ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2729/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 351 din 13 decembrie 2011,

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis,

în parte, acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Ploiești, Consiliul

Local al Municipiului Ploiești, Primăria Municipiului Ploiești și Primarul

Municipiului Ploiești, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a

României și Camera de Conturi a Județului Prahova, și a anulat, în parte, încheierea

nr. VI 165 din 20 aprilie 2011 și decizia nr. 56 din 30 noiembrie 2010, emise

de pârâte, în ce privește constatările și măsurile dispuse la pct. 15 din

decizie.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că actele contestate

sunt netemeinice și nelegale, în partea ce privește constatările și măsurile de

la pct. 15.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții

și pârâta Curtea de Conturi a României.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte

va admite recursurile, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea încheierii nr. VI 165 din 20 aprilie

2011 emisă de Curtea de Conturi a României, precum și a deciziei nr. 56 din 30

noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Prahova.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor pct. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate

formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării

deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația”.

Rezultă, deci, din prevederile

legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus

obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația

formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși această

decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate, acesta fiind

actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura juridică a

unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ; de asemenea, potrivit pct. 228 din același regulament, „competența

de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Prevederile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge,

însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ, dispozițiile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor

prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în

speță, alături de cele ale art. 2 din C. proc. civ.

De

altfel, prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută

soluția instanței de fond, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat

nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior

cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar

dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între

părțile din litigiu.

De asemenea, în continuarea

raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în

vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor

„care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii

ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci

criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice,

potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice

locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților

publice centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană

a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de

soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului

.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut

de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312

alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă

soluționare, Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și fiscal,

în raza căruia își au sediul reclamanții

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanții Municipiul Ploiești, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Primăria

Municipiului Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești și de pârâta Curtea de Conturi

a României împotriva sentinței nr. 351 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Prahova, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 martie 2013.