ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2711/2015

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. 25/109/2015 din 05 ianuarie 2015, reclamantele V.A.C. și P.S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01 ianuarie 2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

Prin sentința civilă nr. 1073 din 12 mai 2015, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. În pronunțarea acestei soluții, Tribunalul Argeș a reținut că reclamantele fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, nefiindu-le aplicabile dispozițiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., astfel că în cauză nu poate funcționa competența alternativă instituită de art. 127 C. proc. civ., ci cea exclusivă prevăzută de art. 269 C. muncii.

Astfel învestit, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1588 din 21 octombrie 2015, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele considerente: Cele două reclamante dețin calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și, respectiv grefier la același Parchet. Potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător și în cazul procurorului, asistenților judiciari și grefierilor.

Cum în cauză este vorba de două reclamante având funcțiile de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și grefier la aceeași instituție, în cauză, competența soluționării litigiului de muncă drepturi salariale aparține unei instanțe de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel învecinată cu Curtea de Apel Ploiești, în speță Tribunalul Argeș din circumscripția Curții de Apel Pitești. Pentru considerentele ce preced, aplicând dispozițiile art. 132 C. proc. civ., instanța apreciază că se impune admiterea excepției de necompetență teritorială și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență la 26 noiembrie 2015, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, pentru considerentele ce succed: În judecarea conflictelor de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilesc o competență teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competența tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Argeș la 5 ianuarie 2015, reclamantele au învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă, de competența tribunalului în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, anterior menționat.

Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă aceasta este cea la care acesta își desfășoară activitatea. Caracterul facultativ este dat de calitatea reclamanților care ocupă, potrivit textului de lege invocat, funcțiile de judecător, procuror, asistent judiciar și grefier în cadrul instanțelor din circumscripția instanței competente teritorial. Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competența instanței la care își desfășoară activitatea” nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea magistratul reclamant, ci are înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv.

Din lucrările și actele dosarului, precum și din nota telefonică din 24 noiembrie 2015 se constată că, la data formulării cererii introductive, respectiv 05 ianuarie 2015, reclamanta V.A.C. își desfășura activitatea ca procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, iar reclamanta P.S.A. era angajată ca personal de specialitate în aceeași instituție, situație menținută și în prezent. Întrucât reclamantele funcționează ca procuror, respectiv personal de specialitate în cadrul D.I.I.C.O.T. – structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de la care a operat declinarea de competență nu reprezintă instanța unde acestea își „desfășoară efectiv activitatea" potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc.

civ. Așa fiind, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., dispoziții speciale, de strictă interpretare, care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea magistratul ce are calitatea de reclamant și, față de dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că, în primă instanță, conflictele individuale de muncă se soluționează de tribunal, în cauză se reține competența de soluționare a Tribunalului Dâmbovița, instanță competentă atât din punct de vedere material cât și teritorial, reclamantele având stabilit domiciliul ales în circumscripția acestei instanțe. Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2015.