ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2015

Asupra contestației penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 61 din data de 3 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Republica Bulgaria, respectiv procuror Regional Adjunct din cadrul Parchetului Regional Sofia, în Dosarul nr. 42063/13, aflat pe rolul Parchetului Regional Sofia, împotriva persoanei solicitate P. (fost S.) V.E., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de comitere a unei infracțiuni de furt grav, prev. de art. 195 alin. (1) pct. 4 rap. la art. 194 alin. (1) rap.

la art. 18 alin. (1) C. pen. al Republicii Bulgaria. S-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată prin încheierea penală din data de 28 martie 2015 a Curții de apel Craiova. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 28 martie 2015, pe rolul Curții de Apel Craiova a fost înregistrată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care, în temeiul art. 102 din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat luarea măsurii arestării persoanei solicitate P. (fost S.) V.E.

față de care s-a dispus luarea unei măsuri de siguranță „Arest" din cauza existenței unui pericol de a se ascunde și de a efectua o altă infracțiune, iar infracțiunea pentru care este pus sub învinuire prevede o pedeapsă de la 1 la 10 ani, constând în aceea că persoana solicitată a părăsit teritoriul Bulgariei în pofida faptului că i s-a înmânat o interdicție de a părăsi țara, la data de 04 noiembrie 2013 și nu a depus garanția bănească în sumă de 1000 leva, care i-a fost aplicată. La termenul de judecată din data de 28 martie 2015 persoana solicitată a fost audiată în condițiile art. 103 alin. 7 din Legea nr. 302/2004 și a invocat motivul opțional de neexecutare prev. de art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din aceeași dată, 28 martie 2015, instanța, constatând că mandatul european de arestare nu cuprinde toate informațiile necesare pentru soluționarea cauzei în sensul că, în cuprinsul acestuia nu se precizează fapta pentru care s-a emis mandatul astfel încât nu poate fi examinat motivul opțional de refuz de executare, invocat de persoana solicitată, a apreciat că se impune acordarea unui termen și emiterea unei adrese către autoritățile judiciare emitente în sensul de a comunica descrierea detaliată a faptei sau a faptelor pentru care este cercetată persoana solicitată, de a indica natura și încadrarea juridică a acestora, potrivit legislației bulgare și de a preciza dacă se încadrează sau nu în rubrica prevăzută la lit. e), cap. 1 din mandat, rubrică în care sunt enumerate faptele pentru care nu se verifică condiția dublei incriminări.

În condițiile în care, art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre prevede că, în mandatul european de arestare trebuie să se indice hotărârea executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu același efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare s-a apreciat totodată că se impune ca autoritățile bulgare emitente să precizeze dacă există un mandat național de arestare sau altă decizie judiciară executorie cu același efect în temeiul căreia s-a emis mandatul european de arestare pe numele persoanei solicitate, P.V.E.

respectiv să precizeze dacă Ordonanța Parchetului Regional Sofia din data de 18 martie 2014 echivalează, potrivit legislației bulgare, cu un ordin de arestare preventivă sau decizie judiciară executorie cu același efect, în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre.

În ceea ce privește privarea de libertate a persoanei solicitate s-a constatat că, prin ordonanța din 27 martie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus reținerea acesteia pe o durată de 24 de ore, de la data de 27 martie 2015, ora 16 05 până la data de 28 martie 2015, ora 16 05 , în temeiul art. 100 din Legea nr. 302/2005 și s-a apreciat că, până la comunicarea informațiilor solicitate autorității emitente, nu se justifică cea mai gravă dintre măsurile preventive, scopul acestora - împiedicarea sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare - putând fi atins și în condițiile dispunerii măsurii controlului judiciar.

Cu adresa din 01 aprilie 2015 Procuratura Republicii Bulgaria -Parchetul Regional Sofia a comunicat că, printr-o ordonanță din 04 noiembrie 2013, persoana solicitată a fost pusă sub învinuire din cauza tentativei de săvârșire a unui furt grav pedepsit, care a avut loc la data de 03 noiembrie 2013 fiind totodată reținută și arestată de organele de poliție. Sub aspectul situației de fapt s-a constatat că, la data de 03 noiembrie 2013, persoana solicitată, folosind un dispozitiv tehnic (placă de metal) a deschis prin forțare un bancomat, proprietatea băncii SC F.I.B. SA și a început să scoată banii aflați în interiorul bancomatului, respectiv suma de 720 Bgn, moment în care a fost reținut de către doi agenți de poliție, care au depus depoziții în cazul de față.

