ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1612/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1612/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1612/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1101 din 30 mai 2013

pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtei B.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamantul, în calitate de

titular al dreptului de proprietate industrială asupra desenului reprezentând

un inel cu cip pentru porumbei - C. - a solicitat instanței dispunerea unor

măsuri menite să păstreze acest drept, în baza art. 4 lit. a), art. 8, art. 11 alin.

(1), art. 14 și art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării

drepturilor de proprietate industrială și art. 30, art. 44, art. 53 alin. (5)

din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale, în

contradictoriu cu pârâta care a folosit inele cip pentru porumbei, cu încălcarea

drepturilor de proprietate industrială ale reclamantului.

Prin acțiunea

principală reclamantul a susținut că pârâta utilizează fără acordul său inele

cu lăcaș pentru cip pentru porumbei, realizate pe baza desenului industrial

asupra căruia reclamantul deține un drept exclusiv de proprietate industrială, iar

prin precizările depuse la dosar la termenul din 18 aprilie 2013, s-a arătat că

reclamantul deține un grup de societăți D., producător de inele cu cip C., în

baza desenului al cărui titular este reclamantul.

Între D. și E. -

Holland, de la care pârâta a achiziționat inelele, au existat relații

comerciale, în sensul că în anul 2010 societatea E. a achiziționat de la D.

inele C., în vederea distribuirii acestora pe piața din România, chiar către

pârâta B.

Conform documentelor

de comandă, au fost transmise 400.000 de inele cu cip pentru porumbei C. de

culoare albastru închis cu litere albe numerotate de la 2.000.001 la 2.400.000

pentru a onora comandă făcută de pârâtă pentru anul 2011.

În acest sens, reclamantul

a depus la dosar declarația vamală privind exportul inelelor comandate pentru

anul 2011, precum și documentul de livrare potrivit căruia inelele C. au fost

livrate de D. Taiwan către E. Olanda.

Reclamantul a

susținut însă, că inelele livrate de E. pârâtei, pentru anul 2012, în baza

comenzii din 07 iulie 2011 și numerotate de la 2.000.001 la 2.400.000, au fost

folosite de pârâtă fără drept, iar prin concluziile scrise, depuse la dosarul

cauzei la termenul de judecată din 30 mai 2013, a susținut că inelele

achiziționate de pârâtă pentru anul 2012 au fost manufacturate fără acordul său.

Totodată, reclamantul

a susținut că și-a dat consimțământul numai pentru comandă pentru anul 2011,

inelele achiziționate pentru anul 2012 fiind contrafăcute.

În raport de aceste

susțineri, instanța, analizând actele dosarului, a constatat că reclamantul nu

a depus la dosarul cauzei nici un document din care să rezulte limitele

consimțământului acordat firmei distribuitoare E., pentru comercializarea în

România a inelelor produse de reclamant. Cu alte cuvinte, nu există nicio

dovadă din care să rezulte că pentru anul 2012 reclamantul a interzis

comercializarea inelelor purtând desenul industrial asupra căruia acesta deține

un drept de proprietate industrială, către pârâtă, prin intermediul firmei E.

Dimpotrivă, din

înscrisurile depuse de reclamant la termenul din 23 mai 2013 - Anexa 3, rezultă

că la 24 ianuarie 2011 reclamanta, în corespondența cu E. face referire la

comandă de inele pentru România în valoare de 32.278 euro și, de asemenea, se

face referire la noua comandă pentru lotul ..., de unde se poate trage

concluzia că inelele achiziționate de pârâtă au fost comercializate în România

cu consimțământul reclamantului, în calitate de titular al drepturilor de

proprietate industrială asupra desenului reprezentat de un inel cu cip pentru

porumbei - C.

Faptul că pârâta a

achiziționat inele de la o firmă agreată de reclamant pentru distribuirea

inelelor asupra cărora reclamantul deține drepturi de proprietate industrială,

că reclamantul însuși prin precizările și concluziile scrise depuse la dosarul

cauzei confirmă parteneriatul cu firma olandeză de distribuție a inelelor,

chiar cu destinația România, și de la care pârâta a procurat inelele, fără să

se administreze vreo probă din care să rezulte încetarea dreptului de

distribuție al acestei firme pentru anul 2012, conduc la concluzia că pârâta a

fost cumpărător de bună credință în condițiile art. 1910 C. civ., ceea ce

exclude răspunderea civilă delictuală a pârâtei, pe temeiul art. 33 din Legea nr.

129/1992 privind protecția desenelor și modelelor.

În concluzie,

tribunalul a constatat că, deși reclamantul a făcut dovada că este autorul

desenului industrial reprezentând inel cu lăcaș pentru cip în vederea identificării

păsărilor, din probele administrate, nu a rezultat lipsa consimțământului

reclamantului pentru comercializarea inelelor seria ... de către firma de

distribuție E., situație care conduce la concluzia că pârâta a dobândit în

condiții de legalitate inelele purtând desenul industrial în litigiu, pentru

anul 2012, de la o firmă distribuitoare a produselor reclamantului și cu

consimțământul acestuia.

De asemenea, instanța

a constatat că, în condițiile în care inelele asupra cărora reclamantul invocă

un drept de proprietate intelectuală au fost comercializate cu consimțământul

acestuia în spațiul Uniunii Europene, are loc o limitare a monopolului de

exploatare ca efect al epuizării dreptului de exploatare exclusivă.

Recunoașterea și consacrarea epuizării dreptului exclusiv la scară comunitară

s-a realizat printr-o reinterpretare a art. 36 din Tratatul de la Roma și

implică întrunirea cumulativă a două condiții: titularul dreptului să fi pus

singur sau să fi consimțit cât privește prima punere în circulație a produsului

pe piață și aceasta să se fi petrecut pe teritoriul unui stat membru al

Comunității europene, în raport de aceste considerente, Tribunalul a respins acțiunea

ca nefondată.

Instanța a respins și

cererea privind cheltuielile de judecată, în condițiile în care la dosarul

cauzei nu s-au depus dovezi concrete privind cheltuielile ocazionate de

soluționarea prezentei cauze.

Prin Decizia nr. 292

din 2 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantul

A. împotriva

sentinței menționate.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut că, în cererea de apel, reclamantul a

recunoscut existența relațiilor comerciale cu E. - societatea olandeză ce a

produs și a vândut către pârâtă inele ce încorporează desenul asupra căruia reclamantul

deține un drept exclusiv de proprietate intelectuală - și acordul la utilizarea

desenului, dar a pretins că acest acord a încetat în luna ianuarie 2011, ceea

ce înseamnă că punerea pe piață a inelelor purtând marcajul ... reprezintă o

faptă ilicită.

Instanța

de apel a constatat că susținerile cu acest obiect ale apelantului - reclamant

sunt contradictorii, căci, pe de o parte, s-a pretins încetarea relațiilor

comerciale cu E. în ianuarie 2011, dar, pe de altă parte, făcându-se trimitere

la probatoriu, s-a indicat corespondența electronică din mai 2013, din care rezultă

reține că societatea olandeză a încetat să mai ofere inele federației române de

porumbei din anul 2012, din moment ce se face referire la „anul trecut” și că societatea

olandeză poate comandă inele la D. dacă are comenzi pentru clienți.

Totodată,

apelantul a afirmat în cererea de apel că în anul 2011 a transmis ultima

comandă către E., confirmând astfel apărarea pârâtei, în sensul că inelele purtând

marcajul ... au fost puse pe piață de E., cu acordul titularului, apărare susținută

de corespondența dintre B. și E., din care rezultă că inelele au fost comandate

în iulie 2011 și livrate în octombrie 2011.

Criticile

din apel se bazează pe ideea că nu i se putea cere a reclamantului să

dovedească lipsa consimțământului său către E. spre a comercializa inelele, ce

constituie un fapt negativ, astfel că îi revenea pârâtei obligația de a dovedi

faptul pozitiv contrar. Or, faptul pozitiv contrar - existența consimțământului,

a fost dovedit de către pârâtă, prin înscrisurile menționate mai sus, probe

directe, ce au permis instanței să deducă împrejurările speței, pe calea prezumțiilor

simple.

În

litigiul de față nu s-a făcut dovada încetării raporturilor contractuale dintre

firma reclamantului și E. și, prin urmare, nu s-ar putea reține în mod

neechivoc denunțarea unilaterală susținută de apelant în combaterea dovezilor

pârâtei referitoare la consimțământul titularului de drepturi de proprietate

industrială (corespondența electronică din ianuarie 2011 între reprezentantul

firmei D. și reprezentantul firmei olandeze privind afectarea relațiilor de

afaceri în viitor) și, în consecință, revenirea asupra acordului de utilizare a

desenului. Modul de derulare a contractului cu E., natura și efectele acestuia,

nu pot face, de altfel, analiza instanței în prezentul dosar, dat fiind că societatea

olandeză nu are calitatea de parte. Fiind necesar a se analiza toate susținerile

părților, au fost valorificate apărările pârâtei, dovedite prin înscrisuri și

prezumții simple, în sensul că punerea pe piață a inelelor a avut loc cu acordul

reclamantului.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul

A.

,

criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând,

în esență, următoarele:

Aprecierea

instanței de apel în sensul că

inelele purtând marcajul ..., fabricate in baza

desenului industrial proprietatea recurentului - reclamant, au fost puse pe

piața de societatea E., cu acordul titularului drepturilor asupra desenului

industrial, au la bază o greșită interpretare a probelor, precum și a regulilor

de apreciere a probelor în materie civilă.

Astfel,

reclamantul

a susținut și dovedit în cursul procesului că a încetat relațiile comerciale cu

societatea E. începând din luna ianuarie 2011, ca urmare a încetării de către

aceasta a plății datoriilor acumulate către D., după cum rezultă din

corespondența e-mail purtată între recurentul - reclamant și F., reprezentantul

societății E., depusă la termenul din 23 mai 2013.

Instanța

de apel a apreciat că nu rezultă încetarea relațiilor comerciale dintre D. și E.

din anul 2011, atât timp cât

din înscrisurile depuse de către reclamant în ședința din

23 mai 2013 (anexa 3 la notele cuprinzând precizările acestuia) rezultă că, la

data de 24 ianuarie 2011, reclamantul, în corespondența cu E., a făcut referire

la noua comandă pentru lotul ..., iar în anul 2013 părțile încă purtau

conversații e-mail despre comenzi din anul 2012.

Contrar

aprecierii instanței de apel, în

această corespondență, reclamantul nu a făcut

referire la vreo comanda de inele plasată de E. pentru anul 2012. Dimpotrivă, din

înscrisurile menționate (ce conțin o serie de corespondențe e-mail, în engleză

și traducerea în limba română) rezultă că din luna ianuarie 2011 E. a încetat

să mai plătească datoriile acumulate către D., la data e-mailului atașat E.

având o datorie de 95.800,24 euro. Deși reprezentantul E., F., a răspuns la e-mailul

transmis de reclamant în data de 24 ianuarie 2013, la care se referă instanța,

propunând modalități de eșalonare a plății, nu a achitat aceste debite, motiv

pentru care relația comercială dintre D. și E. a încetat începând cu această

corespondență, așadar de la finalul lunii ianuarie 2011.

În

aceste condiții, inelele pentru porumbei vândute de E. în România ulterior

datei menționate nu au fost achiziționate de la D., iar instanța de apel a prezumat

în mod greșit că existența unor relații comerciale între reclamant și E. în

anul 2011 au condus la legitima folosire a inelelor C. achiziționate de E. de

la o altă persoană sau fabricate în anul 2012 și cu privire la care pârâta B.

nu a făcut dovada că au fost fabricate cu consimțământul titularului.

Lipsa

consimțământului titularului desenului industrial pentru utilizarea inelelor C.

în anul 2012 este un fapt negativ, iar faptul contrar prin care putea fi

dovedită lipsa consimțământului este tocmai existența acestuia. Întrucât faptul

contrar a fost invocat cu titlu de apărare de către intimată, aceasta era

obligată să facă dovada apărărilor invocate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză,

motiv pentru care instanța de apel a validat în mod greșit apărările intimatei.

