ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2717/2015

Decizia nr. 2717/2015

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalul București, la data de 22 ianuarie 2010,

reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând anularea

certificatului de înregistrare a desenului-modelului industrial din 26 august 1993

și radierea acestuia din Registrul național al desenelor și modelelor.

La data de 21

martie 2011, pârâtul B. a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea

reclamantei să-și precizeze punctual temeiurile de drept și de fapt ale

acțiunii și să-i plătească daune morale de 1.000 lei/zi de la depunerea cererii

sale până la rămânerea ei definitivă, precum și cheltuieli de judecată.

Cererea

pârâtului a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 22 martie 2011.

La

termenul de judecată din 1 noiembrie 2011, instanța a respins cererea de

suspendare a judecății formulată de pârât, în temeiul art. 244 alin. (1) și (2)

C. proc. civ. și cererea de suspendare a judecății ca urmare a înscrierii în

fals împotriva contractului încheiat între reclamantă și C.

La data de 15

octombrie 2013, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Oficiului de

Stat pentru Invenții și Mărci.

Prin sentința nr.

444 dini aprilie 2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins,

ca tardiv formulată, cererea de chemare in garanție a Oficiului de Stat pentru

Invenții si Mărci și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei în

contradictoriu cu pârâtul B.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin raportul de expertiză întocmit de

expert Ruxandra Marinescu, necontestat în cauză, s-a stabilit, inclusiv la

brevetul de invenție european invocat ca distructiv de noutate de către

reclamantă, că modelul/desenul contestat se bucură de noutate absolută în timp

și spațiu la momentul constituirii depozitului.

în privința

brevetului opus, expertul a menționat că acesta se referă la un produs prevăzut

cu elemente de asamblare ale cărui exemple de realizare nu se identifică cu un

aranjament de cărămizi identic celui protejat prin D.M.I. Documentul nu este

opozabil din punct de vedere al aspectului anterior, deși are anterioritate și

se referă la aceeași categorie de produse. în particular, raportul dintre

laturi este de % față de cel utilizat în depozitul D.M.I., care este de Vi.

Față de

această concluzie și nedispunând de alte elemente tehnice care să-i permită să

înlăture concluzia expertului, tribunalul a constatat că cererea este

neîntemeiată, reclamanta nefacând dovada lipsei de noutate a

desenului/modelului contestat, deși sarcina probei îi revenea în condițiile art.

1169 C. civ. și art. 129 C. proc. civ.

În ceea ce

privește cererea de chemare în garanție aceasta a fost constatată ca fiind

tardiv formulată, în raport de termenul legal imperativ prevăzut de art. 61 C.

proc. civ.

Împotriva

sentinței tribunalului a declarat apel pârâtul B.

Prin Decizia

nr. 264/A din 20 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins apelul ca nefondat.

În ceea e

privește critica vizând respingerea cererii de suspendare a judecății până la

soluționarea cauzei penale ce are ca obiect infracțiunea de contrafacere,

precum și respingerea cererii întemeiată pe art. 183 C. proc. civ. cu referire

la pretinsul fals al contractului de lohn, instanța de apel a constat că

tribunalul a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite cerințele art. 244 alin.

(1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., întrucât soluționarea dosarului nu depinde de

modul de soluționare a cauzei penale. De asemenea, instanța de apel a constat

că în mod corect tribunalul a reținut că pârâtul era îndreptățit să depună

propria traducere a contractului de lohn și că, în plus, erau incidente

dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. civ., la cererea pârâtului instanța

putând dispune traducerea documentului de către un traducător autorizat.

Nu în ultimul

rând, instanța de apel a reținut că înscrisul în discuție nu este relevant

pentru soluționarea cauzei, astfel încât procedura prevăzută de art. 183 și

următoarele C. proc. civ. era inutilă.

În ceea ce

privește critica vizând nulitatea probei cu expertiză pentru omisiunea

instanței de a permite reprezentarea sa printr-un consilier în proprietate

industrială, instanța de apel a reținut că în mod corect tribunalul, prin

încheierea din data de 27 martie 2012 a respins cererea pârâtului, constatând

că legea nu prevede o asemenea formă de acordare a ajutorului public judiciar.

Critica vizând

omisiunea tribunalului de a solicita reclamantei alte probatorii decât cele

administrate a fost găsită neîntemeiată, instanța de apel reținând că

tribunalul a soluționat acțiunea în limitele stabilite de reclamantă, care nu a

formulat apel împotriva hotărârii tribunalului, iar dacă pârâtul a considerat

că situația de fapt nu era pe deplin lămurită avea posibilitatea procedurală de

a cere administrarea altor probatorii, inclusiv prin solicitarea unor

înscrisuri de la partea adversă, în condițiile art. 172 și următoarele C. proc.

civ. ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Instanța de

apel a respins și criticile referitoare la netemeinicia concluziilor raportului

de expertiză, reținând, pe de-o parte, că lucrarea efectuată a infirmat

justețea pretențiilor reclamantei, iar, pe de altă parte, că aceste critici nu

susțin teza probatorie relevantă în cauză, respectiv valabilitatea

certificatului de înregistrare a desenului-modelului industrial din 26 august 1993.

Împotriva deciziei

instanței de apel, a declarat recurs pârâtul.

Prin criticile

formulate, recurentul pârât susține că reclamanta a formulat cererea de anulare

a certificatului de înregistrare a desenului-modelului industrial din 26 august

1993 din Registrul național al desenelor și modelelor industriale, invocând

drept probe de protecție anterioară un contract de fabricație încheiat Ia 5

octombrie 1998 cu firma C. și Brevetul European, eliberat la 05 februarie 1992.

Recurentul susține că un contract de fabricație nu poate fi opus unui

certificat de desen/model protejat de Oficiul de Stat pentru Iinvenții

și Mărci, iar Brevetul European în România se supune prevederilor Legii

nr. 611/2002 care, la art. 3, 5, 6 alin. (1) și art. 10 prevede că pentru

a putea fi utilizat ca probă în tara noastră, solicitantul trebuie să desemneze

în cerere România ca stat unde se obține protecția, ceea ce nu s-a întâmplat în

cauză. Mai arată că la momentul introducerii acțiunii, atât reclamanta cât și

directorul acesteia, erau supuși unor condamnări și cercetări penale, iar prin

cererea de față se încearcă evitarea unor sancțiuni penale și civile cu probe

false și nule.

În drept, a

indicat în mod generic motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și

9 C. proc. civ. Înalta Curte, la termenul din 27 noiembrie 2015, a invocat, din

oficiu, excepția nulității recursului, față de prevederile art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre

altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Aceste motive

trebuie să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. și, deși nu se prevede în mod expres, rară dubiu, trebuie să vizeze

soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă.

Astfel, prin

decizia recurată, instanța de apel a menținut sentința instanței de fond,

reținând în legătură cu cererea de suspendare a judecății formulată de pârât,

că în mod corect tribunalul a respins-o, pe de o parte, că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 244 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

că procedura prevăzută de art. 183 C. proc. civ. este inutilă având în vedere

ca contractul de lohn nu este relevant pentru soluționarea cauzei. A mai

reținut că sentința tribunalului este corectă și sub aspectul respingerii

cererii de reprezentare a pârâtului printr-un consilier în proprietate

industrială pe motiv că legea nu prevede o asemenea formă de acordare a

ajutorului public judiciar. De asemenea, în legătură cu criticile vizând

netemeinicia concluziilor raportului de expertiza, a reținut că acesta a

infirmat justețea pretențiilor reclamantei, precum și faptul că aceste critici

nu susțin teza probatorie relevantă în cauză, respectiv valabilitatea

certificatului de înregistrare a desenului-modelului industrial din 26 august 1993.

În aceste

condiții, era necesar ca recurentul pârât să formuleze critici pe aceste

aspecte întrucât recursul are ca obiect decizia instanței de apel.

În speță, recurentul

deși prin cererea de recurs a indicat ca temei legal al criticilor formulate art.

304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. nu a arătat ce text de lege a fost încălcat

sau aplicat greșit de către instanța de apel și în ce constă nelegalitatea

deciziei recurate. Succesiunea de afirmații din motivarea recursului, astfel

cum au fost redate mai sus, vizează alte aspecte decât cele avute în vedere de

instanța de apel în motivarea deciziei recurate, nefacând posibilă încadrarea

lor de către instanță într-unui din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

1-9 C. proc. civ., în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul este

o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii

judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu

regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual la

conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate

sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine

problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Prin urmare, constatând

că recurentul pârât nu s-a conformat

exigențelor cerute de art.

302

1

C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (1) din același cod, Înalta

Curte va constata nul recursul declarat în cauză.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 264/A din 20 mai 2015 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 noiembrie 2015.