ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2017

Decizia nr. 214/2017

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 556/F din data de 02 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2006 (a cărei minută a fost îndreptată, sub aspectul unei erori materiale, prin încheierea din data de 07 ianuarie 2014, pronunțată în același dosar), Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la inculpatul A. (din infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) și art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 37 alin. (1) lit. b) și art. 13 din același cod în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (cu privire la B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., „P.”, „R.”, pentru activitatea începută în luna iulie a anului 2001, „S.” și „T.”), art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (cu privire la U.), art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I și a II-a și alin. (4) tezele a III-a și a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) și art. 13 din V.C.P. (cu privire la V., X., Z., Y., A.A. și „R.”, pentru activitatea din anul 1999) și art. 323 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din același cod.

A constatat că faptele inculpatului, pentru care acesta a fost condamnat prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curții de Apel Timișoara (prin care a fost desființată sentința penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă, la data de 28 septembrie 2004, prin Decizia penală nr. 4832/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), reprezintă acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii continuate de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (5 acte materiale, cu privire la B.B., C.C., D.D., E.E. și F.F.) și al infracțiunii continuate al trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I și a II-a și alin. (4) tezele a III-a și a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) și art. 13 din V.C.P. (un act material, cu privire la G.G.).

În temeiul art. 335 alin. (2) din V.C.P.P., a reunit cele două cauze, pronunțând o singură hotărâre cu privire la toate actele materiale ce intră în conținutul celor două infracțiuni.

A descontopit și repus în individualitatea lor pedepsele principale contopite prin sentința penală nr. 623/2012 a Judecătoriei Giurgiu (rămasă definitivă la data de 25 octombrie 2012), după cum urmează:

- pedeapsa principală de 2 ani închisoare, stabilită, pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) din V.C.P., prin sentința penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călărași (modificată prin Decizia penală nr. 69/A/2010 a Tribunalului Călărași și rămasă definitivă, la data de 19 octombrie 2010, prin Decizia penală nr. 1601/R/2010 a Curții de Apel București);

- pedeapsa principală de 10 ani închisoare, stabilită, pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1)-(2) din Legea nr. 678/2001, prin sentința penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad (modificată prin Decizia penală nr. 413/2003 a Curții de Apel Timișoara);

- pedeapsa principală de 10 ani închisoare, stabilită, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 678/2001, sentința penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad (modificată prin Decizia penală nr. 413/2003 a Curții de Apel Timișoara);

- sporul de 2 ani închisoare, aplicat prin sentința penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad (modificată prin Decizia penală nr. 413/2003 a Curții de Apel Timișoara).

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 8 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 71 din V.C.P., a interzis inculpatului aceleași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 10 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 71 din V.C.P., a interzis inculpatului aceleași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 71 din V.C.P., a interzis inculpatului aceleași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 9 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 71 din V.C.P., a interzis inculpatului aceleași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) din V.C.P., a constatat că infracțiunile pentru l-a condamnat pe inculpat în prezenta cauză și infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călărași (modificată prin Decizia penală nr. 69/A/2010 a Tribunalului Călărași și rămasă definitivă, la data de 19 octombrie 2010, prin Decizia penală nr. 1601/2010 a Curții de Apel București) sunt concurente.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale stabilite în prezenta cauză și pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călărași (modificată prin Decizia penală nr. 69/A/2010 a Tribunalului Călărași și rămasă definitivă, la data de 19 octombrie 2010, prin Decizia penală nr. 1601/2010 a Curții de Apel București) în pedeapsa principală cea mai grea, de 18 ani închisoare, pe care a sporit-o până la maximul ei special, de 20 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 25 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (2) și alin. (3) din V.C.P., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 10 ani după executarea sau considerarea ca executată a acesteia.

În temeiul art. 71 din V.C.P., a interzis inculpatului aceleași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

A desființat Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curții de Apel Timișoara (prin care a fost desființată sentința penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă, la data de 28 septembrie 2004, prin Decizia penală nr. 4832/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

A respins cererea inculpatului, de încetare a procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) din V.C.P.P.

A anulat Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii emis în temeiul sentinței penale nr. 623/2012 a Judecătoriei Giurgiu (rămasă definitivă la data de 25 octombrie 2012).

În temeiul art. 88 și art. 36 alin. (3) din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata arestării preventive din prezenta cauză, de la data de 20 februarie 2008 până la data de 14 ianuarie 2010, prevenția, de la data de 01 martie 2003 până la data de 24 iunie 2003 și perioada executată din pedeapsa aplicată prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curții de Apel Timișoara, de la data de 20 februarie 2008 până la data de 13 ianuarie 2010 și de la data de 15 aprilie 2010 până la zi.

A constatat că, față de inculpat, a fost luată în prezenta cauză măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Prin Decizia penală nr. 1560/A din 12 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2006, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (Structura Centrală) și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 556/F din data de 02 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006, a desființat,în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 25 ani închisoare, aplicată prin sentința penală apelată, în pedepsele principale și sporul componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

Făcând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 (numai cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. și respectiv de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I, a II-a și alin. (4) tezele a III-a, a IV-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P.) și art. 5 C. pen., a dispus:

În temeiul art. 65 alin. (2), (3) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (2), (3) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 36 alin. (1) în ref. la 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale anterior menționate și pedeapsa principală de 2 ani închisoare (stabilită prin sentința penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călărași, modificată prin Decizia penală nr. 69/A/2010 a Tribunalului Călărași și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1601/R/2010 a Curții de Apel București) și a aplicat inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 20 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 5 ani închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 25 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din același cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, pe perioada executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 88 alin. (1) și art. 36 alin. (3) din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din cele două cauze reunite, precum și perioada deja executată de acesta, de la data de 01 martie 2003 până la data de 24 iunie 2003, de la data de 20 februarie 2008 până la data de 13 ianuarie 2010 și de la data de 15 aprilie 2010 până la zi.

În temeiul art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, luată față de inculpat prin încheierea din data de 12 mai 2014.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., a confiscat de la inculpat suma de 176.100 euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanța nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor având pe inculpat ca titular sau împuternicit să efectueze operațiuni, în vederea garantării executării măsurii confiscării și a cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., a instituit măsura sechestrului asigurător, în același scop, și asupra următoarelor bunuri: imobilul situat în com. Modelu, județul Călărași și autoturismul, ambele înregistrate la Primăria com. Modelu, județul Călărași, dacă bunurile respective se mai află în proprietatea inculpatului.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul A. apreciind că pe toată perioada judecării dosarului a fost încălcat art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând recursul formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Noua reglementare procesual penală a consacrat dublul grad de jurisdicție, recursul în casație devenind cale extraordinară de atac.

Prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, au fost prevăzute în cap. II, Dispoziții privind situații tranzitorii.

Art. 11 din Legea nr. 255/2013 prevede la alin. (1) că deciziile pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen. cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație.

Art. 12 din Legea nr. 255/2013 prevede la alin. (1) că recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Însă, având în vedere faptul că în cauză a fost pronunțată Decizia penală nr. 1560/A din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2006, se constată că, raportat la data intrării în vigoare a C. proc. pen., 01 februarie 2014, se impune aplicarea noilor reglementări, cauza intrând sub incidența N.C.P.P., acesta fiind de imediată aplicare. Astfel, N.C.P.P. prevede numai instituția recursului în casație, cale extraordinară de atac ce poate fi declarată împotriva deciziilor definitive pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În acest sens, având în vedere inexistența instituției recursului, a doua cale ordinară de atac, conform noilor dispoziții procesual penale actuale, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă.

În ce privește cererea de recalificare a căii de atac în cerere de recurs în casație, Înalta Curte are în vedere că prin Încheierea nr. 198/RC din 11 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/3/2006 s-a respins cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva aceleiași decizii penale, astfel încât o nouă cererea de recurs în casație nu mai poate fi admisă.

Față de cele anterior evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 1560/A din 12 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 1560/A din 12 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 martie 2017.