ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1735/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1735/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr.

425/121/2006, reclamanta S.T. a solicitat, în

contradictoriu cu

pârâtul P.M. Tecuci,

anularea dispoziției nr. 2061

din 30 mai 2006 emisă de pârât și

restituirea prin echivalent a imobilului situat în Tecuci strada Crișan.

În

susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că prin dispoziția a

cărei anulare o solicită, s-a dispus restituirea

imobilului prin echivalent în

sensul acordării de despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Reclamanta a considerat că

dispoziția este nelegală întrucât P. are posibilitatea reală de acordare a unei

suprafețe de teren în compensare în intravilanul M. Tecuci.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea

acțiunii și menținerea dispoziției atacate, susținând că, în prezent, P.M. Tecuci

nu deține terenuri pentru a fi incidentă măsura

reparatorie a compensării.

Prin

sentința civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006, Tribunalul Galați a respins

acțiunea reclamantei, ca nefondată, pentru următoarele considerente:.

Astfel,

s-a reținut că, deși prin procesul-verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004 încheiat

de P.M. Tecuci, depus în copie la dosar s-a convenit, în acord cu mandatarul

reclamantei,

numitul T.N., acordarea de

către C.L., către

notificatoare, a

unui teren în zona T.N., nici la momentul

emiterii dispoziției contestate și nici la momentul pronunțării

hotărârii,

P.M. Tecuci nu deținea

terenuri destinate compensării,

motiv pentru care nu a fost primită

solicitarea reclamantei în sensul acordării măsurii reparatorii a compensării.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta,

susținând

că

este netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a luat în considerare

procesul-verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004 prin care P.M. Tecuci s-a angajat

să îi atribuie o suprafață de teren în compensare, în zona T.N.

Prin

întâmpinare, pârâtul a arătat că procedurile nu s-au finalizat din culpa

reclamantei, care nu a perseverat în cererea ei astfel că, în prezent, P. nu

mai deține terenuri disponibile.

Prin decizia civilă nr. 210 din 16 mai 2007 pronunțată de

Curtea

de

Apel Galați, secția civilă, a fost admis apelul reclamantei, schimbată în tot

sentința apelată în sensul admiterii acțiunii, anulată în parte dispoziția

contestată și, pe cale de consecință, s-a dispus restituirea către reclamantă,

prin compensare a unei suprafețe de 225 mp, teren situat în intravilanul M. Tecuci,

zona T.N., conform procesului-verbal din 10 iunie 2004 întocmit de P.M. Tecuci.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prin procesul-verbal

din 10 iunie 2004, P.M. Tecuci i-a făcut reclamantei oferta de compensare cu un

alt teren, situat în zona T.N. și, că nepunerea în executare a acestei oferte

nu-i poate fi reproșată reclamantei, întrucât emiterea deciziei era de

competența pârâtului și nu a reclamantei. S-a mai reținut că executarea ofertei

poate avea loc în termenul de prescripție de 3 ani așa cum prevăd dispozițiile art.

25 din Legea nr. 10/2001, că

apărarea

pârâtului în sensul că în prezent nu mai deține terenuri care

să poată

fi atribuite în compensare, nu poate fi primită întrucât din anunțul nr. 28.111

din 09 februarie 2007 rezultă că acesta deținea 170,46 ha teren rezervă.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.M. Tecuci iar, prin decizia civilă nr.

8371 din 12 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă, a fost admis

recursul, casată

decizia Curții de Apel Galați, dispunându-se trimiterea

cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe,

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că,

procesul -

verbal

prin care P.M. Tecuci i-a făcut reclamantei oferta de atribuire a uimi teren în

compensare, nu are valoarea juridică a unui titlu de proprietate, nu constituie

titlu executoriu, astfel că, încheierea lui la nivelul anului 2004 nu este

suficientă

pentru a justifica anularea

dispoziției emise de P. cu consecința

atribuirii generice a unui E. în

compensare, neindividualizat decât prin indicarea suprafeței și a zonei, T.N.,

fără ca instanța să dispună administrarea de probatorii de natură să lămurească

realitatea disponibilului de teren intravilan deținut în prezent de pârât.

