ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4144/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 august 2014, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a solicitat:

(i) anularea Raportului de Inspecție fiscală nr. x/27.05.2011 și a Deciziei de impunere nr. x/27.05.2011;

(ii) anularea Deciziei nr. 631 din 02.06.2014 privind soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/27.05.2011;

(iii) anularea obligațiilor fiscale în sumă de 2.516.930 RON, stabilite prin actele de impunere contestate;

(iv) obligarea pârâtei la restituirea sumelor de 783.426,62 RON, rezultată din valorificarea stocului de marfă perisabil, precum și ridicarea popririi asupra sumei de 50.224,23 RON, existentă în conturile societății la data dispunerii măsurilor asigurătorii;

(v) obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente sumelor nerestituite de la data solicitării acestora, respectiv 28.01.2014 și până la achitarea lor efectivă, conform art. 117 lit. b), d) și f), raportat la art. 120 și art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

1.2. Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 23 septembrie 2014, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov, precum și:

(i) obligarea acestei pârâte la restituirea sumelor de 755.045,53 RON, rezultată din valorificarea stocului de marfă perisabil, precum și ridicarea popririi asupra sumei de 50.224,23 RON, existentă în conturile societății la data dispunerii măsurilor asigurătorii;

(ii) obligarea acestei pârâte la plata dobânzii aferente sumelor nerestituite de la data solicitării acestora, respectiv 28.01.2014 și până la achitarea lor efectivă, conform art. 117 lit. b), d) și f), raportat la art. 120 și art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

1.3. Prin cererea precizatoare, depusă la dosarul instanței de fond în al doilea ciclu procesual, reclamanta a solicitat și obligarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov la plata penalităților și dobânzilor de întârziere aferente sumelor nerestituite de la data încasării acestor sume, respectiv 01.08.2011 și până la achitarea lor efectivă, conform dispozițiilor prevăzute de art. 173 - 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin sentința civilă nr. 6 din 29 ianuarie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Împotriva sentinței civile nr. 6/29.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar C.I.I. B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 6 martie 2015.

Prin decizia nr. 2388 din 22 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar C.I.I. B., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 noiembrie 2017, sub nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 29 din 12 martie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis, în parte, acțiunea formulată, completată și precizată de reclamanta Societatea A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov;

(ii) a anulat, în parte, Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/27.05.2011, Decizia de impunere nr. x/27.05.2011 și Decizia nr. 631/02.06.2014 privind soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/27.05.2011, emise de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, cu privire la obligațiile de plată în sumă totală de 2.420.025 RON reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere aferente, precum și TVA și majorări de întârziere aferente;

(iii) a menținut Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/27.05.2011, Decizia de impunere nr. x/27.05.2011 și Decizia nr. 631/02.06.2014 privind soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/27.05.2011, emise de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, cu privire la obligațiile de plată în sumă totală de 96.905 RON reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere aferente, precum și TVA și majorări de întârziere aferente;

(iii) a obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov să restituie reclamantei suma de 755.045,53 RON rezultată din valorificarea stocului de marfă perisabil și să ridice poprirea asupra sumei de 50.224,23 RON;

(iv) a obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov la plata către reclamantă a dobânzii fiscale aferente sumelor încasate menționate, începând cu data încasării acestora și până la data restituirii efective;

(v) a respins celelalte pretenții;

(vi) a respins petitele 4) și 5) ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Societatea A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. I. I. B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 29 din 12 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

6.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivare recurenta pârâtă arată că, instanța de fond în mod greșit și printr-o interpretare eronată a legii și a ansamblului probatoriu, admite în parte acțiunea formulată, completată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Astfel, conform documentelor puse la dispoziția echipei de inspecție fiscală și în baza informațiilor transmise de AJFP Ilfov și AJFP Cluj, un număr de 8 firme la care AJFP Brașov a solicitat acțiuni de control încrucișat, a rezultat că sunt considerate firme de tip " fantomă", respectiv: firmele respective nu funcționează la sediul social declarat, nu au depus declarații fiscale la administrațiile financiare la care au fost arondate, pentru toate firmele organele de control au cerut includerea în lista contribuabililor inactivi, împotriva administratorilor acestor firme au fost formulate plângeri penale, administratorii acestor firme sunt cetățeni străini (turci, irakieni, iordanieni. etc.)

În conformitate cu prevederile art. 6 și art. .7 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, organele de inspecție fiscală au apreciat că firmele implicate în tranzacțiile comerciale pentru care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare sunt de "tip fantomă", iar administratorul A. S.R.L. cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască aceste aspecte, având în vedere următoarele:

- între aceste firme furnizoare și operatorul economic verificat nu exista decontări bancare (cu excepția C. SRL) este specificat un termen de plata, în unele cazuri contravaloarea acestor mărfuri s-a achitat în numerar sau nu s-a achitat deloc;

- administratorul S.C. A. S.R.L. nu a putut furniza date referitoare la mijloacele de transport utilizate în transportul mărfurilor precum și a persoanelor delegate care au însoțit marfa, etc.

- unele facturi emise de același furnizor au același număr, dar sunt emise în date diferite, cu cantități de produse și valori diferite;

- pe unele dintre facturile de achiziție nu sunt menționate date referitoare la expediția, transportul produselor, delegatul, etc, aceasta în condițiile în care sunt facturate cantități semnificative de mărfuri (ex. 20 tone de piept dezosat de pui în cazul facturi nr. x/07.09.2010 emisa de S.C. D. S.R.L. Ilfov);

- facturile de achiziție nu au înscrise toate informațiile și datele obligatorii prevăzute de legislația în vigoare, respectiv de art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit constatărilor din raportul de inspecție fiscală nr. x/27.05.2011, organele de inspecție fiscala au invocat calitatea de firma inactivă numai în cazul S.C. E. S.R.L., de la care s-a efectuat un număr de 19 achiziții de marfa în valoare totala de 94.729,67 RON, din care TVA deductibila în suma de 18.334,77 RON.

În cazul celorlalte firme furnizoare pentru care organele de inspecție fiscală au invocat calitatea de «firme fantoma», nu a fost invocată calitatea de contribuabil inactiv la data desfășurării tranzacțiilor cu S.C. A. S.R.L..

În stabilirea constatărilor fiscale, echipa de inspecție fiscala a avut în vedere și explicațiile oferite de către F. în calitate de administrator al S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 94, alin. (3) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicata, referitoare la achizițiile de la firmele mai sus menționate.

În considerarea și a Rezoluției pronunțată în data de 18.11.2013, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2011 referitor la relațiile comerciale ale societății cu cele 8 societăți considerate tip "fantomă", în raport de legile fiscale speciale, organele fiscale în mod întemeiat nu a acordat deductibilitate la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor cu achiziția de mărfuri, în speța nefiind în situația prevăzută în decizia de casare nr. 2388/22.06.2017 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, reținută de către instanța de fond, respectiv de a fi instituite în sarcina reclamantei condiții suplimentare celor prevăzute de art. 145, art. 146 și art. 155 Codul fiscal.

Solicită a se avea în vedere că, potrivit raportului de expertiza contabilă nr. x efectuat de expert G. în dosarul penal nr. x/2011 ale cărui concluzii au fost confirmate de raportul de expertiza contabilă judiciară nr. x/05.09.2019 întocmit în prezenta cauză de către expert tehnic H., nu s-a analizat aspectul deductibilității sau al nedeductibilitatii taxei pe valoarea adăugata, nu s-a cercetat dacă reclamantei putea să i se acorde deductibilitate la calculul impozitului pe profit, nu s-a stabilit că livrările sa fi fost efectuate de persoane impozabile, după cum nu s-a cercetat dacă bunurile în cauza au fost utilizate de recurenta în scopul propriilor operațiuni taxabile.

În analiza obiecțiunilor la raportul de expertiza contabilă judiciară nr. x/05.09.2019 întocmit în prezenta cauză de către expert tehnic H., consideră că pârâta DGRFP Brașov în mod întemeiat a respins constatările și concluziile stabilite de către expert, în baza raportului de expertiză, având în vedere faptul că nu a prezentat dovezi în acceptarea cheltuielilor cu achizițiile de bunuri și deducerea TVA de la firmele considerate de către organele de inspecție fiscală de "tip fantomă", în afara faptului că facturile de la aceste firme întrunesc condițiile de formă nu și cele de fond.

Recurenta pârâtă apreciază că, motivațiile primei instanțe, în baza rapoartelor de expertiză mai sus menționate, nu se justifică nici raportat la legislația națională și nici la Jurisprudența CJUE, invocată în cauză.

În drept, în ceea ce privește impozitul pe profit consideră că sunt incidente prevederile art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal coroborate cu prevederile pct. 12 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare ale Codul fiscal, în vigoare perioadei supuse verificării.

Din cuprinsul dispozițiilor legale, mai sus citate, se desprinde concluzia că nu poate fi diminuată baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit dacă documentele ce stau la baza înregistrării în contabilitate (în speță facturile fiscale) nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare (în concret art. 155, alin. (5) din Codul fiscal) la data efectuării operațiunii, ori dacă informațiile din aceste documente conțin date neconforme cu realitatea.

Acceptarea și înregistrarea unor astfel de facturi, nu exonerează reclamanta de obligația de a desfășura un comerț prudent și de a face verificări minimale cel puțin în cea ce privește datele de identificare corecte la momentul tranzacțiilor ale partenerilor săi.

În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, speței în cauză îi sunt aplicabile prevederile art. 134

1

, 134

2

, 145 alin. (1) și (2) lit. a) Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare perioadei supuse verificării.

Taxa pe valoarea adăugata este deductibila la data la care are loc exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată la furnizorul de bunuri, livrarea trebuie sa fie realizată de o persoana impozabilă. Totodată persoana impozabilă, pentru a beneficia de acordarea dreptului de deducere a TVA, trebuie să justifice exercitarea acestui drept în baza exemplarului original al facturii care sa cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal.

În ce privește susținerile reclamantei că îndeplinește condițiile de exercitare a dreptului de deducere a TVA, organele fiscale au reținut în mod întemeiat că sunt neîntemeiate din următoarele considerente: pentru exercitarea dreptului de deducere trebuiesc îndeplinite condițiile prevăzute la art. 134 alin. (1) și alin(2),art. 134

1

alin(1),art. 145 alin(1), art. 146 alin (1) din legea 571/2003 privind Codul fiscal iar factura fiscală trebuie să conțină elementele prevăzute de art. 155 alin. (5) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.

