ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2963/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin încheierea din data de 11 iunie 2010, în dosar nr. 2792/2/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 5098/2005 emis de Ministerul Educației și Cercetării, dispunând suspendarea soluționării recursului până la soluționarea excepției de nelegalitate. Prin aceeași încheiere a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1642/2007 emis de Ministerul Educației și Cercetării.

Titularul excepției de nelegalitate, recurent reclamant în dosarul de fond, S.R. a invocat in motivarea excepției de nelegalitate că niciun text de lege nu l-a abilitat pe ministru să emită un astfel de ordin, nelegalitatea fiind atrasă de lipsa abilitării și emiterea acestuia cu exces de putere. A invocat in acest sens dispozițiile art. 92 alin. (3), art. 152 și art. 154 din Legea învățământului nr. 84/1995, art. 58 și art. 61 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 - Statutul personalului didactic, lege ulterioară Legii învățământului.

A apreciat reclamantul că Ordinul nr. 5098/2005 este nelegal și pentru că încalcă principiul proporționalității, stabilind criterii mai dure și obligând pe candidați la obținerea unei calități pe care nu au solicitat-o, respectiv cea de conducător de doctorat, iar pe de altă parte, este emis în lipsa standardelor naționale pe care era obligat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să le elaboreze, iar dovada neelaborării standardelor naționale de evaluare reiese din procesul verbal al Reuniunii de lucru din data de 08 aprilie 2005 al C.N.A.T.D.C.U.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 7 martie 2011, emitentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, intimat pârât în dosarul de fond, a solicitat instanței respingerea excepției de nelegalitate în principal ca rămasă fără obiect, întrucât la data de 09 februarie 2011 a intrat în vigoare Legea educației naționale nr. 1/2011, care a abrogat expres Legea învățământului nr. 84/1995 și Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, și implicit celelalte ordine emise în baza acestora, fiind aprobat Ordinul nr. 3759 din 09 februarie 2011 al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a C.N.A.T.D.C.U.

și a structurii acestuia, care, la art. 4, prevede următoarele: „La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă (…) precum și orice altă dispoziție contrară prezentului ordin”. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 4740 din 15 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția rămânerii fără obiect a excepției de nelegalitate și s-a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul S.R., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministrul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut cu privire la excepția lipsei de obiect invocată prin întâmpinare că deși ordinul a fost ulterior abrogat, el a produs efecte până la data abrogării, inclusiv în privința reclamantului, efecte pretins vătămătoare, astfel că se impunea necesitatea analizării legalității acestuia și în raport de temeinicia excepției, eventuala înlăturare a ordinului pentru perioada cât a fost în vigoare. A reținut instanța fondului că prin Ordinul nr. 5098/2005 pentru aprobarea Sistemului de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar, emis de Ministrul Educației și Cercetării, a fost aprobat Sistemul de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar, cuprins în anexa care face parte integrantă din ordin.

În ceea ce privește principala critică privind lipsa abilitării ministrului, a apreciat curtea de apel că această abilitare derivă din atribuțiile ministrului astfel cum sunt acestea consacrate în Legea nr. 84/1995 a învățământului și H.G. nr. 223/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, respectiv dispozițiile art. 155 din Legea învățământului potrivit cărora ”Ministerul Educației și Cercetării are obligația de a asigura pregătirea și perfecționarea personalului didactic din sistemul național de învățământ și stabilește, prin organisme de specialitate, standardele naționale pentru atestarea calității de cadru didactic” și dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. d) din H.G.

nr. 223/2005, potrivit cărora Ministrul Educației și Cercetării elaborează cadrul normativ-metodologic, funcțional, operațional și economico-financiar în care se realizează politicile în domeniu. Totodată a reținut instanța fondului că aceeași interpretare a competenței ministerului a fost consacrată și jurisprudențial, respectiv, prin sentința civilă nr. 52 din 17 martie 2008, în Dosarul nr. 1313/45/2006 al Curții de Apel Iași, sentința menținută prin decizia civilă nr. 1972 din 16 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, judecătorul fondului a apreciat ca lipsite de relevanță trimiterile reclamantului la textele de lege privind autonomia universitară, în cauză fiind vizate atribuțiile de reglementare și nu de aplicare nemijlocită a reglementărilor.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că in ceea ce privește critica privind încălcarea principiului proporționalității prin stabilirea unor criterii mai dure, obligând candidații la obținerea unei calități pe care nu au solicitat-o, respectiv cea de conducător de doctorat, reclamantul este in eroare întrucât art. 3 alin. (1) al ordinului nu instituie nicio atare obligație, ci un drept în favoarea candidaților. În fine, Curtea de Apel a apreciat că ordinul contestat nu impune condiții suplimentare pentru dobândirea titlului de profesor universitar față de cele stabilite prin lege, observând și că reglementarea anterioară, respectiv Ordinul nr. 4823/2004 impunea aceleași rigori. 3. Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ.. 3.1. Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5098/2005 a fost emis cu exces de putere. Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora, conform art. 78 din Legea nr. 24/2000. 3.2. Pentru emiterea Ordinului nr. 5098/2005 nu a existat o abilitare legală. În formula introductivă a ordinului au fost arătate drept temeiuri juridice dispozițiile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și Legea nr. 128/1997, însă nu se arată care anume articol abilitează ministrul să stabilească standardele privind ocuparea posturilor didactice.

