ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3059/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3059/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 93/R/23 ianuarie

2014, pronunțată în Dosarul nr. 1371/325/2011, Curtea de Apel Timișoara a admis

recursul declarat de reclamanta M.E.M. împotriva Deciziei civile nr. 397/A din

24 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 13712/325/2011,

având ca obiect constatare nulitate act juridic.

A modificat în tot

decizia recurată, în sensul că a respins apelul declarat de pârâtul B.N.

împotriva Sentinței civile nr. 21372 din 18 ianuarie 2012, pronunțată de

Judecătoria Timișoara în același dosar.

A obligat pârâtul să

plătească reclamantei suma de 1093 RON, cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a decide

astfel instanța de recurs a reținut următoarele considerente:

Obiectul concret

dedus judecății de reclamanta M.E.M. îl constituie cererea de: A) constatarea

nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 5312 din 14 septembrie 1998 de BNP "C.C. din București "cu

privire la suprafața de teren de 1601 mp, înscris în CF nr. X1 Giroc (din conversia

pe hârtie a CF nr. X2 și B) rectificarea înscrierii din CF nr. X1 Giroc în

sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului 2 B.N. asupra terenului

de 1601 mp și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei și al

defunctei S.M. pe acesta.

În susținerea

demersului judiciar de față, reclamanta susține că este incidență instituția

vânzării lucrului altuia, urmare a operației speculative și a cauzei ilicite ce

a stat la baza vânzării-cumpărării efectuate între părți, în anul 1998,

învederând, astfel aplicabilitatea prevederilor art. 966 și 968 C. civ., cu

consecința imediată a prevederilor art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 (dat

fiind faptul că actul în baza căruia s-a făcut înscrierea, nu e valabil).

Pornind de la starea

de fapt invocată de părți, Curtea a reținut că din cuprinsul contractului

autentic de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990, încheiat între S.M. și M.E., în

calitate de proprietară-vânzătoare și pârâtul B.N. și soția sa B.E.,

cumpărători, rezultă fără dubiu și în afara oricărei interpretări că, obiectul

concret al vânzării l-a constituit suprafața de 2862 mp teren intravilan cu

construcție, astfel cum se menționează expres în alin. (1) al contractului

autentic de vânzare-cumpărare depus la dosar fond.

De altfel, în acest

înscris, ce exprimă voința reală a părților la acel moment, și se face

mențiunea că "restul de teren (cu referite certă la cei 1601 mp din

totalul de 4463 mp) reprezentând proprietatea CAP".

Prin urmare,

mențiunile și precizările exprese ale părților din contractul de vânzare-cumpărare

din 14 mai 1990 privind obiectul vânzării, relevă fără nici un dubiu că, la

acel moment s-a vândut doar suprafața de teren de 2862 mp, (teren intravilan cu

construcție), cu precizarea ce se impunea a fi făcută (pornind de la voința

reală și situația din teren) că restul de teren (din totalul existent, de 4463

mp), adică ce nu s-a vândut, a rămas în proprietatea CAP-ului (vezi situația de

CF nr. X2 Giroc, de sub B 14-15).

Susținerile pârâtului

B.N., potrivit cu care, el și soția sa au cumpărat, în anul 1990, întreaga

suprafață de teren înscris în CF nr. X2 Giroc, nr. top X3 de 4463 mp, sunt

total nefondate și infirmate, de altfel, de însăși atitudinea procesuală a

pârâtului care prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de același BNP

C.C. din București sub nr. 1568 din 12 mai 1997, a vândut pârâtului M.I.

"terenul intravilan în suprafață de 2862 mp, și construcția de pe acesta,

bun dobândit de la S.M. și M.E.M. prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

13804//1990" (alin. (2) din contractul autentific de vânzare-cumpărare

încheiat între părți, sub nr. 1568 din 12 mai 1997).

Chiar dacă acest act

de înstrăinare încheiat între părți în anul 1997, a fost, potrivit susținerilor

pârâtului B.N., un act simulat (în realitate, el reprezentând o garanție a unui

împrumut acordat de pârâtul B.N., pârâtului M.I.), prin inserarea în cuprinsul

său a obiectului concret ce a constituit obiectul contractului autentic

anterior, nr. 13804/1990 încheiat cu vânzătoarele S.M. și M.E.M., se

subliniază, încă o dată, pe de o parte, voința reală a părților la momentul

vânzării-cumpărării avută loc în anul 1990, iar pe de altă parte, obiectul

concret vândut adică cei 2862 mp (din totalul de 4463 mp) + construcția de pe

teren.

În această situație,

este evident că în anul imediat următor, respectiv în anul 1998, pârâtul

M.I.A., nu putea revinde pârâtului B.N. terenul în suprafață de 4463 mp și casa

de pe acesta, înscris în CF nr. X2 Giroc, întrucât, chiar acesta face mențiunea

expresă în alin. (3) al contractului de vânzare-cumpărare că "am dobândit

bunul ce-l înstrăinez, prin contract de vânzare-cumpărare nr. 12790/1997".

Ori, cum a mai precizat din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 12 mai

1997 între pârâtul B.N. - vânzător și M.I.A. - cumpărător, rezultă că s-a vândut

"terenul intravilan de 2862 mp și casa de pe acesta" astfel cum

pârâtul B.N. l-a obținut de la S.M. și M.E.M., prin contractul autentic cu nr.

13804/1990".

Din prezentarea

cronologică a împrejurărilor și circumstanțelor concrete ale încheierii celor 3

contracte de vânzare-cumpărare, coroborată în plus, cu depoziția pârâtului

B.N., exprimată prin interogatoriul dat în instanța de fond și situația de CF

relevată de foile de CF depuse la dosar, rezultă fără nici un dubiu și cu o

evidență în afara oricărei interpretări că ceea ce pârâtul B.N. a dobândit în

proprietate, prin cumpărare de la S.M. și M.E.M. în anul 1990, prin contractul

autentic de vânzare-cumpărare, a fost suprafața de teren de 2862 mp și casa

există pe acesta (conform mențiunilor exprese din contract) și deci, doar

aceasta putea face obiectul vreunei înstrăinări ulterioare (ceea ce, în fapt,

s-a și realizat prin cel de-al doilea contract autentic de vânzare -cumpărare

din anul 1997).

Din această

perspectivă, Curtea a apreciat că în mod corect, Judecătoria Timișoara, ca

primă instanță, a stabilit împrejurările de fapt deduse judecății și a făcut,

raportat la acestea o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale

incidente, pornind de la una din condițiile esențiale ale vânzării, aceea că

lucrul vândut să fie proprietatea vânzătorului.

În caz contrar, în

ipoteza deci a vânzării lucrului altuia (cazul de față), devin incidente

dispozițiile art. 966 C. civ. (lipsa cauzei) ce sancționează cu nulitatea

absolută actul juridic incident în aceste condiții.

Astfel fiind,

invocarea de către pârâtul-intimat B.N. (prin întâmpinarea depusă în recurs) a

încălcării de către instanța de fond a dispozițiilor art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului (cu referire la principiul securității raporturilor

juridice) este nefondată, în condițiile în care el însuși, prin actul juridic

încheiat, a achiesat la dobândirea în proprietate a unui bun despre care știa

că nu e proprietatea vânzătorului, că nu a făcut obiectul vânzării-cumpărării

anterioare, între aceleași părți (pârâți) cu un an înainte, astfel încât să-l

poată redobândi.

Datele speței,

relatate anterior cronologic, pun în evidență faptul că suntem în prezența

evidentă a vânzării lucrului altuia, aspect cunoscut pe deplin atât de

vânzătorul M.I.A., cât și de cumpărătorul B.N., fiind pe deplin incidente

dispozițiile art. 966 și 968 C. civ.