Din interpretarea textelor de lege, se reține că legiuitorul condiționează acordarea dreptului de deducere al taxei pe valoarea adăugată de îndeplinirea atât a cerințelor de fond cât și a cerințelor de formă, îndeplinirea cerințelor de fond reglementând însuși existența dreptului de deducere iar cele de forma condițiile de exercitare a acesteia .

În raport cu aceste reglementari, dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei la furnizor iar organul fiscal este îndreptățit să solicite de la acesta plata taxei pe valoarea adăugată.

Pentru exercitarea dreptului de deducere contribuabilul trebuie să facă dovada că taxa pe valoarea adăugată este aferentă bunurilor care au fost efectiv livrate în beneficiul său de către o persoană impozabilă obligată la plata taxei.

În vederea acordării deducerii TVA, persoana impozabilă trebuie să dețină o factură care să conțină un cod de înregistrare valabil al persoanelor de la care se face achiziția, denumirea/numele societății de la care se face achiziția precum și adresa societății care cuprinde cel puțin următoarele informații: localitatea, strada și numărul, descrierea bunurilor livrate și serviciilor prestate .

În ceea ce privește TVA, în raport de situația de fapt prezentată anterior la capătul de cerere privind deductibilitatea cheltuielilor, nu se poate porni de la premiza că furnizorii societății au colectat TVA și au achitat obligația la bugetul de stat astfel încât,potrivit mecanismului descris mai sus, reclamanta să aibă dreptul să își deducă TVA aferentă achizițiilor efectuate de la furnizorul în numele căruia au fost emise facturile fiscale în cauză. Din contră, așa cum rezultă din Rezoluția procurorului de caz din data de 18.11.2013, reclamanta a participat la "tranzacții comerciale achiziționând bunuri de la persoane (societăți comerciale) care, în mod evident, s-au sustras de la plata taxei pe valoarea adăugată, așa după cum rezultă din probele administrate în cauză.

Referitor la răspunderea individuală pentru plata taxei pe valoarea adăugată, se rețin prevederile art. 151

2

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în temeiul cărora, beneficiarul este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei pe valoarea adăugată, în situația în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1) lit a), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5), cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce privește informațiile pe care le cuprinde factura fiscală.

Totodată, referitor la dreptul organului de control la apreciere privind situația fiscală sunt aplicabile prevederile art. 6, coroborate cu art. 49 alin. (1) art. 51, art. 97 alin. (1) lit b) și art. 105 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

În fapt s-a reținut că organul de inspecție fiscală, pentru determinarea stării de fapt relevante din punct de vedere fiscal, a procedat prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege, a solicitat controale încrucișate la societățile furnizoare de materiale, respectiv:S.C. I. S.R.L.; D. S.R.L.; J. S.R.L.; K. S.R.L.; L. S.R.L.; S.C. M. S.R.L.; S.C. N. S.R.L.; S.C. O. S.R.L.; S.C. E. S.R.L.; S.C. P. S.R.L., în urma cărora s-a constatat că în ceea ce privește relația cu acești furnizori nu s-a făcut dovada realității operațiunilor efectuate întrucât:

- facturile figurează ca fiind emise de societăți care nu au desfășurat niciodată activitate, inexistente sau care nu au depus declarații de impozit pe profit și decont de TVA nici declarație informativa privind livrările și achizițiile efectuate pe teritoriul național, pe perioada verificată de unde rezultă de asemenea că nu au desfășurat activitate pe această perioadă.

Simplul fapt că petenta a prezentat facturi emise pe numele unor societati furnizoare nu justifică dreptul de deducere al cheltuielilor și al TVA înscris în acestea cată vreme nu se dovedește realitatea livrărilor de bunuri consemnate în aceste facturi și nașterea faptului generator, respectiv exigibilității taxei la furnizori.

Deținerea facturii este o condiție necesară dar nu suficientă pentru exercitarea dreptului de deducere, primordială fiind demonstrarea legalității operațiunii și exigibilitatea taxei la furnizor.

Având în vedere cele precizate mai sus, recurenta pârâtă consideră că în mod legal organele de inspecție fiscală nu au acordat dreptul de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată înscrisă în facturi care figurează ca fiind emise la furnizorii mai sus menționați întrucât acestea nu îndeplinesc condițiile de documente justificative de înregistrare în contabilitate prin care să se facă dovada efectuării operațiunii de livrare a mărfurilor.

6.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit la fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată și menținerea actelor administrative atacate.

În motivare se arată că, în mod greșit reține instanța de fond a reținut că, după reluarea soluționării contestației administrative de către pârâta DGRFP Brașov, aceasta nu a ținut seama de probele administrate în cauza penală, în special de raportul de expertiza contabilă.

În acest sens, consideră că organele de soluționare a contestațiilor din cadrul DGRFP Brașov nu erau obligate să țină seama de soluția dispusă în cadrul dosarului penal, respectiv, de probele administrate în acest dosar, cum în mod vădit greșit, neîntemeiat si nelegal s-a reținut de către instanța de fond.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, pârâta DGRFP Brașov reține în cuprinsul deciziei emisă pentru reclamantă aspecte din cadrul dosarului penal, respectiv al soluției dispuse în cadrul acestuia.

Ori, prin Raportul de expertiza contabilă nr. x efectuat de expert G. în cadrul dosarului penal (cum de altfel și în cel efectuat în cauza sub nr. x/05.09.2019) expertul a avut de stabilit - cu exactitate - cuantumul obligațiilor datorate cu titlu de impozit pe profit și TVA obligațiile stabilite de expert având la baza documentele (facturile) care din punctul de vedere al expertului întrunesc condițiile de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate.

