ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1735/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1735/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr.
425/121/2006, reclamanta S.T. a solicitat, în
contradictoriu cu
pârâtul P.M. Tecuci,
anularea dispoziției nr. 2061
din 30 mai 2006 emisă de pârât și
restituirea prin echivalent a imobilului situat în Tecuci strada Crișan.
În
susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că prin dispoziția a
cărei anulare o solicită, s-a dispus restituirea
imobilului prin echivalent în
sensul acordării de despăgubiri în
condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Reclamanta a considerat că
dispoziția este nelegală întrucât P. are posibilitatea reală de acordare a unei
suprafețe de teren în compensare în intravilanul M. Tecuci.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea
acțiunii și menținerea dispoziției atacate, susținând că, în prezent, P.M. Tecuci
nu deține terenuri pentru a fi incidentă măsura
reparatorie a compensării.
Prin
sentința civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006, Tribunalul Galați a respins
acțiunea reclamantei, ca nefondată, pentru următoarele considerente:.
Astfel,
s-a reținut că, deși prin procesul-verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004 încheiat
de P.M. Tecuci, depus în copie la dosar s-a convenit, în acord cu mandatarul
reclamantei,
numitul T.N., acordarea de
către C.L., către
notificatoare, a
unui teren în zona T.N., nici la momentul
emiterii dispoziției contestate și nici la momentul pronunțării
hotărârii,
P.M. Tecuci nu deținea
terenuri destinate compensării,
motiv pentru care nu a fost primită
solicitarea reclamantei în sensul acordării măsurii reparatorii a compensării.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta,
susținând
că
este netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a luat în considerare
procesul-verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004 prin care P.M. Tecuci s-a angajat
să îi atribuie o suprafață de teren în compensare, în zona T.N.
Prin
întâmpinare, pârâtul a arătat că procedurile nu s-au finalizat din culpa
reclamantei, care nu a perseverat în cererea ei astfel că, în prezent, P. nu
mai deține terenuri disponibile.
Prin decizia civilă nr. 210 din 16 mai 2007 pronunțată de
Curtea
de
Apel Galați, secția civilă, a fost admis apelul reclamantei, schimbată în tot
sentința apelată în sensul admiterii acțiunii, anulată în parte dispoziția
contestată și, pe cale de consecință, s-a dispus restituirea către reclamantă,
prin compensare a unei suprafețe de 225 mp, teren situat în intravilanul M. Tecuci,
zona T.N., conform procesului-verbal din 10 iunie 2004 întocmit de P.M. Tecuci.
Pentru
a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prin procesul-verbal
din 10 iunie 2004, P.M. Tecuci i-a făcut reclamantei oferta de compensare cu un
alt teren, situat în zona T.N. și, că nepunerea în executare a acestei oferte
nu-i poate fi reproșată reclamantei, întrucât emiterea deciziei era de
competența pârâtului și nu a reclamantei. S-a mai reținut că executarea ofertei
poate avea loc în termenul de prescripție de 3 ani așa cum prevăd dispozițiile art.
25 din Legea nr. 10/2001, că
apărarea
pârâtului în sensul că în prezent nu mai deține terenuri care
să poată
fi atribuite în compensare, nu poate fi primită întrucât din anunțul nr. 28.111
din 09 februarie 2007 rezultă că acesta deținea 170,46 ha teren rezervă.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.M. Tecuci iar, prin decizia civilă nr.
8371 din 12 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
civilă, a fost admis
recursul, casată
decizia Curții de Apel Galați, dispunându-se trimiterea
cauzei spre
rejudecare aceleiași instanțe,
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că,
procesul -
verbal
prin care P.M. Tecuci i-a făcut reclamantei oferta de atribuire a uimi teren în
compensare, nu are valoarea juridică a unui titlu de proprietate, nu constituie
titlu executoriu, astfel că, încheierea lui la nivelul anului 2004 nu este
suficientă
pentru a justifica anularea
dispoziției emise de P. cu consecința
atribuirii generice a unui E. în
compensare, neindividualizat decât prin indicarea suprafeței și a zonei, T.N.,
fără ca instanța să dispună administrarea de probatorii de natură să lămurească
realitatea disponibilului de teren intravilan deținut în prezent de pârât.
Instanța de control judiciar a mai reținut că anunțul
întocmit de
P.M. Tecuci la 02 februarie 2007, depus în faza
procesuală a
apelului,
la care a tăcut trimitere instanța de apel, se referă la suprafața totală de 170,40 ha teren extravilan, ce constituie rezerva
C.L. Tecuci
pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, neavând
legătură cu disponibilul de teren intravilan susceptibil de a fi acordat
în compensare persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001.
În
consecință, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel
pentru administrarea de probatorii în măsură să stabilească dacă pârâta deține
sau nu teren intravilan disponibil pentru acordarea măsurii reparatorii a
compensării.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați
sub
nr. 331/44/2008, întrucât pe parcursul judecării apelului a intervenit decesul
reclamantei, în cauză au fost introduși moștenitorii acesteia, S.V. și Ț.C.
Prin decizia civilă nr. 39 din 04 februarie 2010, Curtea
de Apel Galați
a admis apelul reclamantei, continuat de moștenitorii
acesteia, fiind schimbată în tot sentința civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006
a Tribunalului
Galați și, în rejudecare, a fost admisă contestația,
modificată în parte
dispoziția
contestată, dispunându-se restituirea prin compensare a suprafeței de 1729 mp
teren situată în Tecuci, strada Tecuciul Nou, conform listei anexă la adresa nr.
50675 din 07 ianuarie 2010 emisă de P.M. Tecuci.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut ca, in
rejudecarea
apelului, P.M. Tecuci, a oferit moștenitorilor defunctei
reclamante S.T. (decedată
la 25 februarie 2008) respectiv un teren situat în tarlaua 66 Zona Satul Nou -
Crivițeni (adresa nr. 58658/135 din 28 aprilie 2009), că aceștia au refuzat oferta,
motivat de faptul că terenul oferit este în extravilan, solicitând în
continuare acordarea terenului menționat în procesul verbal nr. 18128 din 10
iunie 2004.
Terenul
oferit de P.M. Tecuci, în extravilan,
în
suprafață de 6,36 ha, este situat în tarlaua 66 și are categoria de
folosință arabil, conform adresei nr. 822004 din
30 octombrie 2009
.
Față
de refuzul constant al moștenitorilor reclamantei, P.M. Tecuci, la insistențele
acestora și în urma
formulării unei
plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Tecuci împotriva P.M.
Tecuci, a revenit cu o nouă ofertă, prin adresa nr. 50675 din 7 ianuarie 2010
(listă anexă cuprinzând terenurile aparținând domeniului public și privat al
municipiului, aflate în administrarea C.L., neocupate de construcții și care nu
fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune sau transmitere în
folosință la data de 22 decembrie 2009).
Moștenitorii reclamantei, prin mandatar Ț.N., au
optat
pentru acordarea în compensare a terenului situat la poziția 23
din lista anexă,
situat în str. Tecuciul Nou, în suprafață de 1729 m.p., teren pe care instanța de apel l-a atribuit acestora în compensare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.
M.
Tecuci, iar prin decizia civilă nr. 5576 din 27 octombrie 2010 Î
nalta Curte de
Casație și Justiție a admis recursul pârâtului, a casat decizia civilă nr. 39
din 04 februarie 2010 a Curții de Apel Galați,
dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru
a decide astfel, instanța de recurs a reținut că în mod eronat instanța de apel
a acordat în compensare întreaga suprafață cuprinsă la poziția 23 din lista
anexă depusă de Primărie, respectiv de 1729 mp în condițiile în care, prin
notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta solicitase restituirea
unui teren de doar 225 mp, prin compensare cu o suprafață situată pe un alt
amplasament, în intravilan, iar în cauză nu au fost administrate niciun fel
probatorii pe baza cărora să se poată stabili echivalența
suprafeței restituite, cu cea solicitată prin
notificare.
