ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 563/2015

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 august 2010, sub nr. 39085/3/2010, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pe pârâții A.P.I.A. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.P.I.A.”) și Centrele Județene Arad, Bacău, Harghita, Teleorman, Timiș, Cluj, Brăila, Botoșani, Mehedinți, Neamț, Iași, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Giurgiu, Bihor, Ialomița, Mureș, Dâmbovița, Călărași, Hunedoara, Gorj, Argeș, Alba, Buzău, Bistrița Năsăud, Galați, Caraș Severin, Constanța, Olt, Vrancea, Suceava, Satu Mare, Dolj, Maramureș, Covasna, Sălaj și Prahova, respectiv Centrul Municipal București și Ilfov (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Centrele Județene A.P.I.A.”), M.A.P.D.R. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.A.D.R.”) și M.F.P. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.F.P.”), solicitând, în temeiul art. 998-999 C. civ., al art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, al O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, al O.G. nr. 47/2005 privind reglementări de neutralizare a deșeurilor de origine animală ș i al H.G. nr. 1211/2005 privind sprijinul direct al statului pentru activitatea de neutralizare a deșeurilor de origine animală , în vigoare în perioada de referință: - obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 185.163,21 lei, reprezentând prejudiciul cauzat societății prin plata cu întârziere a sumelor reprezentând sprijinul de stat acordat societății în calitate de concesionar al activității de neutralizare a deșeurilor de origine animală, conform H.G. nr. 1211/2005 aferent activității de neutralizare desfășurată în perioada iulie-decembrie 2009 pe raza Centrelor Județene A.P.I.A.; - obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pretențiile deduse judecății au rezultat din următoarele împrejurări de fapt și de drept: SC P. SA, împreună cu partenerul ungar A.T.E.V. (constituiți în A.P.A.), este unicul concesionar la nivel național al serviciului de neutralizare a deșeurilor de origine animală începând cu data de 09 mai 2006 și până la data introducerii acțiunii, deci și în perioada de referință iulie - decembrie 2009. În această calitate, societatea a beneficiat, în perioada de referință, de sprijinul de stat acordat pentru desfășurarea acestei activități, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1211/2005, act normativ în vigoare până la data de 05 februarie 2010, dată la care a fost abrogată de O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010. Astfel, H.G. nr. 1211/2005 stabilește, în cuprinsul art. 3-7, care sunt etapele procedurale în vederea obținerii sprijinului de stat aferent activității de neutralizare, care sunt condițiile pe care solicitantul sprijinului trebuie să le îndeplinească și documentele pe care acesta trebuie să le prezinte în acest sens, dar și obligațiile autorităților publice implicate în proces și termenele de a căror respectare sunt ținute acestea. Conform prevederilor respective, solicitanții sprijinului de stat care au calitatea de concesionari ai activității de neutralizare a deșeurilor de origine animală transmit cererile de acordare a sprijinului statului pentru activitatea desfășurată către Centrele Județene A.P.I.A., împreună cu documentele justificative. Cererile de acordare a ajutorului de stat se întocmesc pentru activitatea desfășurată de solicitant corespunzător unei luni calendaristice, conform art. 4 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1211/2005. În prima etapă a procedurii de acordare a sprijinului de stat, Centrul Județean A.P.I.A., la care se depune cererea și documentația de acordare a sprijinului, întocmește și transmite către A.P.I.A. situația centralizatoare lunară la nivel județean „până pe data de 5 a fiecărei luni, pentru solicitările înregistrate în luna precedentă”, conform art. 5 din H.G. nr. 1211/2005. În a doua etapă, A.P.I.A. întocmește și transmite M.A.D.R. situația centralizatoare lunară la nivel național până la data de 10 a fiecărei luni, pentru solicitările înregistrate în luna precedentă. În continuare, în a treia etapă, M.A.D.R. transmite M.F.P. cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoțită de situația justificativă a sprijinului direct al statului. În a patra etapă, după aprobarea de către M.F.P. se alimentează contul A.P.I.A. A 5-a și ultima etapă constă în operațiunea de virare de către A.P.I.A. a sumelor de bani reprezentând sprijinul direct al statului către solicitanți. Prejudiciul cauzat reclamantei a fost generat prin întârzierea la plată a sprijinului de stat aferent activității desfășurate de societate în perioada iulie - decembrie 2009, sprijin aprobat de instituțiile pârâte, recunoscut astfel ca și creanță asupra statului și plătit integral către societatea reclamantă, însă nu în termenele legale de plată. Prin efectuarea cu întârziere a plății sumelor reprezentând sprijinul de stat era