ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 588/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 588/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 8/S din 15 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 315/119/2013, Tribunalul Covasna a hotărât următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., s-au respins cererile formulate de inculpații C.L.A., V.P. și D.E. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor de „cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept", prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în tentativă la infracțiunile de „cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept", prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.
pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. f) C. pen., au fost condamnați inculpații S.E.M., S.C.A., D.E., C.L.A., V.P. și L.A. la pedepse de câte 200 lei amendă penală, fiecare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept". În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. f) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.Ș.B. la pedeapsa de 150 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept". S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 631 C. pen.
privind înlocuirea amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul sustragerii cu rea-credintă de la executarea acesteia. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială a cantității de 5,77 gr. de canabis ridicată de la inculpatul T.Ș.B. și rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, aflată în camera de corpuri delicte a I.G.P.R. în baza dovezi din 4 octombrie 2012. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială a trei cutii de carton inscripționate „S.D.", „O.C.D. P." și „M.", care conțin foițe pentru confecționarea artizanală de țigarete, ridicate de la inculpații S.C.A., C.L.A. și T.Ș.B., aflate în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, conform procesului-verbal din data de 18 ianuarie 2013. În baza art. 913 alin. (7) C. proc.
pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, s-a dispus arhivarea suportului D.V.D., cu capacitatea de 4,7Gb, pe care sunt stocate comunicațiile interceptate și înregistrate, în cauză, aflate în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, conform procesului-verbal din data de 18 ianuarie 2013, în loc special, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului câte 120 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt că, în cursul lunii iulie 2012, organele de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Covasna au intrat în posesia unor informații cu privire la pregătirea și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de către inculpații D.E.
și T.Ș.B., respectiv numitul C.D.E., care ar fi deținut și oferit droguri de risc, respectiv cannabis, potrivit procesului - verbal din data de 24 iulie 2012, încheiat în cadrul activităților specifice de căutare și identificare a persoanelor cu preocupări pe linia traficului și consumului ilicit de droguri (filele 5-6 dosar urmărire penală), din care rezultă că D.E., T.Ș.B. și C.D.E. sunt consumatori de droguri de risc și comercializează cannabis persoanelor din anturajul lor. În aceste condiții, pentru stabilirea situației de fapt și identificarea persoanelor implicate în activitatea de trafic sau consum de droguri, prin încheierile nr. 69 din 31 iulie 2012 și nr. 71 din 07 august 2012 pronunțate de Tribunalul Covasna în Dosarele nr. 75/2057/119/2012 și 77/2085/119/2012, s-a dispus autorizarea interceptării și înregistrării pe suport optic a traficului aferent de la posturi telefonice, utilizat de D.E.
și utilizat de T.Ș.B., pentru perioada 31 iulie 2012-29 august 2012, sens în care au fost emise autorizațiile din 2012, precum și cu nr. X, utilizat de S.C.A., pentru perioada 7 august 2012 - 5 septembrie 2012, fiind emisă autorizația din 2012. Din comunicațiile purtate de inculpații D.E. și T.Ș.B. a rezultat faptul că aceștia au preocupări pe linia consumului de droguri de risc, respectiv cannabis, dar și faptul că inculpații L.A., S.E.M., S.C.A., C.L.A. și V.P. fac parte din anturajul lor și, la rândul lor, procură și consumă cu aceștia cannabis. Inculpații T.Ș.B., L.A., S.E.M., S.C.A., D.E. și C.L.A. sunt prieteni din copilărie și au preocupări anterioare legate de consumul de cannabis, chiar și împreună, în cazul unora fiind vorba de mai mulți ani.
Inculpata V.P. este prietena inculpatului C.L.A. și de cea. 2 ani consuma ocazional cannabis, la diferite petreceri, ceea ce denotă și preocuparea acesteia legată de consumul de droguri. Având în vedere că, la data de 10 august 2012 urma să se desfășoare pe raza com. Teliu, jud. Brașov, un festival de muzică, inculpații D.E., T.Ș.B., L.A., S.E.M., S.C.A., C.L.A. și V.P., precum și martorul G.G.M., s-au hotărât să participe și să stea în corturi, iar inculpații au hotărât să strângă bani, pentru a cumpăra cannabis, pe care să-1 consume la festival, drogurile urmând a fi cumpărate de inculpatul T.Ș.B., cu suma de 65 lei/gram, de la o persoană care locuiește în mun. Brașov, identificată ulterior ca fiind C.G.