Instanța de control judiciar a mai reținut că anunțul

întocmit de

P.M. Tecuci la 02 februarie 2007, depus în faza

procesuală a

apelului,

la care a tăcut trimitere instanța de apel, se referă la suprafața totală de 170,40 ha teren extravilan, ce constituie rezerva

C.L. Tecuci

pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, neavând

legătură cu disponibilul de teren intravilan susceptibil de a fi acordat

în compensare persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001.

În

consecință, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel

pentru administrarea de probatorii în măsură să stabilească dacă pârâta deține

sau nu teren intravilan disponibil pentru acordarea măsurii reparatorii a

compensării.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați

sub

nr. 331/44/2008, întrucât pe parcursul judecării apelului a intervenit decesul

reclamantei, în cauză au fost introduși moștenitorii acesteia, S.V. și Ț.C.

Prin decizia civilă nr. 39 din 04 februarie 2010, Curtea

de Apel Galați

a admis apelul reclamantei, continuat de moștenitorii

acesteia, fiind schimbată în tot sentința civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006

a Tribunalului

Galați și, în rejudecare, a fost admisă contestația,

modificată în parte

dispoziția

contestată, dispunându-se restituirea prin compensare a suprafeței de 1729 mp

teren situată în Tecuci, strada Tecuciul Nou, conform listei anexă la adresa nr.

50675 din 07 ianuarie 2010 emisă de P.M. Tecuci.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut ca, in

rejudecarea

apelului, P.M. Tecuci, a oferit moștenitorilor defunctei

reclamante S.T. (decedată

la 25 februarie 2008) respectiv un teren situat în tarlaua 66 Zona Satul Nou -

Crivițeni (adresa nr. 58658/135 din 28 aprilie 2009), că aceștia au refuzat oferta,

motivat de faptul că terenul oferit este în extravilan, solicitând în

continuare acordarea terenului menționat în procesul verbal nr. 18128 din 10

iunie 2004.

Terenul

oferit de P.M. Tecuci, în extravilan,

în

suprafață de 6,36 ha, este situat în tarlaua 66 și are categoria de

folosință arabil, conform adresei nr. 822004 din

30 octombrie 2009

.

Față

de refuzul constant al moștenitorilor reclamantei, P.M. Tecuci, la insistențele

acestora și în urma

formulării unei

plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Tecuci împotriva P.M.

Tecuci, a revenit cu o nouă ofertă, prin adresa nr. 50675 din 7 ianuarie 2010

(listă anexă cuprinzând terenurile aparținând domeniului public și privat al

municipiului, aflate în administrarea C.L., neocupate de construcții și care nu

fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune sau transmitere în

folosință la data de 22 decembrie 2009).

Moștenitorii reclamantei, prin mandatar Ț.N., au

optat

pentru acordarea în compensare a terenului situat la poziția 23

din lista anexă,

situat în str. Tecuciul Nou, în suprafață de 1729 m.p., teren pe care instanța de apel l-a atribuit acestora în compensare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.

M.

Tecuci, iar prin decizia civilă nr. 5576 din 27 octombrie 2010 Î

nalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul pârâtului, a casat decizia civilă nr. 39

din 04 februarie 2010 a Curții de Apel Galați,

dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru

a decide astfel, instanța de recurs a reținut că în mod eronat instanța de apel

a acordat în compensare întreaga suprafață cuprinsă la poziția 23 din lista

anexă depusă de Primărie, respectiv de 1729 mp în condițiile în care, prin

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta solicitase restituirea

unui teren de doar 225 mp, prin compensare cu o suprafață situată pe un alt

amplasament, în intravilan, iar în cauză nu au fost administrate niciun fel

probatorii pe baza cărora să se poată stabili echivalența

suprafeței restituite, cu cea solicitată prin

notificare.

