ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 418/2016

Decizia nr. 418/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3547 din 26 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A., B., în contradictoriu cu pârâta SC C. Asigurare-Reasigurare SA și intervenientul D.

A fost obligată pârâta SC C. Asigurare-Reasigurare SA să plătească reclamantului A. suma de 7.534,37 RON daune materiale și a sumei de 30.000 RON daune morale și reclamantei B. suma de 40.000 RON daune morale.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1048 din 18 iunie 2015, a admis apelul formulat de reclamanții A. și B., a schimbat în parte sentința civilă nr. 3547 din 26 noiembrie 2014 a Tribunalului Ilfov, secția civilă, în sensul că a obligat pârâta SC C. Asigurare-Reasigurare SA la plata către reclamantul A. a sumei de 13.651 RON daune materiale și a sumei de 300.000 RON daune morale și

către reclamanta B. a sumei de 300.000 RON daune morale. Au fost menținute în rest dispozițiile din sentința atacată.

Împotriva acestei decizii pârâta SC C. Asigurare-Reasigurare SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În

susținerea cererii de recurs, recurenta invocând jurisprudența națională, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și a C.E.D.O. și redând fragmente din considerentele deciziei nr. 21297/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a arătat, în esență, că determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să vizeze doar efectul compensatoriu și nu să încerce prețuirea valorii nepatrimoniale lezate.

În

opinia recurentei valoarea socială ocrotită și lezată și anume viața unei ființe umane, nu poate fi evaluată în nici un fel în bani, iar prețuirea dată de instanța de judecată nu trebuie să exceadă rezonabilității, așadar, judecătorul nu este chemat să evalueze valoarea socială ocrotită - viața persoanei decedate, ci să acorde o compensare, dând dovadă de echilibru în manifestarea convingerii.

Recurenta consideră că determinarea daunelor morale trebuie să fie în consonanță cu media reținută în practica judecătorească din România, dându-se prevalentă dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, precum și să fie corelate cu acelea acordate în alte state membre ale Uniunii Europene.

Invocând jurisprudența națională, din cauze similare și prezentând un studiu comparativ al daunelor morale acordate la nivelul Uniunii Europene, recurenta susține că deși veniturile în celelalte state membre sunt mai mari ca în țara noastră, acolo se acordă daune morale în cuantum mai mic decât cel solicitat de reclamanți.

Recurenta consideră că limita de despăgubire stabilită de art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (5.000.000 euro) nu poate constitui un criteriu de evaluare în cazul concret, aceasta fiind stabilită ca o limită maximă pentru cazuri deosebit de grave sau în care au fost implicate un număr mare de persoane.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 21 ianuarie 2016, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 22 ianuarie 2016.

La data de 03 februarie 2016 recurenta a depus punct de vedere privind raportul, solicitând admiterea recursului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea apelului declarat de reclamanții A. și B.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de recurs, se constată că principala critică a recurenților vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de apel, critică, ce vizează aspecte de netemeinicie și care nu poate fi examinată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În

conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din noua formă a textului procedural mai sus evocat (art. 489) rezultă că nu a fost menținută prevederea conform căreia indicarea greșită a motivelor de casare nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea lor face posibilă încadrarea într-unui din motivele de recurs.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În

speță, se constată că recurenta nu a prezentat critici de nelegalitate privind decizia recurată, ci și-a exprimat nemulțumirile privind cuantumul daunelor morale acordate de instanțele anterioare, făcând referire la exemple din jurisprudența internă, critici a căror dezvoltare nu permite încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În

alți termeni față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta SC C. Asigurare-Reasigurare SA împotriva deciziei civile nr. 1048 din 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2016.