ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3059/2014

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 93/R/23 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1371/325/2011, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta M.E.M. împotriva Deciziei civile nr. 397/A din 24 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 13712/325/2011, având ca obiect constatare nulitate act juridic. A modificat în tot decizia recurată, în sensul că a respins apelul declarat de pârâtul B.N. împotriva Sentinței civile nr. 21372 din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în același dosar. A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1093 RON, cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a decide astfel instanța de recurs a reținut următoarele considerente: Obiectul concret dedus judecății de reclamanta M.E.M. îl constituie cererea de: A) constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5312 din 14 septembrie 1998 de BNP "C.C. din București "cu privire la suprafața de teren de 1601 mp, înscris în CF nr. X1 Giroc (din conversia pe hârtie a CF nr. X2 și B) rectificarea înscrierii din CF nr. X1 Giroc în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului 2 B.N. asupra terenului de 1601 mp și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei și al defunctei S.M. pe acesta.

În susținerea demersului judiciar de față, reclamanta susține că este incidență instituția vânzării lucrului altuia, urmare a operației speculative și a cauzei ilicite ce a stat la baza vânzării-cumpărării efectuate între părți, în anul 1998, învederând, astfel aplicabilitatea prevederilor art. 966 și 968 C. civ., cu consecința imediată a prevederilor art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 (dat fiind faptul că actul în baza căruia s-a făcut înscrierea, nu e valabil). Pornind de la starea de fapt invocată de părți, Curtea a reținut că din cuprinsul contractului autentic de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990, încheiat între S.M. și M.E., în calitate de proprietară-vânzătoare și pârâtul B.N.

și soția sa B.E., cumpărători, rezultă fără dubiu și în afara oricărei interpretări că, obiectul concret al vânzării l-a constituit suprafața de 2862 mp teren intravilan cu construcție, astfel cum se menționează expres în alin. (1) al contractului autentic de vânzare-cumpărare depus la dosar fond.

De altfel, în acest înscris, ce exprimă voința reală a părților la acel moment, și se face mențiunea că "restul de teren (cu referite certă la cei 1601 mp din totalul de 4463 mp) reprezentând proprietatea CAP". Prin urmare, mențiunile și precizările exprese ale părților din contractul de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990 privind obiectul vânzării, relevă fără nici un dubiu că, la acel moment s-a vândut doar suprafața de teren de 2862 mp, (teren intravilan cu construcție), cu precizarea ce se impunea a fi făcută (pornind de la voința reală și situația din teren) că restul de teren (din totalul existent, de 4463 mp), adică ce nu s-a vândut, a rămas în proprietatea CAP-ului (vezi situația de CF nr. X2 Giroc, de sub B 14-15).

Susținerile pârâtului B.N., potrivit cu care, el și soția sa au cumpărat, în anul 1990, întreaga suprafață de teren înscris în CF nr. X2 Giroc, nr. top X3 de 4463 mp, sunt total nefondate și infirmate, de altfel, de însăși atitudinea procesuală a pârâtului care prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de același BNP C.C. din București sub nr. 1568 din 12 mai 1997, a vândut pârâtului M.I. "terenul intravilan în suprafață de 2862 mp, și construcția de pe acesta, bun dobândit de la S.M. și M.E.M.

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 13804//1990" (alin. (2) din contractul autentific de vânzare-cumpărare încheiat între părți, sub nr. 1568 din 12 mai 1997). Chiar dacă acest act de înstrăinare încheiat între părți în anul 1997, a fost, potrivit susținerilor pârâtului B.N., un act simulat (în realitate, el reprezentând o garanție a unui împrumut acordat de pârâtul B.N., pârâtului M.I.), prin inserarea în cuprinsul său a obiectului concret ce a constituit obiectul contractului autentic anterior, nr. 13804/1990 încheiat cu vânzătoarele S.M. și M.E.M., se subliniază, încă o dată, pe de o parte, voința reală a părților la momentul vânzării-cumpărării avută loc în anul 1990, iar pe de altă parte, obiectul concret vândut adică cei 2862 mp (din totalul de 4463 mp) + construcția de pe teren.

În această situație, este evident că în anul imediat următor, respectiv în anul 1998, pârâtul M.I.A., nu putea revinde pârâtului B.N. terenul în suprafață de 4463 mp și casa de pe acesta, înscris în CF nr. X2 Giroc, întrucât, chiar acesta face mențiunea expresă în alin. (3) al contractului de vânzare-cumpărare că "am dobândit bunul ce-l înstrăinez, prin contract de vânzare-cumpărare nr. 12790/1997". Ori, cum a mai precizat din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 12 mai 1997 între pârâtul B.N. - vânzător și M.I.A. - cumpărător, rezultă că s-a vândut "terenul intravilan de 2862 mp și casa de pe acesta" astfel cum pârâtul B.N. l-a obținut de la S.M.

și M.E.M., prin contractul autentic cu nr. 13804/1990". Din prezentarea cronologică a împrejurărilor și circumstanțelor concrete ale încheierii celor 3 contracte de vânzare-cumpărare, coroborată în plus, cu depoziția pârâtului B.N., exprimată prin interogatoriul dat în instanța de fond și situația de CF relevată de foile de CF depuse la dosar, rezultă fără nici un dubiu și cu o evidență în afara oricărei interpretări că ceea ce pârâtul B.N. a dobândit în proprietate, prin cumpărare de la S.M. și M.E.M.

în anul 1990, prin contractul autentic de vânzare-cumpărare, a fost suprafața de teren de 2862 mp și casa există pe acesta (conform mențiunilor exprese din contract) și deci, doar aceasta putea face obiectul vreunei înstrăinări ulterioare (ceea ce, în fapt, s-a și realizat prin cel de-al doilea contract autentic de vânzare -cumpărare din anul 1997). Din această perspectivă, Curtea a apreciat că în mod corect, Judecătoria Timișoara, ca primă instanță, a stabilit împrejurările de fapt deduse judecății și a făcut, raportat la acestea o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, pornind de la una din condițiile esențiale ale vânzării, aceea că lucrul vândut să fie proprietatea vânzătorului.

În caz contrar, în ipoteza deci a vânzării lucrului altuia (cazul de față), devin incidente dispozițiile art. 966 C. civ. (lipsa cauzei) ce sancționează cu nulitatea absolută actul juridic incident în aceste condiții. Astfel fiind, invocarea de către pârâtul-intimat B.N. (prin întâmpinarea depusă în recurs) a încălcării de către instanța de fond a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cu referire la principiul securității raporturilor juridice) este nefondată, în condițiile în care el însuși, prin actul juridic încheiat, a achiesat la dobândirea în proprietate a unui bun despre care știa că nu e proprietatea vânzătorului, că nu a făcut obiectul vânzării-cumpărării anterioare, între aceleași părți (pârâți) cu un an înainte, astfel încât să-l poată redobândi.

Datele speței, relatate anterior cronologic, pun în evidență faptul că suntem în prezența evidentă a vânzării lucrului altuia, aspect cunoscut pe deplin atât de vânzătorul M.I.A., cât și de cumpărătorul B.N., fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 966 și 968 C. civ. În acest context juridic de fapt și de drept, Curtea motivează că în mod greșit tribunalul a reținut că, cu puterea lucrului judecat, în Dosar civil nr. 10963/325/2008 al Tribunalului Timiș, respectiv prin Decizia civilă nr. 188/R din 3 martie 2011, s-a stabilit că reclamanta nu este proprietara terenului revendicat (în acel dosar) de 1601 mp, ea urmând procedura prevăzută de art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 și art. 23 din Legea nr. 18/1991.

În Dosarul civil nr. 10963/325/2008, reclamanta M.E.M. a investit instanța de judecată cu o acțiune în sistarea stării de indiviziune și grănițuire, în contradictoriu cu pârâtul B.N., cererea fiind respinsă pe excepția inexistenței stării de coproprietate a pârâților față de situația de CF, condiție imperativă pentru judecarea unei cereri de sistare indiviziune. Prin urmare, cum instanța de judecată nu a fost investită în acel dosar, cu examinarea legalității titlului pârâtului pentru cei 1601 mp, revendicați de reclamantă (care se consideră, dintotdeauna, proprietara totală a acestei suprafețe, acest argument stând la baza promovării cererii de sistare indiviziune), nu se poate reține puterea de lucru judecat la dreptul de proprietate asupra acestui teren, în favoarea pârâtului B., soluția dată în Dosar nr. 10963/325/2008, fiind pe excepție și nu pe fond.

