ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2234/2015

Decizia nr. 2234/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta CN Poșta Română SA, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 2 din 29 martie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actului administrativ fiscal.

Prin Sentința nr. 1940 din 11 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta CN Poșta Română SA, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondată.

Împotriva acestei soluții, considerând-o nelegală, a declarat recurs reclamanta CN Poșta Română SA, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta combate în primul rând calitatea motivării hotărârii, arătând că aspectele circumscrise cazului bine justificat nu au fost analizate de instanță, iar în ceea ce privește paguba iminentă, această condiție nici nu a mai fost examinată, ceea ce echivalează cu insuficientă motivare.

Cu privire la cazul bine justificat, a arătat că instanța în mod greșit a reținut că motivele invocate nu fac dovada îndeplinirii acestei condiții, necesitând o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, deși asupra actului administrativ planează o serioasă îndoială în ceea ce privește legalitatea acestuia, sub aspectul duratei inspecției fiscale, a termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale constatate pentru anii 2003 și 2004 și a caracterului nedeductibil al unor cheltuieli.

În privința pagubei iminente, a arătat că societatea este expusă riscului de intra în incapacitate de plată cu consecința declanșării procedurii insolvenței.

Intimata ANAF formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că motivele invocate în susținerea cazului bine justificat necesită o analiză pe fondul cauzei, procedură nepermisă în cadrul cererii de suspendare deoarece ar echivala cu o antepronunțare asupra fondului, iar în ceea ce privește paguba iminentă, a menționat că nu s-a făcut dovada iminenței pagubei.

Prin încheierea pronunțată la data de 23 ianuarie 2015 s-a constatat, conform raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și că nu poate fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Înalta Curte a admis în principiu recursul, dispunând ca judecata să se realizeze cu citarea părților, conform dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și a apărărilor intimatei, raportat la actele și lucrările dosarului și față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Sesizată cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 2 din 29 martie 2013, formulată de societatea reclamantă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că în cauză, raportat la aspectele invocate, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cazului bine justificat, ca o aparență a văditei nelegalități a actului de control fiscal contestat și a pagubei iminente.

Argumentele pentru care instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost expuse într-o manieră clară și logică, pe baza analizei aparenței dreptului, în condițiile în care, în cadrul procedurii sumare a suspendării actului executării, nu poate fi prejudecat fondul cauzei.

Motivarea hotărârii răspunde exigențelor art. 425 C. proc. civ., neputându-se pretinde instanței ca în limitele acestei proceduri sumare să tranșeze motivele de nelegalitate invocate de recurentă în afirmarea existenței condiției cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat în cauză o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Îndeplinirea celor două condiții expres enunțate în norma legală arătată este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

În speță, s-a reținut corect că nu poate fi dedus un caz bine justificat, în condițiile în care recurenta-reclamantă a invocat drept indicii de nelegalitate, aspecte legate de prescripția dreptului de a stabili debite pentru perioada 2003 - 2004, depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 104 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 în care se poate efectua inspecția fiscală și caracterul nedeductibil al unor cheltuieli, ce vizează practic fondul cauzei și reclamă o rezolvare efectivă a modalității de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în raport de situația faptică prezentată, pentru clarificarea lor fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului pe fondul cauzei, ceea ce nu este posibil în cadrul unei atare proceduri sumare.

În consecință, nefiind probată condiția cazului bine justificat, prima instanță a constatat corect că îndeplinirea cerinței privind paguba iminentă - aspect care nu mai poate fi supus reevaluării în calea de atac a reclamantei - apare ca lipsită de interes, față de condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevede în mod neechivoc că suspendarea nu poate opera decât atunci când cele doua condiții sunt îndeplinite cumulativ.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 15 alin. (2), raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de CN Poșta Română SA împotriva Sentinței nr. 1940 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2015.

Procesat de GGC - LM