ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4054/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4054/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 391 din 21 noiembrie 2012,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

ca inadmisibilă precizarea de acțiune formulată de reclamanta F. Deva Societate

Cooperativă cu privire la anularea poziției 176 din Anexa 58 la H.G. nr.

1352/2001, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Administrației și Internelor și Ministerului Finanțelor Publice și în

consecință a respins acțiunea în contencios-administrativ formulată de

reclamanta F. Deva Societate Cooperativă împotriva acestor pârâți; a respins

excepția lipsei calității procesuale active invocată de Ministerul

Administrației și Internelor. Totodată, Curtea de Apel a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta F. Deva Societate Cooperativă și cererea de

chemare în judecată a altor persoane privind pe intervenienții principali C.

Deva Societate Cooperativă și C.P. Societate Cooperativă, în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României, Consiliul Local Baru, Consiliul Local Buceș,

Consiliul Local Șoimuș, Consiliul Local Unirea, Consiliul Local Băița,

Consiliul Local Brănișca, Consiliul Local Certejul de Sus, Consiliul Local

Hărău, Consiliul Local Pui, Consiliul Local Tomești și în consecință a anulat

în parte H.G. nr. 1352/2001 privind atestarea domeniului public al județului

Hunedoara pentru următoarele poziții:

168,169,170, 171, 197, 198, 202 din anexa nr. 18 privind inventarul bunurilor

care aparțin domeniului public al comunei Baru Mare;

anexa nr. 20 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

comunei Băița;

și 85 din anexa nr. 26 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului

public al comunei Brănișca;

anexa nr. 28 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

comunei Buces;

545, 551, 560, 562, 563 și 564 din anexa nr. 34 privind inventarul bunurilor

care aparțin domeniului public al comunei Certeju de Sus;

din anexa nr. 41 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

comunei Hărău;

205 din anexa nr. 50 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului

public al comunei Pui;

175, 176 din anexa nr. 59 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului

public al comunei Șoimuș;

anexa nr. 61 la H.G. nr. 1352/2001 domeniului public al comunei Tomești ;

82 din anexa nr. 65 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public

al comunei General Berthelot, fostă Unirea.

A fost respinsă în

rest acțiunea precizată și s-a luat act de renunțarea la judecarea acțiunii

formulată de reclamantă privind anularea pozițiilor 269 - 273 și 275 - 277 din

Anexa 20 privind domeniul public al Comunei Băița.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut în esență, următoarele aspecte:

Precizarea de acțiune

făcută de reclamantă la data de 05 decembrie 2012 viza o modificare a

obiectului acțiunii, fiind inadmisibilă o astfel de cerere, pe de o parte,

pentru că poziția 176 din anexa 58 nu este menționată în cererea din data de 09

octombrie 2002 prin care s-a realizat procedura prealabilă, iar pe de altă

parte pentru că, prin încheierea din data de 24 octombrie 2012, a fost respinsă

o altă cerere ce viza modificarea obiectului acțiunii sub același aspect,

dispoziția respectivă având caracter interlocutoriu.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor

și a Ministerului Finanțelor Publice s-a reținut că aceasta este întemeiată,

față de dispozițiile art. 1 și 10 din Legea nr. 29/1990 și față de împrejurarea

că obiectul prezentei acțiuni îl constituie anularea unui act administrativ cu

caracter individual emis de Guvernul României. Cum cele doua autorități publice

nu au competențe care să intereseze în mod direct actul administrativ atacat în

mod evident ele nu pot avea calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că așa cum rezultă din probele administrate, reclamanta și/sau

intervenienții principali C. Deva Societate Cooperativă și C.P. Societate

Cooperativă au un drept real recunoscut pe cale judiciară și intabulat în

cartea funciară, asupra următoarelor bunuri imobile - construcții:

- din cadrul anexei

nr. 20 la H.G. nr. 1352/2001- Poz. nr. 274;

- din cadrul anexei

nr. 26 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 84, nr. 85;

- din cadrul anexei

nr. 34 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 530, 545, 551, 560, 562, 563, 564;

- din cadrul anexei

nr. 41 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 61, 41;

- din cadrul anexei

nr. 59 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 174, 175;

- din cadrul anexei

nr. 50 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 203 și 205;

- din cadrul anexei

nr. 18 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 166, 168, 169, 170, 171, 197, 198, 202;

- din cadrul anexei

nr. 65 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 81, 82;

- din cadrul anexei

nr. 61 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 38.

S-a constatat că

atâta timp cât reclamanta și intervenientele au dovedit că sunt proprietarele

imobilelor ce fac parte din patrimoniul lor și au fost construite pentru a le

servi obiectului lor de activitate, calitate recunoscută implicit și de

autoritățile locale prin acceptarea declarațiilor de impunere și prin încasarea

taxelor și impozitelor aferente, emiterea hotărârii atacate în cauză este de

natură să producă o vătămare a dreptului recunoscut de lege în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 29/1990 motiv pentru care se impune a fi anulată parțial

cu privire la pozițiile sus-menționate.

