ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.05.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 405/2023

HOTĂRÂRE
24.05.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 405/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 81 din data de 08 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.03.2023, de autoritățile judiciare din Bulgaria - Parchetul Municipal Sofia în Dosarul nr. x/2015, pe numele persoanei solicitate A., a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Bulgaria cu respectarea regulii specialității.

A menținut măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 08.05.2023 până la data de 06.06.2023 inclusiv.

A constatat că în prezenta procedură persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu data de 24.04.2023 la zi.

A respins cererea de recunoaștere a Sentinței penale nr. 221/26.09.2014, pronunțată de Tribunalul Sofia, secția penală, completul 14, în Dosarul nr. x/2014, modificată prin încheierea nr. 25/28.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel Sofia în Dosarul nr. x/2014, def. prin încheierea nr. 293/20.07.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Bulgaria în Dosarul nr. x/2015.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a reținut că la data de 24.04.2023 a fost înregistrată adresa din 24.04.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea Biroului Național Sirene nr. x/SIRENE/GC, din data de 10.03.2023, transmisă în baza mandatului european de arestare emis la data de 09.03.2023, de către autoritățile judiciare din Bulgaria - Parchetul Municipal Sofia în Dosarul nr. x/2015, pe numele persoanei solicitate A., cu propunerea de luarea măsurii arestării.

Totodată, au fost înaintate procesul-verbal încheiat la data de 24.04.2023 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, declarația dată de persoana solicitată în fața procurorului și ordonanța de reținere din 24.04.2023, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate A. pentru 24 ore, cu începere de la 24.04.2023, ora 15:35, până la 25.04.2023, ora 15:35.

În cuprinsul semnalării se arată că pe numele persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare în baza sentinței Curții Municipale Sofia din data de 20.07.2015, persoana solicitată pentru executarea unui rest de pedeapsă de 3 ani, o lună și 8 zile închisoare, rămas din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința din data de 20.07.2015, pronunțată de Curtea Municipală Sofia, pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art. 343 alin. (4), art. 343 alin. (3) lit. b), art. 342 alin. (1), art. 54, art. 373 alin. (2), art. 58a (1), art. 343d, art. 37 alin. (1), punct 7 din C. pen. bulgar.

Prin încheierea nr. 31 din 25.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2023, definitivă, s-a dispus măsura arestării provizorii față de persoana solicitată, pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 25.04.2023 până la data de 09.05.2023, inclusiv și s-a stabilit termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română.

La data de 02.05.2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat mandatul european de arestare emis la data de 09.03.2023 de autoritățile judiciare din Bulgaria - Parchetul Municipal Sofia, în Dosarul nr. x/2015, pe numele persoanei solicitate A., tradus în limba română.

În cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că acesta se întemeiază pe Sentința penală nr. 221/26.09.2014, pronunțată de Tribunalul Sofia, secția penală, completul 14, în Dosarul nr. x/2014, modificată prin încheierea nr. 25/28.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel Sofia în Dosarul nr. x/2014, def. prin încheierea nr. 293/20.07.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Bulgaria în Dosarul nr. x/2015, persoana solicitată fiind condamnată la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare din care mai are de executat un rest de 3 ani, o lună și 8 zile închisoare, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 343 alin. (4) în legătură cu alin. (3), lit. b), prop. 1 în legătură cu alin. (1) lit. v), în legătură cu art. 342 alin. (1), prop. 3 și art. 54 din C. pen. în legătură cu art. 373 alin. (2) din C. proc. pen. în legătură cu art. 58a alin. (1) din C. pen. bulgar și art. 343g în legătură cu art. 37 alin. (1) pt. 7 din C. pen. bulgar.

Din descrierea faptelor rezultă că persoana solicitată A., în data de 19.08.2013 în jurul orei 11:30, în Sofia, în timp ce conducea un vehicul marca x, modelul x, cu numărul de înmatriculare x și remorca cu numărul de înmatriculare x, pe autostrada x, direcția de mers de la Botevgrad către Sofia și înainte de intersecția spre satul Yana nu a respectat regulile de circulație pe drumurile publice-art. 20 alin. (2) din Legea privind circulația pe drumurile publice (nu a oprit la apariția unui pericol- formarea unui ambuteiaj) și prin imprudență a cauzat decesul numitului B., care s-a datorat unei traume masive la cutia toracică, bazin și membrele inferioare care a condus la un șoc traumatic și pierdere acută de sânge și decesul numitului C., care s-a datorat unor traume cranio-cerebrale, toracice și abdominale grave și leziuni ale inimii, fracturi la vertebre, leziuni și rupturi la plămânul stâng cu pneumotorax, precum și rupturi la plămânul stâng cu pneumotorax și rupturi la nivelul organelor abdominale. De asemenea persoana solicitată a cauzat leziuni medii numitei D., constând în fracturi ale coastelor, leziuni la plămâni și la rinichiul drept, cu punerea în primejdie a vieții, numitului E., constând în fractura deschisă a oaselor gambei drepte, fractură la stern și la coaste, și numitei F., constând în fracturi ale coastelor, leziuni la plămâni și la splină, cu punerea în primejdie a vieții.

