ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față,

În baza lucrărilor de față, constată următoarele:

I. Prin Încheierea penală nr. 59/PI din 24 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 494/59/2014, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva Ordonanței de clasare nr. 66/P/2013 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.,Serviciul Teritorial Timișoara în 04 martie 2014, menținută prin Ordonanța nr. 147/II/2/2014 dată de procurorul șef serviciu al aceluiași parchet în 01 aprilie 2014.

Pentru a pronunța această încheiere penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 09 aprilie 2014, sub nr. 494/59/2014, petentul A.P.G. a formulat plângere împotriva Ordonanței de clasare nr. 66/P/2013 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara în 04 martie 2014, menținută prin Ordonanța nr. 147/II/2/2014 dată de procurorul șef serviciu al aceluiași parchet în 01 aprilie 2014.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că motivare soluției este aceea că nu ar fi descris fapta comisă, deși organele de urmărire penală aveau obligația de a-l cita pentru a da declarații.

Au fost atașate Dosarele nr. 66/P/2013 și Ordonanța nr. 147/H/2/2014, ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. serviciul Teritorial, părțile nesolicitând alte probe.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 16 aprilie 2013 s-a înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara plângerea formulată de petentul A.P.G., prin care acesta a solicitat cercetarea persoanelor implicate în soluționarea Dosarului nr. 636/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă și a Dosarului cu nr. 946/261/2010, aflat pe rolul Judecătoriei Moldova Nouă, fără a prezenta o stare de fapt din care să rezulte săvârșirea unei infracțiuni. Conform plângerii, petentul a solicitat cercetarea unor magistrați, respectiv: N.T., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, G.E. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, A.P. - Judecător la Judecătoria Moldova Nou, G.A. - judecător la Judecătoria Moldova Nouă, S.V., C.C. și F.I. - judecători la Curtea de Apel Timișoara, M.V. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin ordonanța de clasare din 4 martie 2014 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. -Serviciul Teritorial Timișoara în Dosarul nr. 66/P/2013, s-a dispus în temeiul art. 315 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei privind plângerea formulată de numitul A.P.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 N.C.P. (257 din vechiul C. pen.), raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Din verificările efectuate s-a reținut că în Dosarul nr. 946/261/2010, aflat pe rolul Judecătoriei Moldova Nouă, s-a pronunțat sentința penală nr. 2/2013 din data de 22 ianuarie 2013, prin care în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.P.G., împotriva Ordonanței nr. 636/P/2010 emisă la data de 14 noiembrie 2012 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, s-a menținut soluția dispusă prin ordonanța anterior menționată și a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat, sentință împotriva căreia numitul A.P.G. a formulat recurs, care a fost respins de Curtea de Apel Timișoara ca inadmisibil.

S-a apreciat că actul de sesizare nu îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 295 cu referire la art. 289 C. proc. pen., întrucât nu este îndeplinită condiția de a fi descrisă fapta care formează obiectul plângerii, numitul A.P.G. a expediat plângerea în copie, lipsește semnătura originală a persoanei și nu este certificată prin semnătură electronică.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere A.P.G., criticând-o pentru netemeinicie, iar prin Ordonanța nr. 147/11/2/2014 dată de procurorul șef serviciu al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara s-a dispus respingerea plângerii formulate de A.P.G. împotriva rezoluției procurorului din data de 04 martie 2014, ca nefondată, apreciindu-se că din analiza întregului material probator existent la dosar rezultă că procurorul a reținut în mod corect starea de fapt și a adoptat soluția legală și temeinică.

Judecătorul de Cameră Preliminară a apreciat că în mod corect au fost aplicate prevederile art. 289 și art. 294 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 289 alin. (2) C. proc. pen.: „Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convențional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute."

Totodată, conform art. 294 C. proc. pen. „(1). La primirea sesizării, organul de urmărire penală procedează la verificarea competenței sale, iar în cazul prevăzut la art. 58 alin. (3) înaintează procurorului cauza, împreună cu propunerea de trimitere a sesizării organului competent. (2). În situația în care plângerea sau denunțul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea elementelor care lipsesc. (3). Atunci când sesizarea îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penală înaintează procurorului actele, împreună cu propunerea de clasare."

În speță, plângerea penală formulată de petentul A.P.G. s-a materializat într-o multitudine de afirmații cu caracter general referitoare la activitatea profesională a magistraților, fără a se indica precis în ce anume constau infracțiunile de trafic de influență, infracțiunile menționate presupunând acțiuni și inacțiuni precise, la anumite date și nu simpla exercitare a atribuțiilor de serviciu într-o cauză.

Mai mult, nici plângerea împotriva soluției de clasare nu aduce precizării, fiind formulată în aceeași termeni. Petentul a susținut că organele judiciare aveau obligația de a-l cita pentru a fi audiat, aspect nereglementat de dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție, activitatea judiciară desfășurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independența magistraților care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluționa o cauză potrivit propriei conștiințe, respectiv, prin impunerea propriului mod de interpretare asupra mijloacelor de probă administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens.