Înțelegerea dintre cei șapte inculpați, în sensul de a cumpăra, împreună cannabis, a rezultat atât din declarațiile acestora, cât și din convorbirea telefonică purtată de inculpatul T.Ș.B. cu inculpatul L.A., la data de 10 august 2012, orele 13 ianuarie 34. În acest scop, la data de 9 august 2012, la rugămintea inculpatului C.L.A., inculpata V.P., a expediat prin virament bancar, în contul inculpatei S.E.M., deschis la SC B.T. SA, suma de 200 lei, restul banilor până la concurența sumei de 585 lei, cu care inculpații intenționau să cumpere cantitatea de 9 grame de cannabis, au fost adunați de coinculpați, fără a se putea stabili suma concretă cu care a contribuit fiecare. Astfel, la data de 10 august 2012, inculpații D.E., T.Ș.B., L.A., S.E.M.
și S.C.A., precum și martorul G.G.M., s-au deplasat cu trenul în mun. Brașov, inculpații D.E., L.A. și S.E.M., dar și martorul G.G.M. au rămas în gară, iar inculpații T.Ș.B. și S.C.A. au plecat să cumpere drogurile. În jurul orelor 15,30, inculpatul T.Ș.B. s-a întâlnit cu C.G., în zona străzii N. din mun. Brașov și în autoturismul acestuia din urmă, inculpatul a remis suma de 585 lei, pentru care a primit nouă pliculețe care conțineau cannabis, timp în care inculpatul S.C.A. a rămas în apropiere, apoi, înjurai orelor 15,45, cei doi inculpați au revenit în gara C.F.R. din mun. Brașov, unde îi așteptau inculpații D.E., L.A. și S.E.M., respectiv martorul G.G.M. și unde, între timp, au sosit și inculpații C.L.A.
și V.P. Deoarece inculpatul L.A. s-a hotărât să nu mai participe la festival și să se întoarcă în mun. Sf. Gheorghe, inculpatul T.Ș.B. i-a remis un pliculeț cu cannabis, urmând ca restul drogurilor să fie împărțite între ceilalți ulterior. În jurul orelor 16,00, inculpații D.E., T.Ș.B., S.E.M., S.C.A., C.L.A. și V.P. au fost identificați de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Covasna și procurori din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Covasna, pe peronul din gara C.F.R. Brașov, în timp ce se pregăteau să plece cu trenul spre com. Teliu, ocazie cu care asupra inculpatului T.Ș.B. au fost găsite cele opt pliculețe cu cannabis, cumpărate de la C.G. Inculpatul L.A. a fost identificat, în aceeași zi, la orele 17,00, în zona gării C.F.R.
Sf. Gheorghe, asupra căruia s-a găsit cel de-al nouălea pliculeț cu cannabis, care a fost ridicat de organele de cercetare. La aceeași dată de 10 august 2012 au fost ridicate de la inculpații T.Ș.B., C.L.A. și S.C.A. câte o cutie de carton care conțineau foițe pentru confecționarea artizanală a țigaretelor. Din Raportul de constatare tehnico-științifică din 20 august 2012, întocmit de I.G.P.R., D.C.C.O., L.C.A.P.D., a rezultat că cele nouă pliculețe conțineau cantitatea netă de 6,41 grame de cannabis, în care s-a pus în evidență prezența T.H.C. substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis, care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, această plantă fiind considerată drog de risc.
În urma analizelor de laborator a rămas cantitatea de 5,77 grame de cannabis, care a fost introdusă în camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R., cu dovada din 04 octombrie 2012. Pe baza datelor furnizate de către inculpatul T.Ș.B., la data de 29 august 2012, a fost identificat numitul C.G., care apoi, prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna cu nr. 46/D/P/2012 din 29 octombrie 2012, a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracțiuni de trafic de droguri de risc, inclusiv pentru cea comisă în data de 10 august 2012, când i-a vândut inculpatului T.Ș.B. cantitatea de 6,41 gr. de cannabis. Referitor la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de cei trei inculpați, în sensul reținerii formei tentativei, iar nu a faptei consumate, prima instanță le-a respins, reținând că cei șapte inculpați s-au înțeles să participe la festivalul de muzică organizată în com.