La termenul din data de 8 mai 2023, a fost audiată persoana solicitată A., care a precizat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Bulgaria.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași text statuează în sensul că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002."

Din ansamblul dispozițiilor legale cuprinse în legea specială-art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, care reglementează executarea unui mandat european de arestare-, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecții privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Conținutul și forma mandatului european de arestare sunt prevăzute în art. 87 din Legea nr. 302/2004 rep, mandatul european de arestare trebuind să precizeze, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 89 și art. 97.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

S-a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că în cuprinsul acestuia sunt menționate identitatea și cetățenia persoanei solicitate, este indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, respectiv Sentința penală nr. 221/26.09.2014, pronunțată de Tribunalul Sofia, secția penală, completul 14, în Dosarul nr. x/2014, modificată prin încheierea nr. 25/28.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel Sofia în Dosarul nr. x/2014, def. prin încheierea nr. 293/20.07.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Bulgaria în Dosarul nr. x/2015, se precizează încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost condamnată persoana solicitată, sunt descrise circumstanțele săvârșirii faptelor.

S-a constatat, totodată, că infracțiunile menționate în mandatul european de arestare se regăsesc printre infracțiunile care permit predarea, fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 302/2004, iar, așa cum sunt descrise, faptele constituie infracțiuni și pe teritoriul național. Mai mult, potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 pentru alte situații decât cele prevăzute la alin. (1) predarea este subordonată condiției ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.

Persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea, motivând, potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în sensul că este cetățean român, are o rezidență de o perioadă mai mare de 5 ani în România, a declarat că nu dorește să execute pedeapsa în Bulgaria, își asumă pedeapsa și dorește să o execute în România, are o anumită vârstă, are părinții în vârstă și cu stare de sănătate alterată, iar familiei acestuia i-ar fi greu să se deplaseze în Bulgaria.

Față de cele expuse, instanța a constatat că motivul pentru care persoana solicitată nu a exprimat un acord de predare nu se încadrează între cele obligatorii, putând constitui, totuși, un motiv facultativ pentru care autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, în condițiile art. 99 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004.

Concluzionând, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare, prevăzute de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 109.

În ceea ce privește cererea de recunoaștere a Sentinței penale nr. 221/26.09.2014, pronunțată de Tribunalul Sofia, secția penală, completul 14, în Dosarul nr. x/2014, modificată prin încheierea nr. 25/28.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel Sofia în Dosarul nr. x/2014, def. prin încheierea nr. 293/20.07.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Bulgaria în Dosarul nr. x/2015, Curtea a constatat că anterior prezentei cauze, cu autoritate de lucru judecat, prin s.p. nr. 71/1.04.2016, Curtea de Apel Craiova, a respins cererea formulată de autoritățile judiciare bulgare privind recunoașterea acestei sentințe, privind executarea pedepsei principale de 3 ani și 4 luni închisoare și a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce autoturisme pe o perioadă de 4 ani, față de cetățeanul român A. .

În privința măsurilor privative de libertate dispuse în cauză s-a reținut că persoana solicitată a fost reținută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin ordonanța de reținere din 24.04.2023 pentru 24 ore, prin încheierea nr. 31 din 25.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2023, s-a dispus măsura arestării provizorii pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 25.04.2023 până la data de 09.05.2023, inclusiv, menținută ulterior ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 potrivit cărora, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prev. la art. 99, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.

Împotriva Sentinței penale nr. 81 din data de 08 mai 2023, pronunțate de către Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație persoana solicitată A.

În susținerea contestației persoana solicitată a invocat incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 întrucât are cetățenia română, este rezident de peste 5 ani pe teritoriul României, are o vârsta înaintată și o situația familială aparte având părinții vârstă și cu stare de sănătate alterată.

De asemenea, a mai invocat faptul că au apărut elemente noi în procedura recunoașterii hotărârii străine, respectiv faptul că nu și-a exprimat consimțământul la predare.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

De asemenea, art. 84 alin. (2) din aceeași lege prevede că, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Rolul instanței române (ca autoritate judiciară solicitată) se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la a analiza eventuale motivele de refuz ale predării (art. 84 din Legea nr. 302/2004).

În cauză, solicitarea se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Bulgaria.

Obiectul cercetării statului solicitant îl constituie comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă, ce constituie infracțiuni și potrivit legii române, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzute de dispozițiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

De asemenea, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Analizând dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte apreciază că, în mod judicios, prima instanță a reținut că nu este incident niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate [art. 99 alin. (1)] și nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării [art. 99 alin. (2)].

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare, conținând informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, poate fi pus în executare.

În ceea ce privește lipsa consimțământului persoanei solicitate la transfer poate constitui un motiv facultativ de refuz la predare [art. 99 alin. (2) lit. c)] care însă nu poate avea ca efect ineficientizarea refuzului statului solicitant de a accepta recunoașterea și executarea pedepsei pe teritoriul României. Astfel, se reține că prin Sentința penală nr. 71 din 01 aprilie 2016, Curtea de Apel Craiova a respins cererea formulată de autoritățile judiciare bulgare privind recunoașterea sentinței ce face obiectul mandatului european de arestare. În privința persoanei vătămate G. nu rezultă că i s-a pus în primejdie viața, iar la cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale se menționează o durată mai mare de 30 de zile. Pentru a putea stabili dacă fapta persoanei condamnate în privința acestei persoane vătămate a cauzat leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pe o perioadă mai mare de 90 de zile așa cum prevăd dispozițiile art. 196 alin. (2) și (3) raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. și art. 193 din C. pen., s-au solicitat informații autorităților judiciare din Bulgaria cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor produse persoanei vătămate G., la data de 04 ianuarie 2016 a fost înaintata de către Ministerul Justiției din România adresa Tribunalului Orășenesc Sofia din data de 21 decembrie 2015, prin care s-a menționat că nu există date privind numărul zilelor de îngrijiri medicale ale lui G.

Astfel, pentru a putea proceda la o eventuală recunoaștere parțială a sentinței de condamnare nr. x/26.09.2014 pronunțată de Tribunalul din Sofia, secția penală, Dosar nr. x, în sensul recunoașterii acestei sentințe cu excepția infracțiunii săvârșite împotriva persoanei vătămate G., s-a solicitat acordul autorităților judiciare din Bulgaria și, de asemenea, ca în cazul în care vor fi de acord cu recunoașterea parțială a sentinței să comunice dacă exceptarea de la recunoaștere a infracțiunii privind pe persoana vătămată G. conduce potrivit legislației penale bulgare la o modificare a pedepsei rezultante aplicate în cauză lui A. având în vedere că acesta din urmă a fost condamnat pentru un concurs de infracțiuni.

Ca urmare a demersurilor repetate ale Ministerului de Justiție din România, autoritățile judiciare din Bulgaria au comunicat că nu sunt de acord cu o recunoaștere parțială a hotărârii de condamnare.

În acest sens, Înalta Curte constată că statul solicitant nu și-a exprimat acordul cu privire la recunoașterea hotărârii străine în limitele expuse, context în care nu se poate da eficiență solicitării contestatorului de recunoaștere și executare pe teritoriul național ce ar invalida poziția statului solicitant și ar lipsi de eficiență juridică hotărârea anterioară a instanței române.

De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că apărarea contestatorului conform căreia nu cunoaște limba bulgară ori situația familială, deși pertinentă, nu poate avea eficiență în contextul existenței unei hotărâri definitive de respingere a recunoașterii hotărârii ce face obiectul mandatului european de arestare.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 81 din data de 08 mai 2023, pronunțate de către Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 81 din data de 08 mai 2023, pronunțate de către Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 701/2023
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 88/PI din data de 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis cer
ÎCCJ 2023-04-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 323/2023
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 65/2023, din data de 10 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu min
ÎCCJ 2023-07-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 504/2023
Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 111 din data de 30 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x
ÎCCJ 2022-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 300/2022
Asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 96 din 28 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022
ÎCCJ 2023-07-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 497/2023
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 101/2023 din 19 iunie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr
Sursă