ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2557/2015

Decizia nr. 2557/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2015,

reclamantul A.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., în principal, obligarea acesteia la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 48.750 lei, actualizată la data plății, plătibilă într-o singură tranșă, iar în subsidiar, obligarea acesteia la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 48.750 lei, actualizată la data plății, plătibilă în cele 5 tranșe anuale egale prevăzute de lege, începând cu data de 1 ianuarie 2014.

Prin sentința civilă nr. 1534 din 29 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

, s-a admis excepția necompetenței materiale a

Curții de Apel și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

În motivarea sentinței, s-a arătat că, în raport de obiectul cererii, sunt incidente prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013, care se

referă la dosarele de despăgubiri ce se soluționează de Comisia Națională de Compensare a Imobilelor din cadrul B., conform procedurii prevăzute de noua lege, procedură care se finalizează, în cazul dosarelor aprobate deja de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu emiterea titlului de plată de către B.

Drept urmare, sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (1)

din aceeași lege, care se referă la deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 și care pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, care este reprezentat în cauză de Tribunalul București, prin secția civilă.

S-a apreciat că, din moment ce competența de soluționare a cererii este guvernată de dispozițiile Legii nr. 165/2013, în vigoare la data sesizării instanței, Tribunalului București îi revine competența materială de soluționare, chiar și în situația invocării de către reclamant, în principal, a aplicabilității normelor de drept material cuprinse în vechea reglementare - Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 1106 din 1 octombrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de părți și a declinat, la rându-i, competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea sentinței, s-a arătat că,

în prezenta cauză, s-a solicitat obligarea unei autorități

aparținând administrației publice centrale

-

B., la emiterea unui act administrativ - titlul de plată corespunzător sumei de 48.750 lei, astfel încât revine curții de apel competența de soluționare a cauzei, pe temeiul art. 96 pct. 1 C. proc. civ. și al art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Totodată, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, care atrag competența secției civile a tribunalului, deoarece acestea au în vedere deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34. Or, în prezenta cauză, nu s-a contestat o decizie emisă conform textului legal menționat și reclamantul nici nu s-a plâns de faptul că nu s-ar fi emis o astfel de decizie în termenul prevăzut de lege.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării cererii deduse judecății revine Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Instanța de judecată a fost învestită în cauză cu solicitarea reclamantului de obligare a B. la emiterea titlului de plată aferent deciziei cuprinzând titlul de despăgubire, ce a fost emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 247/2005.

Față de obiectul cererii, se constată că reclamantul urmărește sancționarea de către instanță a neîndeplinirii de către B. a unei obligații legale, referitoare la emiterea titlului de plată, ulterior emiterii titlului de despăgubire.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente

, „

După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, B. va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată (…)”. În continuare, cap.

V

1

din lege reglementa modul de valorificare a titlurilor de despăgubire.

Atât dispozițiile art. 18, cât și cele ale

cap.

V

1

din Legea nr. 247/2005, au fost abrogate, în întregime, prin Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013 reglementează modul de acordare a măsurilor compensatorii, iar dispozițiile sale sunt aplicabile dosarelor de despăgubire nefinalizate până la data intrării în vigoare a acestei legi, chiar dacă procedura a început anterior, în baza Legii nr. 247/2005.

Aplicarea în timp a legii speciale rezultă din art. 4 al Legii nr. 165/2013, potrivit cărora „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (…)”.

Art. 41 din Legea nr. 165/2013 stabilește obligația B. de e

mitere a titlului de plată, după emiterea - fie de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fie de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ulterior Legii nr. 165/2013 - a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire.

C

onflictul negativ de competență de față presupune a se stabili dacă deciziile B. de emitere a titlului de plată

se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013, cu finalitatea stabilirii incidenței art. 35 din Lege, care stabilește în mod expres competența de soluționare a cererilor referitoare la deciziile vizate de art. 34, alături de cele vizate de art. 33 din aceeași lege.

Art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013 au în vedere decizii emise de diferitele

entități implicate în procesul de restituire

a imobilelor preluate abuziv. Acest proces trebuie înțeles în sens larg, ca acoperind atât etapa reglementată prin Legea nr. 10/2001, cât și pe cea acordare a măsurilor compensatorii, reglementată prin Legea nr. 165/2013, deoarece din întreg cuprinsul Legii nr. 165/2013 rezultă că prevederile sale sunt aplicabile ambelor etape procedurale, dacă nu se prevede altfel în mod expres. În acest sens s-a pronunțat constant și Curtea Constituțională (de exemplu, prin Decizia nr. 88/2014, dată în interpretarea art. 4 din lege).

Astfel, prevederile art. 33 din lege vizează deciziile emise de entitățile învestite de lege cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, în timp ce art. 34 se referă la deciziile emise de entitățile învestite de lege în procedura de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013.

Dată fiind (cel puțin) atribuția de emitere a titlului de plată prevăzută de art. 41, deciziile B.

se încadrează în cea din urmă categorie de entități.

De altfel, B. este menționată în mod expres în art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013 ca fiind o „entitate învestită de lege”, respectiv una dintre structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

În ceea ce privește soluționarea contestațiilor împotriva deciziei de emitere a titlului de plată de către B., nu există vreo normă specială de competență în cuprinsul Legii nr. 165/2013.

Ca atare, față de incidența art. 34 din Lege în cazul acestor decizii, se consideră că este aplicabil art. 35 alin. (1), care prevede că acestea pot fi atacate de persoana îndreptățită

la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, fără să

distingă în privința diferitelor entități abilitate să emită decizii în procedura Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 165/2013.

În speță, însă, nu a fost emisă o decizie privind titlul de plată de către B., caz în care este incident art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care se preocupă tocmai de ipoteza

cererilor adresate instanței de judecată atunci când vreuna dintre entitățile învestite de lege nu se pronunță asupra dreptului persoanei îndreptățite în termenul legal.

Întrucât alin. (2) trimite la instanța competentă stabilită potrivit alin. (1) al art. 35, față de considerentele expuse anterior în legătură cu această instanță,

rezultă că cererea decurgând din neîndeplinirea obligației B. de emitere a titlului de plată este de competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, și nu de competența instanței de contencios administrativ.

Față de considerentele expuse și având în vedere faptul că sediul B. se află în raza teritorială a Tribunalului București,

Înalta Curte va stabili,

în aplicarea art. 135 C. proc. civ.,

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, judecata urmând a fi continuată în dosarul înregistrat pe rolul secției a III-a civilă, pentru respectarea principiului continuității și al repartizării aleatorii a cauzelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2015.