ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1200/2016

HOTĂRÂRE

26.05.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1200/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1200/2016

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 20 august 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei încheiată la data de 06 iulie 2007 din vina exclusivă a acestuia, revenirea la numele avut anterior, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 146 din 27 ianuarie 2016, Judecătoriei Tulcea, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Făurei.

În motivare, instanța a reținut incidența art. 915 alin. (1) C. proc. civ., în raport de împrejurarea că niciuna din părți nu își are domiciliul în raza de competență a Judecătoriei Tulcea, reclamanta arătând că locuiește în comuna Turcoaia, județul Tulcea, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Măcin, iar în privința pârâtului a fost indicată adresa în comuna Cireșu, județul Brăila.

Reclamanta a precizat și în fața instanței că în prezent locuiește în comuna Turcoaia, județul Tulcea, depunând în acest sens adeverința nr. 4039 din 9 decembrie 2015 eliberată de Primăria comunei Izvoarele, județul Tulcea, din care rezultă că reclamanta a figurat în registrul agricol în perioada 2010-2014, înscris care constituie o dovadă în plus a faptului că părțile nu mai locuiesc pe raza localității respective.

Instanța a constatat că niciuna dintre părți nu mai locuiește la fostul domiciliu comun din raza circumscripției Judecătoriei Tulcea, iar domiciliul indicat al pârâtului este în comuna Cireșu, județul Brăila, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale, iar în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Făurei, județul Brăila.

Învestită prin declinare, Judecătoria Făurei a pronunțat sentința nr. 345 din 20 aprilie 2016, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a constat ivit conflictul negativ și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) și (2) C. proc. civ. la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața instanței judecătorul este obligat din oficiu să verifice și să stabilească dacă instanța este competentă din punct de vedere material și teritorial să judece pricina, putând acorda un singur termen dacă sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare.

Rezultă în mod clar din economia normei legale de la art. 132 din același cod că numai după ce instanța se declară competentă aceasta trece la judecata pricinii, iar în caz contrar dispune declinarea competenței cu trimiterea dosarului la instanța competentă sau la organul cu activitate jurisdicțională competent în acest sens.

În prezenta cauză deși s-a acordat termen pentru stabilirea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., instanța de fond din cadrul Judecătoriei Tulcea a procedat la încuviințarea de probatorii, în concret aceasta trecând deja la judecarea cauzei.

Instanța din cadrul Judecătoriei Făurei apreciază că, într-o astfel de situație, competența revine Judecătoriei Tulcea care, procedând la încuviințarea de probatorii, a devenit competentă să procedeze la judecarea prezentei cauze, conform art. 132 C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ. „Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul”.

Înalta Curte constată, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, că niciunul din soți nu mai locuiește la cea din urmă locuință comună.

Astfel, domiciliul pârâtului a fost indicat în cererea de chemare în judecată ca fiind în județul Brăila, comuna Cireșu, iar reclamanta are domiciliu în județul Tulcea, comuna Turcoaia, cum reiese din cartea de identitate, aflată la dosarul Judecătoriei Tulcea.

Mai reține Înalta Curte că Judecătoria Făurei, investită în urma declinării de competență, nu și-a verificat propria competență, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, ci a motivat soluția de declinare a competenței în favoarea Judecătoriei Tulcea cu argumente care ar fi putut fi invocate doar în calea de atac, pentru a fi verificate de instanța de control judiciar.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea de divorț este cea de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria Făurei.