ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1091/2014

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2/MF din data de 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 5738/109/2011, în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74, 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.F., la 5 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în folosul statului, a sumei de 7.200 euro.

S-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile V.M.S. despăgubiri materiale în sumă de 10.000 euro, reprezentând daune morale.

A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei onorariu avocat din oficiu T.I. desemnat în baza împuternicirii avocațiale din 05 decembrie 2012 și 150 lei onorariu avocat din oficiu B.D. (pentru partea vătămată) desemnată în baza împuternicirii avocațiale din 09 ianuarie 2013.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 29 noiembrie 2011, a fost înregistrat rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul O.F., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

Coroborând probele administrate în cadrul cercetării judecătorești cu cele de la urmărirea penală, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La sfârșitul anului 2009, începutul anului 2010, partea vătămată, în vârstă de 15 ani, l-a cunoscut pe inculpat și, la insistențele acestuia, au început o relație, despre care ea credea că se va finaliza printr-o căsătorie.

În acest context, la începutul anului 2010, inculpatul a determinat-o pe partea vătămată să plece împreună în Germania pentru a vinde ziare și, pentru că era minoră, acesta a sfătuit-o să fure buletinul de identitate al sorei sale majore, cu care semăna foarte mult, lucra pe care 1-a și făcut.

Odată ajunși în orașul Koln, inculpatul i-a spus părții vătămate că urma să lucreze ca prostituată într-un club de noapte și, chiar dacă inițial aceasta s-a opus ulterior, datorită stării de teamă pe care i-o producea inculpatul, prin amenințările repetate pe care le exercita, a acceptat.

Timp de 2 luni, cât partea vătămată a practicat prostituția în orașul Koln și Aachen, aceasta a fost bătută de inculpat cu cablul de la laptop, pentru că, aprecia el, nu câștiga suficienți bani, iar anterior plecării în Germania, întrucât inculpatul a întâmpinat opunere din partea părții vătămate, acesta a înjunghiat-o în picior.

Totodată, datorită caracterului său violent, inculpatul, în timpul șederii în Germania, a provocat un incident cu numitul F.V.T., după care a fost obligat să plece în Italia, împreună cu partea vătămată.

Ajunși în Italia, inculpatul a obligat-o pe partea vătămată să practice prostituția stradală, chiar dacă aceasta din nou nu a fost de acord, până când a rămas însărcinată și au fost nevoiți să se întoarcă în țară, pentru a întrerupe sarcina.

Inculpatul, atât la urmărirea penală, cât și la instanță, prin ultimul cuvânt acordat și concluziile puse de apărătorul ales, a negat acuzațiile ce i se aduc, precizând că nu a forțat-o cu nimic pe partea vătămată să practice prostituția, nu a manifestat nici un act de violență asupra ei și, mai mult, a avut intenția să se căsătorească cu aceasta, însă s-a lovit de refuzul acesteia. Apărările inculpatului nu au fost susținute de nici o probă, ci din contră, din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța de fond și-a format convingerea că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

La aplicarea și individualizarea pedepsei s-au avut în vedere atât gradul de pericol social al faptei și poziția de nerecunoaștere a inculpatului, dar și că acesta nu este recidivist, iar după declanșarea procesului, s-a prezentat la instanță fără a încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Față de aceste considerente, s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 C. pen. cu consecințele prevăzute de art. 76 lit. b) C. pen.

Ca modalitate de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că, pentru realizarea scopului educativ, se impune aplicarea disp.art. 57 C. pen.

Din actele de la dosar, a rezultat că inculpatul și-a însușit suma de 7.200 euro ca rezultat al practicării prostituției de către partea vătămată, motiv pentru care, în baza art. 118 lit. e) C. pen. și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea specială în folosul statului.

În ceea ce privește acțiunea civilă, instanța de fond a apreciat-o în parte fondată. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 euro, daune materiale, constând în banii obținuți de către ea, din practicarea prostituției și însușiți de inculpat.

În primul rând această sumă nu a fost dovedită în totalitate, iar suma dovedită, respectiv 7.200 euro nu a putut profita părții civile ci, potrivit legii, aceasta fiind confiscată de la inculpat în folosul statului, constituind un bun dobândit prin săvârșirea unei infracțiuni.

În ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciat că aceasta este îndreptățită la reparație morală, având în vedere trauma la care a fost supusă, precum și imaginea ce i s-a creat în fața opiniei publice.

Instanța de fond a evaluat cuantumul daunelor morale în raport de perioada în care a fost obligată să practice prostituția și de consecințele deosebit de grave suportate de partea civilă ca urmare a situației de fapt creată de inculpat.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul O.F., care a criticat-o pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitând reducerea acesteia sub minimul său special.

Prin Decizia penală nr. 49/A din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul O.F., împotriva sentinței penale nr. 2/MF din data de 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 5738/109/2011.

Examinând hotărârea apelată, atât prin prisma criticii invocate, dar și din oficiu astfel cum impun disp.art. 371 C. proc. pen., curtea de apel a considerat că apelul este nefondat.

Astfel, în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei, prima instanță a valorificat în mod temeinic criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. referitoare la gradul de pericol social concret al faptei, persoana făptuitorului, dar și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., coborând pedeapsa la care l-a condamnat pe inculpat sub minimul special prevăzut de legiuitor.

Inculpatul nu a adus vreun argument convingător în sensul unei atenuări mai accentuate a pedepsei, astfel că o nouă individualizare judiciară a pedepsei este lipsită de fundament.

În dezvoltarea acestei idei, instanța de apel a reamintit că inculpatul a fost condamnat pentru o infracțiune gravă, respectiv de trafic de minori în modalitatea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.Vârsta de 15 ani pe care a avut-o victima în perioada în care a fost recrutată, transportată, găzduită și obligată la practicarea prostituției, modalitățile faptice de săvârșire a infracțiunii, elementul de extraneitate intervenit în cauză, intervalul de câteva luni de zile de săvârșire a infracțiunii, precum și metodele de constrângere la practicarea prostituției, nerecunoașterea săvârșirii infracțiunii sunt argumente în favoarea menținerii pedepsei în cuantumul stabilit de către prima instanță, în raport de care lipsa antecedentelor penale este irelevantă.

Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul O.F. vizând individualizarea pedepsei, raportat la art. 5 C. pen., privitor la aplicarea legii penale mai favorabile, arătând că a fost trimis în judecată și condamnat de către instanțele anteriore pentai săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001, infracțiune care în prezent se regăsește în dispozițiile art. 211 alin. (2) C. pen. Având în vedere că minimul pedepsei în actuala reglementare este de 3 ani închisoare, iar în reglementarea anterioară era de 5 ani închisoare, iar Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești, l-au condamnat la o pedeapsă orientată către minimul special, respectiv 5 ani, a susținut că se impune o reindividualizare a pedepsei și reducerea acesteia la minimul prevăzut în actuala reglementare, iar ca modalitate de executare a solicitat să i se aplice o modalitate neprivativă de libertate.

Examinând recursul declarat de inculpatul O.F. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și prin prisma art 5 din N.C.P., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecință, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu N.C.P.P. anterior, respectiv art. 385, art. 385 C. proc. pen. anterior.

Prealabil analizării motivului de recurs formulat de inculpat, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 23 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare la data de 15 februarie 2013 a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 mai 2013, situație în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față.

Pe cale de consecință, constată că în conformitate cu dispozițiile art. 385

10

C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancțiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că recursul inculpatului vizează aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., astfel că împrejurarea că acesta nu a depus motivele de recurs în termenul prev. de art. 385

10

C. proc. pen. anterior nu mai are nici o relevanță.

În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, instanța de recurs constată că se invocă situația descrisă de art 5 C. pen. și anume - aplicarea legii, penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în raport de care „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă."

De la data pronunțării deciziei din apel, 23 aprilie 2013 și până la data soluționării recursului a fost abrogat Codul penal anterior și a intrat în vigoare N.C.P. și Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpați instanța de recurs urmează să analizeze:

a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați. în examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate.

Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Date fiind modificările C. pen., instanța urmează să analizeze dispozițiile art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și cele ale art. 210 și art. 211 alin. (2) C. pen. în vigoare, comparând conținutul acestora anterior și ulterior datei de 1 februarie 2014.

Comparația este necesară pentru a verifica incidența art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Art. 13 - Legea nr. 678/2001.

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

La data de 1 februarie 2014, prin pct. 2 al Legii nr. 187/2012 au fost abrogate dispozițiile sus-menționate.

C. pen. Art. 210 - Traficul de persoane

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită:

a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Traficul de persoane săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani.

(3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Art. 210. a fost modificat prin pct. 21 din Lege nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014.

Art. 211 - Traficul de minori

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 22. din Lege nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014.

Din analiza comparativă a textelor de lege anterior menționate, se constată că în ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii, acesta nu este modificat în noua reglementare.

Sub aspectul caracterului dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte constată că:

Potrivit legii vechi, inculpatul O.F. a fost condamnat în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74, 76 lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare.

In actuala reglementare, încadrarea juridică ar fi cea prevăzută de art. 210 alin. (1) rap. la art. 211 alin. (1) și (2) C. pen., unde minimul pedepsei este de 5 ani.

Totodată, în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, fiind valorificate exclusiv datele ce vizau persoana inculpatului, respectiv faptul că nu este recidivist, iar după declanșarea procesului, s-a prezentat la instanță fără a încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Potrivit legii noi, asemenea circumstanțe atenuante referitoare la persoana inculpatului nu mai pot fi reținute, legea nouă prevăzând doar circumstanțe atenuante legate de fapta comisă.

Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) C. pen., pot constitui circumstanțe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii și împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Așadar, în situația aplicării dispozițiilor N.C.P., circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, reținute de instanțele anterioare în favoarea inculpatului, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de trafic de minori, întrucât nu mai au corespondent în dispozițiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante.

În concluzie, pentru inculpatul O.F. legea mai favorabilă este legea veche, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 5 C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul O.F. este nefondat și în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior îl va respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.F. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din 23 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2014.