Teliu, jud. Brașov și au hotărât să strângă bani, pentru a cumpăra cannabis, pe care să-l consume la festival, sens în care fiecare a contribuit cu o sumă de bani, fără a se putea stabilii suma exactă dată de fiecare, cu excepția inculpaților C.L.A. și V.P., care au trimis 200 lei, însă au adunat 585 lei. Cu această sumă de bani strânsă, la data de 10 august 2012, inculpatul T.Ș.B. a cumpărat de la numitul C.G. cantitatea de 6,41 grame de cannabis, ambalate în 9 plicuri, din care un plic a fost predat inculpatului L.A., restul urmând a fi consumată împreună de ceilalți inculpați. Prima instanță a apreciat că, în cauză, fiecare inculpat a săvârșit câte o infracțiune consumată, iar nu tentativă, elementul material al laturii obiective, respectiv cumpărarea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, s-a consumat în persoana fiecărui inculpat în momentul în care inculpatul T.Ș.B.
a intrat în posesia drogului, în schimbul sumei de bani adunat de la inculpați și mandatat de aceștia, și nu are importanță că acesta nu a fost împărțită între inculpați, până la momentul consumului, cu excepția inculpatului L.A., datorită intervenției organelor judiciare. Mai mult, din declarațiile inculpaților rezultă că aceștia aveau intenția să consume împreună, la festival, cantitatea de cannabis cumpărată. S-a apreciat că faptele săvârșite de inculpații S.E.M., S.C.A., D.E., C.L.A., V.P., T.Ș.B. și L.A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept", prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea judiciară a pedepselor principale, tribunalul s-a raportat la criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., prima instanță punând în balanță pericolul social al faptelor săvârșite, care rezultă din încălcarea acelor relații sociale care combat cumpărarea și consumul ilicit de droguri cât și scopul pedepsei, prevăzută de art. 52 C. pen., precum și persoana inculpaților, care sunt persoane tinere, toți sunt studenți, nu au antecedente penale, fiind cunoscuți cu un comportament corespunzător în societate și au regretat faptele comise, împrejurări ce au fost reținute ca circumstanțe atenuante, în sensul prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și a aplicat față de inculpați dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. f) C. pen.
Văzând că, pentru infracțiunile săvârșite de către inculpați, legea penală prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani, alternativ cu pedeapsa amenzii, Tribunalul Covasna a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea pedepsei amenzii, stabilite în limitele prevăzute de art. 63 alin. (1) teza a II-a C. pen., reduse potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 76 alin. (1) lit. f) C. pen. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel inculpații V.P. și C.L.A. Criticile aduse de cei doi inculpați au vizat: aspecte de netemeinice relativ la greșita încadrare juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea celor doi, cât și sub aspectul pericolului social al faptei comise, cei doi apreciind că faptele săvârșite nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni; aspecte de nelegalitate relativ la greșita confiscare a trei cutii de carton care conțineau foițe pentru confecționarea artizanală de țigarete.
Prin Decizia penală nr. 57/Ap din 28 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 315/119/2013 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a decis, astfel: În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 373 C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpații V.P. și C.L.A. împotriva sentinței penale nr. 8/S din 15 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Covasna, a extins efectele apelului și cu privire la inculpații T.Ș.B., S.E.M., S.C.A., D.E. și L.A. și a desființat sentința apelată sub următoarele aspecte: - al soluționării acțiunii penale exercitate față de inculpați ; - al temeiului de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Rejudecând în aceste limite, în baza art. ll pct. 2 lit. a) C. proc.
pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) 1 C. proc. pen., a achitat inculpații V.P., C.L.A., T.Ș.B., S.E.M., S.C.A., D.E. și L.A. sub aspectul comiterii infracțiunii de cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 181 alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat fiecăruia dintre inculpații V.P., C.L.A., T.Ș.B., S.E.M., S.C.A., D.E. și L.A. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei. A reținut ca temei al obligării inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat dispozițiile art. 192 alin. (1) pct. l lit. d) C. proc. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că situația de fapt a fost corect reținută de procuror în cursul urmăririi penale, fiind astfel pe deplin aplicabile dispozițiile procedurale referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției - art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., procedura simplificată fiind solicitată de toți inculpații. În aceste condiții, Curtea a apreciat că, dintre condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., sunt îndeplinite cele care vizează existența faptelor și comiterea acestora de către cei doi inculpați V.P.