Cu acest punct de vedere nu a fost de acord nici DGRFP Brașov și nici organele de soluționare a contestațiilor din cadrul DGRFP Brașov la emiterea Deciziei nr. 631/02.06.2014, astfel ca, văzând și dispozițiile legale anterior menționate, nu este de acord cu reținerea instanței de fond conform căreia, la soluționarea contestației, după suspendare, organele de soluționare a contestațiilor nu au ținut seama (deci din punctul de vedere al instanței de fond acestea trebuiau sa țină), de probele administrate în cauza penală.

Solicită a se constata că pârâtele chemate în judecată au formulat veritabile obiecțiuni față de raportul de expertiza întocmit în prezenta cauză si consideră ca acestea au fost respinse în mod vădit neîntemeiat de către instanța de fond.

Astfel, intimata-reclamantă, cum de altfel toți contribuabilii, au obligația de a înregistra în contabilitate documente care să respecte condițiile legale, această obligație nerespectată conduce la respingerea acordării dreptului de deducere TVA respectiv, respingerea admiterii acestor documente la calculul impozitului pe profit/venit, admiterea cheltuielilor ca și cheltuieli deductibile.

Mai mult decât atât, consideră că instanța de fond si-a depășit atribuțiile, respectiv, aceasta s-a erijat în organ de cercetare penala în condițiile în care, obiectul dedus judecății a vizat anularea de acte administrativ-fi scale prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de plată ca urmare a constatării neregulilor fiscale cu referire la documentele înregistrate în contabilitate, lipsa dovezii realității operațiunilor derulate, neîndeplinirea condițiilor de legalitate a documentelor respectiv, neîndeplinirea condițiilor de documente justificative de înregistrare in contabilitate in ceea ce privește operațiunile de livrare a mărfurilor.

Împrejurarea că, din punct de vedere penal reprezentantul legal a intimatei-reclamante nu răspunde, urmare a soluționării cauzei penale ce a format obiectul dosar penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, mai precis a soluției dispuse in dosarul penal, nu poate conduce, în opinia recurentei, la concluzia că aspectele reținute de către organele de inspecție fiscală cu referire ta documentele înregistrate in contabilitate și astfel stabilirea obligațiilor de plata suplimentare, sunt greșite/eronate/nelegale.

Recurenta critică și reținerea instanței de fond potrivit căreia, intimata-reclamantă îndeplinește condițiile de exercitare a dreptului de deducere a TVA, potrivii art. 145 și 146 din Legea nr. 571/2003, aferente achizițiilor efectuate de societățile (8 societăți) I. S.R.L., D. S.R.L., Voluntari J. S.R.L., Chitila, K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., Jilava, N. S.R.L. Glina și O. S.R.L., R., respectiv cheltuielile aferente acestor achiziții reprezintă cheltuieli deductibile în condițiile art. 21 alin. (1) din Codul fiscal.

Astfel, cu privire la aceste documente, respectiv achizițiile efectuate de la societățile anterior menționate, organele de inspecție fiscala prin actele emise respectiv, cele de soluționare a contestației, au constatat corect și legal ca, acestea nu reflectă realitatea de fapt, între aceste societăți si intimata reclamantă nu există decontări bancare, nu este specificat un termen de plata iar in unele cazuri contravaloarea acestor mărfuri a fost achitată în numerar, unele facturi emise de același furnizor au aceiași număr, dar sunt emise în date diferite cu cantități de produse și valori diferite, pe unele din facturi nu sunt menționate date si informații obligatorii referitoare la expediția, transportul produselor, delegatul, etc., aceasta în condițiile în care, față de unele facturi, este vorba despre cantități semnificative de produse (ex. 20 tone pui dezosat).

Așa cum a arătat și în obiecțiunile la raport, expertul contabil, în stabilirea concluziilor sale, a avut în vedere numai condițiile de formă pe care trebuie să le întrunească întocmirea unei facturi nu si împrejurările referitoare la realitatea și legalitatea acestor achiziții.

Aceste documente, contrar celor reținute de către instanța de fond, nu îndeplinesc condițiile legale pentru a reprezenta documente justificative înregistrate in contabilitate si în baza cărora sa poată fi admis dreptul de deducere TVA respectiv cheltuielile sa fie admise ca deductibile.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 92/2003, art. 11 alin. (1), art. 21 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal, art. 6 din Legea nr. 82/1991, Ordinul nr. 3512/2008 - nu poate fi diminuata baza impozabila la stabilirea impozitului pe profit daca documentele care stau la baza înregistrării in contabilitate (în speța facturile fiscale) nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare - in concret art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, la data efectuării operațiunii, ori daca informațiile din aceste documente conțin date neconforme cu realitatea. Acceptarea și înregistrarea in contabilitate a unor astfel de facturi nu exonerează contribuabilul de obligația de a desfășura un comerț prudent si de a face verificări minimale cel puțin în ceea ce privește datele de identificare corecte la momentul tranzacțiilor ale partenerilor sau, daca bineînțeles dorește sa beneficieze de deductibilitate.

