GOREA AND GARSTEA v. MOLDOVA

A doua secțiune DECIZIE Nr. 31656/03 de către Raisa GOREA și Galina GARȘTEA împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 25 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta dna Hirvelä, judecători și dl T.L. Grefierul de Secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 8 iulie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Raisa Gorea și dna Galina Garștea, sunt resortisanți moldoveni care s-au născut în 1966 și, respectiv, 1953, și trăiesc în Chișinău. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl Mihai Grivneac, un avocat care practică în Chișinău. Guvernul moldovenesc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor la momentul respectiv, dl Vitalie Pârlog. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanții erau angajați ai unei societăți private. Prin decizia din 24 iulie 2000, angajatorul a reținut din fiecare dintre salariile reclamanților 3.714 lei moldoveni (MDL) (echivalentul de 319,26 euro (EUR) la momentul respectiv). Reclamanții au introdus o acțiune împotriva angajatorului, cerând rambursare. La 26 decembrie 2000, Curtea de district Ciocana a hotărât în favoarea reclamanților și a ordonat societății să le plătească 3 714 MDL, fiecare și 742.80 MDL (echivalentul de 64,86 EUR la momentul respectiv) pentru cheltuielile juridice. Compania nu a apelat împotriva hotărârii și a devenit finală și executabilă. La 20 septembrie 2001, un Bailiff a trimis mandatele de punere în aplicare societății, dar compania nu a respectat acestea. În urma plângerii reclamanților la Ministerul Justiției cu privire la neexecuție, la 2 noiembrie 2001, acesta a trimis la un tribunal de district de la Ciocana o cerere de aplicare a hotărârii. De asemenea, Ministerul a solicitat lui Bailiff să-l informeze, până la 10 noiembrie 2001, cu privire la măsurile luate și la motivele neexecuției. La 16 ianuarie 2003, reclamanții au informat Ministerul Justiției că Bailiff nu a luat nici o măsură pentru aplicarea hotărârii. Ministerul nu a răspuns la această scrisoare. În urma mai multor plângeri privind neexecuția hotărârii depuse de reclamanții la societatea, la 21 august 2003, societatea le-a informat că, la 20 februarie 2003, Curtea Economică a inițiat o procedură de insolvență împotriva acesteia și că salariile lor vor fi plătite în conformitate cu legea privind insolvența. La 18 martie 2004, reclamanții s-au plâns în repetate rânduri la Ministerul Justiției cu privire la neexecuția hotărârii în favoarea lor. La 22 martie 2004, Ministerul a solicitat un Baliff să pună în aplicare hotărârea și să informeze reclamanții, până la 9 aprilie 2004, cu privire la măsurile luate pentru aplicarea acestuia. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că dreptul lor de acces la instanță a fost încălcat de nerespectarea hotărârii din 26 decembrie 2000. Reclamanții au afirmat, de asemenea, că nerespectarea hotărârii au încălcat dreptul lor la protecție a bunurilor, astfel cum este garantat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. La 13 martie 2006, Curtea a primit observațiile guvernului cu privire la acest caz, conform căreia hotărârea în favoarea reclamanților a fost pusă în aplicare în august 2004. La 7 aprilie 2006, Curtea a transmis observațiile reclamanților, care au fost invitați să își prezinte observațiile scrise până la 2 iunie 2006. După ce nu a primit niciun răspuns, prin scrisoarea înregistrată din 1 februarie 2007, Curtea a subliniat reclamanților și reprezentantului acestora că termenul limită pentru prezentarea observațiilor a expirat și le-a avertizat că, fără prelungirea termenului solicitat, Curtea ar putea decide să scoată cazul din lista sa. În lumina celor de mai sus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea consideră că reclamanții nu intenționează să își continue cererea. În plus, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. Prin urmare, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din lista Curții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista cazurilor sale.

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 31656/03

by Raisa GOREA and Galina GARȘTEA

against Moldova

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 25

September 2007 as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

J.

Casadevall

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

L.

Garlicki

,

Ms

L.

Mijović

,

Mr

J.

Šikuta

,

Mrs

P.

Hirvelä,

judges

,

and Mr

T.L.

Early

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 8 July 2003,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mrs Raisa Gorea and Mrs Galina Garștea, are Moldovan nationals who were born in 1966 and 1953, respectively, and live in Chișinău. They were represented before the Court by Mr Mihai Grivneac, a lawyer practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent at the time, Mr Vitalie Pârlog.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicants were employees of a private company. By a decision of 24

July 2000 the employer retained from each of the applicants’ salaries 3,714 Moldovan lei (MDL) (the equivalent of 319.26 euros (EUR) at the time). The applicants brought an action against the employer, seeking reimbursement.

On 26 December 2000 the Ciocana District Court ruled in favour of the applicants and ordered the company to pay them MDL 3,714, each, and MDL 742.80 (the equivalent of EUR 64.86 at the time) for legal expenses. The company did not appeal against the judgment and it became final and enforceable.

On 20 September 2001 a Bailiff sent the enforcement warrants to the company, but the company did not comply with them.

Following the applicants’ complaint to the Ministry of Justice about non-enforcement, on 2 November 2001 the latter sent to a Bailiff of Ciocana District Court a request to enforce the judgment. The Ministry also asked the Bailiff to inform it, by 10 November 2001, about the steps taken and the reasons for non-enforcement. The Bailiff did not answer that letter.

On 16 January 2003 the applicants informed the Ministry of Justice that the Bailiff had not taken any steps to enforce the judgment. The Ministry did not reply to that letter.

Following several complaints about the non-enforcement of the judgment lodged by the applicants with the company, on 21 August 2003 the company informed them that on 20 February 2003 the Economic Court had initiated insolvency proceedings against it and that their salaries would be paid in accordance with the law on insolvency.

On 18 March 2004 the applicants repeatedly complained to the Ministry of Justice about the non-enforcement of the judgment in their favour.

On 22 March 2004 the Ministry requested a Bailiff to enforce the judgment and to inform the applicants, by 9 April 2004, about the steps taken to enforce it.

COMPLAINTS

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention that their right of access to court had been violated by the failure to enforce the judgment of 26 December 2000.

The applicants also alleged that the failure to enforce the judgment had violated their right to protection of property as guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

THE LAW

On 13 March 2006 the Court received the Government’s observations on the case, according to which the judgment in favour of the applicants had been enforced in August 2004. On 7 April 2006 the Court transmitted the observations to the applicants, who were invited to submit their written comments by 2 June 2006. Having received no reply, by a registered letter of 1 February 2007 the Court pointed out to the applicants and their representative that the deadline for submitting comments had expired and warned them that, no extension of the time-limit having been requested, the Court might decide to strike the case out of its list. The applicants received that letter but did not reply.

In the light of the above, in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention the Court considers that the applicants do not intend to pursue their application. Furthermore, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols which require the continuation of the examination of the application. Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the Court’s list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

T.L.

Early

Nicolas

Bratza

Registrar

President