îndreptățită, în calitatea sa de concesionar al activității de neutralizare a deșeurilor de origine animală, societatea a fost prejudiciată cu o sumă reprezentând beneficiul nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a imposibilității de utilizare la timp a sumelor respective în cadrul activităților sale. Reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii delictuale a pârâtelor, pentru prejudicierea societății cu suma de 185.163,21 lei. Referitor la fapta ilicită, reclamanta arată că aceasta constă în depășirea termenului în care pârâtele trebuiau să efectueze plata sumelor cu titlul de ajutor de stat. Astfel se susține că termenele stabilite de H.G. nr. 1211/2005 pentru primele două etape ale soluționării cererilor de acordare a sprijinului de stat sunt datele de 5 (pentru aprobarea situațiilor de către Centrele Județene A.P.I.A. și transmiterea acestora către A.P.I.A.), respectiv 10 ale fiecărei luni (pentru transmiterea centralizatoarelor de la A.P.I.A. la M.A.D.R.), pentru activitatea desfășurată în luna anterioară. Prin urmare, termenele în care trebuiau parcurse primele două etape din procedura plății ajutorului de stat sunt prevăzute chiar de către actul normativ care reglementează aceasta procedura, H.G. nr. 1211/2005. Faptul că H.G. nr. 1211/2005 nu prevede în ce termen trebuie desfășurate celelalte trei operațiuni, care se finalizează cu încasarea sumelor de bani reprezentând sprijinul de stat, nu scutește instituțiile pârâte de obligația despăgubirii reclamantei pentru lipsa de folosință a banilor, deoarece aceste termene ulterioare sunt prevăzute de dreptul comun în materia contenciosului administrativ. Astfel, în ceea ce privește termenul în care instituțiile implicate aveau obligația de a soluționa cererea societății potrivit competențelor fiecăreia și, deci, de a efectua plata sumelor datorate cu titlul de ajutor de stat, întrucât acesta nu este reglementat în mod expres de H.G. nr. 1211/2005, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. Cum H.G. nr. 1211/2005 nu prevede un termen limită pentru soluționarea cererilor de plată a sprijinului de stat și cum, în speță, soluționarea cererilor de subvenție în termen legal echivalează doar cu efectuarea plății, termenul maxim pentru soluționarea acestor cereri, printre care și cererile formulate de SC P. SA aferente activității de neutralizare desfășurată în perioada iulie - decembrie 2009 este termenul general de 30 de zile. Cu toate că termenul de 30 de zile ar fi trebuit să curgă încă de la data înregistrării cererilor de acordare a sprijinului de stat la Centrele Județene A.P.I.A., reclamanta se raportează la data de 10 a fiecărei luni, termen în care procedura trebuia, conform H.G. nr. 1211/2005, să fie în stadiul transmiterii centralizatoarelor la nivel național de către A.P.I.A. către M.A.D.R. Reclamanta mai arată că, în momentul în care Centrele Județene A.P.I.A. au aprobat cererile, s-a născut dreptul SC P. SA la încasarea respectivelor sume. Deci, având în vedere acest important efect juridic al aprobării cererii de către Centrele Județene A.P.I.A., în sensul că sumele respective reprezintă o creanță necontestată asupra statului, din acel moment Statul Român, prin M.F.P., M.A.D.R. și A.P.I.A., trebuia, conform atribuțiilor fiecăreia, să asigure încasarea de către societate a sumelor aprobate. Prin urmare, câtă vreme, potrivit H.G. nr. 1211/2005, la data de 10 a fiecărei luni procedura trebuia să fie deja în derulare, cu atât mai mult cererile societății reclamante trebuiau finalizate cel mai târziu în termenul de 30 de zile, calculat cu începere în data de 10 a fiecărei luni, pentru sprijinul de stat aferent lunii anterioare. Așa fiind, fapta ilicită a pârâtelor este cea prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, mai precis nesoluționarea în termenul legal, de 30 de zile, a cererilor reclamantei de acordare a sprijinului de stat aferent activității de neutralizare desfășurata în perioada iulie-decembrie 2009, prin neasigurarea încasării sumelor recunoscute către societate înăuntrul acestui termen limită. Referitor la prejudiciu, reclamanta a arătat că întârzierile repetate la plata sprijinului de stat au avut ca urmare directă, lipsirea societății de posibilitatea de a întrebuința sumele respective în activitatea desfășurată în perioada cât au durat întârzierile. Reclamanta a indicat care sunt dobânzile de întârziere aferente fiecăreia dintre sumele plătite cu întârziere reclamantei, cu titlul de sprijin de stat aferent activității de neutralizare desfășurate în perioada de referință, acestea ridicându-se la suma de 185.163,21 lei. În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, reclamanta a arătat că prejudiciul suferit este generat în mod direct de imposibilitatea folosirii sumelor reprezentând sprijinul de stat pe toată durata întârzierilor la plată din partea instituțiilor pârâte, legătura de cauzalitate între fapta ilicită (nesoluționarea în termenul legal a cererilor SC P. SA, în sensul plății sprijinului) și