ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4054/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 391 din 21 noiembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă precizarea de acțiune formulată de reclamanta F. Deva Societate Cooperativă cu privire la anularea poziției 176 din Anexa 58 la H.G. nr. 1352/2001, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și Ministerului Finanțelor Publice și în consecință a respins acțiunea în contencios-administrativ formulată de reclamanta F. Deva Societate Cooperativă împotriva acestor pârâți; a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de Ministerul Administrației și Internelor.

Totodată, Curtea de Apel a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta F. Deva Societate Cooperativă și cererea de chemare în judecată a altor persoane privind pe intervenienții principali C. Deva Societate Cooperativă și C.P. Societate Cooperativă, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local Baru, Consiliul Local Buceș, Consiliul Local Șoimuș, Consiliul Local Unirea, Consiliul Local Băița, Consiliul Local Brănișca, Consiliul Local Certejul de Sus, Consiliul Local Hărău, Consiliul Local Pui, Consiliul Local Tomești și în consecință a anulat în parte H.G.

nr. 1352/2001 privind atestarea domeniului public al județului Hunedoara pentru următoarele poziții: 1. pozițiile 166, 168,169,170, 171, 197, 198, 202 din anexa nr. 18 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Baru Mare; 2. poziția 274 din anexa nr. 20 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Băița; 3. pozițiile nr. 84 și 85 din anexa nr. 26 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Brănișca; 4. poziția 71 din anexa nr. 28 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Buces; 5. pozițiile 530, 545, 551, 560, 562, 563 și 564 din anexa nr. 34 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Certeju de Sus; 6. pozițiile 41 și 61 din anexa nr. 41 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Hărău; 7. pozițiile 203 și 205 din anexa nr. 50 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Pui; 8. pozițiile 174, 175, 176 din anexa nr. 59 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Șoimuș; 9. poziția 38 din anexa nr. 61 la H.G.

nr. 1352/2001 domeniului public al comunei Tomești ; 10. pozițiile 81 și 82 din anexa nr. 65 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei General Berthelot, fostă Unirea. A fost respinsă în rest acțiunea precizată și s-a luat act de renunțarea la judecarea acțiunii formulată de reclamantă privind anularea pozițiilor 269 - 273 și 275 - 277 din Anexa 20 privind domeniul public al Comunei Băița.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență, următoarele aspecte: Precizarea de acțiune făcută de reclamantă la data de 05 decembrie 2012 viza o modificare a obiectului acțiunii, fiind inadmisibilă o astfel de cerere, pe de o parte, pentru că poziția 176 din anexa 58 nu este menționată în cererea din data de 09 octombrie 2002 prin care s-a realizat procedura prealabilă, iar pe de altă parte pentru că, prin încheierea din data de 24 octombrie 2012, a fost respinsă o altă cerere ce viza modificarea obiectului acțiunii sub același aspect, dispoziția respectivă având caracter interlocutoriu.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și a Ministerului Finanțelor Publice s-a reținut că aceasta este întemeiată, față de dispozițiile art. 1 și 10 din Legea nr. 29/1990 și față de împrejurarea că obiectul prezentei acțiuni îl constituie anularea unui act administrativ cu caracter individual emis de Guvernul României. Cum cele doua autorități publice nu au competențe care să intereseze în mod direct actul administrativ atacat în mod evident ele nu pot avea calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu. Pe fondul cauzei, s-a reținut că așa cum rezultă din probele administrate, reclamanta și/sau intervenienții principali C. Deva Societate Cooperativă și C.P.

Societate Cooperativă au un drept real recunoscut pe cale judiciară și intabulat în cartea funciară, asupra următoarelor bunuri imobile - construcții: - din cadrul anexei nr. 20 la H.G. nr. 1352/2001- Poz. nr. 274; - din cadrul anexei nr. 26 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 84, nr. 85; - din cadrul anexei nr. 34 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 530, 545, 551, 560, 562, 563, 564; - din cadrul anexei nr. 41 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 61, 41; - din cadrul anexei nr. 59 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 174, 175; - din cadrul anexei nr. 50 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 203 și 205; - din cadrul anexei nr. 18 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 166, 168, 169, 170, 171, 197, 198, 202; - din cadrul anexei nr. 65 la H.G.

