ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1869/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor și

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin

cererea introdusă la Tribunalul Buzău, secția I civilă, la

data de 15 februarie 2012 și înregistrată sub nr. x/114/2012

reclamanta A. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SA și SC C.

SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate nulitatea Convențiilor-protocol încheiate între SC B. SA și

SC C. SA, respectiv: Convenția-protocol nr. 8 din 5 ianuarie 2007, în

valoare de 900.000 lei; Convenția-protocol nr. 583 din 5 august 2007, în

valoare de 900.000 lei și Convenția-protocol nr. 16 din 10 ianuarie

2008, în valoare de 1.000.000 lei, să se dispună repunerea

părților în situația anterioară și să fie

obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 484 din 10

aprilie 2013 Tribunalul Buzău a respins ca fiind prescris capătul de

cerere privind constatarea nulității Convențiilor-protocol,

formulat de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA și SC

C. SA, dar și capătul de cerere privind repunerea părților

în situația anterioară și a obligat reclamanta la plata sumei de

3.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată către pârâta SC C. SA.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a constatat că excepția prescripției dreptului

material la acțiune invocată de pârâte a fost soluționată

prin încheierea din 6 martie 2013, în sensul admiterii acesteia, astfel că

se impune respingerea cererii privind repunerea părților în

situația anterioară.

Apelul declarat de reclamanta A. SA

împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 111 din 22

noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul

nr. x/114/2012, sentința apelată a fost anulată iar cauza a fost

trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru

ca aceasta să se pronunțe asupra fondului cererilor cu care a fost

investită.

Curtea a reținut că

reclamanta-apelantă a învestit instanța de fond cu o cerere prin care

a solicitat constatarea nulității a trei convenții-protocol

încheiate între SC B. SA al cărei acționar este cu 22,82% și SC

C. SA, cerere motivată, pe de o parte, de împrejurarea că

lipsește consimțământul valabil al primei societăți,

întrucât încheierea convențiilor-protocol nu a avut la bază o

hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor

adoptată în condițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004,

iar, pe de altă parte, lipsește cauza licită, deoarece

încheierea convențiilor este contrară interesului societar.

Curtea a apreciat că este

greșită susținerea intimatelor-pârâte în sensul că regimul

juridic aplicabil nulității celor trei convenții-protocol ar fi

unul specific nulității relative și nu celei absolute, cât timp

există un interes public ca aceste convenții să nu-și

producă efectele, prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută putând fi

invocată oricând, în consecință, dreptul la acțiune al

reclamantei nu este prescris.

Recursul declarat de pârâtele SC B. SA

și SC C. SA împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin

Decizia nr. 2762 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. x/114/2012.

Ca urmare a anulării

sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare, aceasta a

fost introdusă la Tribunalul Buzău, secția I civilă, la

data de 8 decembrie 2014 și a fost înregistrată sub nr. x/114/2014.

Prin încheierea din 5 februarie 2015,

secția I civilă a Tribunalului Buzău a admis excepția de

necompetență funcțională, invocată din oficiu și

a dispus transpunerea cauzei la secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. x/114/2014*.

Prin Sentința nr. 351 din data de

13 martie 2015, Tribunalul Buzău a admis acțiunea formulată de

reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA și SC C. SA

și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a

Convențiilor-protocol încheiate între SC B. SA și SC C. SA, respectiv:

Convenția-protocol nr. 8 din 5 ianuarie 2007, în valoare de 900.000 lei;

Convenția-protocol nr. 583 din 5 august 2007, în valoare de 900.000 lei

și Convenția-protocol nr. 16 din 10 ianuarie 2008, în valoare de

1.000.000 lei.

A dispus repunerea părților

în situația anterioară și a obligat pârâtele să

plătească reclamantei suma totală de 155.794,50 lei, cu titlul

de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință tribunalul a reținut că în calitate de

acționar al SC B. SA, reclamanta A. SA a solicitat instanței

constatarea nulității absolute a convențiilor-protocol încheiate

între SC B. SA și SC C. SA, respectiv: Convenția-protocol nr. 8 din 5

ianuarie 2007 în valoare de 900.000 lei; Convenția-protocol nr. 583 din 5

august 2007 în valoare de 900.000 lei și Convenția-protocol nr. 16

din 10 ianuarie 2008 în valoare de 1.000.000 lei, apreciind că, în

speță, pe de o parte, lipsește consimțământul valabil

al SC B. SA, având în vedere că încheierea acestor convenții nu a

avut la bază o hotărâre a adunării generale extraordinare a

acționarilor adoptată în condițiile art. 241 alin. (1) din Legea

nr. 297/2004, iar pe de altă parte, lipsește cauza licită,

deoarece încheierea acestor convenții este contrară interesului

societar.

Tribunalul a reținut că, din

situațiile financiare ale SC B. SA la 31 decembrie 2007, depuse la dosar,

rezultă că aceasta avea un total de 4.011.127 lei active imobilizate

și un total de 2.135.801 lei creanțe, diferența dintre acestea

fiind de 1.875.326 lei. Prin urmare, limita maximă în care se puteau

achiziționa acțiuni fără aprobarea adunării generale

extraordinare a acționarilor era de 375.065 lei, adică 20% din

1.875.326 lei. Oricare dintre cele trei convenții-protocol depășește

cu mult limita mai sus arătată, situație necontestată de

pârâte, ceea ce confirmă faptul că actele juridice încheiate nu au la

bază consimțământul valabil exprimat al SC B. SA.

Susținerile celor două

pârâte, în sensul că cele trei convenții-protocol nu ar fi supuse

prevederilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât ele ar avea

caracterul unui ajutor acordat de către SC B. SA către SC C. SA nu au

fost reținute instanța apreciind că aceste susțineri ar fi

fost adevărate doar în situația în care SC B. SA nu ar fi

recepționat acțiuni în schimbul sumelor achitate.

Instanța a observat că prin

încheierea celor trei convenții-protocol s-au încălcat și

dispozițiile imperative ale art. 136

1

din Legea

societăților nr. 31/1990, care consacră principiul

priorității interesului societar, dar și principiul

aplicării unui tratament egal pentru toți acționarii. Astfel,

prin încheierea celor trei convenții-protocol se aduce atingere

interesului societar, întrucât, pe de o parte, pârâta SC B. SA este

lipsită de importante disponibilități, iar pe de altă parte,

contra sumelor de 900.000 lei, 900.000 lei și, respectiv de 1.000.000 lei,

aceasta a achiziționat acțiuni la o societate cu o situație

economică precară.

Prin întâmpinările formulate,

cele două pârâte, SC B. SA și SC C. SA, au susținut că nu

se impune constatarea nulității absolute a celor trei

convenții-protocol, întrucât la data de 29 mai 2009 a avut loc Adunarea

Generală Ordinară a Acționarilor SC B. SA, care a ratificat cele

trei convenții.

Tribunalul a apreciat însă

că ratificarea celor trei convenții-protocol prin hotărârea

Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC B. SA din 29 mai 2009 nu

este de natură a înlătura nulitatea absolută a acestora,

întrucât una dintre trăsăturile esențiale ale nulității

absolute este aceea că nu poate fi acoperită prin confirmare.

Împotriva sentinței

pronunțate de Tribunalul Buzău au formulat apel pârâtele SC B. SA

și SC C. SA

Prin Decizia nr. 723 din 4 noiembrie

2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca

nefondat apelul formulat de pârâtele SC B. SA Buzău și SC C. SA

Sibiu, împotriva Sentinței nr. 351 din data de 13 martie 2015,

pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta

A. SA.

Analizând apelul formulat, Curtea a

reținut următoarele:

Un prim motiv de apel a vizat faptul

că în mod greșit instanța de fond a apreciat că

lipsește consimțământul valabil al SC B. SA la încheierea celor

trei convenții protocol, în condițiile aprobării acestora prin

Hotărârea AGA din 29 mai 2009.

Curtea a observat că cele trei

convenții protocol au fost încheiate la data de 5 ianuarie 2007, 5 august

2007 și respectiv la 10 ianuarie 2008. Condițiile esențiale

pentru validitatea unui contract raportat la dispozițiile art. 948 C. civ.

sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al

părții ce se obligă, existența unui obiect determinat

și a unei cauze licite.

Potrivit art. 241 alin. (1) din Legea

nr. 297/2004, actele de dobândire a unor active din categoria activelor

imobilizate ale societății, a căror valoare

depășește, individual sau cumulat pe durata unui exercițiu

financiar 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele,

vor fi încheiate de către administratorii societății numai

după aprobarea prealabilă de către adunarea generală

extraordinară a acționarilor. Aceasta întrucât actele de

dispoziție cu reală importanță asupra eficienței

activității societății se impun a fi supuse aprobării

AGEA ce are rol de a constata și aprecia asupra oportunității

lor.

Curtea a mai reținut că

limita maximă în care se puteau achiziționa acțiuni

fără aprobarea AGEA era de 375.065 lei, 20% din 1.875.326 lei, iar

valoarea oricăreia din cele 3 convenții protocol

depășește limita menționată.

Nu au fost reținute

susținerile apelantelor în sensul că cele trei convenții au

caracterul unui ajutor acordat de SC B. SA către SC C. SA în

condițiile obținerii de acțiuni în schimbul sumelor achitate, în

procedura plății sumelor și apoi conversiei în acțiuni.

Potrivit susținerilor

apelantelor, ratificarea de către Adunarea Generală Ordinară a

Acționarilor B. SA a celor trei convenții impune respingerea cererii

în constatarea nulității absolute. Curtea a reținut că

nulitatea absolută este caracterizată prin aceea că nu poate fi

acoperită prin confirmare. Or, ratificarea acestor convenții la data

de 29 mai 2009 nu poate reprezenta o cauză de înlăturare a

sancțiunii nulității absolute a acestora, hotărârea AGA

fiind ulterioară încheierii lor.

Au susținut apelantele că în

cadrul Dosarului nr. x/114/2010, instanța supremă ar fi verificat

legalitatea celor trei convenții protocol, constatând încheierea lor cu

respectarea prevederilor legale, apărare neîntemeiată, de vreme ce

prin Decizia civilă nr. 3691 din 27 februarie 2012 aceasta a statuat

asupra absenței culpei administratorilor în condițiile

menționării faptului că suma virată de SC B. SA va fi

convertită în aport în numerar la majorarea capitalului social al SC C. SA

și că achiziția de acțiuni nu prejudiciază SC B. SA,

reprezentând o modalitate de investire a disponibilităților

bănești ale societății.

Cu atât mai mult, mențiunile

instanței supreme confirmă faptul că cele trei convenții

fac parte din categoria actelor juridice supuse prevederilor art. 241 ale Legii

nr. 297/2004, iar legalitatea încheierii acestora nu a fost verificată,

analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

prisma dispozițiilor legale arătate.

În ceea ce privește acordarea

cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului de avocat,

instanța de fond a menționat faptul că acestea vizează

două cicluri procesuale și sunt dovedite prin contractele de

asistență juridică întocmite. S-a avut în vedere atât valoarea

cauzei, dată de valoarea celor trei convenții protocol a căror

nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată cât și activitatea

desfășurată de avocat în cele două cicluri procesuale prin

raportare și la complexitatea cauzei dedusă judecății.

Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori

complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o

chestiune de temeinicie lăsată la aprecierea instanței.

Împotriva Deciziei nr. 723 din 4

noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

formulat recurs pârâtă SC. C. SA Sibiu.

În motivarea recursului s-a

susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii întrucât s-a apreciat că în speță

lipsește consimțământul valabil al Societății B. SA,

în condițiile în care convențiile protocol, a căror anulare s-a

solicitat, au fost aprobate prin hotărârea A.G.A. din 29 mai 2009.

Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul nr. x/114/2010, ce a avut ca obiect atragerea

răspunderii administratorilor Societății B. SA pentru

prejudiciul creat prin încheierea celor trei convenții, în considerentele

Deciziei nr. 3691 din 27 septembrie 2012, a concluzionat, că prin

încheierea celor trei convenții a căror menținere a fost

aprobată prin ședința A.G.A. a Societății B. din 29

mai 2009, nu se poate reține culpa administratorilor.

Susține recurenta că, în mod

greșit instanța de apel nu a reținut că cele trei

convenții au avut ca obiect un sprijin financiar acordat

Societății C. SA, pentru realizarea unor investiții și în

subsidiar ca o garanție în condițiile în care sumele de bani nu s-ar

fi înapoiat, conversia creanței în acțiuni.

În chiar preambulul convențiilor

este precizat că acestea au fost încheiate în baza art. 100 din Legea nr.

99/1999, care se referă la faptul că societățile comerciale

pot acorda împrumuturi altor societăți comerciale. Cu toate acestea,

arată recurenta, instanța de apel, în mod eronat, a reținut

că operațiunea efectuată prin cele trei convenții protocol,

ar fi supusă prevederilor art. 241 din Legea nr. 297/2004.

Cele trei convenții au fost

încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data încheierii lor, fiind

menținute prin aprobarea lor de către Adunarea Generală a

Acționarilor din data de 29 mai 2009, iar la art. 3 din aceste

convenții s-a stipulat modalitatea de rambursare a sumelor de bani prin

conversia creanței în acțiuni.

La această concluzie a ajuns

și instanța supremă în Dosarul nr. x/114/2010 care, având a

analiza legalitatea celor trei convenții litigioase, a statuat cu putere

de lucru judecat că acestea sunt legale, sunt aprobate de A.G.A. B. SA iar

prin încheierea lor Societatea B. SA nu a suferit niciun prejudiciu.

La momentul încheierii

convenției-protocol, scopul a fost acela de acordare a unui sprijin

financiar către Societatea C. SA art. 241 din Legea nr. 297/2004 prevede

obligativitatea aprobării A.G.A. doar pentru actele de dobândire,

înstrăinare, schimb sau de constituire în garanție a unor active din

categoria activelor imobilizate ale societății. Or, în

speță este vorba de un ajutor financiar, care, ulterior încheierii

convenției-protocol, întrucât nu a putut fi returnat, s-a procedat la

conversia creanței în acțiuni, iar această operațiune a

fost aprobată prin Hotărârea A.G.A. din 29 mai 2009 care nu a fost

anulată, deciziile stabilite prin aceasta producând efecte juridice.

Întrucât obiectul acestor

convenții îl reprezintă sprijin financiar, acesta nu este supus

prevederilor art. 241 din Legea nr. 297/2004, în sensul că nu trebuie

să existe aprobarea A.G.A. pentru încheierea lor.

Cât privește conversia

creanței în acțiuni, această posibilitate perfect legală, a

fost prevăzută în convenție ca o garanție în vederea

recuperării sumelor împrumutate.

Faptul că s-a decis alegerea

acestui procedeu legal de conversie a creanței în acțiuni prin care

Societatea B. SA a dobândit acțiuni la Societatea C. SA în schimbul banilor

împrumutați ca sprijin financiar este o decizie a societății,

care poate fi oportună sau nu, profitabilă sau nu, însă acest

gen de decizii nu pot fi cenzurate de către instanță, pentru

că aceasta ar echivala cu un amestec în administrarea

societății, ceea ce contravine Legii nr. 31/1990 având în vedere

că instanțele judecătorești sunt chemate să se

pronunțe doar pe aspectele strict limitativ prevăzute de lege și

care exclud exercitarea controlului de oportunitate și profitabilitate

asupra activității unei societăți.

Instanța de apel a ignorat cu

desăvârșire faptul că prin: încheierea celor trei

convenții, nu s-a produs niciun prejudiciu.

Anularea unui act nu survine automat

ci este necesar a se justifica o vătămare care să nască în

persoana reclamantului un interes personal, juridic, legitim și actual în

promovarea acțiunii în anularea actului, or, în cauză

intimatul-reclamant nu dovedește o vătămare, ci mai degrabă

exercită o acțiune generată pe un interes propriu, dar care în

substanța ei contravine interesului general.

Un alt argument în sprijinul

inaplicabilității dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004,

este și acela că sumele de bani care au făcut obiectul

convențiilor nu sunt active imobilizate ale Societății B. SA, nu

sunt nici active corporale și nici nu este vorba de o asociere pe o

perioadă mai mare de 1 (un) an și prin urmare, nu se încadrează

în dispozițiile art. 241 din această lege care nu este incident în

speță, instanța preluând ad literam precizările intimatei

reclamante din acțiunea introductivă.

Consimțământul există,

indiferent dacă a fost sau nu depășit pragul de 20% el fiind

valabil exprimat, convenția fiind încheiată de reprezentanții

legali și ulterior aprobată prin hotărârea A.G.A. care este

încă validă.

Instanța a reținut greșit

ceea ce a precizat reclamanta în acțiunea introductivă, atât în ceea

ce privește calculul pragului de 20% pornind de la valorile din

situațiile financiare la sfârșitul exercițiului financiar (de la

31 decembrie 2007) care a constituit baza de calcul pentru toate cele trei

convenții (deși acestea au fost încheiate în date diferite).

Arată recurenta că încheierea celor trei convenții-protocol nu

trebuia să fie precedată de o autorizare A.G.A., nu au fost

înstrăinate bunuri din patrimoniul societății peste limita

legală, ci dimpotrivă în patrimoniul Societății B. SA s-a

înlocuit un bun cu un alt bun, adică sumele de bani care fac obiectul

celor trei convenții au fost convertite în acțiuni la Societatea C.

SA

Intimata A. SA Brașov a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând recursul prin

prisma criticilor formulate constată că acesta este nefondat pentru

considerentele ce succed.

În calitate de acționar al SC B.

SA, reclamanta A. SA a solicitat instanței constatarea nulității

absolute a convențiilor-protocol încheiate între SC B. SA și SC C.

SA, respectiv: Convenția-protocol nr. 8 din 5 ianuarie 2007 în valoare de

900.000 lei; Convenția-protocol nr. 583 din 5 august 2007 în valoare de

900.000 lei și Convenția-protocol nr. 16 din 10 ianuarie 2008 în

valoare de 1.000.000 lei, apreciind că, în speță, pe de o parte,

lipsește consimțământul valabil al SC B. SA, având în vedere

că încheierea acestor convenții nu a avut la bază o

hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor

adoptată în condițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, iar

pe de altă parte, lipsește cauza licită, deoarece încheierea

acestor convenții este contrară interesului societar.

Recurenta a criticat încălcarea

de către instanța de apel a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. sens în care a arătat că prin încheierea convențiilor

protocol a căror anulare s-a solicitat Societatea B. SA, a exprimat un

consimțământ valabil, raportat la Hotărârea AGA din 29 mai 2009.

Critica este nefondată. Conform

art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, actul de

înstrăinare a unui activ din categoria activelor imobilizate ale

societății, a cărui valoare depășește, pe durata

unui exercițiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai

puțin creanțele, se poate încheia numai după aprobarea

prealabilă dată de Adunarea Generală Extraordinară a

Acționarilor. Prin urmare, aprobarea prealabilă cerută din

partea adunării generale extraordinare a acționarilor pentru

tranzacțiile prevăzute de art. 241 alin. (1) din lege se constituie

într-o cerință imperativă și de ordine publică.

În consecință, dacă la

data încheierii actului de înstrăinare, nu există aprobarea

prealabilă a AGEA pentru active ce depășesc 20% din totalul

activelor imobilizate, sancțiunea este nulitatea absolută a actului.

Astfel cum au reținut

instanțele de fond, oricare dintre cele trei convenții-protocol

depășește cu mult limita mai sus arătată, ceea ce

confirmă faptul că actele juridice încheiate nu au la bază consimțământul

valabil exprimat al SC B. SA.

Contrar susținerilor recurentei,

Hotărârea AGA din 29 mai 2009 nu are influență asupra

legalității convențiilor protocol a căror nulitate s-a

solicitat prin prezentul dosar pentru simplul motiv că este ulterioară

acestora.

Nulitatea este acea sancțiune de

drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor

juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Așadar, nulitatea

survine pentru cauze contemporane încheierii actului și, cum în

cauză, încălcarea normelor juridice este sancționată cu

nulitatea absolută, rezultă că aceasta nu poate fi

confirmată printr-un act ulterior, respectiv Hotărârea AGA din 29 mai

2009, astfel cum în mod greșit susține recurenta.

Aprecierile recurentei, în sensul

că cele trei convenții-protocol nu ar fi supuse prevederilor art. 241

alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât ele ar avea caracterul unui ajutor

acordat de către SC B. SA către SC C. SA sunt nefondate întrucât

așa-zisa operațiune de creditare este în fapt un artificiu juridic

care a avut drept scop eludarea dispozițiilor imperative arătate mai

sus, respectiv înstrăinarea unor active care impuneau aprobarea AGA.

Chiar dacă recurenta susține

că în preambulul convențiilor este precizat că acestea au fost

încheiate în baza art. 100 din Legea nr. 99/1999, care se referă la faptul

că societățile comerciale pot acorda împrumuturi altor

societăți comerciale, acest lucru nu împiedică instanța

să rețină incidența altor texte de lege având în vedere

scopul final al convențiilor protocol astfel cum a reieșit în urma

probatoriului administrat.

În mod greșit susține

recurenta că în Dosarul nr. x/114/2010 Înalta Curte de Casație

și Justiție a statuat cu putere de lucru judecat legalitatea

convențiilor protocol a căror nulitate s-a solicitat prin prezenta

cauză. Astfel cum a reținut instanța de apel, prin Decizia nr.

3691 din 27 februarie 2012 s-a statuat asupra absenței culpei

administratorilor în condițiile menționării faptului că

suma virată de SC B. SA va fi convertită în aport în numerar la

majorarea capitalului social al SC C. SA și că achiziția de

acțiuni nu prejudiciază SC B. SA, reprezentând o modalitate de

investire a disponibilităților bănești ale

societății, instanța supremă nefiind investită cu

constatarea legalității convențiilor protocol a căror

nulitate s-a solicitat prin prezenta cauză

Nu este fondată nici critica prin

care se arată că decizia de conversie a creanței în acțiuni

prin care Societatea B. SA a dobândit acțiuni la Societatea C. SA în

schimbul banilor împrumutați ca sprijin financiar, este o decizie de

oportunitate care nu poate fi cenzurată de către instanță.

Astfel cum s-a arătat mai sus,

actele emise de recurentă sunt supuse analizei legalității din

perspectiva art. 241 din Legea nr. 297/2004, operațiunile deghizate

desfășurate în scopul eludării acestui text de lege nefiind apte

să înlăture aplicabilitatea acestui text de lege.

În mod greșit susține

recurența că anularea unui act nu survine automat ci este necesar a

se justifica o vătămare care să nască în persoana

reclamantului un interes personal, juridic, legitim și actual în

promovarea acțiunii în anularea actului. În cauză avem de a face cu

nulitatea absolută a actului care nu presupune efectuarea dovezii

existenței vătămării, aceasta fiind subînțeleasă

în ipoteza normei juridice imperative care ocrotește un interes general

iar nu particular ca în cazul nulității relative.

Se reține ca fiind nefondată

și critica referitoare la faptul că prin încheierea convențiilor

protocol nu ar fi fost depășit pragul de 20% pornind de la valorile

din situațiile financiare la sfârșitul exercițiului financiar

(de la 31 decembrie 2007) care a constituit baza de calcul pentru toate cele

trei convenții (deși acestea au fost încheiate în date diferite).

Înalta Curte, reține că această chestiune a fost pe deplin

lămurită în urma administrării probatoriului în fața

instanțelor de fond, care au stabilit că prin încheierea

convențiilor a fost depășit acest plafon iar în condițiile

inexistenței unei hotărâri AGA, actele încheiate în aceste

condiții sunt lovite de nulitate absolută.

Față de incidența în

cauză a dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004, a căror

încălcare a fost reținută în mod corect de instanțele de

fond, apar ca nefondate și celelalte critici prin care recurenta

susține că în fapt nu au fost înstrăinate bunuri din patrimoniul

societății peste limita legală ci au fost înlocuite bunuri cu

alte bunuri, respectiv cu sumele de bani care fac obiectul celor trei

convenții.

În raport de aceste considerente, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 274 C.

proc. civ., constatând culpa procesuală, Înalta Curte, va obliga recurenta

- pârâtă SC C. la plata sumei de 8.400 lei cheltuieli de judecată

către A. SA Brașov.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta - pârâtă SC C. SA Sibiu împotriva Deciziei nr. 723 din 4

noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă SC

C. la plata sumei de 8400 lei cheltuieli de judecată către A. SA

Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2016.

Procesat

de GGC - DE