ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 115/2017

Decizia nr. 115/2017

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la

data de 28 octombrie 2016, B.E.J.A., A. și Partenerii a solicitat

încuviințarea executării silite în Dosarul de executare nr. x/20/2016,

prin poprire asupra conturilor bancare deținute de debitor la

unitățile bancare având sediul principal în raza Curții de Apel

București.

Prin

sentința civilă nr. 19037 din 04 noiembrie 2016, Judecătoria sectorului

1 București a admis excepția de necompetență

teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș.

S-a

reținut că, în speță, calitatea de debitor îi aparține

numitului B., care își are domiciliul în localitatea Curtuișeni,

județul Bihor, astfel cum s-a menționat în cererea de executare

și cum reiese din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă

nr. 4061/2013 din 21 martie 2013, pronunțată de Judecătoria

Oradea în Dosarul nr. x/271/2012.

Faptul

că se solicită încuviințarea executării silite prin poprire

la terți popriți, cu sediul în raza Curții de Apel

București nu prezintă relevanță asupra stabilirii

instanței de executare competente să soluționeze cererea de

încuviințare, având în vedere că nu există nicio dispoziție

derogatorie de la prevederile art. 666 alin. (1) rap. la art. 651 alin. (1) C.

proc. civ., în ceea ce privește încuviințarea executării silite

prin poprire.

Prin

încheierea camerei de consiliu din data de 29 noiembrie 2016, Judecătoria

Beiuș a admis excepția de necompetență teritorială a

acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Marghita, a constatat că există un

conflict negativ de competență între Judecătoria Beiuș

și Judecătoria sectorului 1 București și a înaintat dosarul

instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de

competență.

S-a

reținut că domiciliul debitorului este în raza de

competență a Judecătoriei Marghita, potrivit H.G. nr. 337 din 9

iulie 1993, actualizată, pentru stabilirea circumscripțiilor

judecătoriilor si parchetelor de pe lângă judecătorii, astfel

încât Judecătoria Beiuș nu este competentă în soluționarea

prezentei cereri.

Astfel

învestită, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct.

2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când

două sau mai multe instanțe și-au

declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul

declinărilor succesive, dacă ultima instanță

învestită, își declină, la rândul său, competența în

favoarea uneia dintre instanțele care, anterior, s-au declarat

necompetente.

Din aceste dispoziții

rezultă o primă ipoteză,

respectiv aceea ca, două sau mai multe instanțe să se fi dezinvestit

de soluționarea unei cauze, considerând că nu sunt competente, iar

dezinvestirea să fie reciprocă, condiții ce trebuie întrunite

cumulativ.

A doua ipoteză

vizează declinările succesive

și

presupune ca ultima instanță învestită să își decline

la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele

care anterior s-au declarat necompetente.

În

speță, niciuna dintre ipoteze nu se regăsește, pentru a

atrage incidența dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

Astfel,

în speță, petentul a sesizat inițial Judecătoria sectorului

1 București, care, constatând că este necompetentă, a declinat

competența în favoarea Judecătoriei Beiuș.

La rândul

său, Judecătoria Beiuș a declinat competența în favoarea

Judecătoriei Marghita.

Se

constată astfel, sub un prim aspect, că Judecătoria Beiuș,

instanța în favoarea căreia a fost declinată competența de

către Judecătoria sectorului 1 București, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Marghita, iar nu în favoarea instanței inițial sesizate, motiv pentru

care

nu se poate pune problema unor declinări reciproce.

În dosar nu

se pune problema nici a unor declinări succesive, în urma cărora

ultima instanță învestită să își decline

competența în favoarea uneia dintre instanțe care s-a declarat

necompetentă.

În concluzie,

se constată că nu sunt îndeplinite

condițiile

prevăzute de

dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., din

perspectiva celor două ipoteze prevăzute de norma legală în

discuție, motiv pentru care

urmează a se

constata că

sesizarea este inadmisibilă, sens în care va fi

respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, sesizarea, constatând că nu există un conflict

negativ de competență.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2017.