ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1068/2017

HOTĂRÂRE

16.06.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1068/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1068/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 București, la data de 2 martie 2017,

petentul B.E.J., A. a solicitat încuviințarea executării silite prin toate formele de executare, a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit din 22 iunie 2011, modificat prin actul adițional din 27 februarie 2013, la cererea creditorului SC B. SA împotriva debitorului C., în calitate de garant fidejusor al SC D. SA, pentru suma de 54.580,72 lei reprezentând credit nerambursat și dobânzile aferente.

Prin sentința civilă nr. 3089/bis din 08 martie 2017, Judecătoria sectorului 4 București

a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, s-a reținut că întrucât dispozițiile referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii, în cauza, sunt incidente dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de pluralitate de pârâți, cererea de chemare în judecată poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, iar în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

S-a reținut că, întrucât debitorul C. este garant personal, obligându-se în mod subsidiar și accesoriu față de creditoare, în raport de dispozițiile art. 112 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanța competentă pentru a soluționa cererea de încuviințare este instanța competentă pentru debitorul principal SC D. SA, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria Găiești, prin Încheierea nr. 670 din data de 27 martie 2017

a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație si Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea soluției, instanța a reținut că cererea de încuviințare a executării silite este îndreptată împotriva debitorului C. care la data înregistrării cererii la executorul judecătoresc avea domiciliul în București, sectorul 4, iar, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria sector 4 București, în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei sectorului 4 București îi revine competența soluționării cauzei, e pentru considerentele care urmează:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 București, la data de 2 martie 2017, B.E.J., A. a solicitat încuviințarea executării silite prin toate formele de executare, a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit din 22 iunie 2011, modificat prin actul adițional din 27 februarie 2013, la cererea creditoarei SC B. SA împotriva debitorului C., în calitate de garant fidejusor al SC D. SA.

Contract de credit a fost încheiat între creditoarea SC B. SA, debitoarea SC D. SA, cu sediul în Găiești, Jud. Dâmboviță, în calitate de împrumutat, și C. și E., ambii cu domiciliul în București, sector 4, în calitate de garanții fidejusori iar, prin cererea de executare silită formulată la data de 14 februarie 2017, creditoarea a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu împotriva fidejusorului C.

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul

declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reține că cele două instanțe, Judecătoria sectorului 4 București și Judecătoria Găiești și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei ce are ca obiect cererea de încuviințare a executării silite, formulată de B.E.J., A., la solicitarea creditoarei SC B. SA împotriva persoanei fizice C., care are calitatea de fideiusor în contractul de credit.

Astfel, din contractul de credit din 22 iunie 2011 (filele 12-17 din Dosarul nr. x/4/2017 al Judecătoriei sectorului 4 București) rezultă că debitor principal este SC D. SA, iar C. este debitor garant fidejusor care și-a asumat prin același contract obligația de a plăti în mod solidar și indivizibil suma împrumutată în cazul în care SC D. SA nu rambursează debitul și dobânzile scadente, renunțând la beneficiile de diviziune și discuțiune.

Din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât și de garant, așadar nu numai de debitorul principal din raportul obligațional.

În acest sens sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că: „sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul" și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora „creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."

Înalta Curte reține că în cauza de față cererea de încuviințare a executării silite este formulată numai împotriva debitorului C., nefiind astfel incidente prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. (care privesc faza judecății, iar nu a executării silite) potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali."

Ca atare, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - normă de competență proprie fazei de executare silită - potrivit cărora: „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Din perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de soluționare a cererii privind încuviințarea executării silite aparține, în speță, judecătoriei în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului urmărit, soluție care rezultă din aplicarea coroborată a prevederilor art. 651 alin. (1) și art. 648 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele arătate și de textele legale evocate, precum și față de împrejurarea că la data sesizării organului de executare debitorul garant C., împotriva căruia se solicită încuviințarea executării silite, avea domiciliul în municipiul București, sector 4, competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, este Judecătoria sectorului 4 București.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) și art. 648 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.