De asemenea, s-a reținut că, în adresa nr. 50675 din 07
ianuarie 2010
emisă de P.M. Tecuci, s-a specificat în mod expres
că
terenurile cuprinse în lista anexă nu lac parte din rezerva aflată la
dispoziția comisiei
locale de aplicare a legilor proprietății, dar, cu
toate acestea, instanța de apel a dispus atribuirea către moștenitorii
reclamantei,
a unui teren din listă, ignorând mențiunile P., luând în considerare doar
opțiunea solicitanților.
Instanța
de casare a constatat că, prin acordarea în compensare a acestui teren, pornind
de la opțiunea reclamanților, instanța de apel a încălcat dispozițiile primei
decizii de casare prin care s-a dispus administrarea de probatorii care să
stabilească în mod
concret dacă pârâtul
deține sau nu teren intravilan disponibil pentru
acordare în compensare.
S-a
dispus, astfel, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a
se administra probe pe baza cărora să se stabilească în mod concret dacă
terenurile cuprinse în lista anexă, pot fi acordate în compensare și, să se
procedeze la echivalarea suprafeței
de teren
solicitate prin notificare, cu cea din lista anexă în vederea
realizării
unei juste și echitabile reparații.
În rejudecare, apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Galați,
la
data de 20 ianuarie 2011, sub nr. 332/44/2008*.
Având
în vedere motivul pentru care reclamanta a înțeles să atace cu apel sentința
civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Galați, respectiv
atribuirea unui teren în compensare, pentru imobilul ce a aparținut autorilor
săi și care nu mai poate fi restituit în natură, ținând cont și de dispozițiile
obligatorii ale deciziei de
casare, dat
fiind și intervalul de timp scurs de la momentul la care
P.M. Tecuci a
comunicat ultimele relații cu privire la terenurile disponibile ce ar putea fi
atribuite în compensare în
procedura Legii nr.
10/2002, instanța de apel a solicitat pârâtului o listă
actualizată a
acestor terenuri.
Prin
adresa nr. 68.117 din 22 februarie 2011, P.M. Tecuci a comunicat că la dispoziția
Comisiei de aplicare a Legii nr.
10/2001 nu
se află suprafețe de terenuri în intravilanul municipiului Tecuci. S-a precizat
că există o rezervă de 170,46 ha teren, situată,
însă, în extravilan, că
dispozițiile exprese ale Legii nr. 10/2001 permit acordarea în compensare doar
a unor terenuri situate în
intravilanul
localităților, aflate la dispoziția, sau în rezerva Comisiei
de aplicare a Legii nr. 10/2001, motiv pentru care
suprafața
susmenționată
nu
poate face obiectul compensării.
În
partea finală a adresei mai sus menționate, se precizează, totuși, că din
această suprafață, în urma efectuării parității, Comisia
a stabilit că ar putea fi atribuită în compensare,
suprafața de 6,36 ha
teren situată în Tarlaua 66.
La
termenul din 23 martie 2011, reclamanții au depus la dosar adresa nr. 50.675
din 07 ianuarie 2010 (depusă și în ciclul procesual anterior), solicitând ca,
din lista anexă la această adresă, să le fie atribuită suprafața de 1729 mp
teren situat în strada Tecuciul Nou.
Urmare
acestei cereri, instanța de apel a solicitat relații de la
pârât cu privire la regimul juridic al terenului
respectiv, Primăria
comunicând, prin adresa nr. 80.296 din 14 iunie 2011,
că terenul se află în domeniul privat al municipiului Tecuci, însă nu se află
în
lista cu terenurile disponibile a fi
acordate în compensare și aflate la
dispoziția
Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
La 21 septembrie 2011, instanța de apel a dispus
suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până
la
soluționarea
dosarului nr. 5051/121/2011 al Tribunalului Galați, care a avut ca obiect
„refuz soluționare cerere”, pornit la inițiativa reclamanților din prezenta
cauză.
Urmare
a recursului declarat de pârât împotriva încheierii de
suspendare, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr.
5580 din 21 septembrie 2012, a dispus continuarea judecății, reținând că
nu există legătură între calea de atac a apelului și cauza ce formează
obiectul dosarului nr. 5051/121/2011 al
Tribunalului Galați.