În acest context

juridic de fapt și de drept, Curtea motivează că în mod greșit tribunalul a

reținut că, cu puterea lucrului judecat, în Dosar civil nr. 10963/325/2008 al

Tribunalului Timiș, respectiv prin Decizia civilă nr. 188/R din 3 martie 2011,

s-a stabilit că reclamanta nu este proprietara terenului revendicat (în acel

dosar) de 1601 mp, ea urmând procedura prevăzută de art. 8 din Decretul-lege

nr. 42/1990 și art. 23 din Legea nr. 18/1991.

În Dosarul civil nr.

10963/325/2008, reclamanta M.E.M. a investit instanța de judecată cu o acțiune

în sistarea stării de indiviziune și grănițuire, în contradictoriu cu pârâtul

B.N., cererea fiind respinsă pe excepția inexistenței stării de coproprietate a

pârâților față de situația de CF, condiție imperativă pentru judecarea unei

cereri de sistare indiviziune.

Prin urmare, cum

instanța de judecată nu a fost investită în acel dosar, cu examinarea

legalității titlului pârâtului pentru cei 1601 mp, revendicați de reclamantă

(care se consideră, dintotdeauna, proprietara totală a acestei suprafețe, acest

argument stând la baza promovării cererii de sistare indiviziune), nu se poate

reține puterea de lucru judecat la dreptul de proprietate asupra acestui teren,

în favoarea pârâtului B., soluția dată în Dosar nr. 10963/325/2008, fiind pe

excepție și nu pe fond.

De altfel, legat de

considerentele Deciziei civile nr. 188/R din 3 martie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara în Dosar nr. 10963/325/2008, s-a reținut, ca argument

esențial privind fondul litigiului ce se impune cu puterea lucrului judecat că,

(pornindu-se de la examinarea cerințelor legale pentru soluționarea unei

sistări de indiviziune), instanța a reținut că pârâtul B.N. și soția sa B.E.K.

au dobândit de la S.M. și reclamanta M.E.M., prin contractul de

vânzare-cumpărare din 14 mai 1990, terenul în suprafață de 2862 mp, intravilan

cu construcție, înscris în CF nr. X2 Giroc, top 732, restul de teren (adică cei

1601 mp, până la totalul de 4463 mp înscriși în CF) reprezentând proprietatea

CAP. Mai departe, în acel dosar, limitele investirii instanței cu cererea de

sistare indiviziune și în raport cu susținerile reclamantei că pârâtul B.N. s-a

întabulat pe întreaga suprafață de teren de 4463 mp, s-a reținut de asemenea,

că reclamanta pentru a obține o partajare a imobilului, trebuie, în prealabil

să solicite desființarea înscrisurilor care au stat la baza intabulării

dreptului de proprietate al pârâtului B.N. și rectificarea situație de CF, ceea

ce a și făcut imediat, prin acțiunea civilă, înregistrată la 7 iunie 2011.

Față de obiectul

cererii de chemare în judecată în acel dosar (ieșire indiviziune),

considerentele reținute de instanță privind inexistența stării de coproprietate

a părților se conjugă perfect cu soluția de respingere a acțiunii civile de

partaj judiciar, însă acestea nu se pot bucura de puterea de lucru judecat în

cel de al doilea litigiu unde se analizează condiția de nulitate absolută

parțială a titlului pârâtului, urmare a nerespectării art. 966 - 968 C. civ.

Concluzionând, cu

opinie majoritară, Curtea a reținut că tribunalul a făcut o greșită

interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor legale incidente, respectiv a

art. 966 - 968 C. civ., raportat la art. 480 C. civ., ceea ce atrage incidența

temeiului de modificare a deciziei civile prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Împotriva Deciziei

civile nr. 93/R din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara a formulat

cerere de revizuire pârâtul B.N., care a fost înregistrată la Curtea de Apel

Timișoara la 21 februarie 2014 sub nr. 229/59/2014.

În motivarea cererii,

revizuentul a invocat art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a susținut că Decizia

civilă nr. 93/R din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara în Dosarul nr.

