ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 457/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 457/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 457/2016

Asupra cererii de

față, constată:

Prin Decizia civilă nr. 611/R din 19

octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a admis

recursul formulat de CN A. SA - Sucursala B. Brașov, în nume propriu cât și ca

reprezentantă a CN A. SA București, împotriva sentinței civile nr. 46/MAS din 16

ianuarie 2015 a Tribunalului Brașov, pe care a modificat-o în tot în sensul că

a respins acțiunea formulată de către reclamantul C. Brașov în numele membrilor

săi de sindicat în contradictoriu cu pârâta CN A. SA București și CN A. SA -Sucursala

B. Brașov.

În motivarea acestei

soluții, instanța a reținut următoarele considerente:

Prin

sentința civilă nr. 46/MAS din 16 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul

Brașov, a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost formulată, precizată și

modificată de reclamantul C. Brașov, în numele și pentru membrii de sindicat

indicați în anexă la acțiune, fiind obligate pârâtele CN A. SA București și

Sucursala - D. Brașov să

recalculeze și să plătească reclamanților, pentru perioada 01 ianuarie 2011-31

decembrie 2011, drepturile bănești reprezentând diferența lunară dintre

drepturile salariale efectiv plătite și drepturile salariale cuvenite,

calculate în raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei 1 de

salarizare, la o valoare a salariului de bază minim brut pe țara garantat în

plata, de 670 lei, în conformitate cu prev. art. 1 din H.G. nr. 1193 din 24

noiembrie 2010, ținând cont de Anexa 1 din Contractul Colectiv de Muncă la

nivel de unitate, pentru perioada 1 ianuarie 2012-31 ianuarie 2012, drepturile

bănești reprezentând diferența lunară dintre drepturile salariale efectiv

încasate și drepturile salariale cuvenite, calculate în raport de coeficientul

de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare, la o valoare a salariului de

bază minim brut pe țara garantat în plata, de 700 lei, în conformitate cu prev.

art. 1 din H.G. nr. 1225 din 14 decembrie 2011, ținând cont de Anexa 1 din Contractul

Colectiv de Muncă la nivel de unitate, actualizate funcție de rață inflației,

de la data scadenței fiecărui drept salarial și până la data plații efective,

la care se aplică dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii și

până la data plății efective.Au fost obligate pârâtele să calculeze și să

vireze contribuția aferentă către stat pentru fiecare reclamant, funcție de

sumele de mai sus și să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000

lei.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Critica

reclamanților vizează valoarea salariului de bază minim brut, corespunzător

clasei I de salarizare, convenit prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de

unitate, aferent perioadei 2011-2012 apreciindu-se că acesta a fost stabilit cu

încălcarea H.G. nr. 1193/2010 și H.G. nr. 1225/2011, în situația în care a fost

sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, potrivit

hotărârilor de guvern sus menționate.

În

conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. (1) lit. c) C. muncii, clauzele

contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați

la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul

colectiv de muncă.

Art. 133

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, prevede că, clauzele contractului

colectiv de muncă produc efecte: “pentru toți angajații încadrați în unitățile

din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de

muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale

contractului”.

Potrivit art.

164 C. muncii „(1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată,

corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin Hotărâre a Guvernului,

după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul

normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază

minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe

țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru

aprobat., (2) Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin

contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.,

(3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel

puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară„.

H.G. nr. 1993/2010,

H.G. nr. 1225/2011, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară

garantat în plată, au reglementat ca, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul

de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar,

începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară

garantat în plata se stabilește la 700 lei lunar.

Așa cum

prevăd dispozițiile art. 164 alin. (1) C. muncii, cuantumul acestui salariu

minim brut pe țară, astfel cum a fost stabilit prin hotărârile de guvern de mai

sus, a avut la bază consultarea sindicatelor și a patronatelor, astfel încât

parata avea obligația de a garanta în plată salarii brute lunare cel puțin

egale cu salariul de bază minim brut pe țară, în considerarea alin 3 din

același articol.

Pe de

altă parte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 C. muncii, clauzele Contractului

Colectiv de Muncă nu pot conține drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte

normative sau Contractul Colectiv de Muncă. Din interpretarea teleologică a

acestui text de lege se desprinde concluzia că legiuitorul a stabilit o anumită

ordine, acordând întâietate și importanță prioritară dispozițiilor cuprinse în

actele normative și apoi convențiilor încheiate între partenerii sociali, ca Contractul

Colectiv de Muncă.

Acest

text de lege trebuie corelat și cu disp art. 164 alin (2) din C. muncii, prin

care angajatorul nu putea stabili salarii de bază prin Contractul Colectiv de Muncă

sub salariul minim brut pe țară.

Așa

fiind, atâta timp cât prin clauzele Contractul Colectiv de Muncă, s-a ajuns a

se încălca dispozițiile imperative care reglementau salariul de bază minim brut

pe țară reglementat prin H.G. sus menționate, prin includerea în Contractul

Colectiv de Muncă la nivelul CN A. SA pe anii 2011-2012, prelungit prin act

adițional pentru o perioadă de 48 luni, a unui salariu de bază brut

corespunzător clasei 1 de salarizare, de 600 lei, inferior celui prevăzut de H.G.

sus menționate, aceste Contractul Colectiv de Muncă nu au respectat condițiile

legii, și deci, nu pot constitui legea parților, în înțelesul dat de disp art. 229

alin. (4) C. muncii.

Ceea ce

interesează nu este garantarea unui salariu brut lunar, cel puțin egal cu

salariul de bază minim brut pe țară, menționat în H.G. - urile de mai sus ci

valoarea de referință a salariului minim brut pe țară, ca punct de plecare în

calculul salariul de bază brut lunar, care atrăgea în mod firesc și corect, o

valoare mai mare decât cea stabilit de pârâtă.

În

susținerea celor de mai sus stă și răspunsul Inspectoratul Teritorial de Muncă,

dat la adresa reclamantului, prin care Inspectoratul Teritorial de Muncă a

certificat faptul că salariul de bază brut stabilit la nivelul clasei 1 de

salarizare ar fi trebuit să fie cel puțin egal cu salariul minim pe economie,

aplicabil la acel moment, și care trebuia să fie actualizat de fiecare dată

când au intervenit majorări ale salariului minim pe economie.

Mai mult,

limitarea acestor drepturi salariale a fost contrară disp. art. 38 C. muncii,

care prevăd ca „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute

prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile

recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de

nulitate.”

Raportat

la actualizarea acestor drepturi funcție de rata inflației, instanța a apreciat

și acest petit întemeiat, întrucât se urmărește acoperirea prejudiciului

efectiv suferit, urmare a fluctuațiilor monetare în intervalul de timp scurs de

la data scadenței și până la data plații efective.

Instanța

a admis și capătul privind obligarea paratelor să plătească și dobânda legală,

întrucât reprezintă folosul ce putea fi obținut prin utilizarea acestor sume,

la valoarea lor reală.

Prin încheierea de

ședință din 3 iunie 2015, pronunțată în Camera de Consiliu, a fost admisă

cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul reclamant C.

Brașov și în consecință, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în

cuprinsul sentinței civile nr. 46/MAS/2015 a Tribunalului Brașov dată în acest

dosar, în sensul de a se consemna corect perioada din alin. 3 al dispozitivului

hotărârii, în conformitate cu petitul doi al acțiunii, ca fiind 01 ianuarie

2012 - 31 decembrie 2012 și nu 01 ianuarie 2012 - 31 ianuarie 2012, cum greșit

s-a menționat.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs pârâta CN A. SA - Sucursala B. Brașov în nume

propriu și în calitate de reprezentantă a CN A. SA București.

Curtea a constatat că

recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanții, în

calitate de salariați ai societății pârâte, au solicitat, prin acțiunea dedusă

judecății, recalcularea valorii sectoriale a salariilor individuale ale

acestora, pentru anii 2011 și 2012, în raport de valoarea salariilor minime

brute pe țară de 670 lei și 700 lei pentru cei 2 ani reglementate prin H.G. nr.

1193/2010 și H.G. nr. 1225/2011.

La data introducerii

acțiunii salariile reclamanților erau stabilite prin raportare la clasa de

salarizare conform anexei nr. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii

2011-2012 înregistrat din 25 martie 2011 la Inspectoratul Teritorial de Muncă

București și se calculau prin folosirea formulei negociate de către părțile

contractante, respectiv prin înmulțirea salariului de bază corespunzător clasei

I de salarizare cu coeficientul de ierarhizare al claselor de salarizare.

Hotărârile de guvern

invocate (H.G. nr. 1193/2010 și H.G. nr. 1225/2011) prevăd stabilirea

salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, adică suma minimă pe

care trebuie să o garanteze ca salariu brut lunar o persoană juridică care

angajează personal salarizat cu contract de muncă.

Conform art. 3 din

cele două hotărâri de guvern nu se impun angajatorilor criteriile de calcul a

salariilor angajaților ci doar se prevede obligația ca în final aceste salarii

să nu se situeze sub nivelul prevăzut de lege.

În speță, prin Contractul

Colectiv de Muncă și acte adiționale, reclamanții au un salariu de bază cu mult

superioare valorii minime prevăzute de către cele trei hotărâri de guvern,

adică 670 și 700.

Valoarea de referință

a clasei I de salarizare utilizată prin convenția părților la stabilirea

salariului pentru fiecare clasă de salarizare nu are nici o legătură cu

salariul minim brut pe țară prevăzut de cele 3 acte normative invocate de

reclamanți.

