- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 octombrie 2009
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Tur-Ko Turizm Yatirim Ve Ticaret A.Ș. împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE TUR-KO TURİZM YATIRIM VE TİCARET A.Ș. v. TURKEY (Depunerea nr. 41421/05) JUDGMENT Strasburg 6 octombrie 2009 FINAL 01/03/2010 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Tur-Ko Turizm Yatırım ve Ticaret A.Ș.
c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii care s-a deliberat în particular la 15 septembrie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 41421/05) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de o societate turcă, Tur-Ko Turizm Yatırım ve Ticaret A.Ș. („societatea reclamantă”), la 1 noiembrie 2005, societatea reclamantă a fost reprezentată de dl E.A.Yıldırım până la 16 Decembrie 2008 și de dl D.Türemen după 17 martie 2009, avocați care practică în Ankara.
Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. La 2 septembrie 2008, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât să comunice plângerea privind durata procedurii administrative. De asemenea, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE La 26 iunie 1998, societatea reclamantă a depus o scrisoare la Hotărârea Generală de înregistrare a terenurilor ( Tapu Kadastro Genel Müdürlüğü (denumită în continuare „Hotărârea”), care solicită reînnoirea înregistrărilor cadastrale cu privire la o parcelă de teren deținută. Instanțele civile au respins anterior cererea de corecție a societății reclamante cu privire la același complot pentru nerespectarea cerințelor procedurale.
Această hotărâre a devenit finală. Din dosarul de procedură rezultă că Hotărârea a respins, la 22 iulie 1998, cererea societății reclamante în legătură cu hotărârea finală existentă cu privire la această chestiune. La 6 octombrie 1998, societatea reclamantă a încheiat o procedură în fața Curții administrative de Ankara și a solicitat anularea respingerii Direcției. La 10 noiembrie 1999, Curtea administrativă Ankara a respins cererea societății solicitantă din cauza faptului că corecțiile cadastrale au devenit definitive după procedura civilă. Octombrie 2002 Consiliul de Stat a anulat hotărârea. Hotărârea a solicitat rectificarea hotărârii Consiliului de Stat. La 29 aprilie 2005, Consiliul de Stat a susținut hotărârea Curții de Administrație a Ankara, declarând că hotărârea a fost în conformitate cu legea și procedura.
Decizia a fost notificată societății reclamante la 5 iulie 2005. Societatea reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în fața instanțelor administrative a depășit cerințele de timp rezonabil. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 6 octombrie 1998 când societatea reclamantă a instituit procedurile administrative și s-a încheiat la 29 aprilie 2005 când Consiliul de stat și-a pronunțat hotărârea finală. Astfel, a durat aproximativ 6 ani și 6 luni timp de două nivele de competență. Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive.
Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, ECHR 1999 II). Având în vedere durata totală a procedurii în fața instanței de judecată în acest caz, Curtea nu este convinsă că acestea sunt în cauză. Procedura s-a desfășurat într-un timp rezonabil, având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. 10. În ceea ce privește problema unei atribuiri doar de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție, societatea reclamantă a solicitat un total de 8.893.368 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și 50 000 EUR pentru prejudiciu moral.
Acesta a solicitat în continuare 450.000 EUR pentru costurile și cheltuielile sale. Guvernul a contestat aceste afirmații. 11. Curtea nu dispune de nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, în ceea ce privește prejudiciile morale, emite o atribuire de 3 300 EUR. În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea reamintește jurisprudența sa că un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, Curtea observă că societatea reclamantă nu a prezentat niciun document în sprijinul cererilor sale.
În consecință, Curtea nu promite nicio atribuire în temeiul acestui șef. 12. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească societății reclamante, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 300 EUR (3 mii trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în lira turcă la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii societății reclamante pentru satisfacție echitabilă.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
SECOND SECTION
CASE OF TUR-KO TURİZM YATIRIM VE TİCARET A.Ș. v. TURKEY (Application no. 41421/05) JUDGMENT STRASBOURG 6 October 2009 FINAL 01/03/2010 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Tur-Ko Turizm Yatırım ve Ticaret A.Ș. v. Turkey, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judges, and Sally Dollé, Section Registrar , Having deliberated in private on 15 September 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 41421/05) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish company, Tur-Ko Turizm Yatırım ve Ticaret A.Ș. (“the applicant company”), on 1 November 2005.
The applicant company was represented by Mr E.A.Yıldırım until 16 December 2008 and by Mr D.Türemen after 17 March 2009, lawyers practising in Ankara. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
On 2 September 2008 the Court declared the application partly inadmissible and decided to communicate the complaint concerning the length of the administrative proceedings. It also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3). THE FACTS
On 26 June 1998 the applicant company filed a letter with the General Directorate of Land Registration ( Tapu Kadastro Genel Müdürlüğü ) (hereinafter “the Directorate”), requesting renewal of cadastral registrations concerning a plot of land which it owned. The civil courts had previously rejected the applicant company's correction request concerning the same plot for non-compliance with procedural requirements. This judgment had become final. It appears from the case file that the Directorate dismissed, on 22 July 1998, the applicant company's request with reference to the existing final judgment regarding the issue.
On 6 October 1998 the applicant company instituted proceedings before the Ankara Administrative Court and requested annulment of the Directorate's rejection. On 10 November 1999 the Ankara Administrative Court dismissed the applicant company's request on the ground that cadastral corrections had become final after the civil proceedings. On 22 October 2002 the Council of State quashed the judgment. The Directorate applied for rectification of the Council of State's judgment. On 29 April 2005 the Council of State upheld the Ankara Administrative Court's judgment, holding that the judgment had been in conformity with the law and procedure. The decision was served on the applicant company on 5 July 2005. THE LAW
The applicant company complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of proceedings before the administrative courts had exceeded the reasonable time requirement. The Government contested this argument.
The period to be taken into consideration began on 6 October 1998 when the applicant company instituted the administrative proceedings and ended on 29 April 2005 when the Council of State delivered its final judgment. It has thus lasted some 6 years and 6 months for two levels of jurisdiction.
The Court notes that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case (see, among many other authorities, Pélissier and Sassi v. France [GC], no. 25444/94, § 67, ECHR 1999 ‑ II). Having regard to the total length of the proceedings before the trial court in the present case, the Court is not convinced that these proceedings were conducted within a reasonable time. In the light of the foregoing, the Court holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.
As for the question of just satisfaction award under Article 41 of the Convention, the applicant company claimed a total of 8,893,368 euros (EUR) in respect of pecuniary damage and EUR 50,000 for non-pecuniary damage. It further claimed EUR 450,000 for its costs and expenses. The Government contested these claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, in respect of non-pecuniary damage, it makes an award of EUR 3,300. As to costs and expenses, the Court recalls its case-law that an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, the Court observes that the applicant company did not produce any document in support of its claims. Accordingly, the Court makes no award under this head.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the remainder of the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant company, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 3,300 (three thousand three hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant company's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 6 October 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Sally Dollé Françoise Tulkens Registrar President