Orice altă încercare de a reforma deciziile magistraților, prin declanșarea unei anchete penale pe considerentul că aceste decizii sunt abuzive, doar pentru ca acestea nu au fost conforme cu opinia părții care reclamă abuzul, în lipsa oricăror elemente care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, nu ar reprezenta altceva decât o imixtiune în cadrul actului de justiție, care nu este recunoscută și nici legiferată.

Împotriva acestei soluții a formulat contestație în anulare petentul A.P.G. arătând că potrivit vechiului cod de procedură cap. IV căile extraordinare de atac - secțiunea I, contestația în anulare - art. 386, 387, 388, 389, 390, 391 și 392, procedura de judecare conform art. 392 pct. 4, sentința dată în contestație în anulare este suspusă apelului, iar decizia dată în apel este suspusă recursului.

De asemenea a mai învederat contestatorul că dispozițiile N.C.P.P. - cap. V - căile extraordinare de atac - secțiunea I, contestației în anulare art. 426, 427, 428, 429, 430, 431 și 432, procedura de judecare conform art. 432 pct. 4 sentința dată în contestație în anulare este suspusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă și se poate ataca cu recurs.

S-a reținut că potrivit N.C.P.P., cap. II, competența organelor judiciare secțiunea 1 - Competența funcțională, după materie și după calitatea persoanei a instanței judecătorești, art. 40 - Competența Înatei Curți de Casație și Justuție care la art. 40 pct. 2 arată că instanța supremă judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de prima instanță a Curții de Apel.

Prin Încheiere 138/PI/CP/CC din 02 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. 629/59/2014 în baza art. 431 C. proc. pen. respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii de cameră preliminară nr. 59/PI/CP/CC din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în Dosarul nr. 494/59/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:

Petentul a solicitat admiterea plângerii, atât pe vechiul Cod de procedură penală, cât și pe N.C.P.P., unde există această cale de contestației în anulare pe care le-a menționat cât și în N.C.P. art. 40 punct. 2.

S-a mai avut în vedere că potrivit art. 431 C. proc. pen., Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților.

Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Având a examina admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul petent, instanța a procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de disp. art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

În aceste sens, instanța a constatat faptul că petentul nu a indicat în concret niciunul dintre cazurile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 426 C. proc. pen., astfel că a analizat contestația formulată prin prisma motivelor indiciate de către petent.

S-a reținut că în cauza dedusă judecății, petentul nu a făcut altceva decât să înșiruie o serie de articole referitoare atât în vechiul cod de procedură penală cât și în actualul cod de procedură penală ce priveau contestația în anulare, iar pentru unul dintre articole respectiv cel la procedura de judecare a indicat și calea de atac ce urmează a fi dată în situația soluționării contestației în anulare prin sentință.

Constatând în calea filtrului admisibihtății în principiu faptul că nu s-a indicat un motiv pe care sprijină contestația dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., precum și că în sprijinul contestației nici nu s-au depus și nici nu s-au invocat dovezi care ar existat la dosar instanța a apreciat că este inadmisibilă calea extraordinară de atac promovată de petentul contestator, motiv față de care a apreciat că nu se poate trece la etapa a doua, respectiv la fixarea termenului și judecarea contestației în anulare.

Date fiind cele mai sus reținute, instanța, în baza art. 431 C. proc. pen., a apreciat că este inadmisibilă, contestația în anulare formulată contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii de cameră preliminară nr. 59/PI/CP/CC din 24 aprilie 2014.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatorul petent A.P.G.

Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de casație și Justiție la data de 26 august 2014, sub nr. 629/59/2014.

Examinând apelul formulat de apelantul-contestator A.G., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În conținutul dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., sunt prevăzute hotărârile care sunt supuse apelului și anume:

„(1) Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.

(2) încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

(3) Apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor".

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că potrivit art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Raportând cauzei aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că prin Încheierea nr. 138/PI/CP/CC din 02 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. 629/59/2014, împotriva căreia petentul a exercitat calea de atac apelului, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii de cameră preliminară nr. 59/PI/CP/CC din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în Dosarul nr. 494/59/2014, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de același petentul împotriva Ordonanței de clasare nr. 66/P/2013 din data de 04 martie 2014, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara.

Așa fiind, se constată în cauză, contestatorul petent A.G. a formulat apel împotriva unei hotărâri, prin care a fost soluționată o contestație în anulare și care, potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., este definitivă.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A.G..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil apelul formulat de contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii de Cameră preliminară nr. 138/PI/CP/CC din data de 02 iunie 2014 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în Dosarul nr. 629/59/2014.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 octombrie 2014.