ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4019/2015

Decizia nr. 4019/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 68/F-cont din 19 mai 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare și cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată, formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Camera Notarilor Publici Pitești - Colegiul Director al Notarilor Publici Pitești și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România - Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., iar, prin încheierea nr. 1557 din 2 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 406 alin. (1) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., republicat, a luat act de renunțarea la judecata recursului declarat.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei-reclamante, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă A., invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând să se dispună anularea hotărârii contestate și soluționarea cauzei.

În motivarea contestației în anulare se arată că sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”.

Contestatoarea arată că la data de 19 decembrie 2014 a trimis prin intermediul serviciului de curierat declarația în formă autentică aflată la dosarul cauzei, prin care, în conformitate cu dispozițiile art. 406 C. proc. civ., a renunțat la judecată, iar din conținutul declarației exprese de voință dată în fața notarului public rezultă fără putință de tăgadă că a solicitat să i se autentifice declarația prin intermediul căreia, față de dispozițiile art. 406 C. proc. civ., și-a manifestat consimțământul expres de a renunța la judecată.

Precizează contestatoarea că, față de dispozițiile art. 406 alin. (4) C. proc. civ., instanța trebuia să ia act de renunțare și să dispună anularea hotărârii pronunțate în cauză, respectiv a hotărârii nr. 68/2014, pronunțată la data de 19 mai 2014, în Dosarul nr. x/109/2014 de către Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Apreciază contestatoarea că instanța de judecată, din cauza unei erori materiale, a invocat în soluționarea cauzei dispozițiile art. 406 C. proc. civ., dar dezlegarea dată recursului, astfel cum rezultă din dispozitivul hotărârii pronunțate, a fost calificată juridic drept renunțare la calea de atac prevăzută de dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ.

Contestatoarea punctează faptul că nu a solicitat ca instanța să ia act de renunțare la judecata recursului, deoarece dacă ar fi dorit să renunțe la judecata recursului ar fi întemeiat declarația de voință exprimată în formă scrisă autentică pe dispozițiile art. 404 C. proc. civ. și nu pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Menționează faptul că a renunțat la judecată în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., datorită faptului că în anul 2014, sesiunea septembrie, a promovat concursul de dobândire a calității de notar stagiar organizat de Camera Notarilor Publici Galați.

Examinând cauza și hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile incidente pricinii, Înalta Curte va admite contestația în anulare formulată de contestatoarea A., va anula încheierea contestată și, rejudecând, va lua act de renunțarea recurentei-reclamante la judecata recursului și va dispune anularea în tot a sentinței recurate.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Drept motiv al contestației în anulare, contestatoarea a invocat art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, text potrivit căruia:

„(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Contestatoarea a apreciat că dezlegarea dată recursului prin încheierea nr. 1557/2015, pe care a atacat-o prin intermediul contestației în anulare specială ce face obiectul prezentului dosar (nr. x/1/2015), este rezultatul unei erori materiale de fapt, evidente, involuntare, de ordin formal.

Astfel, contestatoarea a precizat că, drept urmare a omiterii și confundării unor elemente/date materiale esențiale existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii, respectiv a declarației/cerererii de renunțare la judecată formulată de aceasta, renunțare la judecată întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ., dezlegarea dată recursului de către instanța de recurs este greșită, fiind rezultatul unei erori materiale.

A subliniat contestatoarea că din cauza acestei erori materiale de fapt, evidente, involuntare, de ordin formal, instanța de recurs a omis să dispună anularea hotărârii recurate, respectiv a sentinței nr. 68/2014, pronunțată la data de 19 mai 2014 în Dosarul nr. x/109/2014 de către Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin declarația depusă la dosar la data de 19 decembrie 2014, în fața instanței de recurs (Dosar nr. x/109/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal), contestatoarea A. a declarat că renunță la judecată în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 406 C. proc. civ.:

„(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.”

Astfel, în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 406 alin. (4) C. proc. civ., instanța trebuia să ia act de renunțare și să dispună și anularea în tot sau în parte a hotărârii pronunțate în cauză, respectiv a sentinței nr. 68/2014 din 19 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/109/2014.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (3), coroborate cu dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula încheierea nr. 1557 din 2 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și, rejudecând, va lua act de renunțarea recurentei-reclamante la judecata recursului și va dispune anularea în tot a sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii nr. 1557 din 02 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează încheierea nr. 1557 din 02 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2014 și, rejudecând, ia act de renunțarea recurentei-reclamante A. la judecata recursului.

Dispune anularea în tot a sentinței nr. 68/F-cont din 19 mai 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2015.