solicitate,

b) denumirea adresa, numele de telefon, fax adrese e-mail alele autorității

judiciare emitente, c) indicarea existenței unei hotărâri judecătorești

definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri

judecătorești executorii având același efect care se încadrează în dispozițiile

art. 88 și 89 din prezenta lege, d) natura și încadrarea juridică a

infracțiunii, ținându-se seama mai ales de prevederile art. 96, e) o descriere

a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, f) pedeapsa pronunțată

sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită,

g) alte consecințe ale infracțiunii.

Totodată,

potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind

mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre,

în mandatul european de arestare trebuie să se indice „hotărârea executorie,

mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu același

efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare."

Deși

autoritățile judiciare bulgare au comunicat că ordonanța de reținere din data

de 18 martie 2014 a Parchetului Regional Sofia echivalează cu un mandat de

arestare preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia cadru nr. 584/2002,

Înalta

Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată referitor la existența unei hotărâri

judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei

alte hotărâri judecătorești executorii având același efect.

Prin

ordonanța procurorului din 18 martie 2014, s-a dispus reținerea persoanei

solicitate pe o durată limitată în timp, de 72 de ore de la „data pornirii

acțiunii de căutare", în vederea prezentării în fața judecătorului, ceea

ce nu echivalează cu un mandat de arestare național și nici cu o hotărâre

judecătorească având același efect.

Având în

vedere cele menționate, Înalta Curte constată că cererea de contestație

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței

penale nr. 61 din data de 3 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, este nefondată, urmând ca în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinsă.

În baza art.

275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGI

D

E C I D E

Respinge,

ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova împotriva sentinței penale nr. 61 din data de 3 aprilie 2015, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe

persoana solicitată P. (fost S.) V.E.

Onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană

solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 mai 2015.