ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2016

Decizia nr. 186/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1934 din 15 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 2988 din 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care se dispusese declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Resurse Umane din cadrul Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtei la comunicarea înscrisurilor ce privesc derularea contractului de muncă, a raporturilor de serviciu, înscrisuri pe baza cărora s-au făcut înscrieri în carnetul său de muncă, precum și anularea unor înscrieri din carnetul de muncă al reclamantului, iar dispozițiile art. 284 alin. (1) C. muncii, coroborate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., prevăd că Tribunalul este instanța competentă a soluționa litigiile rezultate din conflicte de muncă.

Împotriva Deciziei nr. 1934 din 15 mai 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul A., solicitând schimbarea acesteia și rejudecarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2988 din 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 322 teza II pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul a argumentat, în esență, că Fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A., aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, descoperită în ședința publică de la data de 12 februarie 2015 în Dosarul nr. x/3/2013 al Tribunalului București, este un înscris nou, care îndeplinește condițiile cumulativ prevăzute de dispozițiile art. 322 teza II pct. 5 C. proc. civ.

Revizuentul a mai invocat incidența dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, referitoare la încălcarea principiului priorității dreptului comunitar și a evocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care ar statua faptul că dreptul la pensie este un bun, în sensul art. 1 alin. (1) din primul Protocol adițional la Convenție, care trebuie să se bucure de protecția conferită de aceste dispoziții.

Prin cererea înregistrată în data de 24 septembrie 2015, revizuentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar și suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.

Revizuentul a susținut, în esență, că dispozițiile legale criticate, care prevăd că "normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate printr-o convenție încheiată între secretariatele generale ale celor două Camere ale Parlamentului, Consiliul Legislativ și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, care se publică în M. Of. al României, Partea I", sunt vădit neconstituționale, atâta vreme cât art. 97 din Legea nr. 7/2006 prevăd în mod expres și limitativ că "prezenta lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată, cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu orice alte dispoziții legale, în măsura în care nu contravin prezentei legi", iar singurele norme metodologice, date în aplicarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale sunt reglementate unitar prin Ordinul Ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr. 340 din data de 4 mai 2001.

Legal citat, intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, argumentând că, pe de o parte, Decizia civilă nr. 1934 din 15 mai 2008 nu este o hotărâre dată de o instanță de recurs prin care se evocă fondul cauzei, iar, pe de altă parte, înscrisurile invocate ca înscrisuri noi nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

A mai învederat că prin decizia atacată nu au fost încălcate principii ale dreptului comunitar, iar motivele invocate de revizuent, cu referire la drepturile de pensie și pensia de serviciu nu au nici o relevanță, fiind total străine de obiectul cauzei.

Intimatul a depus și punct de vedere referitor la cererea revizuentului privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă, în considerarea faptului că dispozițiile criticate pe calea excepției de neconstituționalitate au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2011 prin dispozițiile art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

4.1. Analizând cererea revizuentului privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

(i) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

(ii) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

(iii) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Deși, așa cum a subliniat intimatul, dispozițiile criticate pe calea excepției de neconstituționalitate au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2011 prin dispozițiile art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Înalta Curte se va raporta la Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. al României nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, fiind relevante pentru soluționarea unor pretenții deduse judecății instanțelor.

În continuare, analizând celelalte condiții de admisibilitate ale cererii, se reține că relevanța excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cererii în cadrul căreia au fost invocate, trebuie analizată în concret, funcție de circumstanțele cauzei și posibila tangență a prevederilor legale în discuție cu cererea dedusă judecății.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar.

În speță, obiectul cauzei în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate îl reprezintă o cerere de revizuire, motivată de faptul că, după pronunțarea hotărârii atacate, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Judecarea cererii de revizuire este limitată la examinarea hotărârii criticate prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., fără a permite analiza fondului pretențiilor pe care partea le urmărește prin cererea cu care a învestit, pe fond, instanța de judecată.

În speță, dispozițiile legale criticate pe cale excepției de neconstituționalitate prevăd că "normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate printr-o convenție încheiată între secretariatele generale ale celor două Camere ale Parlamentului, Consiliul Legislativ și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, care se publică în M. Of. al României, Partea I".

Se observă că dispozițiile a căror neconstituționalitate o invocă revizuentul nu au legătură cu cadrul strict definit în care se dezbate cererea de revizuire și nu pot fi de natură a influența soluția ce s-ar pronunța cu privire la admisibilitatea acesteia.

O asemenea cerere ar prezenta relevanță în situația în care cadrul procesual i-ar conferi instanței de judecată posibilitatea examinării pe fond a dreptului dedus judecății.

Pentru aceste motive, cererea revizuentului A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar urmează a fi respinsă.

4.2. În continuare, examinând actele și înscrisurile dosarului, prin prisma criticilor revizuentului și raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază revizuirea inadmisibilă și o va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziții legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de o instanță de recurs când evocă fondul, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de text.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326.

Din economia reglementărilor în materie rezultă așadar că admisibilitatea revizuirii, se apreciază sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă; această hotărâre să fie dată după evocarea fondului cauzei; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., respectiv, în speță, în cele de sub pct. 5 și 6 invocate ca temei legal.

Sub aspectul obiectului revizuirii, în ceea ce privește hotărârile date de o instanță de recurs, legiuitorul a impus expres condiția ca această instanță să fi evocat fondul, în sensul art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit acestui text legal, coroborat cu dispozițiile art. 316 C. proc. civ., o instanță de recurs evocă fondul cauzei când ea reapreciază probele administrate în cauză de instanța de fond, precum și temeiurile de drept existente, schimbând situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost casată ori modificată, pronunțând o soluție proprie și diferită de cea dată anterior în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar a respins, ca nefondat, recursul formulat de revizuent împotriva Sentinței civile nr. 2988 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, constatând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, apreciindu-se că aceasta a realizat o justă interpretare a dispozițiilor legale incidente.

Din această perspectivă, se reține că în speță nu este realizată condiția avută în vedere de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., referitor la evocarea fondului de către decizia criticată pe calea extraordinară a revizuirii, astfel că, văzând dispozițiile art. 326 alin. (3), Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, examinând hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire, Înalta Curte nu poate reține elemente privind încălcarea principiului priorității dreptului european.

De altfel, nici argumentele revizuentului nu relevă dispozițiile de drept european care ar fi fost încălcate sau în ce ar consta, în concret, eventuala încălcare de natură a determina revizuirea hotărârii atacate.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în cauze precum Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008, sau Lungoci contra României, hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, după ce a fost soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; calea extraordinară de atac nu poate avea semnificația unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, ipoteză care nu se regăsește în prezenta speță.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de revizuentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1934 din 15 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 48 de ore în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Irevocabilă în rest.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV