ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 649/2015

Decizia nr. 649/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 312 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605/2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale și a art. 1 pct. 4 din Ordinul nr. 77/2009, emis de președintele B., invocată de reclamanta A., în Dosarul nr. x/40/2013 al Tribunalului Botoșani. În consecință, instanța de judecată a constatat nelegalitatea prevederilor normative în discuție.

Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins, ca nefondate, excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul C., precum și excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale și ministrul finanțelor publice.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, cu privire la excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605/2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, și art. 1 pct. 4 din Ordinul nr. 77/2009, emis de președintele B., care reglementează sporul pentru condiții vătămătoare, că este întemeiată, deoarece recunoașterea de către legiuitor pentru ordonatorii principali de credite a dreptului de a emite acte administrative în scopul de a determina în concret procentul sporului respectiv nu îi exonerează pe aceștia de obligația de a-și motiva deciziile și de a asigura un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat de legiuitor și măsura adoptată; reducerea nejustificată la 1% a sporului pentru condiții vătămătoare de muncă este, în opinia primei instanțe, de natură să afecteze dreptul salarial recunoscut reclamanților prin dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 6/2007.

În privința dispozițiilor art. 2 lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011, s-a reținut că acestea nu contravin dispozițiilor Legii nr. 285/2010, pentru a căror aplicare și executare au fost emise, excepția de nelegalitate invocată cu privire la prevederile normative respective nefiind întemeiată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâții.

În motivarea recursului său, reclamanta, reiterând argumentele invocate în fața primei instanțe, arată, în esență, că în mod greșit a reținut prima instanță că prevederile art. 2 lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 sunt legale, întrucât acestea contravin dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010; în plus, arată recurenta, prin hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în alte cauze, a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor legale contestate.

Pârâții arată în motivarea recursurilor lor că în mod greșit a reținut prima instanță că prevederile dispozițiile art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605/2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, și art. 1 pct. 4 din Ordinul nr. 77/2009, emis de președintele B. sunt nelegale, de vreme ce, potrivit dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 35/2009, Legea nr. 500/2002 și O.G. nr. 6/2007, ordonatorii principali de credite au obligația de a se încadra

în limitele de cheltuieli cu personalul prevăzute în legea bugetară anuală

.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat iar recursurile pârâților sunt fondate, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

I. Recursul reclamantei este nefondat.

Recurenta-reclamantă susține că prevederile art. 2 lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 sunt nelegale, fiind contrare dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Astfel, în cauză, excepția de nelegalitate a fost invocată în raport cu mențiunea cuprinsă în ordinul comun referitoare la diminuarea veniturilor salariale cu un procent de 25% raportat la venitul brut pe luna iunie 2010, reclamanta susținând că această prevedere modifică dispozițiile legii pentru care au fost emise normele metodologice, fiind nelegală.

Or, potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al drepturilor salariale stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010 se diminuează cu 25%, în situația în care ar rezulta o valoare mai mică decât salariul de bază minim brut, acordându-se suma de 600 lei. Prin art. 16 din același act normativ s-a dispus ca această diminuare să se aplice până la 31 decembrie 2010, așadar în intervalul iulie-decembrie 2010, ultima lună a anului cu salariul și celelalte drepturi salariale nediminuate fiind iunie 2010.

De asemenea, prin art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011 s-a prevăzut asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări parțiale a diminuării cu 25% dispuse prin Legea nr. 118/2010, respectiv cu un procent de 15%, stabilindu-se ca bază de calcul drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010. Conform art. 4 alin. (2) și (3) din aceeași Lege nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Același act normativ prevede la art. 14 că, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru personalul care beneficiază de drepturi bănești în baza O.G. nr. 92/2003 și O.G. nr. 29/2004, salariile de bază se calculează prin includerea nivelului mediu al acestor drepturi aferente lunii octombrie 2010, care nu se majorează cu procentul de 15%.

În executarea Legii nr. 285/2010 au fost emise normele metodologice aprobate prin ordinul comun ale cărui dispoziții sunt contestate în cauză, norme care stabilesc atât modalitatea de reîncadrare a personalului plătit din fonduri publice, cât și formula concretă de calcul a drepturilor salariale pentru anul 2011.

Conținutul acestor norme este, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, conform prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost emise.

Astfel, așa cum s-a prevăzut în Legea nr. 285/2010, salariile de bază pentru anul 2011 nu vor fi determinate pe baza valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare prevăzuți de Legea cadru nr. 284/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare urmând să fie determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% (lit. a) alin. (1) și (2)).

De asemenea, normele prevăd că la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente care fac parte din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizația brută de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% (lit. b) alin. (1)).

Normele a căror nelegalitate s-a invocat prevăd, la lit. c), situația calculării salariului de bază și a sporurilor pentru respectarea nivelului salariului de bază minim brut pe țară stabilit potrivit art. 16 din Legea nr. 285/2010, pentru perioada iulie-decembrie 2010 la suma de 600 lei, la lit. d) situația personalului care desfășoară activități noi, al cărui salariu va fi majorat cu numărul de clase suplimentare acordate, iar la litera E stabilindu-se că nu se majorează cu cota de 15% drepturile salariale care se includ în salariul de bază în temeiul art. 14 din aceeași lege.

Or, așa cum s-a prevăzut la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, majorarea cu 15%, aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2011, s-a făcut în raport cu cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcții de bază/ indemnizațiilor de încadrare aferente lunii octombrie 2010, această regulă regăsindu-se și în dispozițiile pct. 2 lit. a), b), c), d) și e) din Normele metodologice.

Așadar, majorarea cu 15% a fost reglementată și realizată în raport cu cuantumul din luna octombrie 2010, care rezultase în urma reducerii cu 25% a drepturilor salariale, în baza Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, începând cu luna iulie 2010.

Normele metodologice aprobate prin ordinul comun conțin, într-adevăr, exemple de calcul în care se pornește de la salariul din luna iunie 2010, dinainte de aplicarea diminuării cu 25%, aceasta, însă, tocmai pentru a se evidenția că majorarea de 15%, acordată de la 1 ianuarie 2011, se aplică la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010, raportarea la luna octombrie 2010 fiind făcută deoarece, potrivit emitenților actului, aceasta ar fi cea mai stabilă lună a anului și ar constitui și baza de calcul pentru alocațiile bugetare aferente cheltuielilor de personal stabilite prin legile bugetelor de stat.

Pentru aceste considerente și reținând că argumentul recurentei-reclamante referitor la practica izolată a unor instanțe judecătorești de rang inferior nu poate constitui motiv de recurs, Înalta Curte constată, în acord cu soluția pronunțată de prima instanță și cu jurisprudența constantă a instanței supreme în cauzele având ca obiect excepția de nelegalitate a prevederilor normative contestate, că acestea sunt legale și conforme dispozițiilor Legii nr. 285/2010, în aplicarea și executarea cărora au fost emise, recursul reclamantei urmând a fi respins, ca nefondat.

II. Recursurile pârâților sunt fondate.

Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605/2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale și a art. 1 pct. 4 din Ordinul nr. 77/2009, emis de președintele B. a fost greșit admisă, prevederile normative contestate nefiind contrare dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 6/2007.

Astfel, excepția de nelegalitate a fost invocată în raport cu prevederile cuprinse în dispozițiile normative contestate, care stabilesc sporul pentru condiții vătămătoare de muncă la un procent de 1% din salariul de bază, reclamanta și instanța de fond susținând că aceste prevederi nu sunt în acord cu dispozițiile legale în aplicarea cărora au fost emise.

Conform art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, „Sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj”.

Dispozițiile legale citate prevăd, așadar, o limită maximă a sporului pentru condiții vătămătoare, stabilind că această limită este de până la 10% din salariul de bază.

Potrivit acelorași dispoziții legale - alin. (2) din cadrul aceluiași articol - „Categoriile de funcționari publici, cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat”.

Rezultă, deci, că legiuitorul atribuie competența stabilirii în concret a cuantumului sporului în discuție ordonatorului principal de credite, care trebuie să se încadreze „în limitele prevăzute de lege” și „în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat”.

Singurele criterii prevăzute de lege pentru stabilirea de către ordonatorul principal de credite a cuantumului sporului sunt, așadar, limita maximă de până la 10% din salariul de bază și cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

Or, în cauză, tocmai aceste criterii au stat la baza stabilirii în concret, prin dispozițiile normative contestate, a sporului pentru condiții vătămătoare, la un procent de 1% din salariul de bază.

Contrar celor reținute de prima instanță, ordonatorii principali de credite au respectat, prin dispozițiile normative contestate, finalitatea legii, neafectând dreptul salarial recunoscut reclamanților prin dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 6/2007.

Față de cele arătate, constatându-se că hotărârea primei instanțe, în ce privește soluția referitoare la excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605/2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale și a art. 1 pct. 4 din Ordinul nr. 77/2009, emis de președintele B., a fost dată cu aplicarea greșită a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, va admite recursurile formulate de pârâți și va modifica sentința atacată, în parte, în sensul respingerii excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 312 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâții D. Botoșani, E. și C. împotriva sentinței nr. 312 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate și cu privire la art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605/2009 emis de B. și a art. 1 pct. 4 din Ordinul nr. 77/2009 emis de E.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2015.