Recurentul a mai susținut că instanța de apel nu a ținut cont de

faptul că

inelele

în discuție sunt produse anual, purtând o serie de mențiuni, pentru România,

urmată de anul pentru care sunt produse (știut fiind că puii de porumbei se

inelează anual de către columbofili). Mai mult, instanța de apel nu a analizat

și faptul că, în urma dezbaterilor de la termenul din 23 mai 2013, intimata a

recunoscut împrejurarea că inelele marcate ... nu au nicio legătură cu obiectul

cauzei, care are în vedere inele marcate ..., manufacturate fără consimțământul

reclamantului.

În

condițiile în care inelele cu cip pentru porumbei ... sunt identice ori foarte

asemănătoare cu desenul industrial al reclamantului, dar și cu inelele produse

pentru anul 2011 cu acordul reclamantului, de către societatea D. care îi

aparține acestuia, iar pârâta le-a utilizat, în sensul că le-a achiziționat de

la distribuitorul E. din Olanda, le-a depozitat și vândut mai departe către

crescători și membrii săi, pârâta a încălcat dreptul exclusiv recunoscut titularului

unui desen industrial prin art. 30 din Legea nr. 129/1992.

Această

faptă ilicită îl îndreptățește pe titular să solicite repararea prejudiciului

creat, în conformitate cu art. 52 alin. (4) din Legea nr. 129/1992 și art. 4 alin.

(1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005.

Împrejurarea

dacă intimata avea sau nu cunoștință despre caracterul ilicit al inelelor

marcate ... este nerelevantă, deoarece titularii drepturilor de proprietate

industrială beneficiază de protecție împotriva produselor contrafăcute in

mâinile oricui s-ar afla și indiferent dacă distribuitorul sau utilizatorul

final știe sau nu știe despre calitatea mărfii/bunurilor utilizate.

În

caz contrar, s-ar ajunge la situații juridice inacceptabile, în care invocarea

bunei-credințe să permită folosirea în continuare de bunuri contrafăcute, doar

pentru că nu au cunoscut caracterul ilicit al acestora.

Aceste

aspecte de drept nu au fost în niciun mod analizate de către instanța de apel, recurentul

fiind în imposibilitatea efectivă de a formula apărări, de a aduce noi probe în

combaterea raționamentului juridic al instanței de apel și de a critica

interpretarea sau aplicarea greșită a legii.

Pe de altă parte, lipsa

considerentelor în drept din hotărârea pronunțată împiedică exercitarea

controlului de legalitate, atât timp cât din cuprinsul său nu rezultă

temeiurile pe care se sprijină.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată următoarele:

Prin motivele de

recurs, s-a susținut că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 30 și art.

52 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, precum și

pe cele ale art. 4 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005

privind asigurarea

respectării drepturilor de proprietate industrială, ca urmare a unei

greșite interpretări

a probelor administrate în cauză, precum și a regulilor de apreciere a probelor

în materie civilă.

Potrivit art. 30 din

Legea nr. 129/1992, „

Pe

întreaga durată de valabilitate a înregistrării desenelor sau modelelor,

titularul are un drept exclusiv de a le utiliza și de a împiedica utilizarea

lor de o terță parte care nu dispune de consimțământul său. Titularul are

dreptul de a interzice terților să efectueze, fără consimțământul său,

următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre

vânzare, punerea pe piață, importul, exportul sau folosirea unui produs în care

desenul sau modelul este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea

unui astfel de produs în aceste scopuri.”

Art. 52 alin. (1) din

Legea nr. 129/1992 prevede că „Săvârșirea fără drept a oricărui act prevăzut la

art. 30, după data înregistrării desenului sau modelului, constituie

infracțiunea de contrafacere și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2

ani ori cu amendă”, în timp ce art.

4 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 legitimează

pe

titularii

drepturilor de proprietate industrială să solicite aplicarea măsurilor,

procedurilor și repararea daunelor în scopul asigurării respectării drepturilor

de proprietate industrială reglementate prin legile speciale.

Prevederile legale

menționate de către recurent au reprezentat temeiul juridic al cererii de

chemare în judecată formulate în cauză, având ca obiect repararea prejudiciului

pretins creat reclamantului, în calitate de titular al drepturilor decurgând

din desenului comunitar (protejat și pe teritoriul României), prin fapta

ilicită a pârâtei B., constând în efectuarea de acte de contrafacere a

desenului comunitar, respectiv acte de utilizare a acestuia fără consimțământul

titularului.

Instanța de apel a

verificat legalitatea și temeinicia soluției de respingere a pretențiilor

reclamantului și a confirmat aprecierile primei instanțe privind inexistența

unei fapte de încălcare a dreptului exclusiv al reclamantului asupra desenului

comunitar, în contextul în care pârâta a utilizat, într-adevăr, produse ce încorporează

desenul comunitar (inele pentru porumbei cu locaș C.), dar cu consimțământul

reclamantului.

Contrar susținerilor

recurentului, instanța de apel nu a ignorat prevederile legale la care se face

referire prin motivele de recurs, din moment ce a analizat tocmai condițiile de

aplicare a acestora, în cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în

judecată. Chiar dacă în considerentele deciziei recurate nu se face referire

expresă la dispozițiile art. 30 din Legea nr. 129/1992, în mod evident instanța

de apel s-a raportat la aceste dispoziții, atât timp cât a examinat dacă actele

pârâtei constând în achiziționarea,

comercializarea ori oferirea spre vânzare, după

caz, punerea pe piață a unor

produse ce încorporează desenul comunitar, au avut loc cu

consimțământul titularului.

Constatarea caracterului

licit al acestor acte, față de efectuarea lor cu acordul titularului desenului,

a făcut inutilă analiza celorlalte condiții pentru atragerea răspunderii civile

delictuale în persoana pârâtei, în vederea reparării prejudiciului pretins

creat reclamantului, pe temeiul prevederilor O.U.G. nr. 100/2005, din moment

ce, în aplicarea regulilor generale ce guvernează răspunderea civilă delictuală

(aplicabile în completarea normelor speciale din O.U.G. nr. 100/2005), condițiile

răspunderii, inclusiv existența unei fapte ilicite, trebuie întrunite în mod

cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia împiedică atragerea răspunderii

civile delictuale.

Așadar, inexistența

unor considerente referitoare la aplicabilitatea O.U.G. nr. 100/2005 în cauză

este justificată de aprecierea privind caracterul licit al faptei pârâtei, cu

consecința neîntrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana

pârâtei, nefiind fondate susținerile recurentului vizând nemotivarea în drept a

deciziei recurate.

În acest context, se

constată că, susținând ignorarea normelor menționate, recurentul critică în

realitate aprecierea instanței de apel, fundamentată pe probele administrate, referitoare

la inexistența unei încălcări a drepturilor reclamantului asupra desenului

comunitar înregistrat.

Pe acest aspect, instanța

de apel a reținut că societatea reclamantului, D., a fabricat inele cu cip

pentru porumbei ce încorporează desenul comunitar al reclamantului, cu

consimțământul acestuia. Producerea avea loc la comanda societății olandeze E.,

care, ulterior, le distribuia clienților săi, printre care și pârâta din cauză,

în vederea comercializării.

Pe baza acestor

elemente de fapt necontestate și față de mijloacele de probă administrate pe aspectele

contestate, instanța de apel a apreciat că și inelele marcate ..., ce au fost

comandate de către pârâtă societății E. în iulie 2011 și i-au fost livrate de

către aceasta în octombrie 2011, au fost puse pe piață de către E. tot cu

consimțământul titularului, în condițiile în care E. a continuat relațiile

comerciale cu firma reclamantului, D.