În speță, intimata-reclamanta a participat la tranzacții comerciale - pe baza de facturi care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ pentru a fi înregistrat în contabilitate - contrar celor reținute de către instanța de fond respectiv de către expert, al cărui punct de vedere a fost însușit greșit de către aceasta - facturile cuprinzând tipărite date de identificare ale furnizorului care nu corespund realității, sediul fiind fictiv și, chiar data completarea facturilor cu datele de identificare ale partenerilor reprezintă un aspect de natura formală și nu unul de substanța a tranzacției respective. Așa cum de altfel rezultă din probele administrate chiar și în dosarul penal, intimata-reclamanta a achiziționat bunuri de la societăți comerciale care în mod evident s-au sustras de la plata TVA, deci aceasta, prin acceptarea si înregistrarea acestor documente în contabilitate, în condițiile în care susține realitatea tranzacțiilor, a contribuit la prejudicierea bugetului de stat.

Recurenta pârâtă contestă și reținerile instanței de fond potrivit cărora nu poate fi imputată societății împrejurarea că situația societăților în discuție, respectiv comportamentul acestora din punct de vedere fiscal, nu poate îi pus in sarcina societății reclamante deoarece, chiar reprezentantul legal al reclamantei, la data efectuării controlului, din explicațiile date la întrebările organelor de control arată neregulile privitoare la activitatea desfășurată de către societate în relația cu furnizorii respectiv, lipsa contracte cu furnizorii, lipsa avizelor de însoțire a mărfii, lipsa certificatelor de calitate, documente de transport, lipsa comenzilor, etc.

În acest sens, consideră greșită reținerea instanței de fond conform căreia, faptul că nu exista specificat un termen de plata al facturilor, că in cuprinsul acestora nu sunt menționate date referitoare la expediția și transportul produselor sau faptul ca administratorul societății reclamante nu a putut furniza date referitoare la mijloacele de transport cu care i-au fost livrate mărfurile, nu pot determina, prin ele însele, în lipsa altor elemente concluzia ca tranzacțiile atestate prin facturile fiscale emise in concordanta cu dispozițiile legale, nu sunt reale.

În speță instanța trebuia sa analizeze legalitatea actelor administrativ-fiscale, respectiv, sa analizeze dacă facturile în discuție au sau nu caracterul de document justificativ pentru a putea fi înregistrat in contabilitate întrucât acesta era obiectul cererii.

Din punctul său de vedere, instanța s-a erijat in mod evident in organ de cercetare penala si, pentru a pronunța soluția in favoarea reclamantei, argumentează reținerile sale pe baza aspectelor reținute in cadrul dosarului penal, în mod vădit neîntemeiat si nelegal.

În speță, aspectele care primau și trebuiau avute in vedere de către instanța de judecata vizau modul de întocmire al documentelor in baza cărora s-a dedus TVA respectiv a fost stabilit impozitul pe profit prin înregistrarea cheltuielilor) .

Indicarea de către instanța de fond a practicii/jurisprudenței CJUE nu conduce la concluzia ca aceasta este aplicabila și speței deduse judecății, respectiv, jurisprudența nu poate conduce la concluzia constatării nelegalității actelor administrativ-fiscale emise în sarcina intimatei-reclamante de către recurentele-parate.

Consideră că nu se impune restituirea sumei de 755.045,53 RON rezultată din valorificarea stocului de marfă perisabil respectiv ridicarea popririi asupra sumei de 50.224,23 RON, obligațiile stabilite de plata suplimentar in sarcina intimatei-reclamante,in mod corect si legal de către organele de inspecție fiscala, aceste sume care, de altfel, au stins obligațiile datorate de către societatea comerciala stabilite prin actele contestate si, ca o consecința a menținerii acestora, nu se impune restituirea către societatea reclamanta.

Mai mult decât atât, consideră ca instanța de fond a dat această soluție in mod vădit neîntemeiat și nelegal în condițiile in care dispozițiile de masuri nr. 6/04.02.2011 și nr. 24/26.05.2011 nu au fost anulate de către nicio instanța de judecată.

Nu este de acord cu soluția instanței de fond conform căreia, in condițiile in care a dispus anularea deciziei de impunere pentru suma de 2.420.025 RON și fata de existența plății sumei de 96.905 RON, masurile asigurătorii dispuse sunt lipsite de suport si astfel, se impune restituirea de către AJFP Brașov a sumei de 755.045,53 RON si ridicarea popriri pentru suma de 50.224,23 RON.

Ori, solicită a se retine ca, aceste dispoziții de masuri nu au fost contestate in prezenta cauză, respectiv fata de acestea nu s-a făcut dovada ca ar fi fost anulate de către o instanța de judecata respectiv că ar fi fost emisa o decizie de ridicare a acestora de către organul emitent.

În ceea ce privește acordarea dobânzilor fiscale de către instanța de fond, nu este de acord cu soluția acesteia și obligarea AJFP Brașov la plata acestor dobânzi in principal întrucât, nu consideră soluția de anulare a actelor administrativ-fiscale ca fiind corecta si legala, motiv pentru care solicitam ca, în situația admiterii recursului subscrisei sa nu dispuneți obligarea la plata acestor dobânzi.

7.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 iunie 2019, recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a solicitat admiterea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

7.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 iunie 2019, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a solicitat admiterea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

7.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 iulie 2019, intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar C.I.I. B. a solicitat respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.

