ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2508/2015

Decizia nr. 2508/2015

Analizând actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 36/C din 7 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâta SC A. SA (fosta SC B. SA). A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții C. și D. în contradictoriu cu pârâtele SC A. SA (fosta SC B. SA) și SC E. SRL și a obligat pârâta SC A. SA (fosta SC B. SA) să plătească reclamanților suma de 5.925,61 euro. A fost compensată suma mai sus-menționată cu sumele ce se restituie de reclamanți în temeiul Contractelor de credit din 2008 și au fost respinse restul pretențiilor reclamanților. Reclamanții au fost obligați să plătească suma de 5.430 RON reprezentând diferență onorariu expertiză, în contul Biroului local de expertiză din cadrul Tribunalului Brașov, pentru expertiza efectuată în cauză de doamna expert F. concretizată în Raportul de expertiză din 2013 și pârâta SC A. SA (fostă SC B. SA) a fost obligată să plătească reclamanților suma de 14.668 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivare, prima instanță a reținut că între părți s-au încheiat două contracte de credit, garantate prin constituirea ipotecii de rang I asupra imobilului situat în G., iar față de faptul că reclamanții au înregistrat întârzieri în plata ratelor lunare, dobânzilor și comisioanelor, pârâta SC A. SA (fosta SC B. SA) a procedat, la data de 16 iulie 2010, la declararea scadenței anticipată a creditelor nerambursate împreună cu toate dobânzile și comisioanele acumulate aferente acestora, reclamanții fiind notificați în acest sens.

Ulterior, la data de 23 iulie 2010, pârâtele au încheiat Contractul de cesiune de creanță prin care SC A. SA (fostă SC B. SA), în calitate de cedent, a cesionat SC E. SRL, în calitate de cesionar, creanța pe care o avea împotriva reclamanților, contractul de cesiune fiind modificat prin Actul adițional din 29 iulie 2010.

Ca urmare a sesizărilor formulate de reclamanți la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov, acesta, la rândul său, a înaintat instanței spre competentă soluționare două procese-verbale de constatare a contravenției.

Prin Sentința civilă nr. 13789 din 2 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov s-a constatat că dispozițiile art. 3 pct. 3.1. lit. a) și lit. d), art. 4 pct. 4.1 lit. h), art. 6 pct. 6.1 liniuța a IV-a, art. 10 pct. 10.2 din Contractul de credit din 28 mai 2008 reprezintă clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 și s-a dispus modificarea contractului în sensul înlăturării acestor clauze, iar în ceea ce privește modalitatea de calcul a dobânzii variabile, stabilirea procentului de dobândă în baza unei formule în funcție de un indicator de referință cuantificabil public, obiectiv și precis.

Totodată, prin Sentința civilă nr. 13725 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Brașov s-a constatat că dispozițiile art. 3 pct. 3.1. lit. a) și lit. d), art. 4 pct. 4.1 lit. h), art. 6 pct. 6.1 liniuța a IV-a, art. 10 pct. 10.2 din Contractul de credit din 7 februarie 2008 reprezintă clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 și s-a dispus modificarea contractului în sensul înlăturării acestor clauze, iar, în ceea ce privește modalitatea de calcul a dobânzii variabile, stabilirea procentului de dobândă în baza unei formule în funcție de un indicator de referință cuantificabil public, obiectiv și precis.

Ca o consecință a pronunțării hotărârilor mai sus-menționate, pârâtele au încheiat Actul adițional din 13 decembrie 2011, prin care creanța deținută împotriva reclamanților a fost restituită cedentului de către cesionar, iar reclamanții au fost notificați la data de 29 decembrie 2012 cu privire la revenirea creditelor în patrimoniul pârâtei SC A. SA (fostă SC B. SA).

Având în vedere aceleași hotărâri judecătorești, reclamanții au încheiat cu pârâta SC A. SA (fostă SC B. SA) acte adiționale la contractele de credit inițiale, iar, prin Încheierea acestora, petitele nr. 1 și nr. 2 ale acțiunii reclamanților, modificată la termenul de judecată din data de 23 februarie 2011, au rămas fără obiect.

Excepția inadmisibilității invocată de pârâta SC A. SA (fostă SC B. SA) a fost respinsă, de asemenea, ca rămasă fără obiect, pe de o parte, ca urmare a precizării cererii de chemare în judecată iar, pe de altă parte, ca și consecință a încheierii Actului adițional din 13 decembrie 2011.

În ce privește cel de-al treilea petit, acesta a fost precizat la termenul de judecată din 13 noiembrie 2013 ca urmare a finalizării raportului de expertiză contabilă dispusă în cauză, din concluziile acestuia și răspunsul la obiecțiuni reținându-se că reclamanții au achitat în plus, până la data de 16 iulie 2010, suma de 5.925,61 euro compusă din 301,53 euro - dobândă variabilă anuală, 760,78 euro - penalități și dobânzi penalizatoare, 4.863,30 euro - comision de risc și de administrare.

Referitor la cererea de compensare a sumei mai sus-menționată cu sumele ce vor fi restituite reclamanților în temeiul Contractelor de credit din 2008 modificate prin actele adiționale încheiate, instanța a constatat că este fondată și, având în vedere dispozițiile art. 1143 C. civ., a dispus admiterea acesteia.

Împotriva acestei sentințe, pârâta SC A. SA a declarat apel.

Prin Decizia nr. 364/Ap de la 11 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost admis în parte apelul formulat de pârâta SC A. SA, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții C. și D. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA. Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților C. și D. suma de 1.884,96 euro în loc de 5.925,61 euro. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanți în contradictoriu cu SC E. SRL și au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței, cu cheltuieli de judecată reduse proporțional cu pretențiile admise în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că suma de 4.863,30 euro reprezintă comisionul de administrare plătit deja de intimații-debitori în temeiul contractului de creditare inițial, până la 16 iulie 2010, fără ca asupra clauzei de la art. 3.1 lit. b) din Contractele din 2008 să se fi pronunțat instanțele, prin Sentințele civile nr. 13725/2011 și nr. 13789/2010, ca fiind clauze abuzive.

Prin urmare, suma plătită cu titlu de comision de administrare, în lipsa calificării ca abuzivă a clauzei contractuale, este o sumă legal plătită față de care nu există temei legal pentru restituirea ei, în integralitate, debitorului, iar dispozițiile sentințelor civile anterior menționate nu pot fi extinse și asupra art. 3.1 lit. b) din contractele de creditare.

În consecință, acest motiv de apel a fost admis, iar sentința schimbată în parte sub acest aspect, în sensul diminuării sumei pe care banca trebuie să o restituie debitorilor săi, cu titlu de sume percepute în plus, ca urmare a implementării dispozițiilor Sentințelor civile nr. 13789/2010 și nr. 13725/2011 ale Judecătoriei Brașov, cu suma de 4.863,30 euro reprezentând comision de administrare, în schimb, banca fiind obligată la restituirea sumei de 822,65 euro, identificată de expertul contabil ca fiind achitată în plus cu titlu de comision de administrare, ca efect al diminuării ratelor prin scăderea dobânzii percepute inițial.

În ceea ce privește restul motivelor de apel invocate de pârâtă, instanța de apel a constatat că acestea sunt nefondate, raportat la probatoriul administrat, concluziile raportului de expertiză și răspunsul la obiecțiunile formulate de banca creditoare, față de efectele celor două sentințe prin care s-au declarat abuzive clauzele de la art. 3 pct. 3.1 lit. a) și d), art. 4 pct. 4.1 lit. k), art. 6 pct. 6.1 linia 4, art. 10 pct. 10.2 din contractele de împrumut.

Referitor la plata sumei de 14.668 RON reprezentând cheltuieli de judecată la fond, instanța de apel a constatat că suma datorată cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, de bancă, în favoarea reclamanților se diminuează proporțional cu pretențiile admise, astfel cum au fost schimbate în urma admiterii în parte a apelului.

În baza dispozițiilor art. 274 și art. 275 C. proc. civ., instanța de apel a obligat intimații-reclamanți să achite apelantei-pârâte suma de 593 RON cheltuieli de judecată în apel, proporțional cu pretențiile admise în apel, referitor la comisionul de administrare.

Restul pretențiilor reclamanților au fost respinse ca nefondate, iar pretențiile în contradictoriu cu SC E. SRL au fost respinse, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, conform Încheierii din 26 februarie 2015 și față de efectele Actului adițional nr. 2 la Contractul de cesiune creanță din 23 iulie 2010.

Împotriva acestei decizii, reclamanții C. și D. au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței instanței de fond, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, recurenții au învederat că, relativ la cuantumul comisionului de administrare, instanța de apel a dispus în sarcina pârâtei SC A. SA suma de 822,65 euro "mai mult decât s-a cerut", fiind astfel, incidente prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, instanța de apel nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul F., prin care se stabilește corect cuantumul comisionului de administrare.

Reîntoarcerea în bancă, prin înlocuirea portofoliului de debitori, nu o exonerează pe intimată de la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă aceste petite au rămas fără obiect, situația litigioasă rezolvându-se după un an și cinci luni de procese și nu la primul termen de judecată.

Instanța de apel a reținut în mod greșit că prima instanță a obligat pârâta la restituirea sumei de 4.863,30 euro cu titlu de comision de administrare, deși nu a fost învestită cu un petit prin care să se invoce aspecte ce țin de caracterul abuziv al clauzei contractuale, ce permitea băncii perceperea comisionului de administrare.

Instanța de apel trebuia să aibă în vedere că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

În concluzie, recurenții au susținut că toate aceste aspecte subsumate motivelor de recurs nu au fost puse în discuția contradictorie a părților de către instanța de apel, neavând astfel posibilitatea de a se apăra și de a explica situațiile din speța dedusă judecății, așa cum rezultă din regulile desfășurării procesului în materie comercială, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se reține că, contrar susținerilor recurenților-reclamanți cu privire la înscrisul de care se prevalează, în această etapă procesuală, ca fiind o achiesare a pârâtei la pretențiile reclamanților, nu întrunește condițiile impuse de normele procedurale sub aspectul manifestării unui act de voință.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC E. SRL se reține că, aceasta nu reprezintă o veritabilă excepție, ci o apărare de fond asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat prin Încheierea de la data de 26 februarie 2015, în sensul admiterii acesteia.

Totodată, prealabil examinării recursului, se constată că recurenții deși au indicat în sprijinul cererii de recurs motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticile invocate nu respectă întocmai exigențele impuse în prezenta cale de atac, în sensul că recursul presupune evocarea cauzelor de nelegalitate și dezvoltarea lor, printr-o argumentare, în fapt și în drept, a greșelilor pretins a fi fost săvârșite prin hotărârea atacată.

Astfel, din expunerea motivelor de recurs rezultă cu evidență că motivele de recurs indicate - art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. - au fost invocate în mod formal, nefiind respectată condiția legală a dezvoltării motivelor prevăzută de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va examina criticile fără a se substitui părților, în ideea de a păstra un echilibru procesual specific acestei căi extraordinare de atac în următoarea ordine:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Prin prisma acestui motiv de recurs se invocă faptul că în cadrul apelului pârâta SC A. SA a solicitat să fie obligată la plata sumei de 610,22 euro reprezentând comision de administrare către reclamanți, iar instanța a dispus în sarcina acesteia o altă sumă, respectiv 822,65 euro, acordând astfel mai mult decât s-a cerul.

Acest motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu putea fi invocat decât în măsura în care instanța de apel, găsind întemeiat apelul, ar fi schimbat soluția primei instanțe și pronunțându-se asupra fondului pretențiilor ar fi acordat mai mult decât ar fi constituit obiectul cererii deduse judecății, depășind astfel cadrul procesual.

Insă, în cauză, apelul a fost admis, iar sentința primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul diminuării sumei pe care pârâta SC A. SA trebuie să o restituie reclamanților C. și D., respectiv 1.884,96 euro - compusă din: 301,53 euro - dobânda variabilă, 760,78 euro - penalități și dobânzi penalizatoare și 822,65 euro - comision de administrare - în loc de 5.925,61 euro.

Prin urmare, critica recurenților-reclamanți potrivit căreia instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut în raport cu soluția pronunțată de instanța de apel are caracter superfluu, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Nu pot fi reținute nici argumentele referitoare la greșita soluționare a cererii de compensare cu privire la suma de 4.863,30 euro reprezentând comision de administrare.

Astfel, se constată că instanța de apel a făcut o judicioasă analiză a cauzei și a normelor legale incidente în raport cu probatoriul administrat, reținând în mod corect că dispozițiile Sentințelor nr. 13789 din 2 decembrie 2010 și nr. 13725 din 21 noiembrie 2011 pronunțate de Judecătoria Brașov nu pot fi extinse și asupra art. 3.1 lit. b) din contractele de creditare.

În stabilirea cuantumului sumei ce revine reclamanților cu titlu de comision de administrare achitat în plus, instanța de apel a constatat că această clauză privitoare la comisionul de administrare - art. 3.1 lit. b) din contractele de credit - nu a fost calificată ca fiind abuzivă prin hotărârile mai sus-menționate, precum și faptul că reclamanții nu au învestit instanța cu un petit în acest sens, de constatare a caracterului abuziv a clauzei evocate, neexistând astfel un temei legal pentru restituirea ei în integralitate.

Se observă că, prin recursul formulat, recurenții-reclamanți susțin că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în raport cu jurisprudența Comisiei Juridice a Uniunii Europene.

Această susținere nu poate fi reținută, întrucât instanței nu îi este permis să schimbe petitul acțiunii, respectiv să convertească obiectul acțiunii reclamanții învestind instanța de judecată cu o acțiune în realizare și nu cu o acțiune în constatare.

În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare cât și la principiul contradictorialității în procesul civil, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susținerile recurenților sub acest aspect fiind respinse de plano.

Nu poate fi reținută nici critica vizând greșita reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

Prin urmare, atunci când pretențiile ce formează obiectul litigiului sunt admise numai parțial, instanța urmează să acorde celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, proporțional cu pretențiile admise.

În cauză, se constată că instanța de apel a dat eficiență în mod corect dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. diminuând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță proporțional cu pretențiile admise, față de soluția adoptată constând în admiterea în parte a cererii de chemare în judecată a reclamanților C. și D., motiv pentru care argumentele recurenților sub aspectul duratei litigiului se vor respinge.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. urmează să respingă recursul declarat de reclamanții C. și D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. și D. împotriva Deciziei civile nr. 364/Ap din 11 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2015.

Procesat de GGC - MI