Față de aceste

considerente, curtea a reținut că, în mod greșit instanța de fond a admis

acțiunea, soluția atacată fiind pronunțată cu greșita interpretare a

prevederilor legale aplicabile precum și a dispozițiilor contractuale asumate

de părțile contractante ale contractului colectiv de muncă menționat.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 20 noiembrie 2015, sub nr.

de Dosar nr. x/64/2015, revizuentul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Brașov

a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., încuviințarea cererii de

revizuire și anularea Deciziei civile nr. 611/R din 19 octombrie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/62/2013.

În motivarea cererii

de revizuire, revizuentul a susținut că Decizia nr. 611/R din 19 octombrie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Brașov se află în contradicție cu Decizia nr.

1477/R din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu. Mureș în Dosarul

nr. x/102/2012, prin care s-a respins ca nefondat recursul CN A. SA.

În aceste condiții,

cererea de revizuire este admisibilă întrucât:

- Există hotărâri

definitive și irevocabile contradictorii: Decizia nr. 611/R din 19 octombrie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Brașov și Decizia nr. 1477/R din 14 noiembrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș;

- Sunt hotărâri

pronunțare în același litigiu - se solicită obligarea recurentei CN A. SA la

recalcularea și plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioadele 01

ianuarie 2011 -31 decembrie 2011, respectiv 01 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2012,

calculate în raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei 1 de

salarizare, la o valoare a salariului minim brut pe țară de 670 lei, respectiv

de 700 lei - conform H.G. nr. 1193/2011, respectiv conform H.G nr. 1125/2012;

- Hotărârile

contradictorii au fost pronunțate în procese diferite;

- În cel de-al doilea

proces nu s-a invocat putere de lucru judecat.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană

a Dreptului Omului.

Prin Decizia civilă nr.

701/R din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în raport de

dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de

soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la

data de 18 decembrie 2015.

La termenul din 25 februarie

2016, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire,

pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.

și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei

hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă

există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de

grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceiași calitate.

Rezultă

că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când

hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a

unei alte hotărâri, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele

hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași pricină, având același obiect,

aceeași cauză și aceleași părți.

Rațiunea

reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea

puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare

diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect

și aceleași părți.

Așa fiind, una dintre

condițiile existenței cazului de revizuire în discuție vizează tripla

identitate de părți, obiect și cauză, între litigiile în care s-au pronunțat

hotărârile pretins contradictorii.

Contrar celor

susținute, revizuentul nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în

litigii care să privească aceleași părți, având același obiect și temei

juridic, ci obținerea unor soluții favorabile, de către alte persoane aflate în

situații similare cu a lor.

Astfel, între

hotărârile invocate de revizuent, nu este îndeplinită condiția identității de

părți, întrucât calitatea de reclamant a fost deținută de sindicate diferite,

care au acționat, fiecare, în numele membrilor săi.

Astfel, în litigiul

finalizat cu Decizia nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de

Apel Brașov, cererea de chemare în judecată a fost formulată de către C. Brașov,

în numele și pentru membrii săi, indicați în anexă la acțiune, în timp ce în

litigiul finalizat cu Decizia nr. 1477/R din 14 noiembrie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel Târgu Mureș, invocată ca pretins potrivnică, reclamant a fost C.

Târgu Mureș, care a acționat în numele și pentru membrii săi, respectiv E., F.,

G., H., I., J., J., K, L, M, N., O., P., R. și S., alții decât cei indicați în

acțiunea finalizată cu pronunțarea Deciziei nr. 611/R din 19 octombrie 2015.

Or, pentru a fi

incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este

necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, obiect

și cauză, ceea ce nu este ipoteza din speță.

Soluțiile obținute de

alte părți în alte litigii, chiar dacă acestea vizează circumstanțe

asemănătoare cu cele din procesul de față, nu pot fundamenta cazul de revizuire

întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea

cerinței identității de părți, enunțată mai sus.

Aplicarea diferită a

dispozițiilor legale la situații de fapt asemănătoare, în eventualitatea în

care susținerile revizuentului ar fi reale, ar releva, într-adevăr premisele

unei jurisprudențe neunitare la nivelul instanțelor indicate în cerere, dar nu

reprezintă un caz de revizuire în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în

consecință, nu poate fi cenzurată de prezenta instanță.

Scopul

reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu

este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și

pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat,

prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această

chestiune, în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a

statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și

celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o

asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a

permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere

diferite asupra aceleiași chestiuni” (cauza Stanca Popescu c. României din 7

iulie 2009).

În concluzie,

constatând că în speță nu este întrunită condiția triplei identități, de părți,

obiect și cauză, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă,

nefiind întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 611/R din 19 octombrie

2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, formulată de revizuentul C.

Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2016.