După
reluarea judecății, la termenul din 06 februarie 2013, reclamanții au revenit
cu solicitarea de a li se atribui terenul din strada Tecuciul Nou, situație
față de care, dată fiind și perioada lungă de timp scursă de la momentul
depunerii la dosar a
ultimei liste cu
terenurile disponibile ce pot fi acordate în compensare,
instanța de
apel a solicitat P.M. Tecuci o listă actualizată precum și precizări legate de
situația juridică actuală a terenului din strada Tecuciul Nou.
Cu adresa nr. 4071/R/PJ din 01 martie 2013, P.M.
Tecuci a comunicat
instanței faptul că nu există terenuri în intravilanul M. Tecuci puse la
dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar pentru terenul din
strada Tecuciul Nou, există două acte de
proprietate,
atât în favoarea
M.
Tecuci cât și a unei persoane private, urmând ca regimul juridic al terenului
să fie clarificat conform prevederilor
legale.
Cu adresa nr. 7780/R/PJ din 26 martie 2013, P. a comunicat și
numele
persoanei ce are în proprietate terenul de la adresa mai sus
menționată, respectiv E.R., precum și copia
actelor de
proprietate invocate.
Față de această situație, la termenul din 08 mai 2013,
reclamanții
și-au reconsiderat poziția, în sensul că au solicitat să
li se atribuie în
compensare
alte terenuri, respectiv cele aflate Ia pozițiile 1 și 21 în
tabelul anexă la adresa nr. 50675 din 07 ianuarie
2010 aflat la
dosarul nr. 332/44/2008 (al doilea ciclu procesual).
Față
de vechimea considerabilă a adresei respective în raport
cu momentul la care a fost formulată această
solicitare (mai mult de
trei ani),
instanța de apel a apreciat ca fiind necesară solicitarea unei
liste
actualizate privind terenurile disponibile a fi acordate în compensare.
Cu
adresa nr. 14427/ PJ din 28 mai 2013, P. a comunicat o listă cu 12 terenuri
aflate la dispoziția Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. La acest
moment, în cauză a intervenit decesul numitei Ț.C. și, apoi, al fiicei acesteia
B.
R., motiv pentru care au fost introduși
moștenitorii acestora
respectiv Ț.N. și B.D.Șt. minor prin reprezentant
legal B.A.S.
Cum, la termenul de judecată din 19 februarie 2014
cadrul procesual
a fost definitivat, instanța a solicitat moștenitorilor
reclamantei, prin
avocat să își exprime opțiunea cu privire la atribuirea
în compensare
a
unui teren din ultima listă actualizată depusă de pârât la dosar.
Astfel,
reprezentantul reclamanților a precizat că toate terenurile indicate de pârât
se află, de fapt, în extravilanul municipiului Tecuci și că ele nu satisfac
pretențiile părților pe care le reprezintă, solicitând ca P. să comunice lista
terenurilor disponibile din intravilanul municipiului.
Instanța
de apel a încuviințat cererea și, având în vedere prevederile Legii nr. 165/2013
modificată, intrată în vigoare pe parcursul soluționării apelului și ale cărei
dispoziții se aplică și proceselor aflate în curs de judecată, a solicitat P.
să depună la dosar lista terenurilor ce pot fi oferite în compensare.
Cu
adresa nr. 8997/ PJ din 17 martie 2014, P. a comunicat
că lista terenurilor ce pot fi oferite în compensare este aceeași cu cea
din dala de 28 mai 2013. A mai menționat că, urmare a modificărilor intervenite
la Legea nr. 165/2013, termenul de finalizare a procedurii de identificare și
aprobare a listei cu terenurile ce pot fi oferite în compensare a fost prelungit,
procedura fiind, încă, în derulare.
Reclamanții
prin apărător au insistat însă în atribuirea în
compensare a unui teren din intravilanul municipiului Tecuci,
exprimându-și
îndoiala eu privire la veridicitatea relațiilor furnizate
de pârât. Au
susținut că dețin în
municipiul Tecuci atât teren în concesiune cât și
cu chirie, de la P.,
teren pe care au construit un magazin, astfel că au solicitat ca acest teren să
le fie acordat în compensare întrucât acest teren aparține domeniului privat al
municipiului,
Prin
decizia civilă nr. 41 din 31 martie 2014, Curtea de Apel
Galați, secția I civilă, a constatat ca apelul
reclamantei, continuat de
moștenitorii
acesteia, este nefondat pentru următoarele considerente:
Singura
nemulțumire a reclamantei este legată de refuzul
P.M. Tecuci, de a-i atribui un teren în compensare
pentru terenul
în suprafață de 225 mp ce a aparținut autorilor săi și care nu mai poate fi
restituit în natură.
Sub
un prim aspect, instanța de apel a constatat că actul normativ în raport de
care pretențiile reclamantei trebuie analizate
este Legea nr. 165/2013 întrucât, potrivit art. 4 din aceasta,
„dispozițiile
prezentei legi se aplică și cauzelor în materia
restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data
intrării în vigoare a prezentei legi”, prin urmare și cauzei de față,
înregistrată pe rolul
Tribunalului Galați
la data de 17 iulie 2006 și nesoluționată, încă.
S-a
reținut că în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este
reluat principiul prevalentei restituirii în natură
a imobilelor preluate
în mod abuziv în perioada regimului comunist, însă
alin. (2) al aceluiași articol prevede că, în situația în care restituirea în
natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu
mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot
acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în
echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza
Legii nr. 10/2001, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în
capitolul III
din Legea nr. 165/2013.
În
speță, reține instanța de apel în mod constant, reclamanta a solicitat
atribuirea unui teren în compensare.
Inițial, în primele două cicluri procesuale, reclamanta
a insistat
în
atribuirea în compensare a terenului propus de pârât prin procesul-verbal clin
10 iunie 2004.
În condițiile în care Înalta Curte de Casație și
Justiție a stabilit,
cu
autoritate de lucru judecat că procesul-verbal prin care P. i-a făcut
reclamantei oferta de atribuire a unui teren în compensare
nu are valoarea juridică a unui titlu de
proprietate, nu constituie titlu
executoriu,
astfel că, încheierea lui la nivelul anului 2004 nu este
suficientă
pentru a justifica anularea dispoziției emise de P. cu
consecința atribuirii, cu titlu generic, a unui teren în compensare și a
dat indicații exprese instanței de rejudecare de a administra probe pe
baza cărora să stabilească în mod concret dacă P.M.
Tecuci are la dispoziție terenuri ce pot fi acordate în compensare,
reclamanta și-a reconsiderat poziția, renunțând ia opțiunea pentru acest teren,
Raportat
la îndrumările instanței de control judiciar, în timpul
procesului, în toate ciclurile procesuale pe care cauza le-a parcurs
ulterior,
instanța de apel a făcut demersuri pentru identificarea de terenuri, în
intravilanul municipiului Tecuci, aflate la dispoziția Comisiei pentru
aplicarea Legii nr. 10/2001, care să poată fi acordate în compensare
reclamantei.
Așa cum rezultă din corespondența purtată cu P.M.
Tecuci, practic, nici
la acest moment și nici altă dată pe parcursul celor aproape 8 ani cât a durat
litigiul, Comisia pentru aplicarea
Legii nr.
10/2001 nu a avut la dispoziție terenuri intravilane care să
poată fi
date în compensare. Singurele terenuri ce au putut fi oferite
de pârât au fost cele din extravilanul localității
pe care, însă, nici
reclamanta, și nici moștenitorii acesteia, nu le-au
acceptat.
Terenul din strada Tecuciul Nou, pentru care reclamanta
și-a
exprimat preferința nu poate face obiectul compensării, întrucât
situația
juridică a acestuia este incertă, din actele depuse de pârât la
dosar rezultând că
pentru acesta există două titluri de proprietate
valabile, unui ai P.M. Tecuci, altul al unei persoane
fizice, astfel că nu se poate pune problema
atribuirii în compensare. De altfel, reclamanții nici nu au mai insistat, în
final, în atribuirea
acestuia.
Instanța
de apel a reținut că nici solicitarea reclamanților de a li se atribui
terenurile ce figurau la pozițiile 1 și 21 în tabelul anexă la adresa nr. 50675
din 07 ianuarie 2010
nu poate fi primită
întrucât la
data formulării acestei cereri, 08 mai 2013, tabelul
respectiv era, în mod evident, depășit, trecuseră trei ani de la data depunerii
lui la
dosar, într-un ciclu procesual
anterior, situație confirmată de P.M.
Tecuci care a depus la dosar, la solicitarea instanței de
apel, lista
actualizată a terenurilor ce pot fi atribuite în compensare,
Moștenitorii reclamantei nu au fost de acord cu
atribuirea niciunuia
dintre aceste terenuri, susținând că sunt terenuri
extravilane, situate la 5-6 km de oraș.
Cât
privește solicitarea de a se atribui reclamanților în compensare, în procedura
Legii nr. 10/2001, terenuri pe care aceștia le dețin pe raza municipiului
Tecuci cu act de concesiune sau de închiriere, instanța de apel a constatat că
aceasta este vădit neîntemeiată întrucât, pe de o parte, nu a existat o ofertă
în acest sens din partea P., în sensul Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă
parte, regimul juridic al unor astfel de terenuri este, în mod evident, altul
decât cei al terenurilor ce pot face obiectul compensării la Legea nr. 10/2001,
Raportat
la această situație precum și la dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013,
dat fiind refuzul reclamanților a li se acorda în compensare unul din
terenurile oferite de pârâtă din lista cuprinsă în adresa nr. 14427/ PJ din 28
mai 2013, instanța de apel a
constatat că,
practic, la acest moment, nu există posibilitatea reală a
schimbării
modalității de despăgubire a reclamanților, propunerea acordării de despăgubiri
în condițiile Titlului Vll din Legea nr. 247/2005, stabilită prin dispoziția
emisă de P. și menținută de instanța de fond prin sentința apelată, fiind
singura măsură reparatorie de care aceștia pot beneficia.
Este
adevărat că, Legea nr. 165/2013, în vigoare la acest moment, prevede că
singurele măsuri reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea
cu bunuri oferite în echivalent de
entitatea
învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau
măsura compensării prin puncte, prevăzută în capitolul
III din Legea nr.
165/2013 instanța a apreciat, însă, că, în condițiile în care compensarea cu
alte bunuri nu este posibilă, nu poate dispune nici compensarea prin puncte
întrucât s-ar crea o situație mai grea reclamanților în propria lor cale de
atac.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs
reclamanții Ț.
N.,
S.V. și B.D.Șt. minor prin reprezentant legal B.A.S.
Întrucât
cererea de recurs a fost semnată doar de reclamanții Ț.N., S.V., reclamantul B.D.Șt.
minor prin reprezentantul său legal B.A.S. (tatăl
minorului), a fost citat cu mențiunea semnării cererii sub
sancțiunea
nulității ei în condițiile art.
302
1
C. proc. civ.
Criticile
aduse de reclamanți hotărârii instanței de apel
vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispozițiilor
art.
304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.:
Astfel, reclamanții susțin că în fapt, au fost
deposedați abuziv de imobilul casă și teren aferent situat în str. Crișan,
localitatea
Tecuci, județul Galați, ce a fost achiziționat și
edificat de antecesorii
lor, că ar fi preferat să se restituie amplasamentul
confiscat abuziv, însă
casa a fost demolată, iar pe teren a fost edificată P.
municipiului
Tecuci.
Reclamanții au mai învederat că, la 2 ani după depunerea
notificării,
P.M.
Tecuci le-a oferit în compensare o suprafață de teren situat pe str. Tecuciul
Nou conform procesului
verbal nr. 18128 din
10 iunie 2004 și, că nu se poate reține culpa lor în
ceea ce privește
faptul că nu au fost puși în posesia terenului ce face obiectul procesului
verbal sus menționat, în condițiile în care au solicitat efectuarea
măsurătorilor și respectiv punerea în posesie și eliberarea actului de
proprietate. O dovadă a amânării, dar și a
relei
credințe a pârâtului este tardivitatea cu care a fost eliberată Dispoziția
Primarului
30 mai 2006 cu atât mai mult cu cât terenul acordat în 2004 este liber de
sarcini.
Pentru a dovedi că municipiul Tecuci are terenuri în
domeniul privat,
disponibile, ce pot ii acordate în compensare
reclamanții au anexat la
recurs un Plan urbanistic zonal (P.U.Z.) întocmit de B.I.
care
face
dovada sectorizării fostei unități militare 01589 în vederea realizării unor
obiective și, că din lecturarea P.U.Z.U.-LUI se poate observa suprafața
existentă este de 232.200 m.p. din care 204.866
m
.p. aparțin
municipiului Tecuci. Se mai susține că în acea zonă au
apărut și o serie
de străzi noi; str. Mitropolit Miron Cristea, str.
Regele Ferdinand, str. Regina Măria, aleea Spiru Haret, str. Miron
Costin, străzi care au fost sectorizate pentru
vânzarea/concesionarea
terenurilor în vederea construirii de locuințe.
Examinând hotărârea instanței de ape! prin prisma
motivelor de
recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.,
Înalta
Curte reține următoarele:
Obiectul dedus judecății vizează anularea dispoziției nr.
2061
din 30 mai 2006 emisă de pârât prin care s-a dispus
restituirea imobilului
din
Tecuci str. Crișan prin echivalent în sensul acordării de despăgubiri în
temeiul Titlului VII din
Legea nr. 247/2005,
în
condițiile în care reclamantă a susținut că dispoziția este nelegală
întrucât pârâtul are posibilitatea reală de acordare a măsurii reparatorii în
compensare cu o altă suprafață de teren echivalentă în intravilanul
municipiului Tecuci,
Este
real că, potrivit art. l alin. (2) și art. 26 alin. (1) Legea nr.
10/2001 republicată, atunci când restituirea în
natură nu este posibilă,
măsurile
reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare
de alte bunuri sau servicii, ori propunerea
acordării de despăgubiri în
condițiile
legii speciale, care prevăd și regimul de stabilire și plată a
despăgubirii aferente imobilelor preluate în mod
abuziv,
Ca
atare, este de reținut că, sensul legii în reglementarea măsurilor reparatorii
este acela de a restitui imobilele preluate abuziv în natură și, în caz contrar
prin echivalent. Față de gama măsurilor reparatorii stabilite prin dispozițiile
legale sus evocate, este de observat că și prin dispozițiile art. 26 alin. (1)
al aceleiași legi s-a statuat ordinea în care operează măsurile reparatorii,
respectiv restituirea în natură, acordarea în compensare a altor bunuri sau
servicii, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Astfel,
măsurile reparatorii prevăzute de dispozițiile legale mai sus evocate, se află
într-o succesiune determinată de ordinea
incidenței
lor, partea nefiind lăsată în puterea entității notificate în a
identifica
modalitatea de reparare prin echivalent, ci în raport de absența modalităților
de reparare stabilite de dispozițiile legale sus evocate.
Prin
stabilirea priorității masurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor
îndreptățite, vizate de textul legii speciale, legiuitorul a urmărit
respectarea exigențelor impuse de art. 1 din Protocol 1 Adițional la C.E.D.O.L.F.,
ce constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură
reglementată de legea specială, al cărei scop este (în acord cu aceste
exigențe), o justă și echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptățite. De
altfel, în asigurarea îndeplinirii acestei cerințe, dispozițiile alin. (5) al art.
1 din Legea nr. 10/2001, prevăd expres și imperativ obligația ca pârâtul să
afișeze lunar tabelul bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în
compensare.
Este
real că, acordarea de bunuri în compensare este stabilită ca o obligație a
unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința
unității notificate și a notificatorului, ci și
de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri
care să poată fi acordate în compensare.
Din
perspectiva celor expuse, este de reținut că instanța de apel în rejudecare,
ținând seama de statuările și recomandările din
decizia de casare nr. 5576 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Înalta
Curte
de Casație și Justiție, a făcut demersuri pentru identificarea de
terenuri în intravilanul municipiului Tecuci, aflate la dispoziția
Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, care
să poată fi acordate
în compensare, însă atât din adresa nr. 50675 din
07 ianuarie 2010 cât și din adresa nr. 4071/R/PJ din 01 martie 2013, emise de P.M.
Tecuci, rezultă faptul că nu au existat terenuri
intravilane ia dispoziția Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001
care
să poată fi date în compensare și, că singurele terenuri ce au putut fi oferite
au fost terenuri din extravilanul localității pe care, însă, nici reclamanta și
nici moștenitorii acesteia nu le-au acceptat.
În
ceea ce privește terenul din strada Tecuciul Nou
solicitat de reclamanți, este de observat că prin adresa nr. 7780/R/PJ
din
26 martie 2013, P.M. Tecuci a comunicat instanței că acesta se aibă în
proprietatea lui E.R., fiind depuse și actele în temeiul cărora a fost dobândit
acest teren.
Cum, la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001
nu
au
existat terenuri intravilane în vederea acordării măsurii reparatorii a
compensării, nu pot fi primite nici susținerile
reclamanților în ce privește existența unor terenuri disponibile și
susceptibile de a fi acordate în compensare, terenuri evidențiate în
Planul
urbanistic zonal (P.U.Z.) întocmit de B.I., anexat la cererea de recurs.
Din perspectiva celor expuse, criticile aduse hotărârii
instanței
de
apel sunt nefondate și, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9
C. proc. civ., recursul reclamanților Ț.N. și
S.V.
urmează a fi respins ca nefondat.
Cum, cererea de recurs formulată în numele reclamantului
B.
D.Șt. (minor)
nu a fost semnată, în cauză a fost citat reprezentantul legal B.A.S., cu
mențiunea semnării ei sub sancțiunea nulității.
Potrivit
art. 302
1
C. proc. civ., cererea de
recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității și semnătura titularului
cererii, care poate fi a recurentului personal, a
reprezentantului legal
ori a mandatarului acestuia. Lipsa semnăturii
poate fi acoperită în tot cursul judecării recursului.
În
acest sens prin decizia nr. XXXIX din 7 mai 2007 pronunțată în recurs în
interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite
(publicată în M. Of., nr. 833/05.12.2007) s-a statuat că: „dispozițiile art. 302
1
alin. (1) lit. d), raportate la art. 316 C.
proc. civ., se
interpretează în sensul că cererea de recurs trebuie să
cuprindă
semnătura părții. Nerespectarea acestei
cerințe poate fi împlinită în
condițiile art. 133 alin. (2) C. proc.
civ.
În ipoteza unei coparticipări procesuale, declarația de
recurs
trebuie
semnată de toți recurenții.
Cum,
cererea de recurs a fost formulată și în manele reclamantului minor B.D.Șt. fără
a fi semnată de reprezentantul său legal B.A.S. (tatăl minorului) instanța a
acordat mai multe termene de judecată în vederea semnării cererii de recurs,
fiind citat reprezentantul legal al minorului reclamant cu mențiunea de a semna
cererea de recurs sub sancțiunea nulității acesteia. Or, în condițiile în care
cererea de recurs nu a fost semnată de reprezentantul legal al reclamantului
minor, în temeiul art. 302
1
C. proc. civ., urmează a se constata că
cererea de recurs formulată în numele reclamantului B.D.Șt. este nulă.
Recurenții
au indicat în cererea de recurs și dispozițiile art.
304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., însă doar formal în condițiile în
care
nu au fost dezvoltate critici în acest sens, motiv pentru care aceste critici
nu pot fi examinate.
Din
perspectiva celor expuse nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.
proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamanților
Ț.N. și S.V. urmează a fi respins, ca nefondat, iar în temeiul art. 302
1
C. proc. civ., urmează a se constata nulă cererea de recurs formulată în numele
reclamantului B.D.Șt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de reclamanții
Ț.N. și S.V. împotriva deciziei nr. 41/
A din 31 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.
Constată
nulă cererea de recurs formulată în numele
reclamantului B.D.Șt. împotriva aceleiași
decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 30 iunie 2015.