De altfel, legat de considerentele Deciziei civile nr. 188/R din 3 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 10963/325/2008, s-a reținut, ca argument esențial privind fondul litigiului ce se impune cu puterea lucrului judecat că, (pornindu-se de la examinarea cerințelor legale pentru soluționarea unei sistări de indiviziune), instanța a reținut că pârâtul B.N. și soția sa B.E.K. au dobândit de la S.M. și reclamanta M.E.M., prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990, terenul în suprafață de 2862 mp, intravilan cu construcție, înscris în CF nr. X2 Giroc, top 732, restul de teren (adică cei 1601 mp, până la totalul de 4463 mp înscriși în CF) reprezentând proprietatea CAP. Mai departe, în acel dosar, limitele investirii instanței cu cererea de sistare indiviziune și în raport cu susținerile reclamantei că pârâtul B.N.

s-a întabulat pe întreaga suprafață de teren de 4463 mp, s-a reținut de asemenea, că reclamanta pentru a obține o partajare a imobilului, trebuie, în prealabil să solicite desființarea înscrisurilor care au stat la baza intabulării dreptului de proprietate al pârâtului B.N. și rectificarea situație de CF, ceea ce a și făcut imediat, prin acțiunea civilă, înregistrată la 7 iunie 2011. Față de obiectul cererii de chemare în judecată în acel dosar (ieșire indiviziune), considerentele reținute de instanță privind inexistența stării de coproprietate a părților se conjugă perfect cu soluția de respingere a acțiunii civile de partaj judiciar, însă acestea nu se pot bucura de puterea de lucru judecat în cel de al doilea litigiu unde se analizează condiția de nulitate absolută parțială a titlului pârâtului, urmare a nerespectării art. 966 - 968 C. civ.

Concluzionând, cu opinie majoritară, Curtea a reținut că tribunalul a făcut o greșită interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor legale incidente, respectiv a art. 966 - 968 C. civ., raportat la art. 480 C. civ., ceea ce atrage incidența temeiului de modificare a deciziei civile prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Împotriva Deciziei civile nr. 93/R din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara a formulat cerere de revizuire pârâtul B.N., care a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la 21 februarie 2014 sub nr. 229/59/2014. În motivarea cererii, revizuentul a invocat art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

și a susținut că Decizia civilă nr. 93/R din 23 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara în Dosarul nr. 13712/325/2011 este potrivnică Deciziei civile nr. 188/R din 3 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 10963/325/2008, impunându-se anularea hotărârii pronunțate în 2014. În motivare se arată că din ambele dosare se constată că și în prima cerere de chemare în judecată și în a doua cerere ce chemare în judecată, reclamanta a formulat două capete de cerere. Primul capăt de cerere se referă la dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 1601 mp, iar al doilea la rectificarea cărții funciare, ambele intrând sub incidența textului de lege, invocat ca temei de drept.

În legătură cu dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1601 mp, arată că este adevărat că prin primul capăt de cerere, al primei cereri de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se contate că este proprietara suprafeței de teren de 1601 mp, în raport de întreaga suprafață de teren de 4463 mp, partajarea terenului și grănițuirea proprietăților, revizuentul fiind proprietar numai pe suprafața de teren de 2862 mp, iar prin primul capăt de cerere al celei de-a doua cerere de chemare în judecată a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 septembrie 1998. Atât în prima cerere de chemare în judecată, cât și în cea de-a doua, precum și în celelalte înscrisuri depuse la dosar, reclamanta a arătat că împreună cu mama ei au vândut revizuentului și soției acestuia, prin contract de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990, suprafața de teren de 2862 mp, cu construcții, din terenul în suprafață totală de 4463 mp, diferența de 1601 mp, rămânând în proprietatea sa; ca ulterior revizuentul a vândut terenul cumpărat lui M.I.A., după care acesta l-a revândut, cu contractul de vânzare-cumpărare din 14 septembrie 1998, dar în suprafață de 4463 mp, în loc de 2862 mp, cât cumpărase, deci și cei 1601 mp, care erau ai reclamantei.

