ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2590/2015

Decizia nr. 2590/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 aprilie 2015 - Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 498 teza finală C. proc. civ., invocată de recurenții-reclamanți A., B. și C.

Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a reținut că nu este îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, textul C. proc. civ. atacat neavând legătură cu soluționarea recursului, deoarece calea de atac nu este întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 sau 7, ci pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Împotriva Încheierii din 10 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, A., B. și C. au declarat recurs.

În motivarea recursului se arată instanța de fond, prin soluția pronunțată, a încălcat art. 494 CPC referitor la „regulile privind judecata", nu a respectat și nici nu a aplicat art. 489, alin. (3) CPC ce face referire la posibilitatea invocării din oficiu a motivelor de casare de ordine publică, dar nici alin. (1), (2) și (4) ale art. 22 C. proc. civ. referitoare la „Rolul judecătorului în aflarea adevărului", fiind astfel încălcat și dreptul la un proces echitabil prevăzut în art. 21 din Constituția României și în art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenții consideră că, instanța avea obligația să verifice dacă, în cauză, poate ridica, din oficiu, sau nu motivul de casare de ordine publică prevăzut la art. 488, alin. (1) pct. 4 (invocat de reclamanți) reprezentat de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, mai înainte de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța de recurs trebuia să verifice dacă acest motiv de recurs, ce este de ordine publică, are sau nu legătură cu cauza nu doar prin prisma faptului dacă a fost invocat de la început de recurenți, ci și prin prisma faptului dacă există posibilitatea invocării acestuia din oficiu de instanță sau nu, întrucât altfel se încalcă în mod direct prevederile art. 22 alin. (1), (2) și (4) din CPC.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată în abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că prevederile a căror neconstituționalitate este invocată nu au legătură cu cauza, din moment ce recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., C. prin mandatar D. împotriva încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM