ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 457/2016

Decizia nr. 457/2016 Asupra cererii de față, constată: Prin Decizia civilă nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a admis recursul formulat de CN A. SA - Sucursala B. Brașov, în nume propriu cât și ca reprezentantă a CN A. SA București, împotriva sentinței civile nr. 46/MAS din 16 ianuarie 2015 a Tribunalului Brașov, pe care a modificat-o în tot în sensul că a respins acțiunea formulată de către reclamantul C. Brașov în numele membrilor săi de sindicat în contradictoriu cu pârâta CN A. SA București și CN A. SA -Sucursala B. Brașov.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 46/MAS din 16 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost formulată, precizată și modificată de reclamantul C. Brașov, în numele și pentru membrii de sindicat indicați în anexă la acțiune, fiind obligate pârâtele CN A. SA București și Sucursala - D. Brașov să recalculeze și să plătească reclamanților, pentru perioada 01 ianuarie 2011-31 decembrie 2011, drepturile bănești reprezentând diferența lunară dintre drepturile salariale efectiv plătite și drepturile salariale cuvenite, calculate în raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei 1 de salarizare, la o valoare a salariului de bază minim brut pe țara garantat în plata, de 670 lei, în conformitate cu prev. art. 1 din H.G.

nr. 1193 din 24 noiembrie 2010, ținând cont de Anexa 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, pentru perioada 1 ianuarie 2012-31 ianuarie 2012, drepturile bănești reprezentând diferența lunară dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile salariale cuvenite, calculate în raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare, la o valoare a salariului de bază minim brut pe țara garantat în plata, de 700 lei, în conformitate cu prev. art. 1 din H.G.

nr. 1225 din 14 decembrie 2011, ținând cont de Anexa 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, actualizate funcție de rață inflației, de la data scadenței fiecărui drept salarial și până la data plații efective, la care se aplică dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.Au fost obligate pârâtele să calculeze și să vireze contribuția aferentă către stat pentru fiecare reclamant, funcție de sumele de mai sus și să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000 lei. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente: Critica reclamanților vizează valoarea salariului de bază minim brut, corespunzător clasei I de salarizare, convenit prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, aferent perioadei 2011-2012 apreciindu-se că acesta a fost stabilit cu încălcarea H.G.

nr. 1193/2010 și H.G. nr. 1225/2011, în situația în care a fost sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, potrivit hotărârilor de guvern sus menționate. În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. (1) lit. c) C. muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă. Art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, prevede că, clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte: “pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului”.

Potrivit art. 164 C. muncii „(1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin Hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat., (2) Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară., (3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară„.

H.G. nr. 1993/2010, H.G. nr. 1225/2011, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, au reglementat ca, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata se stabilește la 700 lei lunar. Așa cum prevăd dispozițiile art. 164 alin. (1) C. muncii, cuantumul acestui salariu minim brut pe țară, astfel cum a fost stabilit prin hotărârile de guvern de mai sus, a avut la bază consultarea sindicatelor și a patronatelor, astfel încât parata avea obligația de a garanta în plată salarii brute lunare cel puțin egale cu salariul de bază minim brut pe țară, în considerarea alin 3 din același articol.

Pe de altă parte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 C. muncii, clauzele Contractului Colectiv de Muncă nu pot conține drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative sau Contractul Colectiv de Muncă. Din interpretarea teleologică a acestui text de lege se desprinde concluzia că legiuitorul a stabilit o anumită ordine, acordând întâietate și importanță prioritară dispozițiilor cuprinse în actele normative și apoi convențiilor încheiate între partenerii sociali, ca Contractul Colectiv de Muncă. Acest text de lege trebuie corelat și cu disp art. 164 alin (2) din C. muncii, prin care angajatorul nu putea stabili salarii de bază prin Contractul Colectiv de Muncă sub salariul minim brut pe țară.

Așa fiind, atâta timp cât prin clauzele Contractul Colectiv de Muncă, s-a ajuns a se încălca dispozițiile imperative care reglementau salariul de bază minim brut pe țară reglementat prin H.G. sus menționate, prin includerea în Contractul Colectiv de Muncă la nivelul CN A. SA pe anii 2011-2012, prelungit prin act adițional pentru o perioadă de 48 luni, a unui salariu de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, de 600 lei, inferior celui prevăzut de H.G. sus menționate, aceste Contractul Colectiv de Muncă nu au respectat condițiile legii, și deci, nu pot constitui legea parților, în înțelesul dat de disp art. 229 alin. (4) C. muncii. Ceea ce interesează nu este garantarea unui salariu brut lunar, cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, menționat în H.G.

- urile de mai sus ci valoarea de referință a salariului minim brut pe țară, ca punct de plecare în calculul salariul de bază brut lunar, care atrăgea în mod firesc și corect, o valoare mai mare decât cea stabilit de pârâtă. În susținerea celor de mai sus stă și răspunsul Inspectoratul Teritorial de Muncă, dat la adresa reclamantului, prin care Inspectoratul Teritorial de Muncă a certificat faptul că salariul de bază brut stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare ar fi trebuit să fie cel puțin egal cu salariul minim pe economie, aplicabil la acel moment, și care trebuia să fie actualizat de fiecare dată când au intervenit majorări ale salariului minim pe economie. Mai mult, limitarea acestor drepturi salariale a fost contrară disp.

art. 38 C. muncii, care prevăd ca „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.” Raportat la actualizarea acestor drepturi funcție de rata inflației, instanța a apreciat și acest petit întemeiat, întrucât se urmărește acoperirea prejudiciului efectiv suferit, urmare a fluctuațiilor monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plații efective. Instanța a admis și capătul privind obligarea paratelor să plătească și dobânda legală, întrucât reprezintă folosul ce putea fi obținut prin utilizarea acestor sume, la valoarea lor reală.

Prin încheierea de ședință din 3 iunie 2015, pronunțată în Camera de Consiliu, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul reclamant C. Brașov și în consecință, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței civile nr. 46/MAS/2015 a Tribunalului Brașov dată în acest dosar, în sensul de a se consemna corect perioada din alin. 3 al dispozitivului hotărârii, în conformitate cu petitul doi al acțiunii, ca fiind 01 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2012 și nu 01 ianuarie 2012 - 31 ianuarie 2012, cum greșit s-a menționat. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta CN A. SA - Sucursala B. Brașov în nume propriu și în calitate de reprezentantă a CN A. SA București.

Curtea a constatat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamanții, în calitate de salariați ai societății pârâte, au solicitat, prin acțiunea dedusă judecății, recalcularea valorii sectoriale a salariilor individuale ale acestora, pentru anii 2011 și 2012, în raport de valoarea salariilor minime brute pe țară de 670 lei și 700 lei pentru cei 2 ani reglementate prin H.G. nr. 1193/2010 și H.G. nr. 1225/2011. La data introducerii acțiunii salariile reclamanților erau stabilite prin raportare la clasa de salarizare conform anexei nr. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2012 înregistrat din 25 martie 2011 la Inspectoratul Teritorial de Muncă București și se calculau prin folosirea formulei negociate de către părțile contractante, respectiv prin înmulțirea salariului de bază corespunzător clasei I de salarizare cu coeficientul de ierarhizare al claselor de salarizare.

Hotărârile de guvern invocate (H.G. nr. 1193/2010 și H.G. nr. 1225/2011) prevăd stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, adică suma minimă pe care trebuie să o garanteze ca salariu brut lunar o persoană juridică care angajează personal salarizat cu contract de muncă. Conform art. 3 din cele două hotărâri de guvern nu se impun angajatorilor criteriile de calcul a salariilor angajaților ci doar se prevede obligația ca în final aceste salarii să nu se situeze sub nivelul prevăzut de lege. În speță, prin Contractul Colectiv de Muncă și acte adiționale, reclamanții au un salariu de bază cu mult superioare valorii minime prevăzute de către cele trei hotărâri de guvern, adică 670 și 700. Valoarea de referință a clasei I de salarizare utilizată prin convenția părților la stabilirea salariului pentru fiecare clasă de salarizare nu are nici o legătură cu salariul minim brut pe țară prevăzut de cele 3 acte normative invocate de reclamanți.

Față de aceste considerente, curtea a reținut că, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, soluția atacată fiind pronunțată cu greșita interpretare a prevederilor legale aplicabile precum și a dispozițiilor contractuale asumate de părțile contractante ale contractului colectiv de muncă menționat. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 20 noiembrie 2015, sub nr. de Dosar nr. x/64/2015, revizuentul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Brașov a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., încuviințarea cererii de revizuire și anularea Deciziei civile nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/62/2013. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susținut că Decizia nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov se află în contradicție cu Decizia nr. 1477/R din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu.

Mureș în Dosarul nr. x/102/2012, prin care s-a respins ca nefondat recursul CN A. SA. În aceste condiții, cererea de revizuire este admisibilă întrucât: - Există hotărâri definitive și irevocabile contradictorii: Decizia nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și Decizia nr. 1477/R din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș; - Sunt hotărâri pronunțare în același litigiu - se solicită obligarea recurentei CN A. SA la recalcularea și plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioadele 01 ianuarie 2011 -31 decembrie 2011, respectiv 01 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2012, calculate în raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei 1 de salarizare, la o valoare a salariului minim brut pe țară de 670 lei, respectiv de 700 lei - conform H.G.

nr. 1193/2011, respectiv conform H.G nr. 1125/2012; - Hotărârile contradictorii au fost pronunțate în procese diferite; - În cel de-al doilea proces nu s-a invocat putere de lucru judecat. În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului. Prin Decizia civilă nr. 701/R din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 decembrie 2015. La termenul din 25 februarie 2016, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate. Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași pricină, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Așa fiind, una dintre condițiile existenței cazului de revizuire în discuție vizează tripla identitate de părți, obiect și cauză, între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii. Contrar celor susținute, revizuentul nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleași părți, având același obiect și temei juridic, ci obținerea unor soluții favorabile, de către alte persoane aflate în situații similare cu a lor.

Astfel, între hotărârile invocate de revizuent, nu este îndeplinită condiția identității de părți, întrucât calitatea de reclamant a fost deținută de sindicate diferite, care au acționat, fiecare, în numele membrilor săi. Astfel, în litigiul finalizat cu Decizia nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, cererea de chemare în judecată a fost formulată de către C. Brașov, în numele și pentru membrii săi, indicați în anexă la acțiune, în timp ce în litigiul finalizat cu Decizia nr. 1477/R din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, invocată ca pretins potrivnică, reclamant a fost C. Târgu Mureș, care a acționat în numele și pentru membrii săi, respectiv E., F., G., H., I., J., J., K, L, M, N., O., P., R. și S., alții decât cei indicați în acțiunea finalizată cu pronunțarea Deciziei nr. 611/R din 19 octombrie 2015. Or, pentru a fi incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, obiect și cauză, ceea ce nu este ipoteza din speță. Soluțiile obținute de alte părți în alte litigii, chiar dacă acestea vizează circumstanțe asemănătoare cu cele din procesul de față, nu pot fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței identității de părți, enunțată mai sus. Aplicarea diferită a dispozițiilor legale la situații de fapt asemănătoare, în eventualitatea în care susținerile revizuentului ar fi reale, ar releva, într-adevăr premisele unei jurisprudențe neunitare la nivelul instanțelor indicate în cerere, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în consecință, nu poate fi cenzurată de prezenta instanță. Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia. Cu privire la această chestiune, în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni” (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009). În concluzie, constatând că în speță nu este întrunită condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 611/R din 19 octombrie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, formulată de revizuentul C. Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2016.