ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 92/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 92/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 92/2017 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba lulia și înregistrată sub nr. x/85/2010*/al* la data de 13 septembrie 2016, petentă SC A. SA a solicitat să se dispună completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 4/2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia secția I civilă la data de 7 iulie 2016, în sensul inserării în cuprinsul acestuia a dispozițiilor referitoare la excepția de nelegalitatea referitoare la H.G. nr. 978/2002, precum și la Hotărârea Consiliului Local nr. 94/2001 și Hotărârea Consiliului Local nr. 185/2002. Prin Decizia civilă nr. 1248/2016 din 29 septembrie 2016, Curtea de Apel Alba lulia, secția a l-a civilă, a respins, cererea formulată de petentă SSC A. SA, de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 4/2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosar nr. x/85/2010*.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Excepția de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002, a Hotărârea Consiliului Local 94/2001 și a Hotărârea Consiliului Local nr. 185/2002 a fost invocată în fața instanței de fond, astfel că este nejustificată solicitarea de a se dispune prin dispozitivul hotărârii instanței de apel asupra acestora, mai ales că soluția pronunțată de instanța de apel față de acestea a fost atacată prin motivele de apel. Prin considerentele deciziei, a fost analizată pe fond excepția de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002, la fila 14 alin. (7) și urm, iar în alineatele anterioare a fost analizată excepția de nelegalitate a hotărârilor de consiliu local atacate, chiar dacă nu s-a făcut trimitere explicită la aceste acte administrative, S-a și menționat că nu se va face mențiunea admiterii excepției de nelegalitate a actului administrativ prin dispozitivul hotărârii, ci doar prin considerente.
Împotriva deciziei de respingere a cererii de lămurire, a exercitat recurs petenta SC A. SA Sibiu. În susținerea căii de atac, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta petentă SC A. SA Sibiu a arătat următoarele: În mod nelegal instanța de apel a reținut că excepția de nelegalitate cu privire la H.G. nr. 978/2002, Hotărârea Consiliului Local nr. 94/2001 și Hotărârea Consiliului Local nr. 185/2002 a fost invocată la fond, întrucât această excepție a fost analizată pentru prima dată doar în fața instanței de apel prin Decizia civilă nr. 4/2016 a Curții de apel Alba Iulia. În ceea ce privește Hotărârea Consiliului Local nr. 94/2001 și Hotărârea Consiliului Local nr. 185/2002, instanța de apel nu a mai analizat valabilitatea acestora, deși probele administrate au vizat și obținerea de la autoritățile publice locale și naționale a documentației care a stat la baza emiterii acestor acte administrative.
Din această perspectivă, hotărârea recurată nu îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în senul că aceasta nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, ceea ce contravine hotărârilor pronunțate de Curtea. Europeana a Drepturilor Omului în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează cu soluționarea procesului iară a intra în fondul acțiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere pentru rejudecare, Prin urmare, în afara trimiterilor de ordin general la H.G.
nr. 978/2002, instanța nu a analizat legalitatea Hotărârilor Consiliului local Sibiu care au stat la baza emiterii acestui act, nr. 94/2001, respectiv nr. 185/2002. Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele considerente: Prioritar, instanța reține că față de precizarea făcută oral, la termenul de judecată din 18 ianuarie 2017 de apărătoarea recurentei pârâte SC A. SA Sibiu, în sensul că înțelege să își mențină cererea de recurs numai împotriva Deciziei civile nr. 1248/2016 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a I-a civilă, nu și recursul exercitat împotriva încheierii din data de 24 aprilie 2014 pronunțată de aceeași instanță, în aplicarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte urmează a analiza cererea de recurs exclusiv din perspectiva criticilor de nelegalitate care privesc această hotărâre judecătorească și care se regăsesc la pct. 3 din cererea de recurs.
Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă prin hotărârea data instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în aceiași termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare." În cauza de față, recursul a fost exercitat. în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ca urmare a nemulțumirii petentei SC A. SA Sibiu cu privire la modul în care instanța a motivat soluția de respingere a cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 4/2016.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct7 C. proc. civ. reglementează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și susțin decizia adoptată. Or, în cauză nu se verifică niciuna din ipotezele prevăzute de acest text legal motivat de împrejurarea că instanța de ape! a argumentat care sunt considerentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției. Analizând conținutul deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanța a reținut că prin considerentele Deciziei civile nr. 4/2016 pronunțată în Dosar nr. x/85/2010*, Curtea de Apel Aibă lulia a dezlegat pe fond excepția de nelegalitate a H.G.
nr. 978/2002, Hotărârea Consiliului Local nr. 94/2001 și Hotărârea Consiliului Local nr. 185/2002 la fila 14 alin. 7 și următoarele din decizie. Așadar, în mod argumentat și motivat, respectând exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., curtea de apei a apreciat că cererea privind completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 4/2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/85/2010* este neîntemeiată. În ceea ce privește pretinse încălcări ale dispozițiilor art. 6 parag. nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din perspectiva dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă dispozițiile art. 6 parag.
1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza Boldea vs. România), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate La fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la bazo pronunțării acesteia. De esența cererii întemeiate pe dispozițiile art. 281 C. proc.
civ., nu stă reanalizarea de către instanță pe fond a pretențiilor deduse judecății, readministrarea de probatorii, sau reanalizarea situației de fapt de drept sau a apărărilor, scopul acestei instituții juridice ițind acela de remediu procesual pentru eventualele omisiuni ale instanței cu privire ia soluționarea unor cereri cu care a fost legal învestită, nicidecum aceea de reluare a judecății cauzei cu privire la aspecte deja tranșate. Față de toate aceste împrejurări Înalta Curte constată că nu pot fi reținute ca incidente criticile de nelegalitate formulate prin prezentul recurs, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC A. SA Sibiu împotriva Deciziei civile nr. 1248/2016 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a I-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2017.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.