ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1735/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 425/121/2006, reclamanta S.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.M. Tecuci, anularea dispoziției nr. 2061 din 30 mai 2006 emisă de pârât și restituirea prin echivalent a imobilului situat în Tecuci strada Crișan. În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că prin dispoziția a cărei anulare o solicită, s-a dispus restituirea imobilului prin echivalent în sensul acordării de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Reclamanta a considerat că dispoziția este nelegală întrucât P. are posibilitatea reală de acordare a unei suprafețe de teren în compensare în intravilanul M. Tecuci.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii și menținerea dispoziției atacate, susținând că, în prezent, P.M. Tecuci nu deține terenuri pentru a fi incidentă măsura reparatorie a compensării. Prin sentința civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006, Tribunalul Galați a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, pentru următoarele considerente:. Astfel, s-a reținut că, deși prin procesul-verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004 încheiat de P.M. Tecuci, depus în copie la dosar s-a convenit, în acord cu mandatarul reclamantei, numitul T.N., acordarea de către C.L., către notificatoare, a unui teren în zona T.N., nici la momentul emiterii dispoziției contestate și nici la momentul pronunțării hotărârii, P.M.

Tecuci nu deținea terenuri destinate compensării, motiv pentru care nu a fost primită solicitarea reclamantei în sensul acordării măsurii reparatorii a compensării. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a luat în considerare procesul-verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004 prin care P.M. Tecuci s-a angajat să îi atribuie o suprafață de teren în compensare, în zona T.N. Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că procedurile nu s-au finalizat din culpa reclamantei, care nu a perseverat în cererea ei astfel că, în prezent, P. nu mai deține terenuri disponibile.

Prin decizia civilă nr. 210 din 16 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, a fost admis apelul reclamantei, schimbată în tot sentința apelată în sensul admiterii acțiunii, anulată în parte dispoziția contestată și, pe cale de consecință, s-a dispus restituirea către reclamantă, prin compensare a unei suprafețe de 225 mp, teren situat în intravilanul M. Tecuci, zona T.N., conform procesului-verbal din 10 iunie 2004 întocmit de P.M. Tecuci. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prin procesul-verbal din 10 iunie 2004, P.M. Tecuci i-a făcut reclamantei oferta de compensare cu un alt teren, situat în zona T.N. și, că nepunerea în executare a acestei oferte nu-i poate fi reproșată reclamantei, întrucât emiterea deciziei era de competența pârâtului și nu a reclamantei.

S-a mai reținut că executarea ofertei poate avea loc în termenul de prescripție de 3 ani așa cum prevăd dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, că apărarea pârâtului în sensul că în prezent nu mai deține terenuri care să poată fi atribuite în compensare, nu poate fi primită întrucât din anunțul nr. 28.111 din 09 februarie 2007 rezultă că acesta deținea 170,46 ha teren rezervă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.M. Tecuci iar, prin decizia civilă nr. 8371 din 12 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, a fost admis recursul, casată decizia Curții de Apel Galați, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, procesul - verbal prin care P.M.

Tecuci i-a făcut reclamantei oferta de atribuire a uimi teren în compensare, nu are valoarea juridică a unui titlu de proprietate, nu constituie titlu executoriu, astfel că, încheierea lui la nivelul anului 2004 nu este suficientă pentru a justifica anularea dispoziției emise de P. cu consecința atribuirii generice a unui E. în compensare, neindividualizat decât prin indicarea suprafeței și a zonei, T.N., fără ca instanța să dispună administrarea de probatorii de natură să lămurească realitatea disponibilului de teren intravilan deținut în prezent de pârât. Instanța de control judiciar a mai reținut că anunțul întocmit de P.M. Tecuci la 02 februarie 2007, depus în faza procesuală a apelului, la care a tăcut trimitere instanța de apel, se referă la suprafața totală de 170,40 ha teren extravilan, ce constituie rezerva C.L.

Tecuci pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, neavând legătură cu disponibilul de teren intravilan susceptibil de a fi acordat în compensare persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001. În consecință, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru administrarea de probatorii în măsură să stabilească dacă pârâta deține sau nu teren intravilan disponibil pentru acordarea măsurii reparatorii a compensării. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. 331/44/2008, întrucât pe parcursul judecării apelului a intervenit decesul reclamantei, în cauză au fost introduși moștenitorii acesteia, S.V. și Ț.C.

Prin decizia civilă nr. 39 din 04 februarie 2010, Curtea de Apel Galați a admis apelul reclamantei, continuat de moștenitorii acesteia, fiind schimbată în tot sentința civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, a fost admisă contestația, modificată în parte dispoziția contestată, dispunându-se restituirea prin compensare a suprafeței de 1729 mp teren situată în Tecuci, strada Tecuciul Nou, conform listei anexă la adresa nr. 50675 din 07 ianuarie 2010 emisă de P.M. Tecuci. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut ca, in rejudecarea apelului, P.M. Tecuci, a oferit moștenitorilor defunctei reclamante S.T.

(decedată la 25 februarie 2008) respectiv un teren situat în tarlaua 66 Zona Satul Nou - Crivițeni (adresa nr. 58658/135 din 28 aprilie 2009), că aceștia au refuzat oferta, motivat de faptul că terenul oferit este în extravilan, solicitând în continuare acordarea terenului menționat în procesul verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004. Terenul oferit de P.M. Tecuci, în extravilan, în suprafață de 6,36 ha, este situat în tarlaua 66 și are categoria de folosință arabil, conform adresei nr. 822004 din 30 octombrie 2009 . Față de refuzul constant al moștenitorilor reclamantei, P.M. Tecuci, la insistențele acestora și în urma formulării unei plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci împotriva P.M.

Tecuci, a revenit cu o nouă ofertă, prin adresa nr. 50675 din 7 ianuarie 2010 (listă anexă cuprinzând terenurile aparținând domeniului public și privat al municipiului, aflate în administrarea C.L., neocupate de construcții și care nu fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune sau transmitere în folosință la data de 22 decembrie 2009). Moștenitorii reclamantei, prin mandatar Ț.N., au optat pentru acordarea în compensare a terenului situat la poziția 23 din lista anexă, situat în str. Tecuciul Nou, în suprafață de 1729 m.p., teren pe care instanța de apel l-a atribuit acestora în compensare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P. M. Tecuci, iar prin decizia civilă nr. 5576 din 27 octombrie 2010 Î nalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtului, a casat decizia civilă nr. 39 din 04 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că în mod eronat instanța de apel a acordat în compensare întreaga suprafață cuprinsă la poziția 23 din lista anexă depusă de Primărie, respectiv de 1729 mp în condițiile în care, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta solicitase restituirea unui teren de doar 225 mp, prin compensare cu o suprafață situată pe un alt amplasament, în intravilan, iar în cauză nu au fost administrate niciun fel probatorii pe baza cărora să se poată stabili echivalența suprafeței restituite, cu cea solicitată prin notificare. De asemenea, s-a reținut că, în adresa nr. 50675 din 07 ianuarie 2010 emisă de P.M.

Tecuci, s-a specificat în mod expres că terenurile cuprinse în lista anexă nu lac parte din rezerva aflată la dispoziția comisiei locale de aplicare a legilor proprietății, dar, cu toate acestea, instanța de apel a dispus atribuirea către moștenitorii reclamantei, a unui teren din listă, ignorând mențiunile P., luând în considerare doar opțiunea solicitanților. Instanța de casare a constatat că, prin acordarea în compensare a acestui teren, pornind de la opțiunea reclamanților, instanța de apel a încălcat dispozițiile primei decizii de casare prin care s-a dispus administrarea de probatorii care să stabilească în mod concret dacă pârâtul deține sau nu teren intravilan disponibil pentru acordare în compensare.

S-a dispus, astfel, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se administra probe pe baza cărora să se stabilească în mod concret dacă terenurile cuprinse în lista anexă, pot fi acordate în compensare și, să se procedeze la echivalarea suprafeței de teren solicitate prin notificare, cu cea din lista anexă în vederea realizării unei juste și echitabile reparații. În rejudecare, apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Galați, la data de 20 ianuarie 2011, sub nr. 332/44/2008*. Având în vedere motivul pentru care reclamanta a înțeles să atace cu apel sentința civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Galați, respectiv atribuirea unui teren în compensare, pentru imobilul ce a aparținut autorilor săi și care nu mai poate fi restituit în natură, ținând cont și de dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, dat fiind și intervalul de timp scurs de la momentul la care P.M.

Tecuci a comunicat ultimele relații cu privire la terenurile disponibile ce ar putea fi atribuite în compensare în procedura Legii nr. 10/2002, instanța de apel a solicitat pârâtului o listă actualizată a acestor terenuri. Prin adresa nr. 68.117 din 22 februarie 2011, P.M. Tecuci a comunicat că la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu se află suprafețe de terenuri în intravilanul municipiului Tecuci. S-a precizat că există o rezervă de 170,46 ha teren, situată, însă, în extravilan, că dispozițiile exprese ale Legii nr. 10/2001 permit acordarea în compensare doar a unor terenuri situate în intravilanul localităților, aflate la dispoziția, sau în rezerva Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, motiv pentru care suprafața susmenționată nu poate face obiectul compensării.

În partea finală a adresei mai sus menționate, se precizează, totuși, că din această suprafață, în urma efectuării parității, Comisia a stabilit că ar putea fi atribuită în compensare, suprafața de 6,36 ha teren situată în Tarlaua 66. La termenul din 23 martie 2011, reclamanții au depus la dosar adresa nr. 50.675 din 07 ianuarie 2010 (depusă și în ciclul procesual anterior), solicitând ca, din lista anexă la această adresă, să le fie atribuită suprafața de 1729 mp teren situat în strada Tecuciul Nou. Urmare acestei cereri, instanța de apel a solicitat relații de la pârât cu privire la regimul juridic al terenului respectiv, Primăria comunicând, prin adresa nr. 80.296 din 14 iunie 2011, că terenul se află în domeniul privat al municipiului Tecuci, însă nu se află în lista cu terenurile disponibile a fi acordate în compensare și aflate la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.

La 21 septembrie 2011, instanța de apel a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. 5051/121/2011 al Tribunalului Galați, care a avut ca obiect „refuz soluționare cerere”, pornit la inițiativa reclamanților din prezenta cauză. Urmare a recursului declarat de pârât împotriva încheierii de suspendare, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 5580 din 21 septembrie 2012, a dispus continuarea judecății, reținând că nu există legătură între calea de atac a apelului și cauza ce formează obiectul dosarului nr. 5051/121/2011 al Tribunalului Galați.

După reluarea judecății, la termenul din 06 februarie 2013, reclamanții au revenit cu solicitarea de a li se atribui terenul din strada Tecuciul Nou, situație față de care, dată fiind și perioada lungă de timp scursă de la momentul depunerii la dosar a ultimei liste cu terenurile disponibile ce pot fi acordate în compensare, instanța de apel a solicitat P.M. Tecuci o listă actualizată precum și precizări legate de situația juridică actuală a terenului din strada Tecuciul Nou. Cu adresa nr. 4071/R/PJ din 01 martie 2013, P.M. Tecuci a comunicat instanței faptul că nu există terenuri în intravilanul M. Tecuci puse la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar pentru terenul din strada Tecuciul Nou, există două acte de proprietate, atât în favoarea M. Tecuci cât și a unei persoane private, urmând ca regimul juridic al terenului să fie clarificat conform prevederilor legale.

Cu adresa nr. 7780/R/PJ din 26 martie 2013, P. a comunicat și numele persoanei ce are în proprietate terenul de la adresa mai sus menționată, respectiv E.R., precum și copia actelor de proprietate invocate. Față de această situație, la termenul din 08 mai 2013, reclamanții și-au reconsiderat poziția, în sensul că au solicitat să li se atribuie în compensare alte terenuri, respectiv cele aflate Ia pozițiile 1 și 21 în tabelul anexă la adresa nr. 50675 din 07 ianuarie 2010 aflat la dosarul nr. 332/44/2008 (al doilea ciclu procesual). Față de vechimea considerabilă a adresei respective în raport cu momentul la care a fost formulată această solicitare (mai mult de trei ani), instanța de apel a apreciat ca fiind necesară solicitarea unei liste actualizate privind terenurile disponibile a fi acordate în compensare.

Cu adresa nr. 14427/ PJ din 28 mai 2013, P. a comunicat o listă cu 12 terenuri aflate la dispoziția Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. La acest moment, în cauză a intervenit decesul numitei Ț.C. și, apoi, al fiicei acesteia B. R., motiv pentru care au fost introduși moștenitorii acestora respectiv Ț.N. și B.D.Șt. minor prin reprezentant legal B.A.S. Cum, la termenul de judecată din 19 februarie 2014 cadrul procesual a fost definitivat, instanța a solicitat moștenitorilor reclamantei, prin avocat să își exprime opțiunea cu privire la atribuirea în compensare a unui teren din ultima listă actualizată depusă de pârât la dosar. Astfel, reprezentantul reclamanților a precizat că toate terenurile indicate de pârât se află, de fapt, în extravilanul municipiului Tecuci și că ele nu satisfac pretențiile părților pe care le reprezintă, solicitând ca P. să comunice lista terenurilor disponibile din intravilanul municipiului.

Instanța de apel a încuviințat cererea și, având în vedere prevederile Legii nr. 165/2013 modificată, intrată în vigoare pe parcursul soluționării apelului și ale cărei dispoziții se aplică și proceselor aflate în curs de judecată, a solicitat P. să depună la dosar lista terenurilor ce pot fi oferite în compensare. Cu adresa nr. 8997/ PJ din 17 martie 2014, P. a comunicat că lista terenurilor ce pot fi oferite în compensare este aceeași cu cea din dala de 28 mai 2013. A mai menționat că, urmare a modificărilor intervenite la Legea nr. 165/2013, termenul de finalizare a procedurii de identificare și aprobare a listei cu terenurile ce pot fi oferite în compensare a fost prelungit, procedura fiind, încă, în derulare.

Reclamanții prin apărător au insistat însă în atribuirea în compensare a unui teren din intravilanul municipiului Tecuci, exprimându-și îndoiala eu privire la veridicitatea relațiilor furnizate de pârât. Au susținut că dețin în municipiul Tecuci atât teren în concesiune cât și cu chirie, de la P., teren pe care au construit un magazin, astfel că au solicitat ca acest teren să le fie acordat în compensare întrucât acest teren aparține domeniului privat al municipiului, Prin decizia civilă nr. 41 din 31 martie 2014, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a constatat ca apelul reclamantei, continuat de moștenitorii acesteia, este nefondat pentru următoarele considerente: Singura nemulțumire a reclamantei este legată de refuzul P.M.

Tecuci, de a-i atribui un teren în compensare pentru terenul în suprafață de 225 mp ce a aparținut autorilor săi și care nu mai poate fi restituit în natură. Sub un prim aspect, instanța de apel a constatat că actul normativ în raport de care pretențiile reclamantei trebuie analizate este Legea nr. 165/2013 întrucât, potrivit art. 4 din aceasta, „dispozițiile prezentei legi se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi”, prin urmare și cauzei de față, înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 17 iulie 2006 și nesoluționată, încă.

S-a reținut că în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este reluat principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, însă alin. (2) al aceluiași articol prevede că, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în capitolul III din Legea nr. 165/2013. În speță, reține instanța de apel în mod constant, reclamanta a solicitat atribuirea unui teren în compensare.

Inițial, în primele două cicluri procesuale, reclamanta a insistat în atribuirea în compensare a terenului propus de pârât prin procesul-verbal clin 10 iunie 2004. În condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, cu autoritate de lucru judecat că procesul-verbal prin care P. i-a făcut reclamantei oferta de atribuire a unui teren în compensare nu are valoarea juridică a unui titlu de proprietate, nu constituie titlu executoriu, astfel că, încheierea lui la nivelul anului 2004 nu este suficientă pentru a justifica anularea dispoziției emise de P. cu consecința atribuirii, cu titlu generic, a unui teren în compensare și a dat indicații exprese instanței de rejudecare de a administra probe pe baza cărora să stabilească în mod concret dacă P.M.

Tecuci are la dispoziție terenuri ce pot fi acordate în compensare, reclamanta și-a reconsiderat poziția, renunțând ia opțiunea pentru acest teren, Raportat la îndrumările instanței de control judiciar, în timpul procesului, în toate ciclurile procesuale pe care cauza le-a parcurs ulterior, instanța de apel a făcut demersuri pentru identificarea de terenuri, în intravilanul municipiului Tecuci, aflate la dispoziția Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, care să poată fi acordate în compensare reclamantei. Așa cum rezultă din corespondența purtată cu P.M. Tecuci, practic, nici la acest moment și nici altă dată pe parcursul celor aproape 8 ani cât a durat litigiul, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 nu a avut la dispoziție terenuri intravilane care să poată fi date în compensare.

Singurele terenuri ce au putut fi oferite de pârât au fost cele din extravilanul localității pe care, însă, nici reclamanta, și nici moștenitorii acesteia, nu le-au acceptat. Terenul din strada Tecuciul Nou, pentru care reclamanta și-a exprimat preferința nu poate face obiectul compensării, întrucât situația juridică a acestuia este incertă, din actele depuse de pârât la dosar rezultând că pentru acesta există două titluri de proprietate valabile, unui ai P.M. Tecuci, altul al unei persoane fizice, astfel că nu se poate pune problema atribuirii în compensare. De altfel, reclamanții nici nu au mai insistat, în final, în atribuirea acestuia.

Instanța de apel a reținut că nici solicitarea reclamanților de a li se atribui terenurile ce figurau la pozițiile 1 și 21 în tabelul anexă la adresa nr. 50675 din 07 ianuarie 2010 nu poate fi primită întrucât la data formulării acestei cereri, 08 mai 2013, tabelul respectiv era, în mod evident, depășit, trecuseră trei ani de la data depunerii lui la dosar, într-un ciclu procesual anterior, situație confirmată de P.M. Tecuci care a depus la dosar, la solicitarea instanței de apel, lista actualizată a terenurilor ce pot fi atribuite în compensare, Moștenitorii reclamantei nu au fost de acord cu atribuirea niciunuia dintre aceste terenuri, susținând că sunt terenuri extravilane, situate la 5-6 km de oraș.

Cât privește solicitarea de a se atribui reclamanților în compensare, în procedura Legii nr. 10/2001, terenuri pe care aceștia le dețin pe raza municipiului Tecuci cu act de concesiune sau de închiriere, instanța de apel a constatat că aceasta este vădit neîntemeiată întrucât, pe de o parte, nu a existat o ofertă în acest sens din partea P., în sensul Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, regimul juridic al unor astfel de terenuri este, în mod evident, altul decât cei al terenurilor ce pot face obiectul compensării la Legea nr. 10/2001, Raportat la această situație precum și la dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, dat fiind refuzul reclamanților a li se acorda în compensare unul din terenurile oferite de pârâtă din lista cuprinsă în adresa nr. 14427/ PJ din 28 mai 2013, instanța de apel a constatat că, practic, la acest moment, nu există posibilitatea reală a schimbării modalității de despăgubire a reclamanților, propunerea acordării de despăgubiri în condițiile Titlului Vll din Legea nr. 247/2005, stabilită prin dispoziția emisă de P. și menținută de instanța de fond prin sentința apelată, fiind singura măsură reparatorie de care aceștia pot beneficia.

Este adevărat că, Legea nr. 165/2013, în vigoare la acest moment, prevede că singurele măsuri reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau măsura compensării prin puncte, prevăzută în capitolul III din Legea nr. 165/2013 instanța a apreciat, însă, că, în condițiile în care compensarea cu alte bunuri nu este posibilă, nu poate dispune nici compensarea prin puncte întrucât s-ar crea o situație mai grea reclamanților în propria lor cale de atac. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Ț. N., S.V. și B.D.Șt. minor prin reprezentant legal B.A.S.

Întrucât cererea de recurs a fost semnată doar de reclamanții Ț.N., S.V., reclamantul B.D.Șt. minor prin reprezentantul său legal B.A.S. (tatăl minorului), a fost citat cu mențiunea semnării cererii sub sancțiunea nulității ei în condițiile art. 302 1 C. proc. civ. Criticile aduse de reclamanți hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.: Astfel, reclamanții susțin că în fapt, au fost deposedați abuziv de imobilul casă și teren aferent situat în str. Crișan, localitatea Tecuci, județul Galați, ce a fost achiziționat și edificat de antecesorii lor, că ar fi preferat să se restituie amplasamentul confiscat abuziv, însă casa a fost demolată, iar pe teren a fost edificată P. municipiului Tecuci.

Reclamanții au mai învederat că, la 2 ani după depunerea notificării, P.M. Tecuci le-a oferit în compensare o suprafață de teren situat pe str. Tecuciul Nou conform procesului verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004 și, că nu se poate reține culpa lor în ceea ce privește faptul că nu au fost puși în posesia terenului ce face obiectul procesului verbal sus menționat, în condițiile în care au solicitat efectuarea măsurătorilor și respectiv punerea în posesie și eliberarea actului de proprietate. O dovadă a amânării, dar și a relei credințe a pârâtului este tardivitatea cu care a fost eliberată Dispoziția Primarului 30 mai 2006 cu atât mai mult cu cât terenul acordat în 2004 este liber de sarcini. Pentru a dovedi că municipiul Tecuci are terenuri în domeniul privat, disponibile, ce pot ii acordate în compensare reclamanții au anexat la recurs un Plan urbanistic zonal (P.U.Z.) întocmit de B.I.

care face dovada sectorizării fostei unități militare 01589 în vederea realizării unor obiective și, că din lecturarea P.U.Z.U.-LUI se poate observa suprafața existentă este de 232.200 m.p. din care 204.866 m .p. aparțin municipiului Tecuci. Se mai susține că în acea zonă au apărut și o serie de străzi noi; str. Mitropolit Miron Cristea, str. Regele Ferdinand, str. Regina Măria, aleea Spiru Haret, str. Miron Costin, străzi care au fost sectorizate pentru vânzarea/concesionarea terenurilor în vederea construirii de locuințe. Examinând hotărârea instanței de ape! prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul dedus judecății vizează anularea dispoziției nr. 2061 din 30 mai 2006 emisă de pârât prin care s-a dispus restituirea imobilului din Tecuci str. Crișan prin echivalent în sensul acordării de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în condițiile în care reclamantă a susținut că dispoziția este nelegală întrucât pârâtul are posibilitatea reală de acordare a măsurii reparatorii în compensare cu o altă suprafață de teren echivalentă în intravilanul municipiului Tecuci, Este real că, potrivit art. l alin. (2) și art. 26 alin. (1) Legea nr. 10/2001 republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii, ori propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale, care prevăd și regimul de stabilire și plată a despăgubirii aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Ca atare, este de reținut că, sensul legii în reglementarea măsurilor reparatorii este acela de a restitui imobilele preluate abuziv în natură și, în caz contrar prin echivalent.

Față de gama măsurilor reparatorii stabilite prin dispozițiile legale sus evocate, este de observat că și prin dispozițiile art. 26 alin. (1) al aceleiași legi s-a statuat ordinea în care operează măsurile reparatorii, respectiv restituirea în natură, acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Astfel, măsurile reparatorii prevăzute de dispozițiile legale mai sus evocate, se află într-o succesiune determinată de ordinea incidenței lor, partea nefiind lăsată în puterea entității notificate în a identifica modalitatea de reparare prin echivalent, ci în raport de absența modalităților de reparare stabilite de dispozițiile legale sus evocate.

Prin stabilirea priorității masurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor îndreptățite, vizate de textul legii speciale, legiuitorul a urmărit respectarea exigențelor impuse de art. 1 din Protocol 1 Adițional la C.E.D.O.L.F., ce constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură reglementată de legea specială, al cărei scop este (în acord cu aceste exigențe), o justă și echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptățite. De altfel, în asigurarea îndeplinirii acestei cerințe, dispozițiile alin. (5) al art. 1 din Legea nr. 10/2001, prevăd expres și imperativ obligația ca pârâtul să afișeze lunar tabelul bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare.

Este real că, acordarea de bunuri în compensare este stabilită ca o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare. Din perspectiva celor expuse, este de reținut că instanța de apel în rejudecare, ținând seama de statuările și recomandările din decizia de casare nr. 5576 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a făcut demersuri pentru identificarea de terenuri în intravilanul municipiului Tecuci, aflate la dispoziția Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, care să poată fi acordate în compensare, însă atât din adresa nr. 50675 din 07 ianuarie 2010 cât și din adresa nr. 4071/R/PJ din 01 martie 2013, emise de P.M.

Tecuci, rezultă faptul că nu au existat terenuri intravilane ia dispoziția Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 care să poată fi date în compensare și, că singurele terenuri ce au putut fi oferite au fost terenuri din extravilanul localității pe care, însă, nici reclamanta și nici moștenitorii acesteia nu le-au acceptat. În ceea ce privește terenul din strada Tecuciul Nou solicitat de reclamanți, este de observat că prin adresa nr. 7780/R/PJ din 26 martie 2013, P.M. Tecuci a comunicat instanței că acesta se aibă în proprietatea lui E.R., fiind depuse și actele în temeiul cărora a fost dobândit acest teren.

Cum, la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu au existat terenuri intravilane în vederea acordării măsurii reparatorii a compensării, nu pot fi primite nici susținerile reclamanților în ce privește existența unor terenuri disponibile și susceptibile de a fi acordate în compensare, terenuri evidențiate în Planul urbanistic zonal (P.U.Z.) întocmit de B.I., anexat la cererea de recurs. Din perspectiva celor expuse, criticile aduse hotărârii instanței de apel sunt nefondate și, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanților Ț.N. și S.V. urmează a fi respins ca nefondat. Cum, cererea de recurs formulată în numele reclamantului B. D.Șt. (minor) nu a fost semnată, în cauză a fost citat reprezentantul legal B.A.S., cu mențiunea semnării ei sub sancțiunea nulității.

Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității și semnătura titularului cererii, care poate fi a recurentului personal, a reprezentantului legal ori a mandatarului acestuia. Lipsa semnăturii poate fi acoperită în tot cursul judecării recursului. În acest sens prin decizia nr. XXXIX din 7 mai 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite (publicată în M. Of., nr. 833/05.12.2007) s-a statuat că: „dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. d), raportate la art. 316 C. proc. civ., se interpretează în sensul că cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părții. Nerespectarea acestei cerințe poate fi împlinită în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc.

civ. În ipoteza unei coparticipări procesuale, declarația de recurs trebuie semnată de toți recurenții. Cum, cererea de recurs a fost formulată și în manele reclamantului minor B.D.Șt. fără a fi semnată de reprezentantul său legal B.A.S. (tatăl minorului) instanța a acordat mai multe termene de judecată în vederea semnării cererii de recurs, fiind citat reprezentantul legal al minorului reclamant cu mențiunea de a semna cererea de recurs sub sancțiunea nulității acesteia. Or, în condițiile în care cererea de recurs nu a fost semnată de reprezentantul legal al reclamantului minor, în temeiul art. 302 1 C. proc. civ., urmează a se constata că cererea de recurs formulată în numele reclamantului B.D.Șt.

este nulă. Recurenții au indicat în cererea de recurs și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., însă doar formal în condițiile în care nu au fost dezvoltate critici în acest sens, motiv pentru care aceste critici nu pot fi examinate. Din perspectiva celor expuse nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamanților Ț.N. și S.V. urmează a fi respins, ca nefondat, iar în temeiul art. 302 1 C. proc. civ., urmează a se constata nulă cererea de recurs formulată în numele reclamantului B.D.Șt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Ț.N. și S.V. împotriva deciziei nr. 41/ A din 31 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. Constată nulă cererea de recurs formulată în numele reclamantului B.D.Șt. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2015.