ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.10.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3348/2015

HOTĂRÂRE
27.10.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3348/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia nr. 3348/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de revizuire

Prin decizia nr. 7373 din 27 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/97/2012*, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile formulate de către Asociația de Proprietari nr. x Deva, Asociația de Proprietari nr. y Deva și Asociația de Proprietari nr. z Deva împotriva sentinței nr. 1194/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2012*; a modificat în parte sentința atacată și, pe cale de consecință, a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. x Deva, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Deva și SC A. SRL, a admis cererile de intervenție formulate de către Asociația de Proprietari nr. y Deva și Asociația de Proprietari nr. z Deva în interesul reclamantei Asociația de Proprietari nr. x Deva, a anulat autorizația de construire nr. 326 din 13 octombrie 2011 emisă de Primarul Municipiului Deva, a obligat pârâții Primarul Municipiului Deva și SC A. SRL să plătească reclamantei Asociația de Proprietari nr. x Deva și intervenientelor Asociația de Proprietari nr. y Deva și Asociația de Proprietari nr. z Deva suma de 8.025,80 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și a menținut restul dispozițiilor sentinței administrative nr. 1194/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2012*.

Totodată, a respins recursul formulat de Instituția Prefectului Hunedoara împotriva sentinței nr. 1194/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2012*.

Cererea de revizuire

La data de 3 februarie 2015, pârâta SC A. SRL prin administrator B. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia cererea de revizuire.

În argumentele prezentate în susținerea cererii de revizuire, SC A. SRL prin administrator B. a solicitat revizuirea deciziei nr. 7373/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/97/2012*, întrucât hotărârea este potrivnică cu sentința nr. 1452/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/97/2007, rămasă irevocabilă cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.

Mai susține revizuenta în motivarea cererii de revizuire că, în ceea ce privește obligativitatea întocmirii unui PUZ, există două decizii ale Curții de Apel Alba Iulia care sunt contrare, respectiv prin sentința nr. 1452/CA/2007 a Tribunalului Hunedoara, rămasă irevocabilă s-a anulat, în parte, certificatul de urbanism nr. 29 din 16 ianuarie 2007 emis de Primarul Municipiului Deva pe numele SC A. SRL Deva, în sensul excluderii avizelor privind acordul vecinilor, sănătatea populației precum și studiul de impact asupra stării de sănătate. Prin această sentință s-a păstrat elaborarea unui PUD.

În urma acestei sentințe judecătorești s-a emis un alt certificat de urbanism cu nr. 124 din 14 aprilie 2010, care nu a fost anulat de nicio instanță și în care elaborarea unui PUD a devenit obligatorie.

Prin decizia nr. 7373/2014 pronunțată de Curtea de Apel în Dosar nr. x/97/2012* se cere elaborarea unui PUZ.

În fine, revizuenta precizează că cele două decizii ale Curții de Apel Alba Iulia, una menționează că trebuie elaborat un PUD (certificat de urbanism cu nr. 124 din 14 aprilie 2010, nu a fost considerat ca nelegal), iar cealaltă că trebuie elaborat un PUZ.

În drept, a invocat dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatele Asociația de Proprietari nr. x Deva, Asociația de Proprietari nr. y Deva și Asociația de Proprietari nr. z Deva au invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia,excepția tardivității revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., față de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 27.10.2014, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 27.01.2015, cu depășirea termenului de 1 lună de la pronunțare.

Hotărârea de declinare a compețenței de soluționare a cauzei

Prin decizia nr. 1282 din 30 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și dispune trimiterea acesteia la registratura instanței în vederea înregistrării sub un număr nou de dosar.

Totodată a admis excepția necompetenței materiale în ce privește soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a declinat soluționarea cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 3 februarie 2015.

Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

În raport de excepția de tardivitate invocată de intimate, a cărei analiză este prioritară față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2), termenul se va socoti de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Revizuentul a invocat contrarietatea dintre decizia civilă nr. 7373/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/97/2012* cu sentința nr. 1452/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/97/2007, rămasă irevocabilă cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.

Din actele dosarului rezultă că data pronunțării ultimei hotărâri este 27 octombrie 2014.

Așadar, față de cele menționate, termenul de o lună prevăzut de textul procedural a fost depășit, întrucât decizia nr. 7373/2014 a cărei revizuire se cere a fost pronunțată de instanța de recurs la data de 27 octombrie 2014, iar cererea de revizuire a fost transmisă prin poștă, la data de 29 ianuarie 2015, fiind astfel depășit termenul legal de o lună pentru formularea cererii de revizuire, motiv pentru care, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ. urmează a fi respinsă, ca tardiv formulată.

Dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Respinge cererea de revizuire formulată de SC A. SRL Deva, prin administrator B. împotriva deciziei nr. 7373 din 27 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2016
triva acestei decizii a formulat recurs Municipiul Deva prin Primar, arătând că, în prezenta cauză calea atac este apelul și nu recursul, având în vedere valoarea obiectului litigiului. Prin Decizia nr. 3237 din 23 octombrie 2014 pronunțată
ÎCCJ 2019-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2019
, PRIN PRIMAR și 31.352,11 RON de către DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA; a respins în rest cererea reclamantei; le-a obligat pe pârâte la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum 5.163,8 RON. Împotriva sentin
ÎCCJ 2013-05-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5318/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fisc
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #213648)
2021 pronunțate de Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, obligându-l pe pârâtul Municipiul Deva, prin primar, la plata sumei de 528.906
ÎCCJ 2016-04-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1109/2016
A obligat pârâtul F. să emită decizie de impunere pentru accesoriile aferente creanței principale pentru perioada 01 ianuarie 2009-29 mai 2009 și a respins celelalte cereri formulate în contradictoriu cu acești pârâți, ca neîntemeiate. De a
Sursă