Prin motivele de

recurs, s-a susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat că relațiile

comerciale între firma reclamantului și societatea E. ar fi continuat după luna

ianuarie 2011 și, în consecință, a prezumat în mod greșit că este legitimă

folosirea inelelor .... achiziționate de E. de la o altă persoană sau fabricate

în anul 2012 și cu privire la care pârâta B. nu a făcut dovada că au fost

fabricate cu consimțământul titularului.

Aceste susțineri nu

pot fi primite, deoarece tind la reaprecierea situației de fapt reținute de

către instanța de apel pe baza probelor administrate, în sensul că reclamantul a

dovedit, prin înscrisurile depuse la dosar, contrar constatărilor din decizia

recurată, denunțarea unilaterală a contractului de distribuție dintre D. și E.

în luna ianuarie 2011. Controlul judiciar exercitat de către această instanță

de recurs este circumscris exclusiv verificării legalității deciziei, prin

prisma cazurilor de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Or, reaprecierea probelor și, implicit, reevaluarea situației de fapt,

reprezintă un aspect de temeinicie, nu de legalitate a deciziei, care nu poate

fi examinat în contextul art. 304 C. proc. civ. și, ca atare, excede

atribuțiilor instanței de control judiciar.

În ceea ce privește

prezumția simplă la care se face referire în motivele de recurs, susținerile pe

acest aspect ar putea reprezenta critici de nelegalitate a deciziei doar în

măsura în care s-ar urmări a se demonstra că, față de prevederile art. 1199 C.

civ., prezumția formulată de către instanță nu era aptă a reprezenta un mijloc

de probă pertinent, concludent și util în cauză.

Se observă că

susținerile recurentului se bazează pe premisa încetării legăturilor comerciale

dintre D. și E. în luna ianuarie 2011, fapt prin care recurentul urmărește a se

reține că era exclusă onorarea de către D. a unei eventuale comenzi din partea

societății E., în beneficiul pârâtei.

Or, după cum s-a

arătat, instanța de apel a reținut o altă situație de fapt, anume că relațiile

comerciale au continuat și după momentul indicat de către recurent, iar atare

împrejurare nu poate fi reapreciată în această fază procesuală, pentru

considerentele deja expuse. Drept urmare, criticile nu vizează însăși

aptitudinea prezumției simple de a reprezenta un mijloc de probă posibil a fi

valorificat în cauză, ci reaprecierea împrejurării pe care aceasta s-a bazat,

motiv pentru care nu constituie veritabile critici de nelegalitate.

În mod similar, prin invocarea

regulilor privind dovedirea unui fapt negativ, recurentul tinde la infirmarea aprecierii

instanței de apel asupra situației de fapt, și nu la demonstrarea nelegalității

modului de aplicare a acestor reguli în cauză. Astfel, instanța de apel a acceptat

că revenea pârâtei dovada faptului pozitiv contrar, respectiv a existenței

consimțământului dat de titularul desenului comunitar pentru utilizarea

inelelor ..., dar a apreciat că acest fapt a fost probat, atât prin

înscrisurile depuse la dosar, cât și pe calea prezumțiilor simple. Concluzia existenței

consimțământului titularului reprezintă o chestiune de fapt, reținută de către instanța

de apel pe baza probelor administrate și care nu poate fi cenzurată de către

această instanță de control judiciar, motiv pentru care vor fi înlăturate

susținerile recurentului pe acest aspect.

Cât

privește împrejurarea invocată prin motivele de recurs ca fiind ignorată de

către instanța de apel, aceea că inelele în discuție sunt produse anual, se

constată că susținerile pe acest aspect, pe lângă faptul că vizează situația de

fapt și, prin urmare, nu pot constitui critici de nelegalitate, sunt formulate cu

scopul de a se demonstra că inelele marcate ... sunt diferite de cele marcate ....

Or, atare susținere nu indică vreo eroare a instanței de apel, în condițiile în

care s-a admis că este vorba despre produse diferite, dar s-a apreciat în fapt

că a existat consimțământul dat de titularul desenului comunitar și pentru

inelele ..., după cum s-a arătat anterior.

În

consecință, urmează a fi înlăturate și aceste susțineri și, față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl

va respinge ca atare, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 292/A din

02 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 12 iunie 2015.