Nenaseva și alții împotriva Republicii Moldova

Reclamanții, Valentina Nenașeva, Galina Vier, Tatyana Zimovna și Valentina Maler, sunt resortisanți moldoveni, care locuiesc în Chișinău. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl Ștefan Urîtu din cadrul „Comitetului pentru Drepturile Omului”, o organizație neguvernamentală cu sediul în Chișinău. Guvernul moldovenesc (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl Vladimir Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanții erau toți angajații unei societăți private („societatea”). La date diferite în 1998 au fost respinse. Întrucât societatea nu le-a plătit salariile în ultimele șase luni de muncă, în august 1998 reclamanții au depus la Curtea de district Botanica o acțiune împotriva fostului angajator, cerând plata achizițiilor salariale.

Curtea de district Botanica a constatat în favoarea reclamanților și prin hotărârile din 16 octombrie 1998, 28 septembrie și 8 octombrie 1999 a ordonat societății să le plătească următoarele sume: 5.290 lei moldoveni (MDL) (echivalentul de 926 euro (EUR) la momentul respectiv) către dna Maler; 5.893 (EUR 514) la dna Nenașeva; 5.025 (EUR 429) la dna Vier și la dna MDL 6.143 (EUR 524) la dna Zimovna. Nu au fost depuse apeluri, iar hotărârile au devenit ultimele 15 zile mai târziu. Reclamanții au obținut mandate de punere în aplicare care au fost trimise la un judecător la 11 și 30 noiembrie 1999. Deoarece judecătorul nu a aplicat mandatele, reclamanții au trimis numeroase plângeri către diferite autorități cerințe pentru punerea în aplicare a hotărârilor.

La 28 mai 2001, un judecător a emis o decizie și a întrerupt procedura de executare din cauza faptului că societatea a fost insolventă și a predat mandatele de executare reclamanților. Reclamanții nu au depus un recurs împotriva acestei decizii, nici nu au depus în repetate rânduri mandatele de executare Biroului Bailiff pentru executare. Hotărârile în favoarea reclamanților nu au fost aplicate până în prezent. Dispozițiile relevante ale dreptului intern au fost stabilite în hotărârea acestei Curte în cazul Prodan c. Moldova (nr. 49806/99, CEDH 2004III (extractele), § 31). art. 426 din Codul de Procedură Civilă, în vigoare între 26 decembrie 1964 și 12 iunie 2003, se citește după cum urmează: „Criantul sau debitorul împotriva căruia procedurile de punere în aplicare sunt în curs poate depune un recurs împotriva faptelor efectuate sau refuzul de a efectua astfel de acte de către un judecător în cadrul procedurii de executare.

(...)”

The applicants, Ms Valentina Nenașeva, Ms Galina Vier, Ms Tatyana Zimovna and Ms Valentina Maler, are Moldovan nationals, who live in Chișinău. They were represented before the Court by Mr Ștefan Urîtu from the “Helsinki Committee for Human Rights”, a non-governmental organisation based in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Vladimir Grosu. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicants were all employees of a private company (“the company”). On different dates in 1998 they were dismissed. Since the company had failed to pay them their salaries for the last six months of their employment, in August 1998 the applicants lodged with the Botanica District Court an action against their former employer, seeking payment of their salary arrears.

The Botanica District Court found in favour of the applicants and by judgments of 16 October 1998, 28 September and 8 October 1999 ordered the company to pay them the following amounts: 5,290 Moldovan lei (MDL) (the equivalent of 926 euros (EUR) at the time) to Ms Maler; MDL 5,893 (EUR 514) to Ms Nenașeva; MDL 5,025 (EUR 429) to Ms Vier and MDL 6,143 (EUR 524) to Ms Zimovna. No appeals were lodged and the judgments became final 15 days later. The applicants obtained enforcement warrants which were sent to a bailiff on 11 and 30 November 1999. Because the bailiff did not enforce the warrants, the applicants sent numerous complaints to various authorities asking for the judgments to be enforced.

On 28 May 2001 a bailiff issued a decision and discontinued the enforcement proceedings on the ground that the company had been insolvent and handed over the enforcement warrants to the applicants. The applicants did not lodge an appeal against this decision, nor did they repeatedly submit the enforcement warrants to the Bailiff’s Office for enforcement. The judgments in favour of the applicants have not been enforced to date. The relevant provisions of domestic law have been set out in this Court’s judgment in the case of Prodan v. Moldova (no. 49806/99, ECHR 2004III (extracts), § 31). Article 426 of the Code of Civil Procedure, in force between 26 December 1964 and 12 June 2003, reads as follows: “The creditor or the debtor against whom enforcement proceedings are pending may lodge an appeal against the acts carried out or the refusal to carry out such acts by a bailiff within the enforcement proceedings.

(...)”