De asemenea, s-a

apreciat că reclamanta a justificat legitimitatea pretenției fiind dovedită

astfel și calitatea sa procesuală activă.

Referitor la

solicitarea privind obligarea pârâtului să emită altă hotărâre care să nu mai

cuprindă imobilele indicate anterior, s-a reținut că aceasta este inutilă

întrucât efectul vătămător al actului atacat este înlăturat prin anularea

parțială a acestuia în timp ce celelalte dispoziții rămân valide.

În fine, s-a

constatat că nu se impunea sesizarea instanței de contencios administrativ și

cu anularea hotărârilor consiliilor locale prin care s-au însușit inventarele

domeniului public al acestor localități, fiind evident faptul că, în litigiile

care au ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate de

Guvern pentru atestarea domeniului public al unităților

administrativ-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de Guvern, iar nu

hotărârile emise de autoritățile publice locale privind însușirea inventarului

bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter

preparator și care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării

prin actul de autoritate al Guvernului.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, au declarat recurs atât Consiliul Local Brănișca cât și Guvernul

României.

Cererea de recurs

formulată de Consiliul Local Brănișca a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., iar în motivarea

ei s-a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut că nu se

impunea sesizarea instanței de contencios administrativ și cu anularea

hotărârilor consiliilor locale prin care s-au însușit inventarele domeniului

public al localităților precizate în cererea de chemare în judecată, precum și

că nu este necesară obligarea pârâtelor să emită o altă hotărâre care să nu mai

cuprindă imobilele cu privire la care s-a dispus anularea hotărârii de guvern.

Cererea de recurs

formulată de Guvernul României a vizat motive de reformare a sentinței care se

subsumează următoarelor temeiuri:

1 - Art. 304 pct. 5

C. proc. civ., în condițiile în care instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105(2) C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs s-a arătat că recurentului-pârât nu i-au fost

comunicate înscrisurile depuse la dosar după repunerea pe rol a cauzei, mai

exact hotărârile judecătorești irevocabile prin care s-a recunoscut dreptul de

proprietate al reclamantei și în care Guvernul României nu a fost parte,

încălcându-i-se astfel acestuia dreptul la apărare, precum și principiul

egalității armelor, al contradictorialității și dreptul la un proces echitabil.

De asemenea s-a reiterat

faptul că instanța nu a fost legal învestită în condițiile în care plângerea

prealabilă, care trebuia să preceadă acțiunea, a fost înregistrată la data de 9

octombrie 2002, deci ulterior acțiunii care a fost promovată în justiție la

data de 30 septembrie 2002. Așadar nu a fost îndeplinită condiția de

admisibilitate a acțiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 a

contenciosului administrativ, sub imperiul căreia a fost pornit litigiul.

2 - Art. 304 pct. 9

C. proc. civ. cu referire la art. 261(1) pct. 5 C. proc. civ., precizându-se că

argumentarea succintă a judecătorului fondului prin care se face trimitere la

situații de fapt și de drept ulterioare emiterii H.G. nr. 1352/2001 echivalează

cu o nemotivare a soluției pronunțate. Totodată, motivele pentru care s-a

respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie a Ministerului

Administrației Publice sunt contradictorii, din moment ce în încheierea de

amânare a pronunțării și în practicaua sentinței se arată că litigiul privește

și pe intervenientul accesoriu Ministerul Administrației și Reformei

Administrative, iar din considerentele sentinței reiese că cererea de

intervenție a acestei autorități a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu,

înlăturându-se astfel apărările formulate în cauză în sensul legalității

hotărârii de guvern chiar de inițiatorul acesteia.

3 - Art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ., în ceea ce privește soluția pe fondul

cauzei.

În susținerea acestui

motiv de recurs s-a arătat că art. 1 din Legea nr. 29/1990 instituie condiția

ca pentru promovarea unei acțiuni în contencios administrativ partea reclamantă

să facă dovada preexistenței unui drept subiectiv, recunoscut de lege și care

să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat. Or, în speță,

judecătorul fondului a analizat și a stabilit nelegalitatea H.G. nr. 1352/2001

în raport cu situații de fapt și de drept inexistente la data emiterii actului

administrativ.

Din analiza

considerentelor sentinței recurate reiese că reclamanta a promovat acțiunile în

constatarea dreptului de proprietate, iar nu în revendicare (aspect consemnat

în încheierea de ședință nr. 1 din 29 ianuarie 2003), ulterior sesizării

instanței de contencios administrativ, iar hotărârile judecătorești pronunțate

în aceste cauze sunt, sub aspect temporal, ulterioare H.G. nr. 1352/2001.

În concluzie,

recurentul a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, fie

casarea cu trimitere spre rejudecare, fie modificarea în tot a hotărârii

recurate, în sensul respingerii acțiunii intimatei-reclamante.

Examinând cauza,

instanța de control judiciar observă în primul rând că cererea de recurs

promovată de pârâtul Consiliul Local Brănișca nu a fost timbrată și nu a fost

însoțită de timbrul judiciar, deși a fost citat cu mențiunea îndeplinirii acestor

obligații legale (art. 20 alin. (2) cu referire la art. 11 alin. (1) raportat

la art. 2 lit. m) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru și

art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, ambele acte normative în

vigoare și la data înregistrării recursului). Ca urmare, se va face aplicația

art. 20(3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9(2) din O.G. nr. 32/1995,

dispunându-se anularea ca netimbrat a acestui recurs.

Referitor la recursul

declarat de Guvernul României, Înalta Curte reține că acesta este nefondat și

îl va respinge în consecință, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Obiectul acțiunii în

contencios administrativ formulată la data de 30 septembrie 2002, astfel cum a

fost precizată de reclamanta F. Deva Societate Cooperativă, precum și al

cererii de chemare în judecată a altor persoane conform art. 57 - 58 C. proc.

civ.‚ privind pe intervenienții în interes propriu C. Deva Societate

Cooperativă și C.P. Societate Cooperativă, a vizat anularea parțială a H.G. nr.

1352/2001 privind atestarea domeniului public al județului Hunedoara, respectiv

a pozițiilor exprese din anexele indicate în acțiune, mai puțin a pozițiilor

nr. 269 - 273 și 275 - 277 din Anexa 20 privind domeniul public al Comunei

Băița față de care s-a renunțat la judecată, luându-se act de acest lucru în

temeiul art. 246 C. proc. civ.

Așa cum s-a consemnat

în considerentele sentinței cauza a fost suspendată în temeiul art. 244(1) pct.

1 C. proc. civ. pe perioada 18 noiembrie 2005 - 03 octombrie 2012, până la soluționarea

irevocabilă a litigiilor având ca obiect constatarea dreptului de proprietate

al reclamantei asupra imobilelor în discuție.

Cu ocazia repunerii

pe rol ca urmare a încetării cauzelor suspendării, respectiv la data de 3

octombrie 2012 a fost formulată și cererea întemeiată pe dispozițiile art. 57

C. proc. civ., amintită mai sus.

În stabilirea

cadrului procesual s-au avut în vedere excepția invocată de Ministerul

Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice privind lipsa

calității procesuale pasive a acestor autorități față de obiectul acțiunii,

precum și excepția inadmisibilității invocată din oficiu cu privire la

precizarea/modificarea obiectului acțiunii din 5 noiembrie 2012 pentru anularea

poziției nr. 176 din Anexa 58 la H.G. nr. 1352/2001, instanța fondului reținând

în mod corect că aceste excepții sunt întemeiate. În consecință, s-a constatat

lipsa calității procesuale pasive a celor două ministere față de dispozițiile

art. 1 și art. 10 din Legea nr. 29/1990 și inadmisibilitatea precizării de

acțiune menționată având în vedere neindicarea în cadrul plângerii prealabile,

conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, a solicitării de anulare a poziției nr.

176 din Anexa 58 la hotărârea de guvern contestată.

Asupra fondului

pricinii, judecătorul fondului s-a raportat la dispozițiile art. 3(4) din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și la

probatoriul administrat, constând în urma unei analize punctuale a fiecărei

cereri că reclamanta și intervenienții principali au un drept real, recunoscut

pe cale judiciară și întabulat în CF asupra imobilelor construcții care servesc

obiectul lor de activitate, că prin acceptarea declarațiilor de impunere și

prin încasarea taxelor și impozitelor aferente autoritățile locale recunosc

implicit această situație de fapt și de drept, astfel că este evidentă

vătămarea dreptului recunoscut de lege în conformitate cu prevederile Legii nr.

29/1990 a contenciosului administrativ și că în acest context se impune

anularea parțială a actului administrativ individual contestat.

Înalta Curte reține

că atât abordarea cât și concluzia instanței de fond sunt corecte și legale și

că nu există motive pentru reformarea sentinței aflate în control judiciar.

Criticile

recurentului-pârât Guvernul României nu se susțin și nu vor fi primite.

Astfel:

- Se impută instanței

nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prin

necomunicarea către pârâtul Guvernul României a înscrisurilor/hotărârii

judecătorești privind dreptul de proprietate al reclamanților asupra unor

imobile, depuse la dosar după repunerea pe rol a cauzei apreciindu-se că devin

incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care trimit la

dispozițiile art. 105(2) C. proc. civ.; potrivit acestui din urmă text de

procedură: "(2) Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de

un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În

cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la

dovada contrarie."

În speță, nu există o

sancțiune expresă a nulității, recurentul nici nu o indică, iar acesta nu poate

invoca o vătămare prin necomunicarea hotărârilor judecătorești depuse la dosar în

dovedirea dreptului de proprietate al reclamantei și intervenienților în

interes propriu, pe de o parte având în vedere conținutul acestora, iar pe de

altă parte față de obiectul acțiunii - anularea parțială a unei hotărâri de

guvern de atestare a domeniului public al județului Hunedoara. Dreptul la

apărare și cel la un proces echitabil ale recurentului-pârât au fost respectate

câtă vreme autoritatea în discuție a avut posibilitatea de a formula apărări în

calitatea sa de emitent a actului administrativ individual contestat.

- Referitor la

nerespectarea de către reclamantă a obligației de a sesiza autoritatea emitentă

anterior formulării acțiunii în anulare, se observă că această critică nu

subzistă în condițiile în care la dosar fond se află depusă plângerea din 26

septembrie 2002 formulată în temeiul art. 5 din Legea contenciosului

administrativ în vigoare la acea dată. Acțiunea în anulare a fost înregistrată

la instanță la data de 30 septembrie 2002 și din actele dosarului nu rezultă

niciun moment că Guvernul României ar fi contestat această dovadă. De altfel,

judecătorul fondului s-a referit la conținutul plângerii prealabile și cu

ocazia soluționării/admiterii excepției inadmisibilității cererii modificatoare

a acțiunii din data de 5 decembrie 2012, așa cum rezultă din considerentele

sentinței.

- Cererea de

intervenție accesorie a Ministerului Administrației și Internelor a fost corect

respinsă în principiu prin încheierea din 24 octombrie 2012, observându-se că

reclamanta a chemat în judecată în calitatea de pârât această autoritate

printr-o precizare de acțiune aflată la dosar și acest minister nu poate avea

și calitatea de intervenient în interesul Guvernului.

Împrejurarea că în

încheierea de amânare a pronunțării s-a menționat că litigiul este purtat în

contradictoriu cu intervenientul accesoriu Ministerul Administrației și

Internelor reprezintă o evidentă eroare materială care nicidecum nu poate fi

asimilată unei motivări contradictorii așa cum susține recurentul invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 261(1) pct. 5 C. proc. civ.

Considerentele

sentinței demonstrează de altfel că nu se face nicio confuzie în problema

ridicată de recurent, judecătorul analizând excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestui pârât, care de necontestat este inițiatorul

hotărârii de guvern eronate, dar care nu poate avea calitate procesuală pasivă

în acest litigiu dat fiind obiectul acțiunii.

- Pe fondul cauzei,

soluția este corectă și legală, reclamanta și intervenienții principali (în

interes propriu) dovedind fără echivoc că spațiile comerciale, cuprinse în

pozițiile și anexele la H.G. expres arătate în dispozitivul sentinței, sunt

proprietatea lor și că raportat la dispozițiile Legii nr. 213/1998 nu pot face

parte din domeniul public al unor comune din județul Hunedoara.

S-a reținut în mod

judicios că niciunul din imobilele construcții în discuție nu se regăsesc la

pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 și nici nu s-a dovedit dreptul de

proprietate privată a respectivelor comune, respectiv necesitatea transmiterii

lor în domeniul public potrivit art. 8(1) cu referire la art. 7 lit. e) din

același act normativ.

Totodată, chiar dacă

potrivit art. 3(1) din Legea nr. 213/1998 în domeniul public al autorităților

administrativ-teritoriale pot fi incluse și alte bunuri decât cele enumerate în

anexa la lege, este obligatoriu să se dovedească faptul că dreptul de

proprietate publică a fost dobândit prin unul din modurile reglementate de

legiuitor în art. 7, or, în speță, astfel de dovezi nu s-au făcut. Astfel,

soluția de anulare parțială a H.G. nr. 1352/2001 este pe deplin justificată.

Având în vedere cele

arătate, dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 14 din Legea nr.

29/1990 (în vigoare la momentul demersului judiciar) recursul va fi respins.

În temeiul art.

274(1) C. proc. civ., la cererea intimatei și în baza dovezilor depuse la dosar

recurentul va fi obligat la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată

reprezentând onorariu avocat pentru această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de Consiliul Local Brănișca împotriva Sentinței nr. 391/2012 din 21

noiembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul

declarat de Guvernul României împotriva Sentinței nr. 391/2012 din 21 noiembrie

2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurenții la

plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata F.

Deva Societate Cooperativă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN