ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4735/2014

Decizia nr. 4735/2014

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea introdusă inițial pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC F. SA, SC G. SA, SC H. SA, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Agriculturii, obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și posesie terenul înscris în C.F. X Brașov, în suprafață de 23.467 m.p., situat în Brașov, str. C., obligarea pârâtelor 1, 2 și 3 la ridicarea construcțiilor de pe acest teren, să se constate nulitatea absolută a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate eliberate de pârâtul Ministerul Agriculturii în favoarea pârâtelor 1, 2 și 3 și rectificarea cărții funciare în sensul radierii înscrierilor făcute în temeiul acestora, în C.F. Y Brașov, C.F. Z Brașov și în C.F. W Brașov, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 57 din 20 februarie 2012, Tribunalul Brașov a declinat în favoarea Curții de Apel Brașov capătul de cerere privind nulitatea absolută a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate eliberate de pârâtul Ministerul Agriculturii.

Pârâții SC I. SA, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului au formulat întâmpinare, fiind invocate excepțiile tardivității acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune. Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a invocat, de asemenea, și excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților.

Reclamanții, prin mandatar, au invocat excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Brașov, excepția autorității de lucru judecat și excepția de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise pe numele pârâtelor SC H. SRL, SC G. SA (absorbită de SC I. SA) și SC F. SA.

A. Prin sentința nr. 85 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov au fost respinse excepțiile necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov și autorității de lucru judecat, au fost respinse ca inadmisibile excepțiile tardivității acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune. De asemenea, instanța a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise pe numele pârâtelor SC H. SRL, SC G. SA (absorbită de SC I. SA) și SC F. SA.

Instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților și, în consecință, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și completată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, SC H. SRL și SC I. SA.

B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 4784 din 14 noiembrie 2012, ca regulator de competență, fiind stabilită competența materială de soluționare a prezentului litigiu în favoarea Curții de Apel Brașov.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins atât excepția de necompetență materială a instanței, cât și excepția autorității de lucru judecat (în raport de sentința inițială de declinare pronunțată de Curtea de Apel Brașov - nr. 143/F/2012).

Referitor la excepția de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise pe numele SC H. SRL, SC G. SA și SC F. SA, instanța de fond a constatat că este inadmisibilă.

Instanța a reținut că actele respective au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat.

A reținut instanța că potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 „terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publica județeană” , iar potrivit Legii nr. 15/1990 eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este condiționată de faptul deținerii în folosință a terenurilor în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, în măsura în care le sunt necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate.

Instanța de primă jurisdicție a constatat că aceste condiții legale au fost îndeplinite de către cele 3 societăți deținătoare ale certificatelor de atestare, astfel încât excepția de nelegalitate a acestor acte administrative a fost respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce privește excepțiile tardivității și a prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâții SC I. SA și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Curtea a constatat, de asemenea, că sunt inadmisibile față de limitele învestirii sale prin sentința nr. 57/S/2012 a Tribunalului Brașov.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, pentru lipsa procedurii prealabile, Curtea a constatat că, din actele dosarului, rezultă că reclamanții nu s-au adresat pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, cu solicitarea de revocare în tot sau în parte a actelor administrative atacate, situație de fapt recunoscută de reclamanți în cuprinsul notei de ședință depusă pentru termenul de judecată din data de 28 martie 2013.

Pentru aceste motive, instanța de fond a reținut că în cauză nu au fost îndeplinite cerințele art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului,SC H. SRL și SC I. SA.

Prin cererea de recurs formulată, recurenții au criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că litigiul de fond nu este în competența unei instanțe de contencios administrativ, ci a instanței de drept comun, respectiv litigiul este în competența de soluționare a Tribunalului Brașov.

S-a prezentat situația de fapt a cauzei și s-a arătat că prin cererea introductivă s-a formulat acțiune în revendicare, iar celelalte capete ale cererii principale sunt accesorii, astfel încât tribunalul este competent să se pronunțe cu privire la certificatele de atestare a dreptului de proprietate care au fost indicate în cererea principală.

S-a arătat că în mod greșit au fost soluționate excepțiile privind nelegalitatea certificatelor de proprietate, arătându-se că nu s-a solicitat acest lucru, ci a fost doar un mijloc de apărare în susținerea excepției de necompetență materială.

S-a susținut că nu se poate reține că există autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat numai cu privire la competența materială a cauzei ce privește un act administrativ și nu s-a pronunțat cu privire la caracterul accesoriu al acestei cereri în raport de capătul principal.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Criticile formulate de recurenți nu pot fi primite de instanța de control judiciar, care a constatat că excepția de necompetență materială invocată de reclamanți, în mod corect a fost soluționată de instanța de contencios administrativ, instanță care a analizat numai cererea de anulare a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise pe numele pârâtelor SC H. SRL și SC G. SA (absorbită de SC I. SA) și SC F. SA, precum și excepția de nelegalitate invocată în cauză.

Este adevărat că, prin dispozitivul sentinței nr. 57 din 20 februarie 2012, Tribunalul Brașov a declinat în favoarea Curții de Apel Brașov soluționarea cauzei, însă în considerentele hotărârii este reținut faptul că tribunalul este competent în soluționarea acțiunii în revendicare, fiind suspendată judecata pe acest capăt de cerere până la soluționarea cererii de anulare a actelor administrative invocate în cauză.

De altfel, instanța de contencios administrativ s-a pronunțat numai în privința actelor ce reprezintă acte administrative, în sensul Legii contenciosului administrativ, urmând ca dosarul cauzei să fie înaintat la Tribunalul Brașov pentru continuarea judecății cauzei de fond, fiind necesară efectuarea diligențelor pentru repunerea cauzei pe rol, iar excepțiile care privesc fondul cauzei să fie soluționate de instanța civilă.

Înalta Curte reține că principala critică în recurs se referă la necompetența instanței de contencios administrativ cu privire la cererea de revendicare formulată de reclamanți, or, așa cum s-a arătat instanța de contencios administrativ a fost corect sesizată și a soluționat numai capătul de cerere privind anularea actelor administrative invocate în cauză și excepția de nelegalitate a actelor administrative.

Totodată, instanța de control judiciar reține că în cauză a fost soluționat un conflict negativ de competență, iar Înalta Curte a dispus stabilirea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, SC I. SA prin Administrator Judiciar Provizoriu Casa de Insolvență J. și SC H. SA, prin Lichidator Judiciar K. SPRL Brașov, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pentru capătul de cerere ce privește constatarea nulității absolute a Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.

Din acest motiv, după pronunțarea regulatorului de competență ce a stabilit competența de soluționare în cauză, cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, corect instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă și s-a pronunțat în fond cu privire la actul administrativ contestat.

Instanța de recurs reține că nu s-au formulat critici în legătură cu respingerea acțiunii pe aspectul neîndeplinirii procedurii prealabile, astfel încât constatând că nu sunt incidente motive de casare a hotărârii atacate, va respinge recursul ca nefondat.

Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC H. SA, Înalta Curte a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a dispus, în consecință, admiterea acestora.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., C., D., E. împotriva sentinței nr. 85/F din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții la plata sumei de 1.000 RON către intimata SC H. SA, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2014.