și C.L.A. În cercetarea îndeplinirii și a celei de-a treia condiții, respectiv că faptele comise de inculpați V.P. și C.L.A. să constituie infracțiuni, prin raportare la dispozițiile art. 181 C. pen., Curtea a reținut că, prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și prin conținutul lor concret, fiind lipsite în mod vădit de importanță, acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La adoptarea acestei soluții, Curtea a avut în vedere: - vârsta de 21 ani pe care inculpatul C.L.A. o avea împlinită, iar inculpata V.P.
a împlinit-o chiar în ziua comiterii faptei; - faptele au fost comise dată fiind etapa dezvoltării celor doi inculpați, specifică startului vârstei maturității, când încă se mai întâlnesc în comportamentul acestor persoane influențele adolescenței; în această perioadă, tinerii încă învață lecțiile de viață din propriile greșeli, asumându-și consecințele faptelor lor, inculpații recunoscând și regretând comiterea faptelor de natură penală de care au fost acuzați; - în această perioadă de viață, tinerii au dorința de a fi unici și adoptă conduite fie de revoltă, fie de închidere în sine sau de exaltare și afirmare; este perioada în care tinerii leagă noi prietenii și, deopotrivă, le păstrează pe cele vechi; - în aceste condiții, cei doi tineri inculpați V.P.
și C.L.A., împreună cu ceilalți inculpați, toți studenți în perioada vacanței, au înțeles să meargă la un festival de muzică ce se desfășura pe raza comunei Teliu, județul Brașov, intenționând să se distreze în cercul lor ascultând muzică și consumând cannabis; - chiar dacă fapta de cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prezintă, în abstract, un anumit grad de pericol social, legiuitorul incriminând-o și nefiind de dorit comiterea acestei fapte, în cazul de față cei 7 inculpați au cumpărat 6,41 grame de cannabis, o cantitate relativ mică, astfel că pericolul social al faptelor comise de inculpați nu evidențiază o periclitare a valorilor sociale ocrotite în abstract și nu este unul suficient pentru a caracteriza faptele inculpaților ca infracțiuni; - inculpații nu au folosit vreun mod deosebit de comitere a faptelor, iar urmarea care se putea produce nu i-ar fi privit decât pe inculpați, acesta fiind, de altfel, și motivul pentru care legea prevede alternativ închisorii, pedeapsa amenzii; În ceea ce privește criticile referitoare la încadrarea juridică dată faptelor comise de cei doi inculpați, Curtea le-a respins ca nefondate, însușindu-și pe deplin argumentele primei instanțe.
Câtă vreme inculpații au recunoscut înțelegerea de a cumpăra împreună cannabisul pentru consumul propriu, contribuind cu sume de bani pentru achiziționarea celor 6,41 grame, nu are importanță dacă doar o parte din inculpați au fost surprinși de către organele de urmărire penală având asupra lor cannabisul, infracțiunea consumându-se în momentul în care cel care a fost mandatat să achiziționeze drogurile a intrat în posesia lor; Criticile de nelegalitate relativ la greșita confiscare a trei cutii de carton, care conțineau foițe pentru confecționarea artizanală de țigarete, Curtea au fost apreciate ca nefondate. Astfel, s-a reținut că, la fila 31 din dosarul de urmărire penală se află procesul-verbal de efectuare a percheziției corporale, asupra inculpaților C.L.A., S.C.A.
și T.B.Ș. găsindu-se și ridicându-se câte o cutie de carton în interiorul cărora se aflau foițe destinate confecționării artizanale de țigarete. În condițiile în care toți inculpații au urmat procedura simplificată, recunoscând săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare, respectiv cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, este evident faptul că acea cantitate de 6,41 grame de cannabis nu putea fi consumată de inculpați decât folosindu-se de foițele ce erau depozitate în cele trei cutii din carton găsite și ridicate de la inculpații C.L.A., S.C.A. și T.B.Ș. Or, potrivit art. 17 alin. (1) teza I din Legea nr. 143/2000, „Drogurile și alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunilor prevăzute la art. 2 - 10 se confiscă", astfel că soluția primei instanțe sub acest aspect este la adăpost de orice critici.
Ținând seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita celor doi inculpați, Curtea a a apreciat că se impune admiterea apelurilor declarate de inculpații V.P. și C.L.A. împotriva sentinței penale nr. 8/S din 15 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Covasna și extinderea efectelor apelurilor celor doi inculpați și cu privire la inculpații T.Ș.B., S.E.M., S.C.A., D.E. și L.A. În cadrul rejudecării, în baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) 1 C. proc. pen., inculpații V.P., C.L.A., T.Ș.B., S.E.M., S.C.A., D.E.
și L.A. au fost achitați sub aspectul comiterii infracțiunii de cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pe considerentul că faptele acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În baza art. 181 alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen., Curtea s-a apreciat că se impune aplicarea fiecăruia dintre inculpații V.P., C.L.A., T.Ș.B., S.E.M., S.C.A., D.E. și L.A. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
În privința cuantumului acestei sancțiuni, s-a apreciat că nu este încălcat principiul non reformation in pejus în condițiile în care cuantumul pedepsei amenzii aplicate de prima instanță era de 150 lei, în ceea ce-1 privește pe inculpatul T.Ș.B., respectiv 200 lei în privința celorlalți inculpați, dat fiind caracterul diferit al sancțiunilor de drept penal -pedepsele, în cazul de față amenda, față de sancțiunile în dreptul penal -sancțiunile cu caracter administrativ, în cazul de fată amenda administrativă. Urmare a achitării inculpaților în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) 1 C. proc. pen., s-a constatat că temeiul obligării acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat va fi dat de dispozițiile art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc.
pen. Împotriva Deciziei penale nr. 57/Ap din 28 mai 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.LC.O.T -Biroul Teritorial Covasna. Prin criticile de recurs formulate, s-a solicitat casarea deciziei, în baza dispozițiilor art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. și menținerea sentinței, întrucât soluția de achitare este nelegală, faptele săvârșite de inculpați prezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar procedura simplificată instituită de art. 320 1 C. proc. pen. nu este compatibilă cu aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. Examinând recursul, prin prisma criticilor invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 385 9 pct. 172 C. proc.
pen., dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecință, instanța de recurs urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior. Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin dispozițiile legii menționate, s-a realizat o nouă limitare a efectului parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge doar la chestiuni de drept controlul judiciar realizat prin intermediul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Înalta Curte reține că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.
Examinând criticile de recurs, Înalta Curte reține că, în prezenta cauză, nu este incidență niciuna dintre aceste situații. Astfel, parchetul invocă doar formal nelegalitatea deciziei, criticile formulate vizând în esență netemeinicia soluției de achitare a inculpaților, în baza art. 10 alin. (1) lit. b) 1 C. proc. pen., care nu poate fi examinată prin prisma niciunuia din cazurile de casare. Înalta Curte nu poate primi nici susținerea parchetului, în sensul că procedura simplificată instituită de art. 320 1 C. proc. pen. nu este compatibilă cu aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. Într-adevăr, dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.
se referă la pronunțarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, dar aceste dispoziții trebuie analizate în contextul celorlalte prevederi ale aceluiași text, care conduc la concluzia că, numai în situația constatării de către instanță - cu privire la faptele recunoscute de inculpat - a tuturor trăsăturilor esențiale ale unei infracțiuni, poate fi pronunțată o soluție de condamnare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Covasna împotriva Deciziei penale nr. 57/Ap din 28 mai 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații S.E.M., D.E., T.Ș.B., L.A., S.C.A., C.L.A.
și V.P. În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați D.E., T.Ș.B., L.A., C.L.A. și V.P., în sumă de câte 400 lei, și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al intimaților inculpați S.E.M. și S.C.A., în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Covasna împotriva Deciziei penale nr. 57/Ap din 28 mai 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații S.E.M., D.E., T.Ș.B., L.A., S.C.A., C.L.A. și V.P. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați D.E., T.Ș.B., L.A., C.L.A. și V.P., în sumă de câte 400 lei, și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al intimaților inculpați S.E.M. și S.C.A., în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.