DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 41421/05, de către TUR-KO TURIZM YATIRIM VE TICARET A.Ș. împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 2 septembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători, și Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 1 noiembrie 2005, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul este Tur-Ko Turizm Yatırım ve Ticaret A.Ș., o companie înregistrată la Ankara. Este reprezentată în fața Curții de către dl E.A. Yıldırım, avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de societatea reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: dl M. Ș. Vanlı, șeful executiv (CEO) al societății solicitanți și singurul individ cu competențe reprezentative, deținând o parcelă de teren în Sincan, Ankara, care măsoară 6.730.000 de metri pătrați. Noiembrie 1989, el a fost informat de Hotărârea Cadastrală locală că au fost făcute erori de măsurare în cadrul sondajelor cadastrale din regiune, a căror corecție va reduce suprafața terenurilor sale cu 560.000 de metri pătrați. Procedințe în fața instanțelor civile La 4 decembrie 1989, dl Vanlı a depus o plângere la Curtea de Magistrat din Sincan, opunând corectărilor cadastrale. La 24 decembrie 1992, Curtea de Jurisdicție din Sincan a hotărât în favoarea dlui Vanlı. La 1 mai 1994, în cadrul unei audieri la care a participat reprezentantul dlui Vanlı, Curtea de Casație a anulat hotărârea din motive procedurale și a remis cazul la Curtea de Jurisdicție din Sincan. În cazul în care se constată că dl Vanlı nu a plătit taxele relevante pentru a permite continuarea procedurii; în consecință, procedurile au fost în primul rând abrogate (ișlemden kaldırma ), apoi închise (davanın açılmalıș sayılması) în conformitate cu dreptul intern. La 10 septembrie 1996, societatea reclamantă a depus obiecție în fața Curții din Sincan. La 6 noiembrie 1996, instanța a respins cererea societății reclamante. În hotărârea sa, instanța a remarcat că, în temeiul legislației relevante, termenul de depunere a unei plângeri împotriva corecțiilor cadastrale era de treizeci de zile, și a reamintit că corecțiile cadastrale au devenit definitive atunci când procedurile civile instituite de dl Vanlı, CEO al societății reclamante, au fost închise din cauza faptului că nu a plătit taxele legale necesare pentru a continua procedurile transmise instanței de primă instanță. La 29 septembrie 1997, Curtea de Casație a susținut această hotărâre. Procedințe în fața instanțelor administrative La 26 iunie 1998, societatea reclamantă a depus o scrisoare la Hotărârea Generală de Inregistrare a Terenului (Tapu Kadastro Genel Müdürlüğü ), solicitând reînnoirea înregistrărilor cadastrale referitoare la ploaiele neregulizate. Cererea a fost respinsă la 22 iulie 1998. Într-o dată neespecificată, societatea reclamantă a inițiat o procedură în fața Curții administrative din Ankara împotriva Direcției Generale de înregistrare a terenurilor (denumită în continuare „Hotărârea”) și a solicitat anularea respingerii Direcției. La 15 februarie 1999, Hotărârea a prezentat răspunsurile sale instanței. La 10 noiembrie 1999, Curtea Administrativă Ankara a respins cererea societății reclamante din cauza faptului că corecțiile cadastrale au devenit definitive după procedura civilă (a se vedea mai sus). La 22 octombrie 2002, Consiliul de Stat a anulat această hotărâre. Hotărârea a solicitat rectificarea hotărârii Consiliului de Stat. La 29 aprilie 2005, Consiliul de Stat a susținut hotărârea Curții administrative din Ankara, susținând că hotărârea a fost în conformitate cu legea și procedura.Decizia a fost notificată societății reclamante la 5 iulie 2005. art. 409 din Codul de procedură civilă prevede că procedurile trebuie abrogate la o lună de la ultimul act în cazul în care una dintre părți trebuie să continue procedura și el sau ea nu a luat nici o măsură în acest sens. Aceeași dispoziție indică în continuare că dosarul trebuie închis ex officio de către instanța în care partea relevantă nu a indicat, în termen de trei luni de la abrogarea, interesul său de a continua procedura. COMPLAINTE Societatea reclamantă se plângea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în fața instanțelor administrative a depășit cerințele de timp rezonabil. Societatea reclamantă a afirmat în continuare, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, că reducerea terenurilor sale și durata procedurii ulterioare constituie o interferență nejustificată cu dreptul său la proprietate. Societatea reclamantă a afirmat că reînnoirea înregistrărilor cadastrale, astfel cum se prevede în Legea nr. 2859, nu a constituit un remediu eficace pentru plângerea sa, privand-o astfel de dreptul la un remediu eficace. Societatea reclamantă se bazează pe art. 13 din Convenția, luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Societatea reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în fața Curții administrative din Ankara era excesivă. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Societatea reclamantă afirmă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 faptul că reducerea terenului său și lungimea excesivă a procedurii ulterioare ar fi constituit o interferență nejustificată cu dreptul său la proprietate. Societatea reclamantă a afirmat în continuare că reînnoirea înregistrărilor cadastrale, astfel cum se prevede în Legea nr. 2859, nu a constituit un remediu eficace pentru plângerea sa, privand-o astfel de drept la un remediu eficace. Societatea reclamantă s-a bazat pe art. 13 din Convenție, luată coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. În consecință, art. 35 din Convenție trebuie aplicat cu un anumit grad de flexibilitate și fără formalitate excesivă, care nu necesită doar să se depună cereri la instanțele interne adecvate și această utilizare ar trebui făcută cu remedii concepute pentru a contesta deciziile deja adoptate. În mod normal, aceasta impune, de asemenea, ca plângerile care urmează să fie formulate ulterior la Strasbourg să fi fost adresate aceleași instanțe, cel puțin în substanță și în conformitate cu cerințele formale și termenele stabilite în dreptul intern (a se vedea, printre altele, Alınak c. Turcia (dec.), nr. 30514/96, 17 octombrie 2000). În cazul instantaneu, Curtea observă că procedurile civile inițiate de societatea reclamantă au fost respinse pentru a fi introduse din timp, în timp ce procedurile administrative ulterioare au fost respinse din cauza faptului că reînnoirea înregistrărilor cadastrale nu a putut fi solicitată în cazurile în care corecțiile cadastrale au devenit finale. Prin urmare, Curtea concluzionează că societatea reclamantă nu a epuizat căile de recurs interne, prin urmare, aceste plângeri trebuie respinse în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor societății reclamante cu privire la durata procedurii administrative; declara restul cererii inadmisibil.
Application no. 41421/05
by TUR-KO TURIZM YATIRIM VE TICARET A.Ș.
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 2
September 2008 as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
judges,
and Sally Dollé,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 1 November 2005,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant is Tur-Ko Turizm Yatırım ve Ticaret A.Ș., a company registered in Ankara. It is represented before the Court by Mr
E.A.
Yıldırım, a lawyer practising in Ankara.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant company, may be summarised as follows.
Mr M.Ș. Vanlı, the chief executive officer (CEO) of the applicant company and the sole individual with representative powers, owned a plot of land in Sincan, Ankara, measuring 6,730,000 square metres. On 6
November 1989 he was informed by the local Cadastral Directorate that measurement errors had been made on cadastral surveys in the region, the correction of which would reduce the area of his land by 560,000
square metres.
1.
Proceedings before the civil courts
On 4 December 1989 Mr Vanlı filed a complaint with the Sincan Magistrate’s Court, objecting to the cadastral corrections. On 25
December 1989 he sold the plot to the applicant company.
On 24 December 1992 the Sincan Magistrate’s Court decided in favour of Mr Vanlı.
On 1 May 1994, at a hearing attended by Mr Vanlı’s representative, the Court of Cassation quashed the judgment on procedural grounds and remitted the case back to the Sincan Magistrate’s Court.
It appears from the case file that Mr Vanlı did not pay the relevant fees to enable the proceedings to continue; in consequence, the proceedings were first abrogated (
ișlemden kaldırma
), then closed
(davanın açılmamıș sayılması)
, in accordance with the domestic law.
On 10 September 1996 the applicant company filed an objection to the cadastral corrections before the Sincan Magistrate’s Court.
On 6 November 1996 the court dismissed the applicant company’s request. In its decision the court noted that, under the relevant legislation, the time limit for filing a complaint against cadastral corrections was thirty days, and recalled that the cadastral corrections had become final when the civil proceedings instituted by Mr Vanlı, the CEO of the applicant company, were closed on the ground that he had not paid the legal fees required in order to continue the proceedings remitted to the first-instance court.
On 29 September 1997 the Court of Cassation upheld that judgment.
2.
Proceedings before the administrative courts
On 26 June 1998 the applicant company filed a letter with the General Directorate of Land Registration (
Tapu Kadastro Genel Müdürlüğü
), requesting renewal of the cadastral registrations concerning the impugned plot. The request was dismissed on 22 July 1998.
On an unspecified date the applicant company instituted proceedings before the Ankara Administrative Court against the General Directorate of Land Registration (hereinafter “the Directorate”) and requested annulment of the Directorate’s rejection. On 15 February 1999 the Directorate submitted its replies to the court.
On 10 November 1999 the Ankara Administrative Court dismissed the applicant company’s request on the ground that cadastral corrections had become final after civil proceedings (see above).
On 22 October 2002 the Council of State quashed that judgment.
The Directorate applied for rectification of the Council of State’s judgment.
On 29 April 2005 the Council of State upheld the Ankara Administrative Court’s judgment, holding that the judgment had been in conformity with the law and procedure.
The decision was served on the applicant company on 5 July 2005.
B.
Relevant domestic law
Article 409 of the Code on Civil Procedure provides that proceedings are to be abrogated one month after the last act where it is for one of the parties to continue the proceedings and he or she has not taken any steps thereto. The same provision further indicates that the file is to be closed
ex officio
by the court where the relevant party has not indicated, within three months of the abrogation, his or her interest in continuing the proceedings.
The applicant company complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of proceedings before the administrative courts had exceeded the reasonable time requirement.
The applicant company further alleged under Article 1 of Protocol No.
1 that the reduction in the area of its land and the length of the subsequent proceedings had constituted an unjustified interference with its right to property.
The applicant company asserted that renewal of cadastral registrations as provided under Law no. 2859 had not been an effective remedy for its complaint, thus depriving it of its right to an effective remedy. The applicant company relied on Article 13 of the Convention, taken in conjunction with Article
1 of Protocol No. 1.
1.
The applicant company complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the Ankara
Administrative
Court had been excessive.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
2.
The applicant company alleged under Article 1 of Protocol No. 1 that the reduction in the area of its land and the excessive length of the subsequent proceedings had constituted an unjustified interference with its right to property. The applicant company further asserted that renewal of cadastral registrations as provided under Law no. 2859 had not been an effective remedy for its complaint, thus depriving it of its right to an effective remedy. The applicant company relied on Article 13 of the Convention, taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1.
The Court notes that the application of the rule of exhaustion of domestic remedies must make due allowance for the fact that it is being applied in the context of machinery for the protection of human rights that the Contracting Parties have agreed to set up. Accordingly, Article 35 of the Convention must be applied with some degree of flexibility and without excessive formalism. It does not require merely that applications should be made to the appropriate domestic courts and that use should be made of remedies designed to challenge decisions already given. It normally requires also that the complaints intended to be made subsequently at Strasbourg should have been made to those same courts, at least in substance and in
compliance with the
formal
requirements and time-limits laid down in domestic law (see, among many others,
Alınak v. Turkey
(dec.), no. 30514/96, 17
October 2000).
In the instant case the Court observes that the civil proceedings initiated by the applicant company were dismissed for having been introduced out of time, whereas the subsequent administrative proceedings were dismissed on the ground that the renewal of cadastral registrations could not be requested in cases where cadastral corrections had become final.
The Court therefore concludes that the applicant company has failed to exhaust domestic remedies. It follows that these complaints must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant company’s complaints concerning the length of administrative proceedings;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Registrar
President