ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1128/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 545 din data de 12.04.2017 pronunțată în dosarul x/2014, în rejudecare, Tribunalul Iași a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, Direcția pentru Agricultură Suceava și S.C. B. S.R.L., a admis excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 3 din 08.01.2008 Direcția de Agricultură pentru Dezvoltare Rurală Suceava și a constatat nelegalitatea acesteia, a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Forăști nr. 52 din 20 noiembrie 2012, respectiv a art. 2 teza finală și a constatat nelegalitatea acesteia în ceea ce privește dispoziția de scoatere din circuitul agricol și a anulat autorizația de mediu nr. x din 20.09.2013 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, în favoarea S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, Consiliul Local Forăști și S.C. B. S.R.L..

Prin decizia nr. 2021 din 14 decembrie 2017 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile nulității și tardivității recursului promovat de Consiliul Local al comunei Forăști, excepția nulității recursului formulat de Agenția pentru protecția mediului Suceava și excepția nulității recursului formulat de S.C. B. S.R.L. și a respins ca nefondate recursurile formulate de Agenția pentru protecția mediului Suceava, S.C. B. S.R.L. și Consiliul Local al comunei Forăști împotriva sentinței civile nr. 545/2017 a Tribunalului Iași, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

În privința motivului de recurs invocat de B. S.R.L. și axat pe pretinsa nelegalitate a sentinței din pricina nerespectării principiului contradictorialității din perspectiva necomunicării înscrisurilor care au stat la baza emiterii HCL Forăști nr. 52/2012, Curtea l-a apreciat ca nefondat.

Astfel, a reținut instanța că potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ.:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Prevederile legale anterior citate se completează cu regimul general al nulităților, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 174 și următoarele din C. proc. civ. și care consacră, printre altele, regula conform căreia nulitățile virtuale sunt unele condiționate în sensul că pentru a conduce la desființarea unui act se impune a fi dovedit că vătămarea alegată de partea interesată nu ar putea fi înlăturată decât prin luare acestei măsuri. Anularea unui act procedural devine astfel o măsură de ultimă instanță, primordială fiind înlăturarea vătămării și nu aplicarea în sine a acestei sancțiuni.

Actele de a căror necomunicare se plânge recurenta sunt cele anexate la dosarul de fond, filele x și următoarele și reprezintă documentația care a stat la baza emiterii HCL nr. 52/2012 a Consiliului local al Comunei Forăști.

În fapt, conform încheierii de ședință din data de 30 martie 2017 și a vizei judecătorului fondului aplicată chiar pe aceste înscrisuri, documentele au fost anexate la dosarul cauzei după strigarea acesteia la ordine și înainte de terminarea ședinței de judecată. Reprezentantul convențional al recurentei B. S.R.L. nu a fost prezent în sală la strigarea cauzei la ordine, ci s-a prezentat ulterior, după strigarea cauzei. La solicitarea expresă a acestuia, așa cum reiese din încheierea de ședință din 30 martie 2017, instanța de judecată a dispus amânarea pronunțării tocmai pentru a-i da posibilitatea de depune concluzii scrise.

În primul rând, Curtea a constatat că judecătorul fondului a indicat expres în cuprinsul sentinței recurate faptul că "nu poate avea în vedere înscrisurile depuse de către Consiliul Local Forăști întrucât acestea au fost depuse la dosar după închiderea dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fondul cauzei și chiar după ce instanța a amânat pronunțarea, la solicitarea apărătorului pârâtei S.C. "B." S.R.L.". Ulterior acestei mențiuni, prima instanță a făcut chiar aplicarea în cauză a principiului contradictorialității și dreptului la apărare, detaliind perspectiva din care nu poate avea în vedere aceste documente.

Or, în contextul unei astfel de mențiuni exprese dar și a motivului concret pentru care prima instanță a admis finalmente excepția de nelegalitate a HCL nr. 52/2012, motiv a cărei verificare nu a impus în niciun fel aplecarea asupra documentației ci exclusiv verificarea competenței materiale a organului emitent, Curtea a apreciat ca vădit nefondat acest motiv de recurs.

În al doilea rând, Curtea a reținut că dreptul la apărare al recurentei din perspectiva posibilității sale de a-și exprima punctul de vedere cu privire la legalitatea HCL nr. 52/2012, inclusiv în corelație cu documentația care a stat la baza emiterii acesteia, a fost respectat în substanța sa, în prezenta cauză privită global, având în vedere că partea a avut posibilitatea, inclusiv în fața instanței de recurs să studieze întreg dosarul cauzei și să comenteze pe marginea acestor înscrisuri. Totodată, așa cum s-a arătat și anterior, conform art. 175 din C. proc. civ.:

"Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia." Or, în speță, nu se impune casarea sentinței recurate, având în vedere că eventuala vătămare pe care recurenta o poate invoca prin raportare la modalitatea de administrare a probatoriului în cauză a putut fi lesne înlăturată, chiar prin studierea acestora în fața instanței de recurs.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către S.C. "B." S.R.L. și subsumat prevederilor art. 488 pct. 7 C. proc. civ., Curtea l-a apreciat deopotrivă ca nefondat.

În fapt, Curtea a reținut că recurenta pretinde că nelegalitatea deciziei nr. 3/2008 emise de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare rurală Suceava nu ar mai fi putut face obiectul unei noi judecăți între intimatul A. și emitentul acestui act, având în vedere că anterior, între aceleași părți, s-a derulat litigiul înregistrat sub nr. x/2008 pe rolul Tribunalului Iași, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 783/2008 și decizia civilă nr. 204/2009.

Cu titlu de principiu, Curtea a constatat că în materia contenciosului administrativ subiectiv cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de motivul concret de nelegalitate invocat de către reclamant cu privire la un act administrativ. Teoretic, pot exista atâtea acțiuni judiciare câte motive de nelegalitate pot fi invocate de partea care apreciază că este vătămată, în legătură de cauzalitate cu acestea. Desigur, termenele și condițiile procedurale de exercitare a unei acțiuni în contencios administrativ subiectiv pot limita, în concret, numărul acestor demersuri.

A mai reținut instanța de recurs că, așa cum corect a subliniat intimatul, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect, dar și cauză, scopul instituției fiind acela de a împiedica reluarea judecării aceluiași litigiu deja tranșat anterior.

Curtea a constatat că motivul concret de nelegalitate al deciziei nr. 3/2008, invocat în prezenta cauză, îl reprezintă necompetența organului emitent.

Din lectura celor două hotărâri judecătorești față de care recurenta invocă pretinsa autoritate de lucru judecat, reiese că acțiunea judiciară demarată anterior nu a privit sub nici o formă acest aspect de nelegalitate, în cadrul acelui litigiu instanța de judecată analizând actul administrativ exclusiv din perspectiva absenței studiilor ecologice de impact, neachitării taxelor legale, nerespectarea procedurii de emitere, sancționarea contravențională a beneficiarului, cronologia scoaterii terenului din circuitul agricol și ocuparea unor suprafețe mai mari de teren.

Or, instanța a reținut că cele două litigii care presupun, în esență, verificarea legalității aceluiași act administrativ individual nu se suprapun din perspectiva cauzei, pretinsa autoritate de lucru judecat a litigiului anterior soluționat neputând fi reținută. Anterior prezentei instanțe, nici Tribunalul Iași și nici Curtea de apel Iași nu au tranșat definitiv aspectul nelegalității deciziei nr. 3/2008, din perspectiva competenței organului emitent.

În subsidiar, a mai reținut instanța și faptul că în prezenta cauză reclamantul intimat a invocat nelegalitatea deciziei nr. 3/2008 pe calea excepției de nelegalitate iar, caracterul admisibil al acestui incident procedural a fost deja tranșat de către Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 258/2016, prezenta instanță fiind ținută de această dezlegare în drept.

În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate având ca obiect Decizia nr. 3/2008 anexată la dosarul de fond, Curtea a reținut, contrar aprecierii recurentelor, că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, nesusținându-se motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia anterior menționată, directorul Direcției Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava a aprobat scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenului în suprafață de 45 000 mp teren arabil situat în extravilanul jud. Suceava comuna Forăști sat Oniceni, parcela cadastrală 798, 799, 800 și 850 pentru ca recurenta B. S.R.L. să realizeze obiectivul de investiție "Construire hală agregate utilaje, cale de acces, împrejmuire teren".

Caracterul agricol al terenului în cauză reiese din întreaga documentație care a stat la baza emiterii deciziei nr. 3/2008 (a se vedea fila x și următoarele dosar inițial fond) și actele de proprietate ale societății recurente cu privire la aceste parcele. Așa cum a reținut și prima instanță, conform prevederilor art. 94 din Legea nr. 18/1991 în forma în vigoare la data emiterii acestei decizii, dată fiind suprafața de teren scoasă din circuitul agricol (peste 1ha), competența materială de luare a unei astfel de decizii nu aparținea sub nicio formă Directorului Direcției Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, ci Ministerului de resort:

"Folosirea definitivă sau temporară a terenurilor agricole în alte scopuri decât producția agricolă se aprobă după cum urmează: b) de Ministerul Agriculturii și Alimentației, pentru terenurile agricole în suprafață de până la 100 ha; c) de Guvern, pentru terenurile agricole a căror suprafață depășește 100 ha".

Obiecțiunea recurentei B. S.R.L., axată pe prevederile Ordinului 897/2005 nu poate fi primită având în vedere că, în esență, prevederile acestui Ordin nu fac altceva decât să reia practic prevederile legale emise la nivel superior și anterior citate care sunt clare în privința competenței materiale de luare a deciziei de scoatere a terenului agricol din circuitul agricol:

"Scoaterea terenurilor din circuitul agricol în condițiile prevăzute de art. 92 alin. (1)-(4), (6) și (7) și ale art. 93-103 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, se face astfel: b) pentru suprafețe de 1-100 ha, scoaterea definitivă sau temporară a terenurilor agricole din circuitul agricol fără lucrări de îmbunătățiri funciare, fără plantații viti-pomicole și de clasa III-V de calitate se aprobă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin decizie a directorului executiv al direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală, pe baza avizului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară acordat prin oficiul de cadastru și publicitate imobiliară."

Faptul că actul concret de scoatere a terenului agricol este, conform acestui Ordin, decizia Directorului executiv al Direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală nu semnifică faptul că manifestarea de voință esențială care produce efecte juridice aparține aceleiași autorități întrucât la baza acestui act final stă însăși aprobarea prealabilă dată de organul administrativ central, Ministerul Agriculturii, aprobare dată într-u domeniu în care acest organ central are competențe exclusive conform art. 94 din Legea nr. 18/1991.

Practic, aprobarea la care face referire textul anterior citat este una substitutivă, fiind dată de organul ierarhic superior unui act prin care organul inferior acționează într-un domeniu de raporturi sociale de competența celui ierarhic superior. În această situație incidentă în speță, efectele actului de aprobare înlocuiesc practic efectele actului aprobat. Din procedura instituită de Ordinul citat anterior reiese cu claritate faptul că organul inferior Directorului executiv al Direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală este obligat să pună în executare aprobarea inițială dată de către autoritatea centrală.

Or, în speță, lipsește manifestarea de voință a Ministerului Agriculturii, singura autoritate competentă să decidă asupra scoaterii terenului din circuitul agricol.

Identificarea acestui motiv de nelegalitate, respectiv nerespectarea normelor de competență în emiterea actului administrativ individual, este suficientă pentru respingerea prezentului recurs și menținerea soluției pronunțate de către prima instanță cu privire la excepția de nelegalitate a acestui act.

În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate având ca obiect HCL Forăști nr. 52/2012, Curtea a reținut că în speță nu pot fi primite motivele de recurs invocate în privința acestui act de către recurentele B. S.R.L. și Consiliul Local Forăști, subsumate prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, contrar susținerilor părților, Curtea a constatat în acord cu prima instanță, că actul administrativ contestat în cauză pe calea excepției de nelegalitate a dispus scoaterea terenului în suprafață de 45 268 mp din circuitul agricol. Manifestarea de voință a autorității publice locale nu a fost sub nicio formă una "de principiu", ci una concretă și cu efectele juridice preconizate chiar de textul art. 2 al hotărârii. Ulterior emiterii acesteia și tocmai în baza sa, OCPI a actualizat datele cu privire la terenul în cauză, în sensul modificării categoriei de folosință din teren pășune în teren neproductiv (a se vedea fila x și următoarele dosar fond).

În al doilea rând, contrar susținerii recurenților, s-a reținut că anterior emiterii HCL nr. 52/2012, terenul în discuție era pășune, aspectul reieșind chiar din încheierile de carte funciară anexate la dosarul de fond. În al treilea rând, dat fiind faptul că legalitatea unui act administrativ se raportează la realitatea juridică existentă la momentul emiterii sale, referirile recurentei Consiliul Local Forăști la acte emise ulterior anului 2012 nu au nicio relevanță.

Nelegalitatea acestei scoateri din circuitul agricol derivă tot din nerespectarea prevederilor art. 94 lit. b) din Legea nr. 18/1991, referitoare la competența organului care poate dispune o astfel de măsură. Față de aceste prevederi legale, corect a concluzionat prima instanță că autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale nu avea competența de a scoate din circuitul agricol nici o suprafață de teren.

În subsidiar, s-a constatat că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991, forma în vigoare la data emiterii actului în discuție, terenurile neproductive fac parte din categoria terenurilor cu destinație agricolă, acestea putând fi amenajate pentru a putea deservi acest scop.

Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, Curtea a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat finalmente că nelegalitatea celor două acte administrative se răsfrânge asupra autorizației de mediu nr. x/2013, determinând și nelegalitatea acesteia.

Contrar aprecierilor recurentei Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, din cuprinsul acestui act administrativ coroborat cu înscrisurile administrate în fața instanței de fond și reținute de prima instanță, reiese că obiectivul pentru care s-a eliberat este situat chiar pe suprafețele de teren ce au făcut obiectul actelor administrative constatate ca fiind nelegale. Autorizația a permis practic continuarea activității societății recurente, activitate care nu s-ar fi putut desfășura în acea locație, inițial cu destinație agricolă, în absența actelor de schimbare a categoriei de folosință. Așadar, încălcarea normelor legale referitoare la destinația suprafeței de teren și la modalitatea în care aceasta poate fi schimbată se repercutează și asupra actului emis de recurenta Agenția pentru Protecția Mediului Suceava.

La data de 12.01.2018, S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2021 din data de 14 decembrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, revizuenta a susținut că în speță sunt întrunite condițiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac, întrucât există două hotărâri definitive potrivnice (decizia nr. 2021 din data de 14 decembrie 2017 și decizia nr. 204 din data de 9 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul x/2008), există identitate de părți, obiect și cauză, iar în cel de al doilea proces instanța nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat invocată, în mod legal, de către S.C. B. S.R.L..

Astfel, în ambele dosare având ca obiect anulare act administrativ, soluționate prin hotărâri contradictorii de către Curtea de Apel Iași, Decizia nr. 3, care împreună cu Hotărârea nr. 52, reprezintă acte administrativ utilizate de societate în scopul construirii unei stații de sortare, concasare și spălare pietriș și a obținerii autorizației de mediu, a fost contestată de intimatul-reclamant A..

În cel de al doilea dosar, anularea autorizației de mediu a societății a fost dispusă exclusiv în temeiul soluției pronunțate asupra excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 3 și a Hotărârii nr. 52, contrar soluției dispuse de aceeași instanță prin decizia 204/2009 în cuprinsul căreia se reține expres faptul că Decizia nr. 3 a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale.

Precizând că autoritatea de lucru judecat vizează inclusiv considerentele unei hotărâri, revizuenta a mai arătat că în fața celei de a doua instanțe a invocat autoritatea de lucru judecat în privința constatării legalității Deciziei nr. 3, însă curtea de apel a omis, în mod vădit eronat, să se pronunțe asupra acestei excepții.

Pe de altă parte, revizuenta a apreciat că admiterea excepțiilor de nelegalitate a celor două acte administrative nu putea avea drept consecință juridică anularea autorizației de mediu obținută în mod valabil de societate, această soluție putând genera, cel mult, repercusiuni de ordin administrativ cu privire la autorizația de construire a stației de sortare.

Invocând și faptul că în ambele dosare, apărările societății au fost susținute și de autoritățile publice emitente ale actelor administrative contestate (D.A.D.R. Suceavam Consiliul Local Forăști și A.P.M. Suceava) S.C. B. S.R.L. a arătat că va fi obligată să demareze procedura de obținere a unei noi autorizații de mediu, pe baza acelorași înscrisuri și avize depuse anterior, dar cu implicații inutile legate de costuri și timp.

Intimatul A. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac promovate, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor referitoare la existența identității de părți, obiect și cauză și la nerespectarea autorității de lucru judecat.

Intimata Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava a depus, la rândul său, întâmpinare, precizând că achiesează întru totul la cererea de revizuire formulată.

Examinând cererea de revizuire prin prisma art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: ( . . . . . . . . . . .) pct. 8 "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Dispozițiile citate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

De asemenea, trebuie precizat că pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii, de aceeași instanță sau de către instanțe diferite, poate fi evitată prin invocarea excepției puterii lucrului judecat. Dacă din diferite motive partea interesată nu a invocat excepția puterii lucrului judecat situația creată poate fi înlăturată pe calea extraordinară a revizuirii. De aceea, în termeni semnificativi s-a apreciat că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat".

Totodată, existența triplei identități de părți, obiect și cauză, este condiția fundamentală, întrucât finalitatea revizuirii este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea principiului autorității lucrului judecat.

Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Reglementând procedura de judecată a cererii de revizuire, dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Așadar, se impun a fi analizate cu prioritate condițiile de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Prima condiție are în vedere existența unor hotărâri judecătorești definitive potrivnice. În opinia revizuentei hotărârile pretins contradictorii sunt reprezentate, pe de o parte, de decizia nr. 2021 din data de 14 decembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014, iar pe de altă parte, de decizia nr. 204 din data de 9 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. x/2008, ambele ale Curții de Apel Iași.

Contrarietatea invocată vizează considerentele deciziei nr. 204/2009 referitoare la legalitatea emiterii Deciziei nr. 97/01.06.2007 și a deciziei nr. 3/08.01.2008, instanța reținând că "actele a căror anulare o solicită reclamantul au avut la bază toate documentele referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, potrivit ordinelor M.A.I. și M.A.P.D.R. respectiv contractele de concesiune eliberate de consiliul local, documentațiile de urbanism faza PUG aprobată prin hotărârea Consiliului Local Forăști nr. 27/24.05.2001, documentația cadastrală, extrasele de carte funciară nr. x/19.01.2007 și nr. y/01.10.2007, documentele privind plata taxelor legale, avizele favorabile nr. 114/22.05.2007 și, respectiv, nr. 317/05.12.2007 ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, plan de amplasament, fiind emise cu respectarea condițiilor impuse de lege".

Aceste considerente ale unei decizii definitive sunt astfel contrarii soluției de admitere a excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 3/08.01.2008 emisă de D.A.D.R. Suceava cuprinsă în dispozitivul sentinței nr. 545 din data de 12.04.2017, definitivă potrivit deciziei nr. 2021/14 decembrie 2017.

Următoarele condiții de admisibilitate impun ca hotărârile să fie pronunțate de instanțe de același grad sau de grade diferite, în prezenta cauză fiind vorba despre Curtea de Apel Iași, iar cea de a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese.

Contar susținerilor revizuentei, Înalta Curte constată neîndeplinirea cerinței identității de părți în cele două dosare, în condițiile în care S.C. B. S.R.L. nu a fost parte în dosarul nr. x/2008, neputându-se vorbi nici despre identitate de obiect și cauză, care implică existența unei identități de fapte și de reguli de drept aplicabile acestora.

Ultimele două condiții de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. impun hotărârilor pretins contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat.

Înalta Curte observă că în litigiul finalizat prin pronunțarea deciziei 2021/14.12.2017 S.C. B. S.R.L. a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 204/2009, iar aceste argumente au fost subsumate cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și în mod judicios analizate de Curtea de Apel Iași.

În aceste condiții, aceeași excepție nu poate fi reiterată pe calea revizuirii, întrucât se opune însăși autoritatea de lucru a celei din urmă hotărâri, iar modalitatea în care cea de a doua instanță a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri nu intră în puterea de cenzură a instanței învestită cu judecarea cererii de revizuire.

Pentru considerentele expuse, constatând neîndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor de admisibilitate anterior examinate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din același cod, va respinge ca inadmisibilă calea extraordinară de atac formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2021 din 14 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018.