ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2711/2015

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Argeș sub nr. 25/109/2015 din 05 ianuarie 2015, reclamantele V.A.C. și P.S.A., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Structura Centrală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat

acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul

lunar, începând cu 01 ianuarie 2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele

de inflație la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să

fie obligat să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

Prin sentința civilă

nr. 1073 din 12 mai 2015, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În pronunțarea acestei

soluții, Tribunalul Argeș a reținut că reclamantele fac parte din personalul auxiliar

de specialitate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, nefiindu-le aplicabile dispozițiile

alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., astfel că în cauză nu poate funcționa competența

alternativă instituită de art. 127 C. proc. civ., ci cea exclusivă prevăzută de

art. 269 C. muncii.

Astfel învestit, Tribunalul

Dâmbovița, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1588 din 21 octombrie 2015,

a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele considerente:

Cele două reclamante dețin

calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și, respectiv

grefier la același Parchet.

Potrivit art. 127 alin.

(3) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător

și în cazul procurorului, asistenților judiciari și grefierilor.

Cum în cauză este vorba

de două reclamante având funcțiile de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița și grefier la aceeași instituție, în cauză, competența soluționării litigiului

de muncă drepturi salariale aparține unei instanțe de același grad, aflată în circumscripția

Curții de Apel învecinată cu Curtea de Apel Ploiești, în speță Tribunalul Argeș

din circumscripția Curții de Apel Pitești.

Pentru considerentele

ce preced, aplicând dispozițiile

art. 132 C. proc. civ.,

instanța apreciază că se impune admiterea excepției de necompetență teritorială

și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Investită cu soluționarea

conflictului negativ de competență la 26 noiembrie 2015, Înalta Curte va constata

că, în cauză, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, pentru

considerentele ce succed:

În judecarea conflictelor

de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilesc

o competență teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competența

tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Argeș la 5 ianuarie 2015, reclamantele au învestit instanța cu soluționarea

unui conflict individual de muncă, de competența tribunalului în a cărei circumscripție

teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform art. 210

din Legea nr. 62/2011, anterior menționat.

Art. 127 C. proc. civ.

reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul,

procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma

interzicând sesizarea instanței competente, dacă aceasta este cea la care acesta

își desfășoară activitatea.

Caracterul facultativ

este dat de calitatea reclamanților care ocupă, potrivit textului de lege invocat,

funcțiile de judecător, procuror, asistent judiciar și grefier în cadrul instanțelor

din circumscripția instanței competente teritorial.

Sintagma folosită de legiuitor

în art. 127 C. proc. civ. „competența instanței la care își desfășoară activitatea”

nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripție

își desfășoară activitatea magistratul reclamant, ci are înțelesul de instanța judecătorească

la care acesta funcționează efectiv.

Din lucrările și actele

dosarului, precum și din nota telefonică din 24 noiembrie 2015 se constată că, la

data formulării cererii introductive, respectiv 05 ianuarie 2015, reclamanta V.A.C.

își desfășura activitatea ca procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial

Dâmbovița, iar reclamanta P.S.A. era angajată ca personal de specialitate în aceeași

instituție, situație menținută și în prezent.

Întrucât reclamantele

funcționează ca procuror, respectiv personal de specialitate în cadrul D.I.I.C.O.T.

– structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

instanța de la care a operat declinarea de competență nu reprezintă instanța unde

acestea își „desfășoară efectiv activitatea" potrivit dispozițiilor art. 127

C. proc. civ.

Așa fiind, nu sunt incidente

dispozițiile art. 127 C. proc. civ., dispoziții speciale, de strictă interpretare,

care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței

la care își desfășoară activitatea magistratul ce are calitatea de reclamant și,

față de dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că, în primă instanță,

conflictele individuale de muncă se soluționează de tribunal, în cauză se reține

competența de soluționare a Tribunalului Dâmbovița, instanță competentă atât din

punct de vedere material cât și teritorial, reclamantele având stabilit domiciliul

ales în circumscripția acestei instanțe.

Pentru aceste considerente,

având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2015.