ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 247/2015

Decizia nr. 247/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02 aprilie 2013, sub nr. x/2/2013 revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul B. a formulat revizuire împotriva sentinței civile nr. 5610 din 04 octombrie 2011 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2009, solicitând schimbarea în tot a acesteia si respingerea cererii de chemare in judecată.

În motivarea cererii de revizuire s-au arătat în esență că ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicita, a intrat in posesia unui înscris din care rezulta faptul ca, una din cele doua persoane si anume C. ale cărui drepturi si libertăți fundamentale ar fi fost inculcate prin nota informativa data de el, conform reținerii Curții de Apel, nu a suferit in realitate niciun prejudiciu.

Astfel, conform înscrisului autentificat din 04 martie 2013 emanând de la C., urmare a notelor privind activitatea acestuia, nu i-au fost îngrădite drepturile si libertățile fundamentale ale omului sub nicio forma, nu a fost cercetat si nu i-a fost încălcat nici un drept de exprimare sau convingere religioasa.

A arătat că înfățișarea acestui înscris i-a fost imposibila in cursul procesului in care s-a pronunțat hotărârea atacata din motive mai presus de voința mea, întrucât avea reprezentarea faptului ca C. se afla la munca in străinătate, fiind contactat de acesta in luna martie 2013 ocazie cu care i-a înmânat înscrisul ce atesta lipsa oricărui prejudiciu suferit de acesta ca urmare a informațiilor furnizate de către subsemnatul organelor de securitate.

A susținut că deși înscrisul are o dată ulterioară momentului pronunțării hotărârii atacate el se refera indubitabil la împrejurări anterioare, fiind astfel pe deplin admisibila cererea de revizuire.

Întrucât prin sentința atacata instanța a angajat răspunderea sa juridica, fără a avea in vedere circumstanțele săvârșirii faptelor precum si lipsa oricărei forme de vinovăție si a vreunei încălcări a drepturilor si libertăților fundamentale a persoanelor vizate astfel cum ele însăși atesta prin înscrisul nou pe care își întemeiază cererea, a solicitat reanalizarea întregului material probator si din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale.

Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința

nr. 2834 din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., cu domiciliul în bucdictoriu cu intimatul B., ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentinț, s-a reținut, raportat la dispozițiile art.

322 pct. 5 C. proc. civ. că textul de lege se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedește existența unor înscrisuri care au fost reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

S-a apreciat că în cauză înscrisul depus de revizuent în susținerea cererii sale, și anume declarația dată în fața notarului public, de către C. - fila 8 dosar, nu întrunește condițiile necesare admisibilității cererii de revizuire.

S-a constatat că referirea textului fiind la înscrisuri, înseamnă că dintre temeiurile de revizuire s-au exclus celelalte mijloace de probă, cum ar fi declarațiile de martori chiar autentificate.

Față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, instanța reține că revizuirea nu este fondată, astfel că o va respinge.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a precizat că in mod greșit instanța de fond a apreciat că înscrisul prezentat nu întrunește condițiile necesare admisibilității cererii de revizuire.

A susținut recurentul că înfățișarea înscrisului i-a fost imposibila în cursul procesului întrucât avea reprezentarea că C. se afla la muncă in străinătate.

De asemenea, a arătat că prin documentul prezentat persoana despre care instanța pretinde că i s-ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale a declarat că nu a suferit niciun prejudiciu ca urmare a informațiilor furnizate de către reclamant.

S-a arătat prin motivele de recurs că documentul este hotărâtor in dezlegarea corectă a cauzei și că, raportat la jurisprudența și doctrina in materie, acesta reprezintă in mod indubitabil un „înscris” in accepțiunea textului de lege.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate in sensul admiterii cererii de revizuire.

Procedura în fața instanței de recurs;

Recurentul a depus la data de 20 ianuarie 2015 precizări la motivele de recurs.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile

art.

20

alin.

(1) din Legea

nr.

554/2004, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Potrivit dispozițiilor

art.

303

C. proc. civ.

, coroborate cu dispozițiile

art.

28 din Legea

nr.

554/2004 recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, sub sancțiunea nulității prevăzute de

art.

306

C. proc. civ.

Cum completările la motivele de recurs au fost depuse la data de 20 ianuarie 2015, astfel cum reiese de pe ștampila Serviciului Registratură, rezultă că acestea au fost formulate cu mult peste termenul legal de 15 zile de la data comuni

cării hotărârii (

14 noiembrie 2013), astfel că acestea urmează a fi avute in vedere ca și concluzii scrise.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data judecății, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 322 pct. 5 C. proc. civ.; înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.

Or in mod corect prima instanța a observat că înscrisul invocat de către recurent, respectiv declarația autentificată din 04 martie 2013 emanând de la C., prin care a precizat că, urmare a notelor privind activitatea acestuia, nu i-au fost îngrădite drepturile si libertățile fundamentale ale omului sub nicio forma, nu a fost cercetat si nu i-a fost încălcat nici un drept de exprimare sau convingere religioasa, nu se încadrează in dispozițiile enunțate anterior.

Astfel, cum a observat și prima instanță, prin referirea la înscrisuri, s-au exclus celelalte mijloace de probă dintre temeiurile de revizuire, cum ar fi depozițiile unor martori chiar și în formă autentică.

În altă ordine de idei, declarațiile notariale, în sensul de „instrumentum”, nu reprezintă nici înscrisuri descoperite ulterior și nici reținute de către partea potrivnică.

Nici conținutul acestuia nu poate fi apreciat ca fiind determinant, definiția încălcării drepturilor și libertăților cetățenești rezidând din lege și nu din poziția subiectivă a persoanei urmărite.

În fapt, revizuentul solicită suplinirea probatoriului și o reanalizare in calea extraordinară a revizuirii a înscrisurilor depuse la dosar, ceea ce nu poate fi primit.

În același sens, este și jurisprudența constantă a curții europene, potrivit căreia admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuție o decizie definitivă printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securității raporturilor juridice. În virtutea acestui principiu nici o parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definite și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre, în privința sa. (cauzele: Șerbănescu împotriva României, Gâgă împotriva României).

Față de considerentele expuse Înalta Curte constată că nu pot fi reținute în cauză motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2834 din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.