nr. 1352/2001 - Poz. nr. 81, 82; - din cadrul anexei nr. 61 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 38. S-a constatat că atâta timp cât reclamanta și intervenientele au dovedit că sunt proprietarele imobilelor ce fac parte din patrimoniul lor și au fost construite pentru a le servi obiectului lor de activitate, calitate recunoscută implicit și de autoritățile locale prin acceptarea declarațiilor de impunere și prin încasarea taxelor și impozitelor aferente, emiterea hotărârii atacate în cauză este de natură să producă o vătămare a dreptului recunoscut de lege în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 29/1990 motiv pentru care se impune a fi anulată parțial cu privire la pozițiile sus-menționate. De asemenea, s-a apreciat că reclamanta a justificat legitimitatea pretenției fiind dovedită astfel și calitatea sa procesuală activă.

Referitor la solicitarea privind obligarea pârâtului să emită altă hotărâre care să nu mai cuprindă imobilele indicate anterior, s-a reținut că aceasta este inutilă întrucât efectul vătămător al actului atacat este înlăturat prin anularea parțială a acestuia în timp ce celelalte dispoziții rămân valide.

În fine, s-a constatat că nu se impunea sesizarea instanței de contencios administrativ și cu anularea hotărârilor consiliilor locale prin care s-au însușit inventarele domeniului public al acestor localități, fiind evident faptul că, în litigiile care au ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de Guvern, iar nu hotărârile emise de autoritățile publice locale privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator și care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât Consiliul Local Brănișca cât și Guvernul României. Cererea de recurs formulată de Consiliul Local Brănișca a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut că nu se impunea sesizarea instanței de contencios administrativ și cu anularea hotărârilor consiliilor locale prin care s-au însușit inventarele domeniului public al localităților precizate în cererea de chemare în judecată, precum și că nu este necesară obligarea pârâtelor să emită o altă hotărâre care să nu mai cuprindă imobilele cu privire la care s-a dispus anularea hotărârii de guvern.

Cererea de recurs formulată de Guvernul României a vizat motive de reformare a sentinței care se subsumează următoarelor temeiuri: 1 - Art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105(2) C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că recurentului-pârât nu i-au fost comunicate înscrisurile depuse la dosar după repunerea pe rol a cauzei, mai exact hotărârile judecătorești irevocabile prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei și în care Guvernul României nu a fost parte, încălcându-i-se astfel acestuia dreptul la apărare, precum și principiul egalității armelor, al contradictorialității și dreptul la un proces echitabil.

De asemenea s-a reiterat faptul că instanța nu a fost legal învestită în condițiile în care plângerea prealabilă, care trebuia să preceadă acțiunea, a fost înregistrată la data de 9 octombrie 2002, deci ulterior acțiunii care a fost promovată în justiție la data de 30 septembrie 2002. Așadar nu a fost îndeplinită condiția de admisibilitate a acțiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, sub imperiul căreia a fost pornit litigiul. 2 - Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 261(1) pct. 5 C. proc. civ., precizându-se că argumentarea succintă a judecătorului fondului prin care se face trimitere la situații de fapt și de drept ulterioare emiterii H.G.

nr. 1352/2001 echivalează cu o nemotivare a soluției pronunțate. Totodată, motivele pentru care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie a Ministerului Administrației Publice sunt contradictorii, din moment ce în încheierea de amânare a pronunțării și în practicaua sentinței se arată că litigiul privește și pe intervenientul accesoriu Ministerul Administrației și Reformei Administrative, iar din considerentele sentinței reiese că cererea de intervenție a acestei autorități a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu, înlăturându-se astfel apărările formulate în cauză în sensul legalității hotărârii de guvern chiar de inițiatorul acesteia. 3 - Art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., în ceea ce privește soluția pe fondul cauzei. În susținerea acestui motiv de recurs s-a arătat că art. 1 din Legea nr. 29/1990 instituie condiția ca pentru promovarea unei acțiuni în contencios administrativ partea reclamantă să facă dovada preexistenței unui drept subiectiv, recunoscut de lege și care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat. Or, în speță, judecătorul fondului a analizat și a stabilit nelegalitatea H.G. nr. 1352/2001 în raport cu situații de fapt și de drept inexistente la data emiterii actului administrativ. Din analiza considerentelor sentinței recurate reiese că reclamanta a promovat acțiunile în constatarea dreptului de proprietate, iar nu în revendicare (aspect consemnat în încheierea de ședință nr. 1 din 29 ianuarie 2003), ulterior sesizării instanței de contencios administrativ, iar hotărârile judecătorești pronunțate în aceste cauze sunt, sub aspect temporal, ulterioare H.G.

nr. 1352/2001. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, fie casarea cu trimitere spre rejudecare, fie modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii intimatei-reclamante. Examinând cauza, instanța de control judiciar observă în primul rând că cererea de recurs promovată de pârâtul Consiliul Local Brănișca nu a fost timbrată și nu a fost însoțită de timbrul judiciar, deși a fost citat cu mențiunea îndeplinirii acestor obligații legale (art. 20 alin. (2) cu referire la art. 11 alin. (1) raportat la art. 2 lit. m) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, ambele acte normative în vigoare și la data înregistrării recursului).

Ca urmare, se va face aplicația art. 20(3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9(2) din O.G. nr. 32/1995, dispunându-se anularea ca netimbrat a acestui recurs. Referitor la recursul declarat de Guvernul României, Înalta Curte reține că acesta este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru cele ce vor fi punctate în continuare. Obiectul acțiunii în contencios administrativ formulată la data de 30 septembrie 2002, astfel cum a fost precizată de reclamanta F. Deva Societate Cooperativă, precum și al cererii de chemare în judecată a altor persoane conform art. 57 - 58 C. proc. civ.‚ privind pe intervenienții în interes propriu C. Deva Societate Cooperativă și C.P. Societate Cooperativă, a vizat anularea parțială a H.G.

nr. 1352/2001 privind atestarea domeniului public al județului Hunedoara, respectiv a pozițiilor exprese din anexele indicate în acțiune, mai puțin a pozițiilor nr. 269 - 273 și 275 - 277 din Anexa 20 privind domeniul public al Comunei Băița față de care s-a renunțat la judecată, luându-se act de acest lucru în temeiul art. 246 C. proc. civ. Așa cum s-a consemnat în considerentele sentinței cauza a fost suspendată în temeiul art. 244(1) pct. 1 C. proc. civ. pe perioada 18 noiembrie 2005 - 03 octombrie 2012, până la soluționarea irevocabilă a litigiilor având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor în discuție. Cu ocazia repunerii pe rol ca urmare a încetării cauzelor suspendării, respectiv la data de 3 octombrie 2012 a fost formulată și cererea întemeiată pe dispozițiile art. 57 C. proc.

civ., amintită mai sus. În stabilirea cadrului procesual s-au avut în vedere excepția invocată de Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice privind lipsa calității procesuale pasive a acestor autorități față de obiectul acțiunii, precum și excepția inadmisibilității invocată din oficiu cu privire la precizarea/modificarea obiectului acțiunii din 5 noiembrie 2012 pentru anularea poziției nr. 176 din Anexa 58 la H.G. nr. 1352/2001, instanța fondului reținând în mod corect că aceste excepții sunt întemeiate. În consecință, s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a celor două ministere față de dispozițiile art. 1 și art. 10 din Legea nr. 29/1990 și inadmisibilitatea precizării de acțiune menționată având în vedere neindicarea în cadrul plângerii prealabile, conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, a solicitării de anulare a poziției nr. 176 din Anexa 58 la hotărârea de guvern contestată.

Asupra fondului pricinii, judecătorul fondului s-a raportat la dispozițiile art. 3(4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și la probatoriul administrat, constând în urma unei analize punctuale a fiecărei cereri că reclamanta și intervenienții principali au un drept real, recunoscut pe cale judiciară și întabulat în CF asupra imobilelor construcții care servesc obiectul lor de activitate, că prin acceptarea declarațiilor de impunere și prin încasarea taxelor și impozitelor aferente autoritățile locale recunosc implicit această situație de fapt și de drept, astfel că este evidentă vătămarea dreptului recunoscut de lege în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ și că în acest context se impune anularea parțială a actului administrativ individual contestat.

Înalta Curte reține că atât abordarea cât și concluzia instanței de fond sunt corecte și legale și că nu există motive pentru reformarea sentinței aflate în control judiciar. Criticile recurentului-pârât Guvernul României nu se susțin și nu vor fi primite. Astfel: - Se impută instanței nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prin necomunicarea către pârâtul Guvernul României a înscrisurilor/hotărârii judecătorești privind dreptul de proprietate al reclamanților asupra unor imobile, depuse la dosar după repunerea pe rol a cauzei apreciindu-se că devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care trimit la dispozițiile art. 105(2) C. proc. civ.; potrivit acestui din urmă text de procedură: "(2) Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie." În speță, nu există o sancțiune expresă a nulității, recurentul nici nu o indică, iar acesta nu poate invoca o vătămare prin necomunicarea hotărârilor judecătorești depuse la dosar în dovedirea dreptului de proprietate al reclamantei și intervenienților în interes propriu, pe de o parte având în vedere conținutul acestora, iar pe de altă parte față de obiectul acțiunii - anularea parțială a unei hotărâri de guvern de atestare a domeniului public al județului Hunedoara. Dreptul la apărare și cel la un proces echitabil ale recurentului-pârât au fost respectate câtă vreme autoritatea în discuție a avut posibilitatea de a formula apărări în calitatea sa de emitent a actului administrativ individual contestat.

- Referitor la nerespectarea de către reclamantă a obligației de a sesiza autoritatea emitentă anterior formulării acțiunii în anulare, se observă că această critică nu subzistă în condițiile în care la dosar fond se află depusă plângerea din 26 septembrie 2002 formulată în temeiul art. 5 din Legea contenciosului administrativ în vigoare la acea dată. Acțiunea în anulare a fost înregistrată la instanță la data de 30 septembrie 2002 și din actele dosarului nu rezultă niciun moment că Guvernul României ar fi contestat această dovadă. De altfel, judecătorul fondului s-a referit la conținutul plângerii prealabile și cu ocazia soluționării/admiterii excepției inadmisibilității cererii modificatoare a acțiunii din data de 5 decembrie 2012, așa cum rezultă din considerentele sentinței.

- Cererea de intervenție accesorie a Ministerului Administrației și Internelor a fost corect respinsă în principiu prin încheierea din 24 octombrie 2012, observându-se că reclamanta a chemat în judecată în calitatea de pârât această autoritate printr-o precizare de acțiune aflată la dosar și acest minister nu poate avea și calitatea de intervenient în interesul Guvernului. Împrejurarea că în încheierea de amânare a pronunțării s-a menționat că litigiul este purtat în contradictoriu cu intervenientul accesoriu Ministerul Administrației și Internelor reprezintă o evidentă eroare materială care nicidecum nu poate fi asimilată unei motivări contradictorii așa cum susține recurentul invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 261(1) pct. 5 C. proc.

civ. Considerentele sentinței demonstrează de altfel că nu se face nicio confuzie în problema ridicată de recurent, judecătorul analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, care de necontestat este inițiatorul hotărârii de guvern eronate, dar care nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest litigiu dat fiind obiectul acțiunii. - Pe fondul cauzei, soluția este corectă și legală, reclamanta și intervenienții principali (în interes propriu) dovedind fără echivoc că spațiile comerciale, cuprinse în pozițiile și anexele la H.G. expres arătate în dispozitivul sentinței, sunt proprietatea lor și că raportat la dispozițiile Legii nr. 213/1998 nu pot face parte din domeniul public al unor comune din județul Hunedoara.

S-a reținut în mod judicios că niciunul din imobilele construcții în discuție nu se regăsesc la pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 și nici nu s-a dovedit dreptul de proprietate privată a respectivelor comune, respectiv necesitatea transmiterii lor în domeniul public potrivit art. 8(1) cu referire la art. 7 lit. e) din același act normativ. Totodată, chiar dacă potrivit art. 3(1) din Legea nr. 213/1998 în domeniul public al autorităților administrativ-teritoriale pot fi incluse și alte bunuri decât cele enumerate în anexa la lege, este obligatoriu să se dovedească faptul că dreptul de proprietate publică a fost dobândit prin unul din modurile reglementate de legiuitor în art. 7, or, în speță, astfel de dovezi nu s-au făcut.

Astfel, soluția de anulare parțială a H.G. nr. 1352/2001 este pe deplin justificată. Având în vedere cele arătate, dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 14 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la momentul demersului judiciar) recursul va fi respins. În temeiul art. 274(1) C. proc. civ., la cererea intimatei și în baza dovezilor depuse la dosar recurentul va fi obligat la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat pentru această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de Consiliul Local Brănișca împotriva Sentinței nr. 391/2012 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva Sentinței nr. 391/2012 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenții la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata F. Deva Societate Cooperativă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN