ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 4/2017

Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 17 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 23.520/271/2014, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la chestiunea de drept sus-menționată.

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș, la data de 30 aprilie 2015, cu nr. 23.520/271/2014, prin declinare de la Judecătoria Oradea, petentul C.H.O., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție, a solicitat instanței, în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit la data de 31 octombrie 2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment și restituirea sumei achitate cu titlu de amendă.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 31 octombrie 2014, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în interes de serviciu, pe direcția Caransebeș - Orșova și pe raza localității Mehadia, la km 386 + 200 m, pe DN6, a fost înregistrat circulând cu viteza de 121 km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h. Petentul a susținut că, din cauza timpului și a urgenței, nu a observat dacă limita de viteză era de 50 km/h sau 70 km/h și a arătat că a achitat jumătate din cuantumul amenzii contravenționale în termen de 48 de ore; totodată a solicitat ca intimatul să depună înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că petentul a fost sancționat contravențional cu amendă și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și art. 147 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a acesteia, reținându-se în sarcina sa că la data de 31 octombrie 2014, ora 13,48, aflându-se la volanul autoturismului, a fost surprins de aparatul radar circulând pe DN6+km 386+200 m, cu viteza de 121 km/h pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h și neavând asupra sa în momentul controlului asigurarea obligatorie RCA. Intimata a depus la dosar planșe foto, raportul agentului constatator, atestatul operatorului radar.

Prin Sentința civilă nr. 1.103 din 16 septembrie 2015, Judecătoria Caransebeș a respins plângerea contravențională formulată de petent și a menținut procesul-verbal de contravenție, reținând că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din același act normativ, neexistând motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu.

Referitor la temeinicia actului contestat, prima instanță a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrară, beneficiind de prezumția de veridicitate.

Instanța de judecată a reținut că fapta a fost constatată cu mijloace tehnice certificate, în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii făcându-se direct de către agentul constatator, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, constatarea contravenției putându-se face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic; în speță, constatarea contravenției săvârșite de către petent s-a făcut cu ajutorul aparatului radar, măsurătorile și înregistrările au fost efectuate conform dispozițiilor legale ale pct. 4.2 din NML 021-05, de către operatorul radar, iar procesul-verbal a fost întocmit conform art. 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță a formulat apel petentul, solicitând anularea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei de către instanța de apel și admiterea plângerii, cu consecința anulării procesului-verbal de constatare a contravenției.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de normele interne și europene privind dreptul la apărare și că judecata în fond s-a desfășurat prin încălcarea principiilor contradictorialității, prevăzut de art. 14 din Codul de procedură civilă, și rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 din același cod. În acest sens a arătat că întâmpinarea i-a fost comunicată fără a-i fi comunicate și actele depuse de intimat în probațiune, deși procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare menționează, în mod nereal, că acestea au fost depuse la cutia poștală.

În ceea ce privește soluționarea plângerii contravenționale a arătat că instanța de fond în mod eronat a reținut că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 si 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și că face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe, ca temeinică și legală, susținând că procesul- verbal de contravenție a fost în mod temeinic întocmit, fiind cuprinse toate mențiunile obligatorii, iar agentul constatator a respectat dispozițiile legale și a întocmit actul sancționator în conformitate cu acestea, făcând aplicarea corectă a dispozițiilor art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Intimatul a depus la dosar înregistrarea aparatului radar și buletinul de verificare metrologică.

După comunicarea înscrisurilor și suportului care conține înregistrarea faptei contravenționale, apelantul a depus la dosar note scrise, prin care a învederat că autoturismul pe care era montat aparatul radar care a efectuat înregistrarea, neinscripționat cu însemnele poliției, se afla în alt loc decât echipajul de poliție care l-a oprit și i-a aplicat amenda. Ulterior, apelantul a formulat concluzii scrise, prin care a arătat că, potrivit Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență Guvernului nr. 195/2002, constatarea contravenției se face fie direct (art. 180), fie cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic (art. 181), iar în procedura constatării prin mijloace tehnice se prevede că agentul constatator care a prelucrat înregistrarea va încheia procesul-verbal de contravenție; potrivit art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, procesul-verbal trebuie să cuprindă numele și prenumele agentului constatator, lipsa acestora atrăgând sancțiunea nulității absolute a actului, conform art. 17 din același act normativ.

A arătat apelantul că, în cauză, persoana care a încheiat procesul-verbal de contravenție nu este agentul care a constatat contravenția, fapta fiind constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat de către un alt agent, aflat la câțiva kilometri distanță, împrejurare ce rezultă din raportul încheiat la data de 23 decembrie 2014, de către persoana care a întocmit procesul- verbal, unde arată că i s-a comunicat prin intermediul mijloacelor radio din dotare că autoturismul apelantului a fost înregistrat și filmat circulând cu viteza de 121 km/h; deși persoana care a întocmit procesul-verbal de contravenție nu este persoana care a constatat contravenția, în cuprinsul actului de sancționare nu este identificat agentul care a făcut constatarea.

Apelantul a susținut că actul a fost emis într-o procedură nepermisă și nereglementată de lege, fiind întocmit de către un agent, care i-a aplicat o sancțiune pentru o faptă constatată de un alt agent, respectiv operatorul radar, contrar dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2001, conform cărora agentul constatator și numai el, constatând contravenția, întocmește procesul-verbal.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002:

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001:

Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002:

Apelantul a apreciat că întocmirea procesului-verbal de contravenție și aplicare a sancțiunii trebuia efectuat de către operatorul radar, singura persoană care are dreptul să constate săvârșirea faptei.

Intimatul nu a formulat un punct de vedere.

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând următoarele: este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; soluționarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor legale ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă și asupra ei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei alte sesizări, în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Într-o opinie se consideră că depășirea vitezei legale nu poate fi constatată cu oprirea în trafic a conducătorului auto, în cazul cinemometrelor folosite în regim staționar, cum este cazul de față, decât de un echipaj format din cel puțin doi agenți (unul fiind operatorul radar, celălalt fiind agentul care oprește vehiculul în trafic). Împrejurarea că procesul-verbal este întocmit și semnat de către cel care oprește în trafic contravenientul, și nu de operatorul radar, nu este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal. Nu este obligatoriu ca agentul care încheie procesul-verbal să constate personal fapta, însă în cazul în care fapta nu este constatată personal, procesul-verbal nu se bucură de prezumția de veridicitate. În această situație, procesul-verbal trebuie să fie susținut de probe suficiente, care să demonstreze existența faptei și vinovăția contravenientului. Depășirea vitezei legale nu poate fi, în niciun caz, constatată personal de către agentul rutier. Aceasta se poate constata numai prin intermediul aparatelor radar omologate și verificate metrologic.

În altă opinie se consideră că procesul-verbal de constatare a contravențiilor rutiere nu poate fi întocmit exclusiv în baza unor informații furnizate de altă persoană, ci în baza unor constatări personale, indiferent de mijloacele folosite (propriile simțuri sau înregistrarea aparatului radar), ale celui ce-l întocmește. Atât legea specială - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cât și legea generală - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2001 prevăd că agentul constatator, și numai el, constatând contravenția, întocmește procesul-verbal, astfel încât trebuie trasă concluzia că în timpul procedurii administrative de constatare și de întocmire a procesului-verbal intervine un singur agent - cel care constată săvârșirea faptei și care semnează actul (art. 15 și următoarele).

În sprijinul acestei opinii se susține că trebuie avut în vedere și că agentul care întocmește actul trebuie să descrie în cuprinsul acestuia fapta exact așa cum a constatat-o, cum a perceput-o cu propriile simțuri, și nu în baza constatărilor altei persoane, ce pot fi comunicate de către acea persoană ori recepționate eronat; un argument în plus este și faptul că întocmirea procesului-verbal de contravenție trebuie precedată de administrarea de către agentul constatator a unor probe. Or, nu se poate susține că simpla comunicare a numărului vehiculului și a vitezei cu care a fost înregistrat acesta de către aparatul radar poate suplini obligația agentului constatator de a cerceta atât existența faptei, cât și a împrejurărilor în care a fost săvârșită.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, majoritatea curților de apel au comunicat că nu au identificat jurisprudență referitoare la problema de drept în discuție și nici cauze aflate pe rol, în care să se pună această problemă de drept, dată fiind natura litigiilor supuse analizei, care nu sunt de competența curților de apel.

Au fost transmise, însă, jurisprudență și puncte de vedere/opinii ale judecătoriilor și tribunalelor, din examinarea cărora se desprind următoarele orientări:

În acest sens s-au pronunțat, respectiv și-au exprimat opinia următoarele instanțe: Judecătoria Sectorului 1 București - Secția civilă (Sentința nr. 18.288 din 12 octombrie 2015); Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă (sentința nr. 11.835 din 28 octombrie 2016); Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă (Sentința nr. 7.364 din 23 septembrie 2011); Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă (Sentința nr. 5.704 din 23 iunie 2016); Judecătoria Alba Iulia (Sentința nr. 1.207/2016); Judecătoria Săveni (sentințele nr. 464 din 30 martie 2016 și nr. 661 din 18 aprilie 2016); Tribunalul Călărași - Secția civilă (Decizia nr. 446 din 19 aprilie 2016); Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal (deciziile nr. 1.193 din 26 mai 2016 și nr. 590 din 16 martie 2016); Tribunalul Tulcea - Secția civilă de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 123 din 18 februarie 2016); Tribunalul Dolj - Secția de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 1.182 din 16 octombrie 2015); Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 735 din 3 noiembrie 2015); Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență (Decizia nr. 1.333/A/2016); Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (deciziile nr. 430 din 17 februarie 2016 și nr. 149 din 19 ianuarie 2016); Tribunalul Dâmbovița, Tribunalul Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal; Judecătoriile Tecuci, Liești, Făurei, Suceava, Dorohoi, Botoșani, Brăila, Galați.

S-a reținut, în sprijinul acestei orientări, că întocmirea procesului-verbal de către un agent de poliție în baza înregistrării efectuate de un alt agent-operator radar și împărțirea activităților între membrii aceluiași echipaj de poliție rutieră corespund literei și spiritului dispozițiilor art. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, având în vedere împrejurarea că viteza de deplasare a unui autoturism nu poate fi percepută în mod direct de către o persoană, prin propriile-i simțuri, ci poate fi constatată doar în temeiul măsurătorilor efectuate cu un aparat radar certificat și verificat metrologic. Este fără relevanță, așadar, că un polițist operează dispozitivul radar (amplasat pe un vehicul de poliție) și un altul întocmește procesul-verbal de contravenție, întrucât situația este identică oricărui caz în care constatarea se realizează prin mijloace tehnice și sancțiunea este aplicată ulterior de către un agent al statului, împuternicit în acest sens, după observarea înregistrării și a determinării persoanei care a încălcat norma de conduită.

În acest sens s-au pronunțat, respectiv și-au exprimat opinia, următoarele instanțe: Tribunalul Călărași - Secția civilă (Decizia nr. 347 din 16 martie 2016); Judecătoria Fălticeni (Sentința nr. 1.709 din 12 octombrie 2016); Judecătoriile Balș, Corabia și Gura Humorului.

Cu referire la chestiunea de drept ce constituie obiectul sesizării au fost identificate următoarele considerente relevante în jurisprudența Curții Constituționale:

"În ceea ce privește critica potrivit căreia prevederile art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 sunt lipsite de previzibilitate, prin Decizia nr. 1.067 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, referitor la aceleași critici de neconstituționalitate aduse dispozițiilor art. 79 din ordonanța de urgență analizată, Curtea a reținut, sub acest aspect, că, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru - Pidhorni împotriva României, paragraful 36, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, «din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică. Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și evident previzibil». Prin urmare, Curtea a reținut prin aceeași decizie că textele de lege criticate conțin, pentru rațiunile mai sus expuse, o serie de astfel de exprimări generale, revenind instanțelor de judecată sarcina de a decide cu privire la corecta lor interpretare și aplicare în cauzele deduse judecății. (...) Considerentele deciziei anterior enunțate sunt aplicabile mutatis mutandis și în cazul de față, dispozițiile art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 caracterizându-se prin generalitate, și nu prin lipsă de precizie sau previzibilitate (...) Așadar, revine instanțelor judecătorești sarcina de a stabili dacă agenții constatatori au competența de a încheia procese-verbale de constatare și sancționare a unor contravenții, săvârșite anterior momentului constatării, într-un loc în care organul constatator nu a fost prezent."

"Alin. (2) al art. 109 din ordonanța de urgență criticată (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 - n.r.) prevede că se poate face constatarea contravențiilor și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Revine instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului, așadar și de a examina probele care stau la baza aplicării sancțiunii contravenționale, obținute cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, la care face referire autorul prezentei excepții în motivarea acesteia. Faptul că, potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancțiuni contravenționale se aplică de către polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, și nu aduce nicio atingere dispozițiilor constituționale referitoare la separația puterilor în stat. (...) În plus, măsurile dispuse de reprezentanții poliției rutiere sunt supuse controlului instanțelor judecătorești, prin posibilitatea persoanei contraveniente de a formula plângere împotriva procesului- verbal de contravenție, plângere care, potrivit art. 118 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, suspendă executarea acestor măsuri de la data înregistrării plângerii contravenționale până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești."

De asemenea, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 și 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, instanța de contencios constituțional a statuat că aceste dispoziții legale "nu interzic accesul persoanelor nemulțumite de modul de constatare a contravențiilor și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare de a face plângere la instanța de judecată ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul procesului"

În jurisprudența instanțelor europene nu au fost identificate hotărâri cu relevanță directă în privința chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; hotărârile instanțelor europene care, prin considerentele lor, au fost considerate ca fiind relevante, în mod incidental, cu privire la problema de drept analizată au fost menționate, la locul potrivit, în cuprinsul prezentei decizii.

Prin Adresa nr. 2.129/C/4.111/III-5/2016 din 7 decembrie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, se apreciază că, față de dispozițiile art. 519 din același cod, sunt întrunite condițiile pentru declanșarea mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Pe fondul problemei supuse dezbaterii, prin raport se propune soluția potrivit căreia, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 și 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 și 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, polițistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției pe baza informațiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla polițistul rutier.

Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

Raportat la dispozițiile cuprinse în art. 519 din Codul de procedură civilă, doctrina și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție au identificat următoarele condiții care, întrunite cumulativ, conduc la trecerea unei sesizări de filtru de admisibilitate, respectiv:

Din examinarea cauzei deduse judecății se constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate enunțate anterior, întrucât problema ce face obiectul sesizării vizează o normă de drept care a primit dezlegări jurisprudențiale diferite și este necesară pentru soluționarea fondului cauzei pendinte, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii.

În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării se impun câteva clarificări.

În lipsa unei definiții a "noutății" chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție sesizate cu pronunțarea unei hotărâri prealabile să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

Astfel, data adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care reprezintă sediul materiei privind conducerea pe drumurile publice și a activităților legate de circulația autovehiculelor pe drumurile publice, coroborată cu anul intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, care reglementează regimul juridic al contravențiilor, relevă că problema supusă analizei nu este una nouă.

Fără a absolutiza însă criteriul vechimii și fără a-l raporta în mod exclusiv la data adoptării actului normativ supus dezbaterii se apreciază că ceea ce este important în legătură cu criteriul noutății este existența și dezvoltarea unei jurisprudențe continue și constante în această materie.

Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, dar, în acest din urmă caz, doar dacă o instanță este chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

În acest context trebuie notat că examinarea hotărârilor depuse la dosarul cauzei relevă existența unei jurisprudențe neunitare în această materie, problema de drept fiind de dată recentă, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nefiind lămurită de Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o hotărâre pronunțată într-un recurs în interesul legii sau într-o altă cerere de hotărâre preliminară.

Drept urmare, față de cele arătate, se apreciază că sesizarea este admisibilă cu privire la problema de drept formulată.

Sesizarea a fost formulată într-o plângere contravențională în care se solicită anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat de către un alt agent decât cel care a constatat contravenția, pe baza informațiilor comunicate de către operatorul radar.

Instanța de trimitere întreabă dacă, în sensul dispozițiilor art. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 și 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 și 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, polițistul poate încheia procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în urma informațiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla polițistul sau doar ca urmare a verificării în mod nemijlocit a înregistrării aparatului radar.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2011, "contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori".

De asemenea, potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 "Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției".

Referitor la constatarea contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, conform art. 180 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, "În cazul în care se constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A...", iar potrivit art. 181 alin. (1) din același regulament, "În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale precitate, constatarea contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice se poate face în două modalități, respectiv: fie direct, de către polițistul rutier (sau în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră), caz în care fapta contravențională este percepută ex propriis sensibus de către agentul constatator care, potrivit art. 180 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, încheie procesul-verbal potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A; fie cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, situație în care conform dispozițiilor art. 181 din același regulament, încheie un proces-verbal de contravenție potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D.

Analizând aspectele specifice contravenției referitoare la depășirea vitezei-limită legale de deplasare a autovehiculului pe drumurile publice, se observă că, prin natura sa, aceasta se constată doar prin mijloace tehnice.

Divergențele jurisprudențiale, în sensul arătat la secțiunea VI din prezenta decizie, au pornit de la dezlegarea chestiunii valabilității constatării făcute de un agent prin intermediul unor mijloace tehnice, caz în care agentul constatator nu ia cunoștință prin propriile simțuri de fapta săvârșită, ci printr-un mijloc de comunicare electronic, eventual chiar după o perioadă de timp de la data săvârșirii faptei.

Ca urmare a analizării conținutului textelor legale mai sus enunțate se apreciază că posibilitatea constatării săvârșirii contravenției rutiere prin intermediul mijloacelor tehnice de către un agent constatator la un moment ulterior săvârșirii contravenției este legală.

Un argument în susținerea acestei interpretări se regăsește în jurisprudența Curții Constituționale, care, analizând constituționalitatea dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, a reținut că dispoziția legală criticată se caracterizează prin generalitate, și nu prin lipsă de precizie sau previzibilitate, revenind instanțelor judecătorești sarcina de a stabili dacă agenții constatatori au competența de a încheia procese-verbale de constatare și sancționare a unor contravenții, săvârșite anterior momentului constatării, într-un loc în care agentul constatator nu a fost prezent (Decizia Curții Constituționale nr. 853 din 18 octombrie 2012).

În analiza constituționalității aceluiași text legal, instanța de contencios constituțional a reținut că aplicarea sancțiunilor contravenționale de către polițistul rutier contravențiilor constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, astfel cum a fost reglementată de legiuitor. Totodată, Curtea Constituțională a subliniat faptul că măsurile dispuse în condițiile art. 109 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 sunt supuse controlului instanțelor judecătorești cărora le revine obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului și de a examina probele care stau la baza aplicării sancțiunii contravenționale, obținute cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic (Decizia Curții Constituționale nr. 84 din 7 februarie 2012).

Rolul activ al instanțelor de judecată în privința interpretării normelor rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, în cauzele conexate Dragotoniu și Militaru - Pidhorni împotriva României, în care a fost pronunțată Hotărârea din 24 mai 2007

În acest context se cuvine a fi menționat că legislația contravențională reglementează natura juridică a procesului-verbal de contravenție, în sensul de act administrativ individual și de procedură contravențională, însă nu cuprinde reglementări cu privire la valoarea probatorie, care este lăsată la aprecierea judecătorului.

Acest aspect a născut importante dispute doctrinare, dar și jurisprudențiale, având în vedere că dreptul contravențional este încadrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în noțiunea de drept penal, în timp ce regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății.

Astfel, în Cauza Ioan Pop contra României (Cererea nr. 40.301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că amenda aplicată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzațiilor în materie penală, calificare ce impune pentru instanță obligația de a asigura î