De asemenea, s-a reținut că, în adresa nr. 50675 din 07

ianuarie 2010

emisă de P.M. Tecuci, s-a specificat în mod expres

că

terenurile cuprinse în lista anexă nu lac parte din rezerva aflată la

dispoziția comisiei

locale de aplicare a legilor proprietății, dar, cu

toate acestea, instanța de apel a dispus atribuirea către moștenitorii

reclamantei,

a unui teren din listă, ignorând mențiunile P., luând în considerare doar

opțiunea solicitanților.

Instanța

de casare a constatat că, prin acordarea în compensare a acestui teren, pornind

de la opțiunea reclamanților, instanța de apel a încălcat dispozițiile primei

decizii de casare prin care s-a dispus administrarea de probatorii care să

stabilească în mod

concret dacă pârâtul

deține sau nu teren intravilan disponibil pentru

acordare în compensare.

S-a

dispus, astfel, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a

se administra probe pe baza cărora să se stabilească în mod concret dacă

terenurile cuprinse în lista anexă, pot fi acordate în compensare și, să se

procedeze la echivalarea suprafeței

de teren

solicitate prin notificare, cu cea din lista anexă în vederea

realizării

unei juste și echitabile reparații.

În rejudecare, apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Galați,

la

data de 20 ianuarie 2011, sub nr. 332/44/2008*.

Având

în vedere motivul pentru care reclamanta a înțeles să atace cu apel sentința

civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Galați, respectiv

atribuirea unui teren în compensare, pentru imobilul ce a aparținut autorilor

săi și care nu mai poate fi restituit în natură, ținând cont și de dispozițiile

obligatorii ale deciziei de

casare, dat

fiind și intervalul de timp scurs de la momentul la care

P.M. Tecuci a

comunicat ultimele relații cu privire la terenurile disponibile ce ar putea fi

atribuite în compensare în

procedura Legii nr.

10/2002, instanța de apel a solicitat pârâtului o listă

actualizată a

acestor terenuri.

Prin

adresa nr. 68.117 din 22 februarie 2011, P.M. Tecuci a comunicat că la dispoziția

Comisiei de aplicare a Legii nr.

10/2001 nu

se află suprafețe de terenuri în intravilanul municipiului Tecuci. S-a precizat

că există o rezervă de 170,46 ha teren, situată,

însă, în extravilan, că

dispozițiile exprese ale Legii nr. 10/2001 permit acordarea în compensare doar

a unor terenuri situate în

intravilanul

localităților, aflate la dispoziția, sau în rezerva Comisiei

de aplicare a Legii nr. 10/2001, motiv pentru care

suprafața

susmenționată

nu

poate face obiectul compensării.

În

partea finală a adresei mai sus menționate, se precizează, totuși, că din

această suprafață, în urma efectuării parității, Comisia

a stabilit că ar putea fi atribuită în compensare,

suprafața de 6,36 ha

teren situată în Tarlaua 66.

La

termenul din 23 martie  2011, reclamanții au depus la dosar adresa nr. 50.675

din 07 ianuarie 2010 (depusă și în ciclul procesual anterior), solicitând ca,

din lista anexă la această adresă, să le fie atribuită suprafața de 1729 mp

teren situat în strada Tecuciul Nou.

Urmare

acestei cereri, instanța de apel a solicitat relații de la

pârât cu privire la regimul juridic al terenului

respectiv, Primăria

comunicând, prin adresa nr. 80.296 din 14 iunie 2011,

că terenul se află în domeniul privat al municipiului Tecuci, însă nu se află

în

lista cu terenurile disponibile a fi

acordate în compensare și aflate la

dispoziția

Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.

La 21 septembrie 2011, instanța de apel a dispus

suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până

la

soluționarea

dosarului nr. 5051/121/2011 al Tribunalului Galați, care a avut ca obiect

„refuz soluționare cerere”, pornit la inițiativa reclamanților din prezenta

cauză.

Urmare

a recursului declarat de pârât împotriva încheierii de

suspendare, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr.

5580 din 21 septembrie 2012, a dispus continuarea judecății, reținând că

nu există legătură între calea de atac a apelului și cauza ce formează

obiectul dosarului nr. 5051/121/2011 al

Tribunalului Galați.

După

reluarea judecății, la termenul din 06 februarie 2013, reclamanții au revenit

cu solicitarea de a li se atribui terenul din strada Tecuciul Nou, situație

față de care, dată fiind și perioada lungă de timp scursă de la momentul

depunerii la dosar a

ultimei liste cu

terenurile disponibile ce pot fi acordate în compensare,

instanța de

apel a solicitat P.M. Tecuci o listă actualizată precum și precizări legate de

situația juridică actuală a terenului din strada Tecuciul Nou.

Cu adresa nr. 4071/R/PJ din 01 martie 2013, P.M.

Tecuci a comunicat

instanței faptul că nu există terenuri în intravilanul M. Tecuci puse la

dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar pentru terenul din

strada Tecuciul Nou, există două acte de

proprietate,

atât în favoarea

M.

Tecuci cât și a unei persoane private, urmând ca regimul juridic al terenului

să fie clarificat conform prevederilor

legale.

Cu adresa nr. 7780/R/PJ din 26 martie 2013, P. a comunicat și

numele

persoanei ce are în proprietate terenul de la adresa mai sus

menționată, respectiv E.R., precum și copia

actelor de

proprietate invocate.

Față de această situație, la termenul din 08 mai 2013,

reclamanții

și-au reconsiderat poziția, în sensul că au solicitat să

li se atribuie în

compensare

alte terenuri, respectiv cele aflate Ia pozițiile 1 și 21 în

tabelul anexă la adresa nr. 50675 din 07 ianuarie

2010 aflat la

dosarul nr. 332/44/2008 (al doilea ciclu procesual).

Față

de vechimea considerabilă a adresei respective în raport

cu momentul la care a fost formulată această

solicitare (mai mult de

trei ani),

instanța de apel a apreciat ca fiind necesară solicitarea unei

liste

actualizate privind terenurile disponibile a fi acordate în compensare.

Cu

adresa nr. 14427/ PJ din 28 mai 2013, P. a comunicat o listă cu 12 terenuri

aflate la dispoziția Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. La acest

moment, în cauză a intervenit decesul numitei Ț.C. și, apoi, al fiicei acesteia

B.

R., motiv pentru care au fost introduși

moștenitorii acestora

respectiv Ț.N. și B.D.Șt. minor prin reprezentant

legal B.A.S.

Cum, la termenul de judecată din 19 februarie 2014

cadrul procesual

a fost definitivat, instanța a solicitat moștenitorilor

reclamantei, prin

avocat să își exprime opțiunea cu privire la atribuirea

în compensare

a

unui teren din ultima listă actualizată depusă de pârât la dosar.

Astfel,

reprezentantul reclamanților a precizat că toate terenurile indicate de pârât

se află, de fapt, în extravilanul municipiului Tecuci și că ele nu satisfac

pretențiile părților pe care le reprezintă, solicitând ca P. să comunice lista

terenurilor disponibile din intravilanul municipiului.

Instanța

de apel a încuviințat cererea și, având în vedere prevederile Legii nr. 165/2013

modificată, intrată în vigoare pe parcursul soluționării apelului și ale cărei

dispoziții se aplică și proceselor aflate în curs de judecată, a solicitat P.

să depună la dosar lista terenurilor ce pot fi oferite în compensare.

Cu

adresa nr. 8997/ PJ din 17 martie 2014, P. a comunicat

că lista terenurilor ce pot fi oferite în compensare este aceeași cu cea

din dala de 28 mai 2013. A mai menționat că, urmare a modificărilor intervenite

la Legea nr. 165/2013, termenul de finalizare a procedurii de identificare și

aprobare a listei cu terenurile ce pot fi oferite în compensare a fost prelungit,

procedura fiind, încă, în derulare.

Reclamanții

prin apărător au insistat însă în atribuirea în

compensare a unui teren din intravilanul municipiului Tecuci,

exprimându-și

îndoiala eu privire la veridicitatea relațiilor furnizate

de pârât. Au

susținut că dețin în

municipiul Tecuci atât teren în concesiune cât și

cu chirie, de la P.,

teren pe care au construit un magazin, astfel că au solicitat ca acest teren să

le fie acordat în compensare întrucât acest teren aparține domeniului privat al

municipiului,

Prin

decizia civilă nr. 41 din 31 martie 2014, Curtea de Apel

Galați, secția I civilă, a constatat ca apelul

reclamantei, continuat de

moștenitorii

acesteia, este nefondat pentru următoarele considerente:

Singura

nemulțumire a reclamantei este legată de refuzul

P.M. Tecuci, de a-i atribui un teren în compensare

pentru terenul

în suprafață de 225 mp ce a aparținut autorilor săi și care nu mai poate fi

restituit în natură.

Sub

un prim aspect, instanța de apel a constatat că actul normativ în raport de

care pretențiile reclamantei trebuie analizate

este Legea nr. 165/2013 întrucât, potrivit art. 4 din aceasta,

„dispozițiile

prezentei legi se aplică și cauzelor în materia

restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data

intrării în vigoare a prezentei legi”, prin urmare și cauzei de față,

înregistrată pe rolul

Tribunalului Galați

la data de 17 iulie 2006 și nesoluționată, încă.

S-a

reținut că în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este

reluat principiul prevalentei restituirii în natură

a imobilelor preluate

în mod abuziv în perioada regimului comunist, însă

alin. (2) al aceluiași articol prevede că, în situația în care restituirea în

natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu

mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot

acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în

echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza

Legii nr. 10/2001, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în

capitolul III

din Legea nr. 165/2013.

În

speță, reține instanța de apel în mod constant, reclamanta a solicitat

atribuirea unui teren în compensare.

Inițial, în primele două cicluri procesuale, reclamanta

a insistat

în

atribuirea în compensare a terenului propus de pârât prin procesul-verbal clin

10 iunie 2004.

În condițiile în care Înalta Curte de Casație și

Justiție a stabilit,

cu

autoritate de lucru judecat că procesul-verbal prin care P. i-a făcut

reclamantei oferta de atribuire a unui teren în compensare

nu are valoarea juridică a unui titlu de

proprietate, nu constituie titlu

executoriu,

astfel că, încheierea lui la nivelul anului 2004 nu este

suficientă

pentru a justifica anularea dispoziției emise de P. cu

consecința atribuirii, cu titlu generic, a unui teren în compensare și a

dat indicații exprese instanței de rejudecare de a administra probe pe

baza cărora să stabilească în mod concret dacă P.M.

Tecuci are la dispoziție terenuri ce pot fi acordate în compensare,

reclamanta și-a reconsiderat poziția, renunțând ia opțiunea pentru acest teren,

Raportat

la îndrumările instanței de control judiciar, în timpul

procesului, în toate ciclurile procesuale pe care cauza le-a parcurs

ulterior,

instanța de apel a făcut demersuri pentru identificarea de terenuri, în

intravilanul municipiului Tecuci, aflate la dispoziția Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001, care să poată fi acordate în compensare

reclamantei.

Așa cum rezultă din corespondența purtată cu P.M.

Tecuci, practic, nici

la acest moment și nici altă dată pe parcursul celor aproape 8 ani cât a durat

litigiul, Comisia pentru aplicarea

Legii nr.

10/2001 nu a avut la dispoziție terenuri intravilane care să

poată fi

date în compensare. Singurele terenuri ce au putut fi oferite

de pârât au fost cele din extravilanul localității

pe care, însă, nici

reclamanta, și nici moștenitorii acesteia, nu le-au

acceptat.

Terenul din strada Tecuciul Nou, pentru care reclamanta

și-a

exprimat preferința nu poate face obiectul compensării, întrucât

situația

juridică a acestuia este incertă, din actele depuse de pârât la

dosar rezultând că

pentru acesta există două titluri de proprietate

valabile, unui ai P.M. Tecuci, altul al unei persoane

fizice, astfel că nu se poate pune problema

atribuirii în compensare. De altfel, reclamanții nici nu au mai insistat, în

final, în atribuirea

acestuia.

Instanța

de apel a reținut că nici solicitarea reclamanților de a li se atribui

terenurile ce figurau la pozițiile 1 și 21 în tabelul anexă la adresa nr. 50675

din 07 ianuarie 2010

nu poate fi primită

întrucât la

data formulării acestei cereri, 08 mai 2013, tabelul

respectiv era, în mod evident, depășit, trecuseră trei ani de la data depunerii

lui la

dosar, într-un ciclu procesual

anterior, situație confirmată de P.M.

Tecuci care a depus la dosar, la solicitarea instanței de

apel, lista

actualizată a terenurilor ce pot fi atribuite în compensare,

Moștenitorii reclamantei nu au fost de acord cu

atribuirea niciunuia

dintre aceste terenuri, susținând că sunt terenuri

extravilane, situate la 5-6 km de oraș.

Cât

privește solicitarea de a se atribui reclamanților în compensare, în procedura

Legii nr. 10/2001, terenuri pe care aceștia le dețin pe raza municipiului

Tecuci cu act de concesiune sau de închiriere, instanța de apel a constatat că

aceasta este vădit neîntemeiată întrucât, pe de o parte, nu a existat o ofertă

în acest sens din partea P., în sensul Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă

parte, regimul juridic al unor astfel de terenuri este, în mod evident, altul

decât cei al terenurilor ce pot face obiectul compensării la Legea nr. 10/2001,

Raportat

la această situație precum și la dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013,

dat fiind refuzul reclamanților a li se acorda în compensare unul din

terenurile oferite de pârâtă din lista cuprinsă în adresa nr. 14427/ PJ din 28

mai 2013, instanța de apel a

constatat că,

practic, la acest moment, nu există posibilitatea reală a

schimbării

modalității de despăgubire a reclamanților, propunerea acordării de despăgubiri

în condițiile Titlului Vll din Legea nr. 247/2005, stabilită prin dispoziția

emisă de P. și menținută de instanța de fond prin sentința apelată, fiind

singura măsură reparatorie de care aceștia pot beneficia.

Este

adevărat că, Legea nr. 165/2013, în vigoare la acest moment, prevede că

singurele măsuri reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea

cu bunuri oferite în echivalent de

entitatea

învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau

măsura compensării prin puncte, prevăzută în capitolul

III din Legea nr.

165/2013 instanța a apreciat, însă, că, în condițiile în care compensarea cu

alte bunuri nu este posibilă, nu poate dispune nici compensarea prin puncte

întrucât s-ar crea o situație mai grea reclamanților în propria lor cale de

atac.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs

reclamanții Ț.

N.,

S.V. și B.D.Șt. minor prin reprezentant legal B.A.S.

Întrucât

cererea de recurs a fost semnată doar de reclamanții Ț.N., S.V., reclamantul B.D.Șt.

minor prin reprezentantul său legal B.A.S. (tatăl

minorului), a fost citat cu mențiunea semnării cererii sub

sancțiunea

nulității ei în condițiile art.

302

1

C. proc. civ.

Criticile

aduse de reclamanți hotărârii instanței de apel

vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispozițiilor

art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.:

Astfel, reclamanții susțin că în fapt, au fost

deposedați abuziv de imobilul casă și teren aferent situat în str. Crișan,

localitatea

Tecuci, județul Galați, ce a fost achiziționat și

edificat de antecesorii

lor, că ar fi preferat să se restituie amplasamentul

confiscat abuziv, însă

casa a fost demolată, iar pe teren a fost edificată P.

municipiului

Tecuci.

Reclamanții au mai învederat că, la 2 ani după depunerea

notificării,

P.M.

Tecuci le-a oferit în compensare o suprafață de teren situat pe str. Tecuciul

Nou conform procesului

verbal nr. 18128 din

10 iunie 2004 și, că nu se poate reține culpa lor în

ceea ce privește

faptul că nu au fost puși în posesia terenului ce face obiectul procesului

verbal sus menționat, în condițiile în care au solicitat efectuarea

măsurătorilor și respectiv punerea în posesie și eliberarea actului de

proprietate. O dovadă a amânării, dar și a

relei

credințe a pârâtului este tardivitatea cu care a fost eliberată Dispoziția

Primarului

30 mai 2006 cu atât mai mult cu cât terenul acordat în 2004 este liber de

sarcini.

Pentru a dovedi că municipiul Tecuci are terenuri în

domeniul privat,

disponibile, ce pot ii acordate în compensare

reclamanții au anexat la

recurs un Plan urbanistic zonal (P.U.Z.) întocmit de B.I.

care

face

dovada sectorizării fostei unități militare 01589 în vederea realizării unor

obiective și, că din lecturarea P.U.Z.U.-LUI se poate observa suprafața

existentă este de 232.200 m.p. din care 204.866

m

.p. aparțin

municipiului Tecuci. Se mai susține că în acea zonă au

apărut și o serie

de străzi noi; str. Mitropolit Miron Cristea, str.

Regele Ferdinand, str. Regina Măria, aleea Spiru Haret, str. Miron

Costin, străzi care au fost sectorizate pentru

vânzarea/concesionarea

terenurilor în vederea construirii de locuințe.

Examinând hotărârea instanței de ape! prin prisma

motivelor de

recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.,

Înalta

Curte reține următoarele:

Obiectul dedus judecății vizează anularea dispoziției nr.

2061

din 30 mai 2006 emisă de pârât prin care s-a dispus

restituirea imobilului

din

Tecuci str. Crișan prin echivalent în sensul acordării de despăgubiri în

temeiul Titlului VII din

Legea nr. 247/2005,

în

condițiile în care reclamantă a susținut că dispoziția este nelegală

întrucât pârâtul are posibilitatea reală de acordare a măsurii reparatorii în

compensare cu o altă suprafață de teren echivalentă  în intravilanul

municipiului Tecuci,

Este

real că, potrivit art. l alin. (2) și art. 26 alin. (1) Legea nr.

10/2001 republicată, atunci când restituirea în

natură nu este posibilă,

măsurile

reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare

de alte bunuri sau servicii, ori propunerea

acordării de despăgubiri în

condițiile

legii speciale, care prevăd și regimul de stabilire și plată a

despăgubirii aferente imobilelor preluate în mod

abuziv,

Ca

atare, este de reținut că, sensul legii în reglementarea măsurilor reparatorii

este acela de a restitui imobilele preluate abuziv în natură și, în caz contrar

prin echivalent. Față de gama măsurilor reparatorii stabilite prin dispozițiile

legale sus evocate, este de observat că și prin dispozițiile art. 26 alin. (1)

al aceleiași legi s-a statuat ordinea în care operează măsurile reparatorii,

respectiv restituirea în natură, acordarea în compensare a altor bunuri sau

servicii, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Astfel,

măsurile reparatorii prevăzute de dispozițiile legale mai sus evocate, se află

într-o succesiune determinată de ordinea

incidenței

lor, partea nefiind lăsată în puterea entității notificate în a

identifica

modalitatea de reparare prin echivalent, ci în raport de absența modalităților

de reparare stabilite de dispozițiile legale sus evocate.

Prin

stabilirea priorității masurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor

îndreptățite, vizate de textul legii speciale, legiuitorul a urmărit

respectarea exigențelor impuse de art. 1 din Protocol 1 Adițional la C.E.D.O.L.F.,

ce constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură

reglementată de legea specială, al cărei scop este (în acord cu aceste

exigențe), o justă și echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptățite. De

altfel, în asigurarea îndeplinirii acestei cerințe, dispozițiile alin. (5) al art.

1 din Legea nr. 10/2001, prevăd expres și imperativ obligația ca pârâtul să

afișeze lunar tabelul bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în

compensare.

Este

real că, acordarea de bunuri în compensare este stabilită ca o obligație a

unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința

unității notificate și a notificatorului, ci și

de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri

care să poată fi acordate în compensare.

Din

perspectiva celor expuse, este de reținut că instanța de apel în rejudecare,

ținând seama de statuările și recomandările din

decizia de casare nr. 5576 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Înalta

Curte

de Casație și Justiție, a făcut demersuri pentru identificarea de

terenuri în intravilanul municipiului Tecuci, aflate la dispoziția

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, care

să poată fi acordate

în compensare, însă atât din adresa nr. 50675 din

07 ianuarie 2010 cât și din adresa nr. 4071/R/PJ din 01 martie 2013, emise de P.M.

Tecuci, rezultă faptul că nu au existat terenuri

intravilane ia dispoziția Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001

care

să poată fi date în compensare și, că singurele terenuri ce au putut fi oferite

au fost terenuri din extravilanul localității pe care, însă, nici reclamanta și

nici moștenitorii acesteia nu le-au acceptat.

În

ceea ce privește terenul din strada Tecuciul Nou

solicitat de reclamanți, este de observat că prin adresa nr. 7780/R/PJ

din

26 martie 2013, P.M. Tecuci a comunicat instanței că acesta se aibă în

proprietatea lui E.R., fiind depuse și actele în temeiul cărora a fost dobândit

acest teren.

Cum, la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001

nu

au

existat terenuri intravilane în vederea acordării măsurii reparatorii a

compensării, nu pot fi primite nici susținerile

reclamanților în ce privește existența unor terenuri disponibile și

susceptibile de a fi acordate în compensare, terenuri evidențiate în

Planul

urbanistic zonal (P.U.Z.) întocmit de B.I., anexat la cererea de recurs.

Din perspectiva celor expuse, criticile aduse hotărârii

instanței

de

apel sunt nefondate și, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9

C. proc. civ., recursul reclamanților Ț.N. și

S.V.

urmează a fi respins ca nefondat.

Cum, cererea de recurs formulată în numele reclamantului

B.

D.Șt. (minor)

nu a fost semnată, în cauză a fost citat reprezentantul legal B.A.S., cu

mențiunea semnării ei sub sancțiunea nulității.

Potrivit

art. 302

1

C. proc. civ., cererea de

recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității și semnătura titularului

cererii, care poate fi a recurentului personal, a

reprezentantului legal

ori a mandatarului acestuia. Lipsa semnăturii

poate fi acoperită în tot cursul judecării recursului.

În

acest sens prin decizia nr. XXXIX din 7 mai 2007 pronunțată în recurs în

interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite

(publicată în M. Of., nr. 833/05.12.2007) s-a statuat că: „dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. d), raportate la art. 316 C.

proc. civ., se

interpretează în sensul că cererea de recurs trebuie să

cuprindă

semnătura părții. Nerespectarea acestei

cerințe poate fi împlinită în

condițiile art. 133 alin. (2) C. proc.

civ.

În ipoteza unei coparticipări procesuale, declarația de

recurs

trebuie

semnată de toți recurenții.

Cum,

cererea de recurs a fost formulată și în manele reclamantului minor B.D.Șt. fără

a fi semnată de reprezentantul său legal B.A.S. (tatăl minorului) instanța a

acordat mai multe termene de judecată în vederea semnării cererii de recurs,

fiind citat reprezentantul legal al minorului reclamant cu mențiunea de a semna

cererea de recurs sub sancțiunea nulității acesteia. Or, în condițiile în care

cererea de recurs nu a fost  semnată de reprezentantul legal al reclamantului

minor, în temeiul art. 302

1

C. proc. civ., urmează a se constata că

cererea de recurs formulată în numele reclamantului B.D.Șt. este nulă.

Recurenții

au indicat în cererea de recurs și dispozițiile art.

304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., însă doar formal în condițiile în

care

nu au fost dezvoltate critici în acest sens, motiv pentru care aceste critici

nu pot fi examinate.

Din

perspectiva celor expuse nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamanților

Ț.N. și S.V. urmează a fi respins, ca nefondat, iar în temeiul art. 302

1

C. proc. civ., urmează a se constata nulă cererea de recurs formulată în numele

reclamantului B.D.Șt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții

Ț.N. și S.V. împotriva deciziei nr. 41/

A din 31 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Constată

nulă cererea de recurs formulată în numele

reclamantului B.D.Șt. împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 iunie 2015.