Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
30 octombrie 2016

Decizia nr. 3395/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Decizia nr. 3395/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 5821 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei A. Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat SA, în prezent B. Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat SA, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2016.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.