13712/325/2011 este potrivnică Deciziei civile nr. 188/R din 3 martie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 10963/325/2008,

impunându-se anularea hotărârii pronunțate în 2014.

În motivare se arată

că din ambele dosare se constată că și în prima cerere de chemare în judecată

și în a doua cerere ce chemare în judecată, reclamanta a formulat două capete

de cerere.

Primul capăt de

cerere se referă la dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de

1601 mp, iar al doilea la rectificarea cărții funciare, ambele intrând sub

incidența textului de lege, invocat ca temei de drept.

În legătură cu

dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1601 mp, arată că este

adevărat că prin primul capăt de cerere, al primei cereri de chemare în

judecată, reclamanta a solicitat să se contate că este proprietara suprafeței

de teren de 1601 mp, în raport de întreaga suprafață de teren de 4463 mp,

partajarea terenului și grănițuirea proprietăților, revizuentul fiind proprietar

numai pe suprafața de teren de 2862 mp, iar prin primul capăt de cerere al

celei de-a doua cerere de chemare în judecată a solicitat constatarea nulității

absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14

septembrie 1998.

Atât în prima cerere

de chemare în judecată, cât și în cea de-a doua, precum și în celelalte

înscrisuri depuse la dosar, reclamanta a arătat că împreună cu mama ei au

vândut revizuentului și soției acestuia, prin contract de vânzare-cumpărare din

14 mai 1990, suprafața de teren de 2862 mp, cu construcții, din terenul în

suprafață totală de 4463 mp, diferența de 1601 mp, rămânând în proprietatea sa;

ca ulterior revizuentul a vândut terenul cumpărat lui M.I.A., după care acesta

l-a revândut, cu contractul de vânzare-cumpărare din 14 septembrie 1998, dar în

suprafață de 4463 mp, în loc de 2862 mp, cât cumpărase, deci și cei 1601 mp,

care erau ai reclamantei.

Din lectura

înscrisurilor depuse de reclamantă în ambele dosare, se constată că aceasta a

urmărit, ca pe cale ocolită, în cel de-al doilea dosar, să se ajungă la

constatarea ca suprafața de teren de 1601 mp, nu a fost vândută revizuentului,

rămânând în proprietatea ei, ce n-a reușit să obțină în primul dosar.

Sub acest prim

aspect, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat prin Decizia civilă nr. 188/R

din 3 martie 2011, dată în Dosarul nr. 10963/325/2008, în sensul că revizuentul

a cumpărat de la reclamantă întreaga suprafață de teren de 4463 mp, - deci și

cei 1601 mp -, de unde concluzia, că a vândut lui M.I.A., toată suprafața, pe

care apoi i-a revândut-o.

Aceeași Curte de Apel

Timișoara, prin Decizia civilă nr. 93 din 23 ianuarie 2014 dată în Dosarul nr.

13712/325/2011 (definitivă și irevocabilă și aceasta), menținând sentința

primei instanțe, prin admiterea recursului reclamantei și modificarea deciziei

civile a instanței de apel, a pronunțat o hotărâre potrivnică, celei date de

aceeași instanță în primul dosar.

Dovada că cele două

decizii sunt potrivnice constă în aceea că, prin această ultimă decizie,

admițându-se recursul reclamantei și menținându-se hotărârea primei instanțe,

constatarea parțială a nulității absolute s-a făcut ca urmare a faptului că

M.I.A. i-a vândut și cei 1601 mp, care nu erau ai lui, pentru că revizuentul

nu-i cumpărase de la reclamantă. S-a statuat - indirect - că, într-adevăr,

revizuentul nu a cumpărat și cei 1601 mp de la reclamantă, contrar celor

stabilite prin decizia anterioară, a doua soluție încălcând autoritatea de

lucru judecat a primei hotărâri.

Cu privire la

rectificarea cărții funciare.

Dacă aparent cele

două decizii menționate mai sus n-ar fi potrivnice, avându-se în vedere că cele

două cereri de chemare în judecată sunt formulate diferit, cu privire la primul

capăt de cerere, făcându-se abstracție de fondul acestora, care este identic,

cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care se solicită

rectificarea cărții funciare, cele două decizii sunt, în mod evident, total

potrivnice, încălcându-se astfel, autoritatea de lucru judecat a primei

hotărâri.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia dată în primul dosar, definitivă și irevocabilă - intrată în

puterea lucrului judecat - a respins recursul reclamantei împotriva deciziei

instanței de apel, prin care fusese respinsă acțiunea reclamantei, inclusiv cu

privire la cererea de rectificare a cărții funciare.

Cu toate acestea

reclamanta a făcut o a doua cerere de chemare în judecată a revizuentului,

solicitând, din nou, ca și în prima cerere de chemare în judecată, rectificarea

înscrierii din cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al

revizuentului asupra suprafeței de teren de 1601 mp, și reînscrierea dreptului

de proprietate al reclamantei și al mamei sale asupra acestui teren.

Judecătoria

Timișoara, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 21372 din 18 octombrie 2012,

a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată, dispunând, deci, și

rectificarea cărții funciare solicitate.

Admițând apelul

Tribunalul Timiș, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 397/A din 24 mai 2013

a schimbat în tot sentința instanței de fond și a respins acțiunea reclamantei,

inclusiv cu privire la rectificarea cărții funciare.

Curtea de Apel

Timișoara, prin Decizia civilă nr. 93 din 23 ianuarie 2014, rămasă definitivă

și irevocabilă, a admis recursul declarat de reclamantă, a modificat decizia

instanței de apel și a menținut sentința instanței de fond și cu privire la

rectificarea cărții funciare.

Au apărut, astfel,

două hotărâri potrivnice, ca urmare a pronunțării celor două decizii date de

Curtea de Apel Timișoara, în cea dintâi, dată în primul dosar respingându-se

cererea reclamantei de rectificare a cărții funciare, iar în cea de-a doua

pronunțată în cel de-al doilea dosar admițându-se cererea reclamantei și

dispunându-se rectificarea cărții funciare, încălcându-se, astfel, autoritatea

de lucru judecat a primei hotărâri.

La primul termen de

judecată din 26 martie 2014, din oficiu, în baza art. 137 alin. (1) și art. 323

alin. (2) C. proc. civ., instanța a pus în discuție excepția de necompetență

materială în soluționarea cererii de revizuire, iar prin Decizia nr. 301 din 26

martie 2014, Curtea de Apel Timișoara a declinat competența soluționării

cererii de revizuire formulată de revizuentul B.N. împotriva Deciziei civile

nr. 93 din 23 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul

nr. 13712/325/2011, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

aplicarea art. 137 alin. (1), art. 158 alin. (1) și art. 232 alin. (2) C. proc.

civ.

Astfel învestită,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, examinând cererea de

revizuire, constată că aceasta este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.

Prin Decizia nr.

188/R din 3 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 10963/325/2008 Curtea de Apel

Timișoara a respins recursul declarat de reclamanta M.E.M. împotriva Deciziei

nr. 540 din 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, având ca obiect

partaj judiciar.

Pentru a decide

astfel instanța de recurs a reținut următoarele considerente:

Prin contractul de

vânzare-cumpărare din 14 mai 1990 de către fostul Notariat de Stat Județean

Timiș, numitele S.M. și M.E. au vândut soților B.N. și B.E.K. imobilul întreg

proprietatea lor, înscris în CF X2 Giroc cu nr. top X3, compus din suprafața de

2862 mp teren intravilan cu construcție, restul de teren reprezentând proprietatea

CAP.

Potrivit CF X2 Giroc

proprietare asupra nr. top. X3 " loc de casa cu casa nr. 428 în întindere

de 4463 mp erau S.M. și M.E.M., vânzătoarele.

Obiectul acțiunii de

față îl constituie cererea reclamantei M.E.M. adresată instanței de a constata

starea de coproprietate cu pârâtul B.N., sistarea coproprietății, prin ieșirea

din indiviziune a părților și grănițuirea proprietăților, prin stabilirea

liniei de hotar între cele două loturi.

Din analiza cărții

funciare nr. X2 Giroc rezultă că singurul proprietar tabular al imobilului este

B.N., necăsătorit, bun propriu dobândit prin cumpărare de la M.I.A. la data de

19 mai 1997.

Ca urmare, reclamanta

fără a solicita desființarea înscrisurilor care au stat la baza intabulării

dreptului de proprietate al pârâtului B.N., - în condițiile în care în CF nr.

X2 Giroc reclamanta nu apare înscrisă cu vreun drept de proprietate, - solicită

"constatarea stării de coproprietate cu pârâtul B.N. sistarea

coproprietății prin ieșirea din indiviziune și grănițuirea proprietăților prin

stabilirea liniei de hotar".

Criticile aduse de

recurentă hotărârii pronunțate de către instanța de apel sunt nefondate câtă

vreme reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile

cuprinse în art. 111, 673 C. proc. civ. și art. 480, 584 și 689 C. civ., iar în

contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1990 se precizează clar că

reclamanta și mama sa vând întregul imobil, că restul terenului rămâne în

proprietatea CAP-ului, context în care în mod greșit reclamanta susține că

părțile ar fi rămas în indiviziune.

Ca urmare, neexistând

o coproprietate între părți nu se putea dispune ieșirea din indiviziune a

acestora și nici grănițuirea proprietăților.

O altă susținerea a

recurentei vizează faptul că terenul în litigiu nu a fost cooperativizat,

criticând hotărârea instanței de apel în acest sens.

Criticile au fost

înlăturate dat fiind faptul că la dosarul cauzei există copia legalizată a

cererii de intrare în CAP-ul "L." din Giroc a mamei reclamantei,

Ș.M., cu suprafața de 4,50 jugăre teren, o adeverință eliberată de CAP Giroc

din care rezultă că Ș.M. a fost membră CAP, că suprafața de 1601 mp a fost

cooperativizat, mai mult chiar reclamanta a recunoscut la interogatoriu luat de

instanță că mama sa a fost membră a CAP Giroc, în cererea de înscriere intrând

întreaga suprafață de 4463 mp teren, situat în comuna Giroc str. T. jud. Timiș.

Referitor la pretinsa

contradicție care ar exista în cuprinsul hotărârii, se constată că într-adevăr

dobândirea dreptului de proprietate de către CAP la data cooperativizării s-a

făcut în concordanță cu statul CAP, nefiind necesară înscrierea dreptului de

proprietate cooperatist în cartea funciară iar, redobândirea acestui drept se

putea face în baza Decretului-lege nr. 42/1990 respectiv Legii nr. 18/1991;

însă numai proprietarul construcțiilor ar fi putut uza de dispozițiile art. 23

din Legea nr. 18/1991, text preluat apoi de Legea nr. 247/2005, în sensul că

(art. 23) dobânditorul actual al construcției - din zonele cooperativizate -

este îndreptățit să primească în proprietate întreaga suprafață deținută ca

teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești adică tot terenul ce s-a

avut în vedere de părțile convenției de înstrăinare și care a fost folosit în

fapt de dobânditor.

În speță, pârâtul a

dobândit prin convenție" întreg imobilul înscris în CF X2 Giroc nr. top.

X2, a achitat impozitele aferente întregii suprafețe de 4463 mp, reclamanta nu

a contestat contractul de vânzare-cumpărare din anul 1990, terenul a intrat în

circuitul civil făcând obiectul vânzării-cumpărării încheiate la 19 mai 1997

între familia B. și numitul M.I.A., iar la 14 decembrie 1998 sub B17 se înscrie

în CF X2 Giroc dreptul de proprietate al pârâtului în cauză prin cumpărare.

S-a motivat că și în

situația în care "dintr-o eroare" în CF s-ar fi înscris în mod greșit

suprafața terenului 4463 mp, în proprietatea pârâtului B.N., reclamanta ar fi

trebuit în primul rând să solicite rectificarea cărții funciare, înscrierea

dreptului său de proprietate și doar ulterior să solicite sistarea stării de

indiviziune și grănițuirea proprietăților.

Acestea au fost

considerentele care au stat la baza pronunțării primei decizii (nr. 188/R din 3

martie 2011).

Art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea

reglementării revizuirii prevăzută în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o

constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de

lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar

având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație

executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se

prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația

anormală, creată de existenta hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât

prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului

judecat.

Astfel cum se poate

constata cele două cauze au obiecte distincte.

În considerentele

deciziei ce se solicită a fi revizuită prima hotărâre a fost invocată iar

instanța a reținut că ceea ce se impune cu putere de lucru judecat în al doilea

proces este faptul că în primul proces s-a reținut că pârâtul B.N. și soția sa

B.E.K. au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990,

terenul în suprafață de 2862 mp, intravilan cu construcție, înscris în CF nr.

X2 Giroc, top X3, restul de teren (adică cei 1601 mp până la totalul de 4463 mp

înscriși în CF) reprezintă proprietatea CAP.

S-a mai motivat în

considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită faptul că în primul

proces ce a făcut obiectul Dosarului nr. 10963/325/2008, reclamanta M.E.M. a

învestit instanța de judecată cu o acțiune în sistarea stării de indiviziune și

grănițuire, în contradictoriu cu pârâtul B.N., cererea fiind respinsă pe

excepția inexistenței stării de coproprietate a pârâților față de situația din

cartea funciară.

S-a constatat astfel

că instanța de judecată nu a fost învestită în acel dosar (primul litigiu) cu

examinarea legalității titlului pârâtului pentru cei 1601 mp, revendicați de

reclamantă și nu se poate reține puterea de lucru judecat cu privire la dreptul

de proprietate asupra acestui teren, în favoarea pârâtului B.N., față de

soluția pronunțată care nu analizează această chestiune pe fond.

Cât privește

soluțiile pronunțate asupra capetelor de cerere privind rectificarea cărții

funciare trebuie precizat că aceste cereri sunt accesorii iar soarta lor

depinde de soluția dată în cererea principală.

Admiterea acestui

capăt de cerere în cel de-al doilea litigiu este consecința constatării

nulității absolut parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 5312/1998 în ceea ce privește suprafața de 1601 mp.

Motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. permite revizuirea în situația în

care există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Pentru a se putea

invoca motivul trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) să fie vorba de

hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul

cauzei;

b) să fie vorba de

hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate

de elemente: părți, obiect, cauză;

c) hotărârile

contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar) ci în procese

(dosare) diferite;

d) în al doilea

proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă a

fost ridicată să nu se fi discutat;

e) să se ceară

anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea puterii

lucrului judecat.

În cauză nu sunt îndeplinite

în mod cumulativ condițiile mai sus relevate și anume nu există identitate de

obiect și de cauză între cele două litigii și, mai mult, efectul pozitiv al

puterii de lucru judecat de care se bucură Decizia nr. 188 din 3 martie 2011 a

Curții de Apel Timișoara a fost examinat în cadrul celui de al doilea proces,

finalizat prin pronunțarea Deciziei nr. 93 din 23 ianuarie 2014, așa cum

rezultă din considerentele acestei din urmă hotărâri.

Așa fiind, Înalta

Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire de

față nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în speță fiind respectat principiul autorității de lucru judecat, va

respinge cererea de revizuire ca nefondată și constatând îndeplinite cerințele

art. 274 C. proc. civ., va obliga revizuentul să plătească intimatei M.E.M.

suma de 3013 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

formulată de revizuentul B.N. de revizuire a Deciziei nr. 93/R din 23 ianuarie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 13712/325/2011, ca

nefondată.

Obligă revizuentul să

plătească intimatei M.E.M. suma de 3013 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 14 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN