ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3207/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3207/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr.
3207
/20
15
Deliberând asupra prezentului recurs,
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în fața primei instanțe
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
la data de
27 iunie 2013, sub nr. x/43/2013, reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Harghita a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea hotărârii
nr. 148 din 27 martie 2013 a
Colegiului Director al
C.N.C.D.
, ca fiind netemeinică și nelegală.
Pentru opozabilitate, în cauză a fost introdus și Cabinet de avocat A., care, deși legal citat, nu și-a expus vreun punct de vedere.
Soluția instanței de fond
Prin sentin
ț
a nr. 368 din 21 noiembrie 2013,
Curtea de Apel Târgu Mure
ș,
s
ec
ț
ia a II-a civilă, de contencios administrativ
ș
i fiscal
,
a admis cererea de chemare în judecată formulată de Agenția pentru Protecția Mediului Harghita, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a anulat hotărârea nr. 148 din 27 martie 2013 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în raport cu starea de fapt și cu prevederile
art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, care definesc
noțiunea de
discriminare, în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale
unei situații de discriminare
.
A reținut că, î
n conformitate cu art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 1076/2004, titularul planului sau programului este obligat să notifice în scris autoritatea competenta pentru protectia mediului și să informeze publicul asupra initierii procesului de elaborare a planului sau programului și realizării primei versiuni a acestuia, prin anunțuri repetate în mass-media și prin afișarea pe pagina proprie de Internet, conform art. 29 alin. (2). În ceea ce privește responsabilitatea implicării publicului în etapa de încadrare, cu referire la obligația care revine titularului, art. 29 alin. (2) din același act normativ prevede că, în etapa de încadrare titularul planului sau programului publica în mass-media de două ori, la interval de 3 zile calendaristice, și anunță pe propria pagina de Internet elaborarea primei versiuni a planului sau programului, natura acestuia, declanșarea etapei de încadrare, locul și orarul consultării primei versiuni a planului sau programului și posibilitatea de a trimite în scris comentarii și sugestii la sediul autorității competente pentru protecția mediului, în termen de 15 zile calendaristice de la data ultimului anunț.
A mai arătat instanța de fond că
H.G. nr. 445/2009 art. 2 alin. (1) lit. i) definește noțiunea de public interesat ca fiind publicul afectat sau posibil a fi afectat ori care are un interes în procesul de luare a deciziilor de mediu; organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului și îndeplinesc condițiile cerute de legislația în vigoare fac parte din publicul interesat.
Într-adevăr, niciun act normativ nu impune titularului planului ca publicarea în mass media să fie efectuată în publicații de limbă română sau/și limbă maghiară însă, aceeași Convenție impune ca modalitatea în care autoritățile publice fac disponibilă informația de mediu să fie transparentă,
iar informația de mediu și să fie
efectiv accesibilă
.
Cum însă în municipiul Odorheiul Secuiesc, publicul interesat este alcătuit din populație de etnie maghiară în proporție de 95%, este evident că reclamanta, în calitate de autoritate de mediu, în mod legal și temeinic a impus titularului de plan, în speță, Cabinet de avocat A., să facă dovada publicării primei versiuni a planului și într-o publicație de limbă maghiară, doar în acest mod informația de mediu putând fi efectiv accesibilă publicului interesat.
În acest caz, discriminare în înțelesul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 ar fi existat doar în situația în care, reclamanta ar fi solicitat această dovadă doar titularului de plan din speță nu și altor persoane, titulari de planuri, din municipiul Odorheiul Secuiesc. În raport de persoane aflate în aceeași situație trebuie examinată dacă există fapta de discriminare, iar nu prin prisma unor considerații generale, așa cum a procedat pârâtul în hotărârea atacată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
, pentru motivul de casare reglementat de
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, recurentul pârât a criticat sentința pentru greșita aplicare a normelor de drept material incidente, respectiv a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000.
A susținut că, prin discriminare, în sensul acestor prevederi legale, se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă etc., precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege și tcare se referă la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege.
A precizat recurentul că trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie: existența unui tratament diferențiat; existența unui criteriu de discriminare; tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Recurentul a arătat că, în speță, nu a analizat refuzul autorității publice de acordare a avizului de mediu, ci doar neacceptarea informațiilor necesare emiterii acestui aviz, considerate de autoritatea publică locală, în mod discriminatoriu și abuziv, ca fiind incomplete prin prisma nepublicării anunțului necesar și în limba maghiară.
C.N.C.D. a considerat ca fiind abuzivă și discriminatorie situația privind refuzarea petentului de la acordarea avizului de mediu pe motiv că nu a publicat anunțul necesar avizului și în limba maghiară.
A apreciat recurentul că obligația de a comunica informațiile de interes public și în limba minorității care deține o pondere de cel puțin 20% din numărul populației unității administrativ-teritoriale revine autorității publice locale.
II. Procedura în fața instanței de recurs
I
ntimata reclamantă Agenția pentru Protecția Mediului Harghita
a formulat întâmpinare
, invocând în principal excepția nulității cererii de recurs pentru netimbrare și pentru lipsa dovezii calității de consilier juridic a semnatarului recursului.
Pe fondul cererii de recurs, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, întrucât instanța de fond a realizat o corectă și riguroasă verificare a tuturor aspectelor de nelegalitate a hotărârii C.N.C.D. nr. 148/2013.
Prin încheierea de ședință
din
26
.
05.2015,
pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu, reținându-se că îndeplinește cerințele de admisibilitate prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește timbrajul și semnătura.
În faza procesuală a recursului
nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza motivului de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale
incidente
, Înalta Curte constată că recursul este
nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
A
stfel,
prin
h
otărârea
C
.
N
.
C
.
D
.
nr. 148 din 27 martie
2013,
s-a
respins
excep
ț
ia
de
necompeten
ț
ă
invocată
de
intimata
reclamantă
A
.
P
.
M
.
Harghita
ș
i
s-a
constatat
existen
ț
a
unui
tratament
diferen
ț
iat,
discriminatoriu
aplicat
petentului
Cabinet
de
avocat
A.
,
în
baza
art.
2
alin. (1)
ș
i
art.
10
din
O
.
G
.
nr.
137/2000.
S-a reținut
că,
la
data
de
23.08.2012,
intimata reclamantă
A
.
P
.
M
.
Harghita
a
fost
notificată
de
către
Cabinet
de
avocat
A.
,
în
calitate
de
titular
al
„Planului
Urbanistic
de
Detaliu
-
care
creează
cadrul
pentru
construirea
unui
sediu,
firmă
cabinet
de
avocatură
în
jude
ț
ul
Harghita,
municipiul
Odorheiu
Secuiesc”,
în vederea declanșării
etapei
de
încadrare
în
cadrul
procedurii
de
realizare
a
evaluării
de
mediu
a
cărei
finalitate
este
ob
ț
inerea
avizului
de
mediu
.
S-a reținut, de asemenea, că - î
n
cadrul
procedurii
de
reglementare
a
Planului
Urbanistic
de
Detaliu
-
prin
adresele
nr.
6526
din
04.09.2012
ș
i
din
17.09.2012,
intimata
a
solicitat
completarea
documenta
ț
iei
depuse
ini
ț
ial
de
petent
ș
i
cu
dovada
anun
ț
ului
publicat
în
limba
maghiară
în
mass
media.
Înalta Curte constată că,
prin
adresa
nr.
6526
din
11.10.2012,
intimata reclamantă a indicat
petentului
temeiul
legal
pe baza căruia a solicitat publicarea, transmițând totodată,
în
anexă,
modelul
anun
ț
urilor
publice,
atât
în
limba
română,
cât
ș
i
în
limba
maghiară.
În
cererea
sa
de
recurs,
recurentul
pârât
C
.
N
.
C
.
D
.
a
enumerat
condi
ț
iile
ce
trebuie
întrunite
cumulativ
pentru
ca
o
faptă
să
fie
calificată
ca
fiind
una
de
discriminare,
însă
fără
să
expună
argumentele
concrete,
împrejurările
de
fapt
re
ț
inute
pe
bază
de
probe,
pentru
care
a
re
ț
inut
ca
fiind
întrunită
fiecare
dintre
aceste
condi
ț
ii.
De altfel nici în cuprinsul hotărârii
nr. 148 din 27 martie 2013,
nu s-a arătat în raport cu ce persoane sau categorii de persoane s-a reținut presupusul tratament diferențiat aplicat petentului.
Mai mult, recurentul nu a făcut decât să constate, eronat și cu depășirea competențelor sale, pretinsul refuz nejustificat al autorității intimate de acordare a avizului de mediu.
Dimpotrivă,
intimata
reclamantă
a
fost
în
măsură
să
demonstreze
că
titularul
sesizării
nu
a
fost
discriminat
în
raport
cu
alte
persoane
aflate
în
situa
ț
ii
comparabile.
Astfel,
din
probatoriul
administrat
a
rezultat
că
titularul
sesizării,
Cabinetul
de
avocat
A.
,
a
fost
tratat
identic
în
raport
cu
al
ț
i
solicitan
ț
i
din
Municipiul
Odorheiu
Secuiesc
care
au
depus
notificări
privind
realizarea
primei
versiuni
a
Planului
Urbanistic
în
acela
ș
i
an
(2012)
la
sediul
A
.
P
.
M
.
Harghita,
făcând
dovada
publicării
anun
ț
urilor
ș
i
în
limba
maghiară
.
Înalta Curte constată că este întemeiată apărarea intimatei în sensul că p
ublicul
are
dreptul
de
a
fi
informat,
de
a
afla
ce
se
propune
printr-un
plan/proiect,
de
a
se
documenta
ș
i
de
a
transmite
opinii
înaintea
luării
unei
decizii.
Or,
câtă
vreme
norma
specială
[
art.
9
alin. (1)
din
H
.
G
.
nr.
1076/2004
privind
stabilirea
procedurii
de
realizare
a
evaluării
de
mediu
pentru
planuri
ș
i
programe
]
stabile
ș
te
în
sarcina
titularului
planului,
iar
nu
a
autorită
ț
ii
de
mediu,
obliga
ț
ia
de
a
informa
publicul,
iar
publicul
interesat,
în
sensul
definit
de
art.
2
alin. (1) lit. i)
din
H
.
G
.
nr.
445/2009
privind
evaluarea
impactului
anumitor
proiecte
publice
ș
i
private
asupra
mediului,
este
în
propor
ț
ie
de
aproape
95%
de
etnie
maghiară,
nu
poate
fi
considerată
ca
abuzivă
sau
discriminatorie
solicitarea
intimatei
reclamante
de
a
fi
publicat
anun
ț
ul
ș
i
în
limba
maghiară,
apreciindu-se
în
mod
corect
că
în
acest
mod
se
atinge
finalitatea
legii,
asigurându-se
e
o
informare
efectivă
ș
i
eficientă
a
popula
ț
iei.
În
plus,
autoritatea
intimată
a
ac
ț
ionat
în
limitele
prerogativei
legale
conferite
de
art.
28
alin. (1) lit. a)
ș
i c)
din
H
.
G
.
nr.
1076/2004,
de
a
identifica
publicul
afectat
ori
posibil
a
fi
afectat
ș
i
de
a
stabili
care
sunt
modalită
ț
ile
de
informare
ale
acestuia,
asigurând
astfel
respectarea
prevederilor
Conven
ț
iei
privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, ratificată de România prin Legea nr. 86/2000, ale O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului și ale H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul.
Față de aceste împrejurări,
Înalta Curte constată că
instanța de fond
a făcut
o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, reținând în mod
temeinic
că
faptele
sesizate
prin
peti
ț
ie
nu
constituie
un
tratament
diferen
ț
iat
ș
i
discriminatoriu
conform
art.
2
alin. (1)
ș
i
art.
10
din
Legea
nr.
137/2000.
IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia
În baza dispozițiilor
art.
20
din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art.
496
alin. (1) raportat la
art.
488
alin. (1) pct.
8
C. proc. civ., Înalta Curte
va
men
ț
ine
ca
legală
ș
i
temeinică
sentin
ț
a
instan
ț
ei
de
fond,
urmând
să
respingă
ca
nefondat
recursul
declarat
de
pârâtul
Consiliul
Na
ț
ional
pentru
Combaterea
Discriminării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 368 din 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2015.