ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2040/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul C.G. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat la data de 26 septembrie 1975, de către Serviciul 2 din cadrul I.J.S. Teleorman, sub numele conspirativ de „C.” în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării oricăror încercări de activitate dușmănoasă, a modului cum se exploatează și se întrețin principalele utilaje din cadrul secției forjă de la Întreprinderea R.A.

De asemenea, reclamantul a susținut că informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei, prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. Pârâtul C.G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că prin informațiile furnizate a sesizat comportamentul civic corespunzător al unui coleg de a său ca și starea necorespunzătoare a unor utilaje din secția în care lucra.

De asemenea, a susținut că nu există nici un indiciu că prin activitatea sa informativă a vizat îngrădirea vreuneia din drepturile și libertățile fundamentale ale omului înscrise chiar și în Constituția din 21 august 1965 și că, dimpotrivă, cei vizați au fost protejați de el prin datele furnizate, dar tendențios prelucrate și interpretate de cei doi ofițeri de securitate în legătura cărora a fost și de care nu scăpa doar dându-le „praf în ochi”, pentru care nu a fost remunerat. 2. Hotărârea Curții de apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6061 din 26 octombrie 2012, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul C.G.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a avut în vedere Nota de Constatare nr. DI/I/1721 din 16 august 2011 și recunoașterea pârâtului că acesta a desfășurat activități care au îngrădit unele drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cu justificarea proprie că i s-a solicitat pe cale ierarhică. Instanța de fond apreciat că prin supravegherea și urmărirea repetată, sistematică din partea Securității și a colaboratorilor săi, drepturile prevăzute de Constituția din anul 1965 dobândeau un conținut iluzoriu, prin restrângerea lor. 3. Motivele de recurs înfățișate de pârât Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a formulat recurs pârâtul C.G., solicitând modificarea în tot a sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac recurentul-pârât a formulat următoarele critici: 3.1. Situația reținută de judecătorul fondului nu corespunde adevărului. Arată pârâtul că, lucrând într-o unitate industrială a fost atras la colaborare în scopul de a furniza informații privind starea utilajelor din secția în care lucra, iar din materialele informative atașate acțiunii reclamantului nu rezultă că ar fi fost încălcate drepturile și libertățile cetățenești înscrise chiar în Constituția din 1965. 3.2. Comportamentul civic al unui coleg al său ca și starea necorespunzătoare a utilajelor din secția despre care a dat informații, nu constituiau încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale, cu atât mai mult cu cât din nota de contestare întocmită nu rezultă că s-ar fi luat măsuri represive de atenționare.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-pârât, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În jurisprudența sa, C.E.D.O. a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din C.A.D.O.L.F. include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Convenția nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a celor concrete și efective (Hotărârea A. c. Italiei, din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică examinate temeinic de către instanța sesizată (Hotărârile din 19 aprilie 1994, V.H. c. Olandei, și din 28 aprilie 2005, A. c. României).

Pentru instanța europeană, obligarea motivării hotărârilor judecătorești este inerentă procesului echitabil, chiar dacă această exigență este „relativă”, întrucât: - (i) nu impune instanțelor un răspuns detaliat la fiecare argument; în schimb, un mijloc de apărare hotărâtor pentru soluția pronunțată presupune un răspuns specific și explicit; - (ii) are limite variabile, în funcție de natura hotărârii și poate fi analizată numai în lumina circumstanțelor cauzei. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile legale enunțate și la jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 teza I C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină) este fondat.

Examinând considerentele sentinței recurate, se observă că acestea cuprind doar citate din acte normative, respectiv din O.U.G. nr. 24/2008 și Constituția României. Instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantului privind îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de colaborator al Securității și nici apărările pârâtului invocate prin întâmpinarea depusă la data de 30 august 2013. Procedând în acest mod, prima instanță a soluționat cauza fără a analiza toate probele administrate, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei, făcând imposibil un veritabil control din partea instanței de control judiciar. Urmează ca instanța de fond, cu ocazia rejudecării, să analizeze dacă în raport de documentele atașate Notei de constatare DI/I/1721 din 16 august 2011, aflate la dosar, sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, pentru colaborarea prin furnizare de informații, respectiv informațiile furnizate să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În aceste condiții, pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicție, se impune casarea hotărârii recurate. Având în vedere toate circumstanțele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.G. împotriva Sentinței nr. 6061 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2014.