Se arată astfel că, prin recursul formulat, A.J.F.P. Brașov precizează faptul că, instanța de judecată în mod greșit a reținut în sensul în care, după reluarea soluționării contestației administrative de către pârâta D.G.R.F.P. Brașov, aceasta din urmă nu a ținut cont de probele administrate în cauza penală, în special de raportul de expertiză contabilă, deoarece aceasta nu era obligată. în acest sens sunt invocate dispozițiile art. 10.4. din Ordinul nr. 3741/2015 privind Instrucțiunile de aplicare a Titlului VIII din Legea nr. 207/2015 și doar parțial la art. 10.5. precizând faptul că acesta nu are aplicabilitate în speță.

Apreciază că, recurenta este într-o mare eroare deoarece, Raportul de expertiză efectuat în cadrul dosarului penal are strânsă legătură cu actele fiscale, obiectivul stabilit de către organul de cercetare și urmărire penală prin Ordonanța din data de 27.09.2011 constând în "stabilirea cu exactitate a valorii taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat ai statului, în urma activității comerciale desfășurate în perioada februarie - decembrie 2010 de către A. S.R.L."

Astfel, prin Raportul de expertiză nr. x/05.03.2012 întocmit de expert G., în dosarul penal, s-a stabilit faptul că toate cheltuielile societății verificate în cadrul expertizei sunt corect încadrate la calculul impozitului pe profit și că pe perioada supusă analizei A. S.R.L. datorează un impozit pe profit suplimentar de 31.153 și T.V.A. suplimentar de 50.238 RON.

Prin urmare, este mai mult decât evident faptul că, raportul de expertiză realizat în cadrul dosarului penal are legătură cu actele fiscale, iar organul fiscal în mod abuziv nu a ținut cont de acesta la reluarea procedurii de soluționare a contestației. Nu e de prisos a preciza faptul că, procedura de soluționare a contestației a fost suspendată de organul fiscal până la soluționarea dosarului penal, apreciind că între acestea există o strânsă legătură. Cu toate acestea, după soluționarea dosarului penal, dat fiind faptul că soluția pronunțată nu a fost conform așteptărilor organului fiscal, acesta nu a ținut cont de niciun act instrumentat de procuror și cu atât mai puțin de Raportul de expertiză. În acest sens, potrivit disp. art. 10.5 din Ordinul nr. 3741/2015 privind Instrucțiunile de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 207/2015, citat trunchiat de către AJ.F.P. Brașov în cadrul Recursului, în încercarea de a induce în eroare instanța de judecată, "la soluționarea contestațiilor* organele de soluționare se vor pronunța si în raport cu motivarea rezoluțiilor de scoatere de sub urmărire penală, neîncepere sau încetare a urmăririi penale, expertizelor efectuate în cauză, precum si în raport cu considerentele cuprinse în hotărârile pronunțate de instanța de judecată, în măsura în care au implicații asupra aspectelor fiscale".

Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că, expertiza judiciară efectuată în fața instanței de fond confirmă susținerile expertizei efectuate în cadrul dosarului penal, rezultând, încă o dată, abuzul de care a dat dovadă recurenta la soluționarea contestației, deoarece nu a ținut cont de concluziile acesteia.

Intimata reclamantă consideră că soluția de respingere a Obiecțiunilor la Suplimentul la Raportul de expertiză este întemeiată, instanța precizând faptul că acestea nu sunt veritabile Obiecțiuni, ci apărări de fond, care au fost avute în vedere la pronunțarea soluției.

În ceea ce privește motivul referitor la, "documentele și achizițiile efectuate cu societățile menționate nu reflectă realitatea de fapt deoarece între aceste societăți și subscrisa nu există deconturi bancare, nu este specificat un termen de plată, în unele cazuri contravaloarea acestor mărfuri a fost achitată în numeral, unele facturi emise de același furnizor au același număr dar sunt emise la date diferite cu cantități de produse și valori diferite, pe unele facturi nu sunt menționate date și informații obligatorii referitoare la expediția, transportul produselor, delegatul etc.", apreciază că și acesta este neîntemeiat.

Astfel, consideră că instanța de judecată în mod întemeiat a reținut prin sentința pronunțată, că toate aceste elemente nu pot determina, prin ele însele, faptul că tranzacțiile atacate, atestate prin facturile emise în concordanță cu dispozițiile legale, nu sunt reale, în condițiile în care organul de urmărire penala a stabilit că sunt reale.

Referitor la susținerile în sensul că, expertul, la stabilirea concluziilor sale a avut în vedere numai condiții de formă pe care trebuia să le întrunească întocmirea unei facturi, nu și împrejurări referitoare la realitatea și legalitatea achiziției apreciază că sunt de asemenea neîntemeiate.

În acest sens arată că pârâtele nu au formulat obiective la raportul de expertiză astfel că, expertul s-a pronunțat față de cele solicitate, în acord cu normele și practicile în domeniul său de expertiză. Expertul nu are atribuții și competențe în a analiza împrejurări exterioare și colaterale actelor analizate.

În schimb, instanța de judecată la pronunțarea Hotărârii a avut în vedere toate aspectele colaterale despre care face vorbire recurenta și cu toate acestea a stabilit veridicitatea achizițiilor efectuate de societate, după cum și organul penal a stabilit anterior.

În mod netemeinic, recurentele pârâte solicită respingerea raportului de expertiză pe considerentul că, "aceasta nu a prezentat dovezi în acceptarea cheltuielilor cu achiziții de bunuri și deducerea de TVA de la firmele considerate de către organele de inspecție fiscală de tip fantomă, în afara faptului că facturile întrunesc condițiile de forma, nu și cele de fond", în condițiile în care:

- la momentul efectuării operațiunilor comerciale cu "firmele fantomă" acestea erau societăți active pe site-ul ANAF (cu excepția S.C. E. SRL), conform răspunsului la obiectivul nr. 8 din expertiză.

- toate operațiunile comerciale au fost considerate ca fiind reale și legale de către organul de urmărire penală, care, în urma cercetărilor efectuate nu a identificat nicio achiziție de bunuri ca fiind nereală/nelegală cu cele 12 societăți de tip fantomă verificate, în caz contrar administratorul societății ar fi fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală.

Astfel, în cursul urmării penale s-au administrat probe pertinente, utile și concludente care au dovedit indubitabil că, toate operațiunile comerciale sunt reale și legale, banii fiind achitați furnizorilor prin viramente bancare ori prin depuneri de numerar, astfel că, în mod legal s-au înscris toate aceste operațiuni în evidența contabilă a reclamantei. Mai mult, conform înscrisurilor de la dosarul penal (note explicative învinuită, documente bancare) "Termenele de plata la firmele mai sus menționate este de maximum 360 de zile, prin bancă, chitanțe sau prin compensare".

Dacă nu ar fi existat documente justificative ce fac dovada plății mărfurilor cumpărate de la furnizorii declarați inactivi în anul 2011 (după derularea operațiunilor comerciale), cu certitudine reclamanta era acuzată și de alte infracțiuni economico-financiare, nu numai de evaziune fiscală (de ex. spălare de bani).

Recurenții-pârâți nu au demonstrat (cu elemente obiective) faptul că reclamanta ar fi știut, sau ar fi trebuit să știe că realizează operațiuni comerciale cu firme fantomă, presupus a fi suspecte și "în conexiune cu o eventuală fraudă săvârșită de furnizor astfel că, în mod nelegal i s-a refuzat dreptul de deducere, cu toate că, deținea facturi fiscale care cuprindeau informațiile prevăzute de art. 155 alin. (5) din legea fiscală, iar probele administrate pe parcursul urmării penale au dovedit indubitabil realitatea și legalitatea operațiunilor comerciale realizate cu aceste firme fictive.

Prin urmare, organul fiscal nu și-a motivat decizia de respingere a deductibilității unor cheltuieli, raportat la situația de fapt a contribuabilului controlat, ci la situații/deficiențe imputabile altui contribuabil (ce manifestau un comportament fiscal neadecvat invocând în premieră în anul 2018, incidența neîndeplinirii condițiilor de fond, pentru facturile fiscale care îndeplinesc mai nou toate condițiile de formă, prev. de art. 155 alin. (5) din Codul fiscal.

Un element principal de care organul fiscal ar fi trebuit să țină cont în evaluarea situației fiscale a reclamantei, respectiv, atunci când analizează "împrejurările referitoare la realitatea si la legalitatea acestor achiziții " este dovada plății furnizorilor de marfă prin transfer bancar, si în special faptul că în cauză există dovezi (audieri martori, adrese cocontractanți, proces-verbal de percheziție) că, mărfurile achiziționate au existat în realitate si au fost comercializate n.n. - extras din ordonanța procurorului)".

Referitor la motivul în sensul că facturile aferente tranzacțiilor analizate nu ar conține toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale, respectiv art. 155 alin. (5) Codul fiscal., intimata reclamantă arată că, în cadrul Raportului de expertiză administrat în cauză expertul a stabilit faptul că, facturile fiscale întrunesc cerințele art. 155 alin. (5) Codul fiscal, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentei.

Facturile sunt în concordanță cu tranzacțiile efectuate, realitatea lor rezultând din probele administrate. Mai mult, prin cuprinsul Recursului AJ.F.P. Brașov nu precizează în concret motivele pentru care tranzacțiile efectuate nu corespund realității, făcând simple afirmații ce nu sunt susținute de ansamblul probelor administrate.

Referitor la motivul în sensul că, instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea soluției faptul că cele 8 (opt) societăți sunt societăți de tip "fantomă" - aspecte care rezultă de la organele fiscale din teritoriu solicită, de asemenea, respingerea.

În acest sens, consideră că în mod întemeiat instanța de judecată a reținut faptul că din analiza jurisprudenței CJUE în materie, directiva 2006/112 se opune unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuza dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabila nu s-a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsura să le livreze și că a îndeplinit obligațiile privind exercitarea dreptului de deducere și plată TVA-ului, deși condițiile de fond și de forma prevăzute de Directiva 2606/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite, iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenței unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menționat. Astfel, nu îi este imputabilă omisiunea de face diligențe pentru verificarea situației fiscale a furnizorilor.

În altă ordine de idei. la momentul efectuării operațiunilor comerciale cu "firmele fantoma" acestea erau societăți active pe site-ul ANAF (cu excepția S.C. E. SRL), conform răspunsului la obiectivul nr. 8 din Raportul de expertiză.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat la data de 21 noiembrie 2018, hotărârea în cauza C-664/16, Vădan prin care a statuat că principiul neutralității TVA-ului impune ca deducerea TVA-ului aferent intrărilor să fie acordată dacă sunt îndeplinite condițiile de fond, chiar daca anumite condiții de formă au fost omise de persoanele impozabile. Astfel, aplicarea strictă a cerinței de formă de a furniza facturi ar avea drept efect să împiedice în mod disproporționat persoana impozabila să beneficieze de neutralitatea fiscală".

Referitor la motivul prin care se precizează faptul că, măsurile asigurătorii nu au fost anulate de către o instanță de judecată și astfel nu se poate dispune restituirea sumei de 755.045,53 RON rezultată din valorificarea stocului de marfă apreciază, că este netemeinic.

În acest sens precizează faptul că măsurile asigurătorii sunt accesorii Deciziei de impunere având ca scop garantarea recuperării debitului stabilit prin Titlul de creanță, însă prin desființarea acestuia se desființează și asigurările dispune. Măsurile asigurătorii nu pot rămâne în ființă singure, ca urmare a desființării actelor ce le preced.

În ceea ce privește obligarea A.J.F.P. Brașov la plata dobânzii aferente sumelor nerestituite apreciem că instanța de judecată în mod legal a admis acest petit.

Ca urmare a anulării Titlului de creanță, consecința firească este de a se anula și actele subsecvente și astfel părțile sunt repuse în situația anterioară. în acest context recurenta este obligată să ne despăgubească pentru prejudicial material suferit ca urmare a încasării nelegale a unor sume de bani aparținând intimatei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov sunt fondate, în următoarele limite și pentru următoare considerente:

II. 1 Aspecte de fapt și de drept relevante

În ceea ce privește recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, criticile acestuia sunt în parte fondate.

Astfel, în ceea ce privește respingerea obiecțiunilor la suplimentul de expertiză judiciară efectuată în cauză prin încheierea din 29.02.2019 (încheierea de amânare a pronunțării), Înalta Curte constată că instanța de fond le-a respins apreciind că ele nu reprezintă veritabile obiecțiuni la suplimentul de expertiză ci doar apărări de fond care vor fi avute în vedere la pronunțare.

Anterior, la termenul de judecată din 25.09.2018, la raportul de expertiză depus la dosar la termenul din 11.09.2018, pârâtele au formulat obiecțiuni/puncte de vedere iar reclamanta a solicitat completarea raportului cu încă un obiectiv. Instanța de fond a respins obiecțiunile pârâtelor considerându-le doar apărări de fond și a dispus completarea raportului cu obiectivul indicat de reclamantă .

Într-adevă, punctele de vedere depuse de pârâte, atât la raportul de expertiză inițial cât și la cel suplimentar, nu combat în vreun fel cele reținute de expertul judiciar reprezentând doar simple apărări de fond, instanța de fond calificându-le ca atare în mod corespunzător.

Cât privește criticile aduse sentinței pe fondul ei, întrucât ambele pârâte, în esență, aduc în discuție aceleași motive de nelegalitate, Înalta Curte urmează a le analiza în ansamblul lor.

În esență, prin actele fiscale atacate, organele de inspecție fiscală au constatat că, în urma verificării neconcordanțelor apărute între informațiile cuprinse în declarația recapitulativă privind livrările intracomunitare de bunuri (declarația 390) raportate de recurenta-reclamantă în raport cu partenerii comerciali pentru anul 2010, precum și a neconcordanțelor apărute în declarația informativă privind livrările și achizițiile pe teritoriul național (declarația 394), recurenta-reclamantă a înregistrat facturi de achiziție emise de 8 furnizori cu comportament fiscal inadecvat (SC I. S.R.L., S.C. D. S.R.L., J. S.R.L., K., L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. SRL); a efectuat 19 tranzacții comerciale cu un contribuabil inactiv (S.C. E. SRL); a înregistrat 10 facturi de achiziție emise de contribuabilul S.C. P. S.R.L. Periș) care, la rândul său, nu le-a declarat organului fiscal.

Apreciind asupra stării fiscale în condițiile art. 6 din Codul de procedură fiscală, organele fiscale au concluzionat în sensul că societatea a disimulat realitatea, creând aparența existenței unor operațiuni în scopul diminuării obligațiilor reprezentând impozit pe profit și TVA datorate bugetului de stat. Ca urmare, echipa de control a apreciat ca nereale achizițiile de mărfuri de la furnizorii "fantomă" și prestările de servicii de consultanță management, stabilind un impozit pe profit suplimentar de 775.994 RON, respectiv, nerecunoscând dreptul de deducere TVA în sumă de 1.229.279 RON.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. x/27.05.2011, iar prin Decizia nr. 377/15.09.2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov s-a dispus suspendarea soluționării cauzei reținându-se că între obligațiile bugetare datorate de reclamantă potrivit deciziei de impunere nr. x/27.05.2011 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite (în dosarul penal nr. x din data de 22.06.2011) există o interdependență de care depinde soluționarea cauzei în procedura administrativă.

Ca urmare a reluării procedurii de soluționare a contestației formulate de reclamanta A. S.R.L., în urma finalizării cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, potrivit Rezoluției pronunțate la data de 18.11.2013 în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a emis Decizia nr. 631/02.06.2014 prin care a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate pentru următoarele sume: 775.994 RON impozit pe profit, 75.124 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 116.399 RON penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, 1.229.279 RON taxă pe valoare adăugată, 135.742 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată și 184.392 RON penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.

Instanța de fond a reținut că, în proce