ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1189/2015

HOTĂRÂRE

29.04.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1189/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1189/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 28 martie 2014 sub numărul de Dosar x/314/2014, reclamanta A. Suceava a solicitat obligarea pârâtei B. SA la plata debitelor restante acumulate în perioada 01 august 2012 - 31 ianuarie 2014, în cuantum total de 3563,67 lei, compuse din 3356,28 lei, reprezentând cheltuieli restante de întreținere acumulate în perioada 01 august 2012 - 31 ianuarie 2014, și 207,39 lei penalități aferente calculate pentru perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40 lei, reprezentând taxă invitare mediere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Regulamentul-cadru al Asociației de proprietari din Legea locuinței nr. 114/1996, art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, H.G. nr. 1588/2007.

Prin Sentința civilă nr. 3550 din 4 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de pârâtă prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 4 și 7 C. proc. civ. invocate de reclamantă nu sunt incidente în cauză, întrucât art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are ca și situație premisă existența unui raport de locațiune, iar art. 113 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., presupune existența unui titlu de valoare din care să rezulte o obligație de plată.

Or, în prezenta cauză, instanța a constatat că raportul dintre reclamantă și pârâtă nu este unul de locațiune, ci este un raport ce izvorăște dintr-o obligație corelativă dreptul de proprietate pe care reclamanta îl are cu privire la imobilul situat în municipiul Suceava, arondat A. Suceava, respectiv aceea de a achita contribuție la cheltuielile asociației de proprietari. De asemenea, instanța a reținut că obligația de plată a sumelor pretinse de către reclamantă nu izvorăsc dintr-un titlu de valoare.

Având în vedere că sediul pârâtei este în municipiul Iași, respectiv în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași, instanța prin raportare la dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. a constatat că Judecătoria Suceava nu este competentă pentru a soluționa cauza din punct de vedere teritorial.

Judecătoria Iași, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1564/2015 din 5 februarie 2015 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În temeiul art. 133 - 135 C. proc. civ. instanța, constatând existența conflictului negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în conformitate cu art. 109 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta.

S-a constatat că, în speță, pârâta are un dezmembrământ fără personalitate juridică și în Suceava, astfel cum rezultă chiar din antetul adresei din 26 august 2013 înaintată reclamantei, iar obligația de plată a cheltuielilor de întreținere și a penalităților de întârziere, pentru apartamentul situat în Suceava, proprietatea SC B. SA, se execută în această localitate.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamanta are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, aceasta alegând Judecătoria Suceava, unde s-a înregistrat inițial cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava.

A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a soluționa pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. Suceava a promovat o acțiune în pretenții, constând în debite restante la cheltuielile de întreținere și penalizări de întârziere acumulate în perioada 01 august 2012 - 31 ianuarie 2014 de către pârâta B. SA, precizând chiar în cererea de chemare în judecată că "pârâta este proprietara imobilului situat în Suceava, dat în chirie de pârâtă către C., așa cum rezultă din adresa din 26 august 2013".

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Dacă pârât în proces este o persoană juridică de drept privat, cererea se introduce la instanța unde aceasta își are sediul sau la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc, în cazurile reglementate prin art. 109 C. proc. civ.

Prin urmare, art. 109 C. proc. civ., care prevede o competență teritorială alternativă, are caracter derogator numai pentru situațiile expres prevăzute, atunci când pretențiile formulate împotriva persoanei juridice vizează obligațiile legate de respectivul dezmembrământ al persoanei juridice (sucursalele, reprezentanțele teritoriale și punctele de lucru ale persoanei juridice).

În speță nu sunt aplicabile prevederile art. 109 C. proc. civ., întrucât imobilul situat în Suceava, nu reprezintă un dezmembrământ/sediu secundar al persoanei juridice (un spațiu unde agentul economic să își desfășoare activitatea în afara sediului social), debitul pretins de reclamantă nefiind acumulat de pârâtă, ci de chiriașul C. care a locuit în imobil în perioada precizată prin acțiune.

Având în vedere că raportul dintre reclamantă și pârâtă nu este unul de locațiune, ci este un raport ce izvorăște dintr-o obligație corelativă dreptului de proprietate pe care reclamanta îl are cu privire la imobil, respectiv de a achita contribuția la cheltuielile asociației de proprietari, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora competentă este instanța de la sediul pârâtei. Cum pârâta B. SA are sediul în municipiul Iași, competentă teritorial în soluționarea cauzei este Judecătoria Iași.

În atare situație, față de considerentele expuse și de dispozițiile art. 131 și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili că în litigiul promovat de reclamanta A. Suceava împotriva pârâtei B. SA, competența teritorială de soluționare aparține Judecătoriei Iași.