Din lectura înscrisurilor depuse de reclamantă în ambele dosare, se constată că aceasta a urmărit, ca pe cale ocolită, în cel de-al doilea dosar, să se ajungă la constatarea ca suprafața de teren de 1601 mp, nu a fost vândută revizuentului, rămânând în proprietatea ei, ce n-a reușit să obțină în primul dosar. Sub acest prim aspect, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat prin Decizia civilă nr. 188/R din 3 martie 2011, dată în Dosarul nr. 10963/325/2008, în sensul că revizuentul a cumpărat de la reclamantă întreaga suprafață de teren de 4463 mp, - deci și cei 1601 mp -, de unde concluzia, că a vândut lui M.I.A., toată suprafața, pe care apoi i-a revândut-o.

Aceeași Curte de Apel Timișoara, prin Decizia civilă nr. 93 din 23 ianuarie 2014 dată în Dosarul nr. 13712/325/2011 (definitivă și irevocabilă și aceasta), menținând sentința primei instanțe, prin admiterea recursului reclamantei și modificarea deciziei civile a instanței de apel, a pronunțat o hotărâre potrivnică, celei date de aceeași instanță în primul dosar. Dovada că cele două decizii sunt potrivnice constă în aceea că, prin această ultimă decizie, admițându-se recursul reclamantei și menținându-se hotărârea primei instanțe, constatarea parțială a nulității absolute s-a făcut ca urmare a faptului că M.I.A. i-a vândut și cei 1601 mp, care nu erau ai lui, pentru că revizuentul nu-i cumpărase de la reclamantă.

S-a statuat - indirect - că, într-adevăr, revizuentul nu a cumpărat și cei 1601 mp de la reclamantă, contrar celor stabilite prin decizia anterioară, a doua soluție încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Cu privire la rectificarea cărții funciare. Dacă aparent cele două decizii menționate mai sus n-ar fi potrivnice, avându-se în vedere că cele două cereri de chemare în judecată sunt formulate diferit, cu privire la primul capăt de cerere, făcându-se abstracție de fondul acestora, care este identic, cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care se solicită rectificarea cărții funciare, cele două decizii sunt, în mod evident, total potrivnice, încălcându-se astfel, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia dată în primul dosar, definitivă și irevocabilă - intrată în puterea lucrului judecat - a respins recursul reclamantei împotriva deciziei instanței de apel, prin care fusese respinsă acțiunea reclamantei, inclusiv cu privire la cererea de rectificare a cărții funciare. Cu toate acestea reclamanta a făcut o a doua cerere de chemare în judecată a revizuentului, solicitând, din nou, ca și în prima cerere de chemare în judecată, rectificarea înscrierii din cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al revizuentului asupra suprafeței de teren de 1601 mp, și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei și al mamei sale asupra acestui teren.

Judecătoria Timișoara, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 21372 din 18 octombrie 2012, a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată, dispunând, deci, și rectificarea cărții funciare solicitate. Admițând apelul Tribunalul Timiș, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 397/A din 24 mai 2013 a schimbat în tot sentința instanței de fond și a respins acțiunea reclamantei, inclusiv cu privire la rectificarea cărții funciare. Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia civilă nr. 93 din 23 ianuarie 2014, rămasă definitivă și irevocabilă, a admis recursul declarat de reclamantă, a modificat decizia instanței de apel și a menținut sentința instanței de fond și cu privire la rectificarea cărții funciare.

Au apărut, astfel, două hotărâri potrivnice, ca urmare a pronunțării celor două decizii date de Curtea de Apel Timișoara, în cea dintâi, dată în primul dosar respingându-se cererea reclamantei de rectificare a cărții funciare, iar în cea de-a doua pronunțată în cel de-al doilea dosar admițându-se cererea reclamantei și dispunându-se rectificarea cărții funciare, încălcându-se, astfel, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. La primul termen de judecată din 26 martie 2014, din oficiu, în baza art. 137 alin. (1) și art. 323 alin. (2) C. proc. civ., instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială în soluționarea cererii de revizuire, iar prin Decizia nr. 301 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Timișoara a declinat competența soluționării cererii de revizuire formulată de revizuentul B.N.

împotriva Deciziei civile nr. 93 din 23 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 13712/325/2011, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în aplicarea art. 137 alin. (1), art. 158 alin. (1) și art. 232 alin. (2) C. proc. civ. Astfel învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, examinând cererea de revizuire, constată că aceasta este nefondată pentru motivele ce se vor arăta. Prin Decizia nr. 188/R din 3 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 10963/325/2008 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamanta M.E.M. împotriva Deciziei nr. 540 din 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, având ca obiect partaj judiciar.

Pentru a decide astfel instanța de recurs a reținut următoarele considerente: Prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990 de către fostul Notariat de Stat Județean Timiș, numitele S.M. și M.E. au vândut soților B.N. și B.E.K. imobilul întreg proprietatea lor, înscris în CF X2 Giroc cu nr. top X3, compus din suprafața de 2862 mp teren intravilan cu construcție, restul de teren reprezentând proprietatea CAP. Potrivit CF X2 Giroc proprietare asupra nr. top. X3 " loc de casa cu casa nr. 428 în întindere de 4463 mp erau S.M. și M.E.M., vânzătoarele. Obiectul acțiunii de față îl constituie cererea reclamantei M.E.M. adresată instanței de a constata starea de coproprietate cu pârâtul B.N., sistarea coproprietății, prin ieșirea din indiviziune a părților și grănițuirea proprietăților, prin stabilirea liniei de hotar între cele două loturi.

Din analiza cărții funciare nr. X2 Giroc rezultă că singurul proprietar tabular al imobilului este B.N., necăsătorit, bun propriu dobândit prin cumpărare de la M.I.A. la data de 19 mai 1997. Ca urmare, reclamanta fără a solicita desființarea înscrisurilor care au stat la baza intabulării dreptului de proprietate al pârâtului B.N., - în condițiile în care în CF nr. X2 Giroc reclamanta nu apare înscrisă cu vreun drept de proprietate, - solicită "constatarea stării de coproprietate cu pârâtul B.N. sistarea coproprietății prin ieșirea din indiviziune și grănițuirea proprietăților prin stabilirea liniei de hotar". Criticile aduse de recurentă hotărârii pronunțate de către instanța de apel sunt nefondate câtă vreme reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile cuprinse în art. 111, 673 C. proc.

civ. și art. 480, 584 și 689 C. civ., iar în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1990 se precizează clar că reclamanta și mama sa vând întregul imobil, că restul terenului rămâne în proprietatea CAP-ului, context în care în mod greșit reclamanta susține că părțile ar fi rămas în indiviziune. Ca urmare, neexistând o coproprietate între părți nu se putea dispune ieșirea din indiviziune a acestora și nici grănițuirea proprietăților. O altă susținerea a recurentei vizează faptul că terenul în litigiu nu a fost cooperativizat, criticând hotărârea instanței de apel în acest sens. Criticile au fost înlăturate dat fiind faptul că la dosarul cauzei există copia legalizată a cererii de intrare în CAP-ul "L." din Giroc a mamei reclamantei, Ș.M., cu suprafața de 4,50 jugăre teren, o adeverință eliberată de CAP Giroc din care rezultă că Ș.M.

a fost membră CAP, că suprafața de 1601 mp a fost cooperativizat, mai mult chiar reclamanta a recunoscut la interogatoriu luat de instanță că mama sa a fost membră a CAP Giroc, în cererea de înscriere intrând întreaga suprafață de 4463 mp teren, situat în comuna Giroc str. T. jud. Timiș.

Referitor la pretinsa contradicție care ar exista în cuprinsul hotărârii, se constată că într-adevăr dobândirea dreptului de proprietate de către CAP la data cooperativizării s-a făcut în concordanță cu statul CAP, nefiind necesară înscrierea dreptului de proprietate cooperatist în cartea funciară iar, redobândirea acestui drept se putea face în baza Decretului-lege nr. 42/1990 respectiv Legii nr. 18/1991; însă numai proprietarul construcțiilor ar fi putut uza de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, text preluat apoi de Legea nr. 247/2005, în sensul că (art. 23) dobânditorul actual al construcției - din zonele cooperativizate - este îndreptățit să primească în proprietate întreaga suprafață deținută ca teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești adică tot terenul ce s-a avut în vedere de părțile convenției de înstrăinare și care a fost folosit în fapt de dobânditor.

În speță, pârâtul a dobândit prin convenție" întreg imobilul înscris în CF X2 Giroc nr. top. X2, a achitat impozitele aferente întregii suprafețe de 4463 mp, reclamanta nu a contestat contractul de vânzare-cumpărare din anul 1990, terenul a intrat în circuitul civil făcând obiectul vânzării-cumpărării încheiate la 19 mai 1997 între familia B. și numitul M.I.A., iar la 14 decembrie 1998 sub B17 se înscrie în CF X2 Giroc dreptul de proprietate al pârâtului în cauză prin cumpărare. S-a motivat că și în situația în care "dintr-o eroare" în CF s-ar fi înscris în mod greșit suprafața terenului 4463 mp, în proprietatea pârâtului B.N., reclamanta ar fi trebuit în primul rând să solicite rectificarea cărții funciare, înscrierea dreptului său de proprietate și doar ulterior să solicite sistarea stării de indiviziune și grănițuirea proprietăților.

Acestea au fost considerentele care au stat la baza pronunțării primei decizii (nr. 188/R din 3 martie 2011). Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existenta hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Astfel cum se poate constata cele două cauze au obiecte distincte. În considerentele deciziei ce se solicită a fi revizuită prima hotărâre a fost invocată iar instanța a reținut că ceea ce se impune cu putere de lucru judecat în al doilea proces este faptul că în primul proces s-a reținut că pârâtul B.N. și soția sa B.E.K. au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990, terenul în suprafață de 2862 mp, intravilan cu construcție, înscris în CF nr. X2 Giroc, top X3, restul de teren (adică cei 1601 mp până la totalul de 4463 mp înscriși în CF) reprezintă proprietatea CAP. S-a mai motivat în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită faptul că în primul proces ce a făcut obiectul Dosarului nr. 10963/325/2008, reclamanta M.E.M.

a învestit instanța de judecată cu o acțiune în sistarea stării de indiviziune și grănițuire, în contradictoriu cu pârâtul B.N., cererea fiind respinsă pe excepția inexistenței stării de coproprietate a pârâților față de situația din cartea funciară. S-a constatat astfel că instanța de judecată nu a fost învestită în acel dosar (primul litigiu) cu examinarea legalității titlului pârâtului pentru cei 1601 mp, revendicați de reclamantă și nu se poate reține puterea de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate asupra acestui teren, în favoarea pârâtului B.N., față de soluția pronunțată care nu analizează această chestiune pe fond. Cât privește soluțiile pronunțate asupra capetelor de cerere privind rectificarea cărții funciare trebuie precizat că aceste cereri sunt accesorii iar soarta lor depinde de soluția dată în cererea principală.

Admiterea acestui capăt de cerere în cel de-al doilea litigiu este consecința constatării nulității absolut parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5312/1998 în ceea ce privește suprafața de 1601 mp. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. permite revizuirea în situația în care există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Pentru a se putea invoca motivul trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; b) să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză; c) hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar) ci în procese (dosare) diferite; d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat; e) să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea puterii lucrului judecat.

În cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile mai sus relevate și anume nu există identitate de obiect și de cauză între cele două litigii și, mai mult, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat de care se bucură Decizia nr. 188 din 3 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost examinat în cadrul celui de al doilea proces, finalizat prin pronunțarea Deciziei nr. 93 din 23 ianuarie 2014, așa cum rezultă din considerentele acestei din urmă hotărâri. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire de față nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în speță fiind respectat principiul autorității de lucru judecat, va respinge cererea de revizuire ca nefondată și constatând îndeplinite cerințele art. 274 C. proc.

civ., va obliga revizuentul să plătească intimatei M.E.M. suma de 3013 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de revizuentul B.N. de revizuire a Deciziei nr. 93/R din 23 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 13712/325/2011, ca nefondată. Obligă revizuentul să plătească intimatei M.E.M. suma de 3013 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 14 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN