ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 325/2016

Decizia nr. 325/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Politici Agricole și Strategii, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea parțială a actului administrativ nr. 80800 din 10 decembrie 2013 emis de pârât, privitor la pct. l referitor la avizarea documentației în vederea elaborării planului urbanistic zonal - introducere în intravilan a suprafeței de 20000 mp din suprafața totală de 54700 mp, clasa a IV-a de calitate, în vederea realizării obiectivului de investiție construire parc fotovoltaic înscris în CF nr. X Giroc, tarla 278/4, parcela 1, nr. cad. X;

- obligarea pârâtului să emită aviz prealabil pentru elaborarea PUZ - Introducere în intravilan a suprafeței de 20000 mp din suprafața totală de 54700 mp, clasa a IV-a de calitate, în vederea realizării obiectivului de investiție construire parc fotovoltaic înscris în CF nr. X Giroc, tarla 278/4, parcela 1, nr. cad. X;

- constatarea că la data de 31 decembrie 2013 SC "A." SRL îndeplinea condițiile pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului în suprafață de 20000 mp, înscris în CF nr. X Giroc, tarla 278/4, parcela 1, nr. cad. X, clasa a IV-a de calitate, în vederea realizării obiectivului de investiție construire parc fotovoltaic;

- anularea actului administrativ nr. 78794 din 03 septembrie 2013 emis de pârât - necomunicat și invocat de pârât în actul administrativ nr. 80800 din 10 decembrie 2013, obligând pârâtul să emită aviz pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului de 20000 mp, înscris în CF nr. X Giroc, tarla 278/4, parcela 1, nr. cad. X, clasa a IV-a de calitate, în vederea realizării obiectivului de investiție construire parc fotovoltaic.

Prin Sentința civilă nr. 287 din 27 octombrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a nerespectării procedurii prealabile,

- a respins ca rămase fără obiect petitele din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Politici Agricole și Strategii, referitoare la anularea parțială a actului administrativ nr. 80800 din 10 decembrie 2013 emis de pârât, privitor la punctul 1 referitor la avizarea documentației în vederea elaborării planului urbanistic zonal - introducere în intravilan a suprafeței de 20000 mp și la obligarea pârâtului la emiterea avizului prealabil cu privire la introducerea în intravilan a acestei suprafețe de teren,

- a respins ca neîntemeiate petitele din cererea de chemare în judecată având ca obiect solicitarea reclamantei ca instanța să constate că aceasta îndeplinea la data de 31 decembrie 2013 condițiile pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului în suprafață de 20000 mp, să dispună anularea actului administrativ nr. 78794 din 03 septembrie 2013 și să oblige pârâtul să emită aviz pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului de 20000 mp., înscris în CF nr. X Giroc,

- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL.

Prin Raportul întocmit la data de 7 mai 2015, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a constatat că recursul nu îndeplinește toate cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., deoarece:

- cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., astfel că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în mod expres de art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din Noul C. proc. civ., sub sancțiunea nulității recursului (pct. 2.1.2.);

- recursul nu a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ (pct. 2.1.3.).

Prin Încheierea din 16 septembrie 2015 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3), prin care s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de respingere a recursului ca tardiv declarat, pentru motivele expuse la pct. 2.1.3. și 2.3., respectiv de anulare a recursului, pentru motivele expuse la pct. 2.1.2. și 2.2.

Înalta Curte, verificând cu prioritate data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.: "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care la art. 20 alin. (1) stipulează că: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința recurată a fost comunicată reclamantei la data de 31 octombrie 2014, iar recursul a fost declarat la data de 28 noiembrie 2014, prin poștă, conform dovezii aflate la fila 5 a dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauză nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.

Astfel, chiar dacă în dispozitivul sentinței recurate a fost menționată calea de atac a recursului și termenul de 30 zile de la comunicare pentru declararea acestuia, recurenta nu se poate prevala de această împrejurare, deoarece, pe de o parte, condițiile, limitele și termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt prevăzute de lege, astfel încât o hotărâre judecătorească nici nu le poate acorda ea însăși, nici nu le poate suprima, iar, pe de altă parte, partea nu poate invoca necunoașterea legii, potrivit adagiului "nemo censetur ignorare legem".

Cum în cauză, recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 493 alin. (3) și (5) C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 287 din 27 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV