ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 182/2016

Obiectul cererii deduse judecății; Prin cererea înregistrată inițial rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ si fiscal, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 46.870,68 lei reprezentând plată nedatorată (prejudiciu), ca urmare a admiterii la decontare a profitului și T.V.A. aferentă acestuia pentru proiectul „Reabilitarea și extinderea spațiilor verzi din zona Tomis I-B.", finanțat în baza contractului de finanțare din 12 septembrie 2008.

Declinarea de competență; Prin sentința civilă nr. 1550 din 4 martie 2014, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale și, în consecință, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că ca obiectul contractului este acordarea unei finanțări nerambursabile din partea Uniunii Europene și sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1892 din 13 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta avea obligația de a depune copii de pe înscrisurile din care rezultă pretențiile sale, odată cu cererea de chemare în judecată, dar nu a depus contractul de finanțare nerambursabilă din 12 septembrie 2008 și nici alte înscrisuri din care să reiasă plata sumei de 46.870,68 lei, a cărei restituire o cere reclamanta, pe motiv că este plată nedatorată.

Calea de atac exercitată; Împotriva sentinței civile nr. 1892 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanțe competentă pentru judecarea fondului, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. În motivarea cererii, recurenta a argumentat că obiectul litigiului este reprezentat de acte emise de o autoritate administrativă centrală, care însă se referă la o creanță bugetară care nu depășește 1.000.000 lei, competența de soluționare a cauzei revenind, astfel, Tribunalului București. A mai susținut că a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare, iar în cazul în care instanța aprecia că aceste înscrisuri nu sunt suficiente putea, în temeiul dispozițiilor art. 114 și art. 129 C. proc. civ., să ceară recurentei lămuriri sau alte înscrisuri.

Apărările intimatului Legal citat, intimatul B. de depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3, că recurenta nu a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1550 din 04 martie 2014 a Tribunalului București, soluția acestuia stabilind, astfel, cu putere de lucru judecat, competența materială de soluționare a cauzei, fără a se putea reveni asupra acestui aspect. A mai susținut că revine Curții de Apel București competența materială de soluționare a cauzei, câtă vreme litigiul privește un act administrativ încheiat de o autoritate publică centrală. În fine, cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimatul a arătat că în mod corect instanța de fond a constatat că pretențiile din acțiune nu se justifică în raport cu probele administrate de reclamant căruia, în virtutea art. 1169 C. civ., îi revenea sarcina probei celor susținute prin cererea de chemare în judecată.

Soluția instanței de control judiciar; Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu la termenul din 6 octombrie 2015, Înalta Curte constată excepția fondată și o va admite, pentru considerentele ce urmează: Art. 166 C. proc. civ. reglementează puterea lucrului judecat ca o excepție de fond, peremptorie și absolută. În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Principiul autorității de lucru judecat, ce rezultă din dispozițiile art. 1201 C. civ., este un principiu de interes general, care corespunde necesității de stabilitate juridică, potrivit căruia ceea ce s-a hotărât într-un act de jurisdicție se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată, fiind un principiu diriguitor deopotrivă, pentru părțile litigante și judecătorii care au decis prin hotărârea lor, în mod definitiv, asupra unui litigiu. Autoritatea de lucru judecat pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părțile au uzat deja de toate căile de atac deschise și puse la dispoziția lor de către lege. Excepția autorității de lucru judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată (non bis in idem) și impune condiția identității de acțiuni care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În speță, se constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2012 la data de 8 decembrie 2012, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. prin primar la plata sumei 46.870,68 lei, reprezentând plată nedatorată (prejudiciu), ca urmare a admiterii la decontare a profitului și T.V.A. aferentă profitului pentru proiectul finanțat în baza contractului de finanțare din 12 septembrie 2008. Prin sentința civilă nr. 3789 din 1 iulie 2013, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârât ca neîntemeiate, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 46.870,68 lei reprezentând plată nedatorată ca urmare a admiterii la decontare a profitului și a T.V.A. aferentă profitului pentru proiectul finanțat în baza contractului de finanțare din 12 septembrie 2008. Hotărârea a rămas definitivă în urma respingerii, de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 3869 din 16 mai 2014, a recursului declarat de pârâtul B. Față de acestea, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, între Dosarul având nr. x/3/2012, soluționat irevocabil la data de 16 mai 2014, și Dosarul nr. x/3/2012, supus examinării în speța de față. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1), art. 166 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția autorității de lucru judecat și, în consecirftă, va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1892 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. pentru autoritate de lucru judecat. Cererea formulată de intimatul-pârât B. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, urmează a fi respinsă, constatându-se că acesta nu a probat cheltuielile solicitate, în condițiile în care nu a depus dovada plății efective a onorariului avocațial perceput conform facturii din 02 aprilie 2015.