prejudiciul astfel suferit (reprezentat de lipsa de folosință a sumelor de bani reprezentând sprijinul de stat) este evidentă și rezultă ex re, din însăși întârzierea la plată. Cât privește vinovăția A.P.I.A., a Centrelor Județene A.P.I.A., a M.A.D.R. și a M.F.P., reclamanta arată că, în cauză, culpa instituțiilor pârâte rezultă din următoarele împrejurări de fapt și de drept: - obligația de plată a sumelor reprezentând sprijinul de stat este o obligație legală, iar această obligație trebuia îndeplinită în anumite termene legale; - obligația autorităților publice este de a soluționa cererea de acordare a sprijinului prin plata acestuia în termen de 30 de zile, în măsura în care legea nu prevede un alt termen; - legislația specifică acordării sprijinului statului în activitatea de neutralizare (O.G. nr. 47/2005 și H.G. nr. 1211/2005) stabilește pentru fiecare din instituțiile pârâte competențe specifice acestea cunoscând care le sunt obligațiile în mecanismul H.G. nr. 1211/2005, precum și termenele legale în care aceste atribuții trebuiau executate; - nu există și nu poate fi invocat niciun caz de forță majoră care să le exonereze pe pârâte de obligația acordării cu întârziere a sprijinului aferent în perioada de referință. Mai mult, pornind de la principiile răspunderii autorităților publice, în ipoteza supusă analizei răspunderea pârâtelor este independentă de culpă, fiind o răspundere obiectivă.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința civilă nr. 6299 din 10 mai 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul București Împotriva sentinței civile nr. 6299 din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a declarat apel reclamanta SC P. SA, formulând critici de nelegalitate și solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul obligării intimatelor-pârâte, în solidar, la plata sumei de 185.163,21 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin plata cu întârziere a sumelor constând în subvenția aferentă activității de neutralizare desfășurată în perioada iulie - decembrie 2009, cu obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă Prin Decizia civilă nr. 63 din 27 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta SC P. SA, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a anulat sentința civilă nr. 6299 din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, și a trimis cauza, spre rejudecare, în primă instanță, Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a examinat cu prioritate, potrivit art. 298 coroborat cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a primei instanțe, invocată de instanță, din oficiu, la termenul din 20 februarie 2013. Curtea de apel a reținut că, deși reclamanta a indicat drept temei juridic dispozițiile art. 998-999 C. civ., a indicat și prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susținând că, în ceea ce privește termenul în care instituțiile implicate aveau obligația de a soluționa cererea societății potrivit competențelor fiecăreia și de a efectua plata sumelor datorate cu titlu de ajutor de stat, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. Totodată și în calea de atac a apelului, apelanta a învederat, pe lângă alte argumente, faptul că greșit instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. În raport cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) și lit. h) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul este de drept administrativ, iar competența de soluționare a acestuia aparține instanței de contencios administrativ, respectiv Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Calea de atac exercitată împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Împotriva Deciziei nr. 63 din 27 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, au declarat recurs reclamanta SC P. SA și pârâții A.P.I.A. și Centrele Județene A.P.I.A. Prin Decizia nr. 5620 din 3 decembrie 2013, Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile, declarate de reclamanta SC P. SA și de pârâții A.P.I.A. și Centrele Județene A.P.I.A. împotriva Deciziei nr. 63 din 27 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Hotărârea pronunțată, în primă instanță, de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 februarie 2014, sub nr. 963/2/2014. Prin notele scrise depuse la dosar, pârâtul M.F.P. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa unui capăt de cerere sau a unei acțiuni anterioare care să se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 1822 din 10 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA, reținând următoarele: Art. 1 și art. 19 din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea de a formula o cerere de acordare de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-un act administrativ tipic sau asimilat, dar numai în măsura în care a existat o acțiune de fond în care să se pună în discuție legalitatea actului. Or, în speță nu a existat un astfel de litigiu în raport de care cererea de despăgubiri să aibă caracter accesoriu.

Calea de atac exercitat împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Împotriva sentinței civile nr. 1822 din 10 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC P. SA, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de apel. Recurenta-reclamantă critică sentința atacată sub aspectul faptului că art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu prevede posibilitatea introducerii unei acțiuni, ci reglementează un termen de prescripție pentru cererea de despăgubiri formulată separat de acțiunea în anularea actului administrativ. Se arată că cererea de despăgubiri la care se referă art. 19 din Legea nr. 554/2004 este o cerere accesorie care, prin natura ei, nu poate fi formulată dacă nu există o cerere principală, însă articolul respectiv nu limitează accesul la justiție, ci prevede doar un termen special de prescripție. Recurenta arată că actele administrative asimilate nu intră în sfera de aplicare a art. 19 din Legea nr. 554/2004 și susține că instanța de fond, prin interpretarea dată prevederilor respective, extinde în mod nelegal sfera de reglementare a acestora, deoarece unele acte administrative asimilate nu sunt susceptibile de anulare. În context, recurenta arată că prejudiciul a cărui reparare se solicită prin acțiune a fost generat de depășirea nelegală și culpabilă a termenului de 30 de zile în care cererea de plată a subvenției trabuia să fie soluționată, prin plată. Totodată, recurenta subliniază faptul că, în speță, nu există un refuz nejustificat, ci faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, ipoteză care se circumscrie actului administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care nu este susceptibil de anulare. Sub acest aspect, recrenta susține că este greșită includerea actului administrativ asimilat, constând în fapta de a nu răspunde în termenul legal, în sfera actelor administrative pentru care se poate formula acțiune în anulare. Mai susține recurenta că, pentru determinarea actelor administrative care intră în sfera de aplicare a art. 19 din Legea nr. 554/2004, este relevantă împrejurarea dacă acestea pot sau nu pot să formeze obiectul unei acțiuni în anulare. Totodată, recurenta arată că, prin chiar prezenta acțiune, este dedusă judecății legalitatea actului administrativ vătămător și susține că, în cauză, pretențiile scoietății sunt rezultatul lipsei de folosință a subvenției pentru o perioadă de timp după expirarea termenului legal de 30 de zile în care trebuia să fie plătită, faptă a pârâtelor ce reprezintă un act administrativ asimilat, respectiv refuzul de a nu răspunde în termen legal solicitării adresate, iar acest act administrativ nu este susceptibil de anulare, însă legalitatea întârzierii poate fi dedusă analizei instanțelor de judecată. Recurenta-reclamantă mai arată că actul administrativ vătămător constă în întârzierea la plată a subvenției, acțiunea în despăgubiri este accesorie, iar legalitatea actului vătămător se analizează în prezenta cauză și nu putea fi analizată pe calea unei alte acțiuni în anulare. Prin concluziile scrise, recurenta-reclamantă reiterează aspectele referitoare la faptul că întârzierea în efectuarea plăților nu este susceptibilă de anulare, iar, prin acțiune, a fost dedusă analizei instanței de judecată legalitatea întârzierii la plată. Susținând că, în lipsa unui act administrativ care să poată fi anulat, este imposibil a exista o acțiune principală în anulare. Se reiterează faptul că instanța de fond trebuia să soluționeze cererea în despăgubiri prin luarea în considerare a conduitei autorității publice care a rezolvat cererea ulterior termenului legal, iar, în cauza dedusă judecății, se invocă o răspundere civilă delictuală determinată de fapta ilicită a nerespectării termenului general de 30 de zile. Lipsa unei reglementări exprese a termenului în cuprinsul H.G. nr. 1211/2005 nu echivalează cu scoaterea acestor acte administrative din sfera de aplicare a legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Apărările intimaților În cauză, au depus întâmpinare A.P.I.A. și Centrele Județene Vaslui, Bihor, Arad, Gorj, Constanța, Ilfov, Călărași, Brăila, Dolj, Teleorman, Galați, Neamț, Brașov, Harghita, Alba, Satu Mare, Vrancea, Hunedoara, Covasna, Iași, Argeș, Prahova, Maramureș, Sălaj, Buzău, Mureș, Giurgiu, Caraș-Severin, Timiș, Ialomița, Cluj, Vâlcea, Dâmbovița.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare. După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin cererea introductivă, reclamanta SC P. SA a solicitat, în temeiul art. 998-999 C. civ., ale art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, ale O.G. nr. 47/2005 privind reglementări de neutralizare a deșeurilor de origine animală ș i ale H.G. nr. 1211/2005 privind sprijinul direct al statului pentru activitatea de neutralizare a deșeurilor de origine animală , în vigoare în perioada de referință, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 185.163,21 lei, reprezentând prejudiciul cauzat societății prin plata cu întârziere a sumelor reprezentând sprijinul de stat acordat societății în calitate de concesionar al activității de neutralizare a deșeurilor de origine animală, conform H.G. nr. 1121/2005 aferent activității de neutralizare desfășurată în perioada de referință pe raza Centrelor Județene A.P.I.A. Se observă că recurenta-reclamantă formulează criticile din recurs prin prisma prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, susținând, în esență, că este admisibilă cererea de despăgubire formulată în temeiul acestor dispoziții, prin care supune controlului de legalitate actul administrativ asimilat, constând în nesoluționarea cererii în termenul legal, care a generat prejudiciul a cărui reparare se solicită. Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă susține admisibilitatea unei acțiuni directe în despăgubiri formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, în cadrul căreia instanța ar realiza, în primul rând, controlul de legalitate al actului administrativ vătămător. Conform art. 19 din Legea nr. 554/2004: „Art. 19. - (1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2). (2) 1 Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și contractelor administrative. (3) Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în ceea ce privește procedura de judecată și taxele de timbru.” Din analiza prevederilor citate, rezultă cu evidență faptul că art. 19 din Legea nr. 554/2004 reglementează condițiile introducerii cererii de despăgubiri ulterior acțiunii în anularea actului administrativ vătămător, care a generat prejudiciul a cărui reparare se solicită. Înalta Curte reține că, subsumat prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, demersul judiciar al reclamantei - având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea potențialului prejudiciu cauzat de pretinsa întârziere a plății subvenției - este admisibil numai în măsura în care acesta este precedat de soluționarea anterioară a acțiunii îndreptată împotriva actului administrativ tipic sau asimilat - sub forma faptului de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 - invocat drept cauză a prejudiciului. Susținerile recurentei-reclamante în sensul că analiza de legalitate a actului administrativ asimilat, sub forma nesoluționării cererilor de plată a subvenției în termenul legal prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, se realizează chiar în prezentul litigiu având ca obiect cererea de despăgubiri formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi primite, întrucât sunt contrare literei și spiritului legii, pentru argumentele expuse în continuare. Conform art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004: „Art. 1. - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Art. 8. - (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Art. 18. - (1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.” Din interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, rezultă că, în materia contenciosului administrativ, regula este că persoana vătămată poate formula cererea de reparare a pagubei cauzate odată cu acțiunea îndreptată împotriva actului vătămător. Art. 19 din Legea nr. 554/2004 reglementează ipoteza distinctă, ca excepție de la regula expusă anterior, în care persoana vătămată a formulat anterior acțiune împotriva actului administrativ vătămător, fără a cere în același timp și despăgubiri, și formulează această cerere (de despăgubiri) pe cale separată în termenul de prescripție prevăzut în cuprinsul textului. Or, în speță, răsturnând raportului de subsidiaritate între acțiunea principală privind actul administrativ tipic sau asimilat și cererea subsecventă de despăgubire formulată pe cale separată, recurenta-reclamantă a învestit instanța cu o cerere principală întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în cadrul căreia supune controlului de legalitate chiar actul potențial vătămător cauzator de prejudicii. În atare condiții, în sensul celor expuse anterior, se observă că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate care se degajă din prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în sensul existenței unei hotărâri judecătorești anterioare prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ vătămător, cauzator al prejudiciului a cărui reparare este urmărită prin cererea de despăgubire. În sprijinul considerentelor expuse, Înalta Curte are în vedere și interpretarea dată de Curtea Constituțională în sensul că „ termenul prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 are în vedere tocmai acele situații în care, în momentul introducerii cererii în anulare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate în mod obiectiv cunoaște existența și întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent o acțiune în despăgubire. După soluționarea acțiunii în anulare, aceasta poate estima și pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziție un termen de un an pentru formularea unei astfel de acțiuni ” (Decizia nr. 568/2007 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004). Având în vedere considerentele expuse, nefiind identificate, în sensul art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., motive de reformare a hotărârii pronunțate de Curtea de apel, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 5542004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SA. PENTRU