ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2040/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat să se constate

existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe

pârâtul C.G.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat la data de 26 septembrie 1975,

de către Serviciul 2 din cadrul I.J.S. Teleorman, sub numele conspirativ de „C.”

în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării oricăror încercări de

activitate dușmănoasă, a modului cum se exploatează și se întrețin principalele

utilaje din cadrul secției forjă de la Întreprinderea R.A.

De asemenea,

reclamantul a susținut că informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la

viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la

Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și

a religiei, prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu

art. 18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Pârâtul C.G. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că

prin informațiile furnizate a sesizat comportamentul civic corespunzător al

unui coleg de a său ca și starea necorespunzătoare a unor utilaje din secția în

care lucra.

De asemenea, a

susținut că nu există nici un indiciu că prin activitatea sa informativă a

vizat îngrădirea vreuneia din drepturile și libertățile fundamentale ale omului

înscrise chiar și în Constituția din 21 august 1965 și că, dimpotrivă, cei

vizați au fost protejați de el prin datele furnizate, dar tendențios prelucrate

și interpretate de cei doi ofițeri de securitate în legătura cărora a fost și

de care nu scăpa doar dându-le „praf în ochi”, pentru care nu a fost remunerat.

de apel

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

6061 din 26 octombrie 2012, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.

și a constatat existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl

privește pe pârâtul C.G.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a avut în vedere Nota de Constatare nr. DI/I/1721

din 16 august 2011 și recunoașterea pârâtului că acesta a desfășurat activități

care au îngrădit unele drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cu

justificarea proprie că i s-a solicitat pe cale ierarhică.

Instanța de fond

apreciat că prin supravegherea și urmărirea repetată, sistematică din partea

Securității și a colaboratorilor săi, drepturile prevăzute de Constituția din

anul 1965 dobândeau un conținut iluzoriu, prin restrângerea lor.

3.

Motivele

de recurs înfățișate de pârât

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a formulat recurs pârâtul C.G., solicitând modificarea

în tot a sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de

atac recurentul-pârât a formulat următoarele critici:

3.1. Situația

reținută de judecătorul fondului nu corespunde adevărului. Arată pârâtul că,

lucrând într-o unitate industrială a fost atras la colaborare în scopul de a

furniza informații privind starea utilajelor din secția în care lucra, iar din

materialele informative atașate acțiunii reclamantului nu rezultă că ar fi fost

încălcate drepturile și libertățile cetățenești înscrise chiar în Constituția

din 1965.

3.2. Comportamentul

civic al unui coleg al său ca și starea necorespunzătoare a utilajelor din

secția despre care a dat informații, nu constituiau încălcări ale drepturilor

și libertăților fundamentale, cu atât mai mult cu cât din nota de contestare

întocmită nu rezultă că s-ar fi luat măsuri represive de atenționare.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-pârât, ce se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat.

Conform art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde „motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților”.

Obligația instanței

de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261

C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației

de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de

vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând,

raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În jurisprudența sa,

C.E.D.O. a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1)

din C.A.D.O.L.F. include, printre altele, dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Convenția

nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a celor concrete

și efective (Hotărârea A. c. Italiei, din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi

considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”,

adică examinate temeinic de către instanța sesizată (Hotărârile din 19 aprilie

1994, V.H. c. Olandei, și din 28 aprilie 2005, A. c. României).

Pentru instanța

europeană, obligarea motivării hotărârilor judecătorești este inerentă

procesului echitabil, chiar dacă această exigență este „relativă”, întrucât:

- (i) nu impune

instanțelor un răspuns detaliat la fiecare argument; în schimb, un mijloc de

apărare hotărâtor pentru soluția pronunțată presupune un răspuns specific și

explicit;

- (ii) are limite

variabile, în funcție de natura hotărârii și poate fi analizată numai în lumina

circumstanțelor cauzei.

Examinând hotărârea

atacată, prin raportare la dispozițiile legale enunțate și la jurisprudența C.E.D.O.,

Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 teza I C.

proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină) este fondat.

Examinând

considerentele sentinței recurate, se observă că acestea cuprind doar citate

din acte normative, respectiv din O.U.G. nr. 24/2008 și Constituția României.

Instanța de fond nu a

analizat susținerile reclamantului privind îndeplinirea cerințelor prevăzute de

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de

colaborator al Securității și nici apărările pârâtului invocate prin

întâmpinarea depusă la data de 30 august 2013.

Procedând în acest

mod, prima instanță a soluționat cauza fără a analiza toate probele

administrate, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei, făcând

imposibil un veritabil control din partea instanței de control judiciar.

Urmează ca instanța

de fond, cu ocazia rejudecării, să analizeze dacă în raport de documentele

atașate Notei de constatare DI/I/1721 din 16 august 2011, aflate la dosar, sunt

îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

pentru colaborarea prin furnizare de informații, respectiv informațiile

furnizate să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În aceste condiții,

pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicție, se impune casarea hotărârii

recurate.

Având în vedere toate

circumstanțele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.G. împotriva Sentinței nr. 6061 din 26 octombrie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2014.