Prevederile art. 152 din Legea nr. 84/1995, prevăd că funcțiile didactice și condițiile pentru ocuparea acestora, se stabilesc prin statutul personalului didactic. Art. 55 și 56 din Legea nr. 128/1997 cuprind dispozițiile referitoare la condițiile pentru ocuparea funcțiilor didactice. Art. 68 din același act normativ, se referă la absolvirea cursurilor pentru pregătirea personalului didactic. Art. 61 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, în privința concursului pentru ocuparea funcției de profesor universitar face trimitere la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și nu de un alt act normativ. Art. 61 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 stabilește că aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea postului didactic de conferențiar universitar sau de profesor universitar se face prin punctaj, în baza unei grile adoptate specificului catedrei sau departamentului aprobată de secretarul universitar.

Universitățile au autonomie universitară, iar acordarea titlului de profesor este un atribut al autonomiei universitare, condițiile sunt prevăzute de lege, se face prin concurs, prin punctaj, pe baza unei grile adoptate de senatul universitar. 3.3. Prevederile H.G. nr. 567/2005 se referă la organizarea și desfășurarea doctoratului și nu au legătură cu speța. 3.4. Deși este indicată în preambulul și H.G. nr. 223/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, nu are dispoziții care să privească ocuparea posturilor didactice. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. nu au fost dezvoltate și, prin urmare, criticile aduse hotărârii instanței de fond din această perspectivă, nu pot fi analizate. 2. Recursul va fi cercetat conform prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. 2.1. Ordinul nr. 5098/2005 a fost emis în temeiul Legii nr. 84/1995, al Legii nr. 128/1997, H.G. nr. 567/2005 și H.G. nr. 223/2005. Prin Ordinul nr. 5098/2005 s-a aprobat Sistemul de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar. Sunt enumerate criteriile de evaluare, se dă standardul minim de evaluare, urmând ca fiecare universitate să analizeze cererile, însă nu este interzis a se solicita un standard superior. 2.2. Astfel cum este conceput conținutul Ordinului nr. 5098/2005, nu se desprinde concluzia emiterii acestuia cu exces de putere și cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Ordinul nr. 5098/2005 nu încalcă prevederile art. 55, 56 din Legea nr. 84/1995, în sensul că nu se impun alte condiții pentru ocuparea funcțiilor didactice, în speță cea de profesor universitar. De asemenea, prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 nu au fost încălcate. Legea, în accepțiunea art. sus-menționat reprezintă ansamblul regulilor stabilite pentru ocuparea funcției de profesor universitar, cu alte cuvinte, „legea” este înțeleasă în sens larg. Împrejurarea că dispozițiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 stabilesc că aprecierea candidatului se face în baza unei grile adaptate specificului catedrei sau departamentului, aprobată de senatul universitar, are semnificația posibilității de stabilire a unui standard mai ridicat, decât standardul minim cerut de lege (în sens mai larg).

Ordinul nr. 5098/2005 nu încalcă principiul autonomiei universitare prevăzut la art. 92 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, deoarece aceasta presupune ca selectarea și promovarea personalului didactic și acordarea titlurilor didactice să se facă numai în condițiile legii, în accepțiunea extinsă a noțiunii. 2.3. Câtă vreme Ordinul nr. 5098/2005 conferă automat profesorilor universitari și dreptul acestora de a conduce doctorate în domeniul de competență, indicarea drept temei al H.G. nr. 567/2005 în preambul, are legătură strânsă cu procedura și sistemul de evaluare pentru acordarea titlului de profesor universitar. 3.4. Indicarea drept temei juridic a H.G. nr. 223/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării este corectă.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 223/2005 stabilesc în mod expres atribuțiile principale ale ministerului, ca fiind cele legate de elaborarea cadrului normativ-metodologic, funcțional, operațional și economico-financiar în care se realizează politicile în domeniul educației, ceea ce conferă legitimitate pentru emiterea ordinului în discuție. 4. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.R. împotriva sentinței nr. 4740 din 15 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2013.