În ceea ce privește încadrarea juridică, s-a arătat că fapta săvârșită este prevăzută de art. 195 alin. (1) pct. 4 rap. la art. 194 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) C. pen. al Republicii Bulgaria - tentativa de săvârșire a unui furt grav pedepsit, folosind un dispozitiv tehnic, pedeapsa prevăzută fiind privare de libertate între un an și 10 ani. S-a menționat totodată faptul că persoanei solicitate i s-a înmânat ordonanța de punere sub învinuire din 04 noiembrie 2013 ca și ordonanța procurorului din 04 noiembrie 2013 cu referire la interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Bulgaria până la finalizarea cauzei penale și faptul că, în termen de 10 zile de la data de 04 noiembrie 2013 trebuie să achite cauțiune în sumă de 1.000 Bgn.

Ulterior, prin citație, persoana solicitată a fost încunoștințată că trebuie să se prezinte în fața organului de cercetare penală din cadrul Secției 04 de Poliție Regională - mun. Sofia. Fără să achite cauțiunea persoana solicitată a părăsit țara și nu s-a prezentat la 20 decembrie 2013 situație față de care, a fost încunoștințat prin intermediul „Europol" să se prezinte la data de 30 ianuarie 2015. Cum nici la această dată persoana solicitată nu s-a prezentat, Parchetul Regional Sofia, printr-o ordonanță din 18 martie 2014, a dispus căutarea și reținerea acestuia pe termen de 72 de ore, începând cu data pornirii acțiunii de căutare, scopul acestei rețineri, pe termen de 72 de ore, prev. de art. 64 alin. (2) C. proc.

pen. al Republicii Bulgaria fiind acela ca persoana solicitată să fie prezentată la Judecătoria Sofia, care urmează să se pronunțate cu privire la reținerea sa până la finalizarea procesului penal. S-a mai arătat că, potrivit C. proc. pen. al Republicii Bulgaria „procedura de reținere relevă prezența obligatorie a inculpatului în fața judecătorului, urmând ca procurorul să asigure prezența lui, inclusiv și prin acțiunea de reținerea pe termen de 72 de ore." și că, dacă persoana solicitată este de acord, cauza poate fi soluționată neîntârziat, după găsirea sa, prin încheierea unui acord cu parchetul.

S-a comunicat totodată că ordonanța Parchetului Regional Sofia de reținere a inculpatului din data de 18 martie 2014 echivalează cu un mandat de arestare preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia - cadru nr. 584/02 și are ca scop trimiterea în judecată la Judecătoria Sofia pe P. (fost S.) V.E., urmând ca judecătoria să se pronunțe cu privire la reținerea sa permanentă în cursul desfășurării cauzei penale. Analizând motivul opțional de refuz de executare invocat la termenul de judecată din 28 martie 2015 respectiv motivul prev. de art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, curtea a constatat că este neîntemeiat.

Astfel, potrivit art. 98 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004 autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare „în situația prevăzută de art. 96 alin. (2) din prezenta lege." iar conform art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 „Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1) - situație incidență în cauză - predarea este subordonată condiției ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiunea potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia." Din informațiile comunicate de autoritățile judiciare bulgare rezultă că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări, fapta pentru care este cercetată persoana solicitată de către autoritățile bulgare constituind, potrivit legii penale române infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen.

actual, cu aplic. art. 5 C. pen. actual. Solicitarea formulată de persoana solicitată, prin apărător ales, de respingere a cererii de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Republica Bulgaria motivat de faptul că mandatul european de arestare nu îndeplinește condițiile de fond și formă, prevăzute de dispozițiile art. 86 din Legea 302/2004 este însă apreciată ca fiind întemeiată. Se reține în acest sens că, potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004-articol cuprins în Titlul III, cap. I - Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale U.E. în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/5 84/JAI privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre - Dispoziții generale - „Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al U.E.

solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privativă de libertate.", în alineatul al doilea al aceluiași articol precizându-se că „Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002." Potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, în mandatul european de arestare trebuie să se indice „hotărârea executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu același efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare." Corespunzător acestor dispoziții, art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, prevăd că mandatul european de arestare trebuie să cuprindă informații cu privire la existența unei hotărâri judecătorești, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect.

Din examinarea acestor dispoziții rezultă așadar că, atunci când mandatul european de arestare este emis în scopul efectuării urmăririi penale sau judecății trebuie să aibă la bază un mandat de arestare preventivă național sau o altă hotărâre judecătorească executorie având același efect, care să includă dispoziția de arestare internă pe teritoriul statului membru emitent. Se impune totodată precizarea că mandatul de arestare preventivă național se emite cu dispoziția de arestare a unei persoane pe teritoriul statului membru U.E. în conformitate cu legislația internă a acelui stat, legislație care prevede cazurile și condițiile arestării preventive, durata arestării, ordinul de a fi arestată persoana, locul de deținere unde va fi depusă, ceea ce se recunoaște fără nicio altă formalitate, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce fiind tocmai hotărârea sau mandatul de arestare preventivă național.

Cu privire la necesitatea existenței unui mandat de arestare preventivă național respectiv a unei hotărâri judecătorești executorii având același efect care să stea la baza emiterii mandatului european de arestare s-a pronunțat și Consiliul UE, în Raportul nr. 15317/1/2007 din 27 februarie 2008, întocmit cu ocazia celei de-a patra runde de evaluare respectiv aplicarea practică a mandatului european de arestare și procedurile de aplicare între statele membre, recomandându-se Ungariei, ale cărei autorități judiciare, la rubrica privind decizia pe care se întemeiază mandatul european de arestare indicau tot mandatul european de arestare, să-și compatibilizeze legislația națională cu cea europeană, în sensul că emiterea unui mandat european de arestare trebuie să fie precedată întotdeauna de un mandat național de arestare.

Această recomandare este în conformitate cu viziunea pe care Consiliul U.E. o are în privința mandatului european de arestare, Proiectul de concluzii ale Consiliului - „Acțiuni ulterioare recomandărilor din raportul final privind a patra rundă a evaluărilor reciproce cu privire la mandatul european de arestare" (Bruxelles 28 mai 2010) incluzând la pct. 2 lit. b recomandarea de a recurge la utilizarea unor măsuri alternative constând în utilizarea unor instrumente mai puțin coercitive din domeniul asistenței judiciare (audierea prin videoconferință a persoanei solicitate, citarea persoanei solicitate, audierea persoanei solicitate prin intermediul comisiei rogatorii, utilizarea Sistemului de Informații Schengen).

Revenind la speța de față, din informațiile comunicate de autoritățile judiciare bulgare la data de 01 aprilie 2015 rezultă că, la baza emiterii mandatului european de arestare, a cărui executare formează obiectul prezentului dosar, se află ordonanța procurorului din 18 martie 2014, ordonanță prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe o durată limitată în timp, de 72 de ore de la „data pornirii acțiunii de căutare". Or, în opinia instanței această ordonanță nu reprezintă un mandat de arestare național și nici o hotărâre judecătorească având același efect în condițiile în care, din cuprinsul acelorași informații rezultă că ordonanța în cauză a fost emisă tocmai în vederea prezentării persoanei solicitate în fața judecătorului competent să dispună privarea de libertate a acestuia „până la finalizarea procesului penal". Concluzia de mai sus este justificată și în raport de faptul că, deși în informațiile comunicate, autoritățile judiciare bulgare emitente au specificat că ordonanța Parchetului Regional Sofia de reținere a inculpatului din data de 18 martie 2014 echivalează cu mandatul de arestare preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia - cadru nr. 584/2002, această mențiune este rezultatul unei aprecieri care nu are susținere în legislația internă, dispozițiile incidente din legislația bulgară nefiind menționate.

Pentru considerentele de mai sus, constatând că nu este îndeplinită cerința prev. de art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 - art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 - în temeiul art. 107 din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Republica Bulgaria, respectiv Procuror Regional Adjunct din cadrul Parchetului Regional Sofia, în Dosarul nr. 42063/13, aflat pe rolul Parchetului Regional Sofia, împotriva persoanei solicitate P. (fost S.) V.E., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de comitere a unei infracțiuni de furt grav, prev. de art. 195 alin. (1) pct. 4 rap.

la art. 194 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) C. pen. al Republicii Bulgaria și s-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată prin încheierea penală din data de 28 martie 2015 a Curții de apel Craiova. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova criticând-o pentru netemeinicie cu privire la respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare. În susținerea contestației, parchetul a arătat că decizia judiciară ce a stat la baza solicitării adresată autorităților judiciare române o constituie ordonanța Parchetului Regional Sofia din data de 18 martie 2014 cu privire la arestarea persoanei solicitate în vederea aducerii acesteia în fața unui judecător, iar fapta care motivează emiterea mandatului european de arestare îl constituie, potrivit legii penale române, art. 32 rap.

la art. 228, 229 C. pen., fiind îndeplinită condiția dublei incriminări. A arătat că ordonanța de reținere din 18 martie 2014 a Parchetului regional Sofia echivalează cu un mandat de arestare preventivă potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia cadru 854/2002, apreciind că instanța nu poate respinge cererea de executare a mandatului european de arestare pe motiv că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 96 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privitoare la co ținutul mandatului european de arestare. A solicitat admiterea contestației și admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare.

Examinând contestația formulată în raport de motivele invocate, de acele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente: Prin cererea formulată de rolul Curții de Apel Craiova, în temeiul art. 102 din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat luarea măsurii arestării persoanei solicitate P. (fost S.) V.E. față de care, autoritățile judiciare bulgare au dispus luarea unei măsuri de siguranță „Arest" datorită existenței pericolului de a se ascunde și de a efectua o altă infracțiune, iar infracțiunea pentru care este pus sub învinuire prevede o pedeapsă de la 1 la 10 ani, constând în aceea că persoana solicitată a părăsit teritoriul Bulgariei în pofida faptului că la data de 4 noiembrie 2013 i s-a înmânat o interdicție de a părăsi țara și nu a depus garanția bănească în sumă de 1000 leva, care i-a fost aplicată.

Din conținutul documentelor înaintate de autoritățile judiciare bulgare rezultă că persoana solicitată a fost pusă sub învinuire printr-o ordonanță din 04 noiembrie 2013, pentru o cauză de tentativă de furt grav pedepsit, care a avut loc la data de 03 noiembrie 2013, ocazie cu care a fost reținută și arestată de organele de poliție, încadrarea, juridică fiind cea prevăzută de art. 195 alin. (1) pct. 4 rap. la art. 194 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) C. pen. al Republicii Bulgaria - tentativa de săvârșire a unui furt grav pedepsit, folosind un dispozitiv tehnic, pedeapsa prevăzută fiind privare de libertate între un an și 10 ani.

S-a menționat că persoanei solicitate i s-a înmânat ordonanța de punere sub învinuire din 04 noiembrie 2013 ca și ordonanța procurorului din 04 noiembrie 2013 cu referire la interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Bulgaria până la finalizarea cauzei penale și faptul că, în termen de 10 zile de la data de 04 noiembrie 2013 trebuie să achite cauțiune în sumă de 1.000 Bgn. Întrucât persoana solicitată a părăsit țara fără să achite cauțiunea, printr-o ordonanță din 18 martie 2014 a Parchetului Regional Sofia s-a dispus căutarea și reținerea acesteia pe termen de 72 de ore, cu scopul de a fi prezentată judecătorului în vederea pronunțării cu privire la reținerea sa până la finalizarea procesului.

S-a arătat că, potrivit C. proc. pen. al Republicii Bulgaria „procedura de reținere relevă prezența obligatorie a inculpatului în fața judecătorului, urmând ca procurorul să asigure prezența lui, inclusiv și prin acțiunea de reținerea pe termen de 72 de ore." și că, dacă persoana solicitată este de acord, cauza poate fi soluționată neîntârziat, după găsirea sa, prin încheierea unui acord cu parchetul. S-a mai comunicat totodată că ordonanța Parchetului Regional Sofia de reținere a inculpatului din data de 18 martie 2014 echivalează cu un mandat de arestare preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia - cadru nr. 584/02 și are ca scop trimiterea în judecată la Judecătoria Sofia pe P. (fost S.) V.E., urmând ca judecătoria să se pronunțe cu privire la reținerea sa permanentă în cursul desfășurării cauzei penale.

Potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare trebuie să conțină: a) identitatea și cetățenia persoanei solicitate, b) denumirea adresa, numele de telefon, fax adrese e-mail alele autorității judiciare emitente, c) indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect care se încadrează în dispozițiile art. 88 și 89 din prezenta lege, d) natura și încadrarea juridică a infracțiunii, ținându-se seama mai ales de prevederile art. 96, e) o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, f) pedeapsa pronunțată sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită, g) alte consecințe ale infracțiunii.

Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, în mandatul european de arestare trebuie să se indice „hotărârea executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu același efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare." Deși autoritățile judiciare bulgare au comunicat că ordonanța de reținere din data de 18 martie 2014 a Parchetului Regional Sofia echivalează cu un mandat de arestare preventivă în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia cadru nr. 584/2002, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată referitor la existența unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect.

Prin ordonanța procurorului din 18 martie 2014, s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe o durată limitată în timp, de 72 de ore de la „data pornirii acțiunii de căutare", în vederea prezentării în fața judecătorului, ceea ce nu echivalează cu un mandat de arestare național și nici cu o hotărâre judecătorească având același efect. Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că cererea de contestație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței penale nr. 61 din data de 3 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, este nefondată, urmând ca în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinsă.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGI

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței penale nr. 61 din data de 3 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe persoana solicitată P. (fost S.) V.E. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2015.