ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 309/2017

HOTĂRÂRE

16.02.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 309/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 309/2017

Asupra conflictului negativ de competenta de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2016, sub nr. x/3/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Teritorială de Pensii Covasna, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la acordarea în beneficiul reclamantei a pensiei pentru limită de vârstă începând cu data de 01 mai 2013.

În motivarea cererii formulate reclamanta arată că în perioada 18 martie 1973 - 01 iulie 1987 a fost angajată la B. Timișoara, apoi la C. județul Constanța, la D., județul Timiș, E., județul Timiș. În toată perioada în care a lucrat ca șef de fermă, respectiv inginer șef, reclamanta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă și a plătit contribuțiile pentru asigurările sociale de stat.

În anul 1987 reclamanta a emigrat în Australia și a pierdut, treptat, orice legătură semnificativă cu persoanele rămase în țară. La data de 01 mai 2013 partea a îndeplinit, potrivit legii, condițiile pentru pensionarea pentru limită de vârstă. Însă, datorită faptului că trăiește în Australia, numai în 10 septembrie 2014 a reușit să fie în posesia tuturor actelor și să aibă un mandatar pentru înregistrarea cererii de pensionare. Prin Decizia nr. 116877 din 27 noiembrie 2014 Casa Teritorială de Pensii Covasna a stabilit drepturile cuvenite reclamantei cu titlu de pensie pentru limită de vârstă și a dispus plata acestora începând cu data de 10 septembrie 2014, data depunerii dosarului de pensionare.

În esență, reclamanta este nemulțumită de data de la care i s-a acordat pensia, considerând că în mod greșit aceasta este 10 septembrie 2014 în loc de data de 01 mai 2013. Partea a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 104 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 263/2010.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București în soluționarea prezentei cauze, invocând prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 154 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora cererile se îndreaptă la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, prin Sentința civilă nr. 9476 din 25 octombrie 2016 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a dispus declinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță învestită a reținut că domiciliul reclamantei este în Australia, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 154 din Legea nr. 263/2010 "(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Conform art. 1066 alin. (1) C. proc. civ. sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reședința obișnuită, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii, iar conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea se introduce la instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Cum domiciliul reclamantei este în Australia, iar pârâta are sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, fiind emitenta deciziei de stabilire a dreptului de pensie în favoarea reclamantei, instanța a apreciat că Tribunalului Covasna îi revine competența exclusivă de soluționare a cererii deduse judecății.

Învestit prin declinare, Tribunalul Covasna, prin Sentința civilă nr. 70 din 26 ianuarie 2017 a admis la rândul său excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Această instanță a reținut că reclamanta domiciliază în Australia, fiind cetățean român și australian, conform dovezii depuse la dosar.

Deoarece sediul pârâtei este pe teritoriul României, competența generală de soluționare a prezentei cauze aparține instanțelor române conform art. 1066 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 1072 alin. (1) C. proc. civ. când instanțele române sunt competente, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale, iar potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul, însă numai dacă "legea nu prevede altfel".

În speță sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 263/2010, care în art. 154 alin. (1) stipulează că cererile îndreptate împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Ca urmare, competența teritorială exclusivă aparține în astfel de cauze instanței de la domiciliul reclamantului, iar nu celei de la sediul pârâtei.

Tribunalul Covasna a apreciat că, întrucât domiciliul reclamantei este în Australia, devine incident art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia dacă în aplicarea prevederilor alineatului 1 nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 București, respectiv la Tribunalul București.

Prin urmare, a hotărât că, în speță, competența teritorială aparține Tribunalului București, norma de competența fiind absolută.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele care succed:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect un conflict de asigurări sociale.

Asupra naturii juridice a litigiului ambele instanțe aflate în conflict nu au avut păreri divergente, reținând caracterul imperativ al normei de competență, dar au interpretat diferit conținutul acestei norme.

Potrivit art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevăd că cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Din conținutul cererii de chemare în judecată, aflată la dosar Tribunalul București, reiese că reclamanta domiciliază în Australia. De asemenea, din conținutul aceleiași cereri reiese că obiectul cauzei îl reprezintă un litigiu de asigurări sociale, respectiv obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie a reclamantei cu luarea în considerare a altei date, de la care a îndeplinit condițiile legale pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, decât cea menționată în Decizia de pensionare nr. 116877 emisă de pârâtă la data de 27 noiembrie 2014.

Legiuitorul a instituit în materia conflictelor de asigurări sociale o competență alternativă, respectiv, fie a instanței de la domiciliul reclamantului, fie a instanței de la sediul acestuia.

Prin urmare, din analiza textelor legale redate rezultă că instanța competentă din punct de vedere teritorial nu poate fi determinată datorită faptului că norma specială de competență internă face trimitere la criteriul domiciliului sau sediul reclamantului, care, în cauza pendinte, nu se afla pe teritoriul României, reclamanta având domiciliul în Australia.

Potrivit dispozițiilor art. 1066 alin. (1) din C. proc. civ. sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reședința obișnuită, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii".

Reiese deci că principalul criteriu după care este atrasă competența internațională a instanțelor române este existența pe teritoriul României a domiciliului sau sediului pârâtului, or sediul pârâtei Casei Teritoriale de Pensii a Covasna este situat pe teritoriul României, respectiv în municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Dispozițiile art. 1072 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că atunci când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale, iar la alin. (2) dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului București, respectiv la Tribunalul București.

De asemenea, se rețin normele de competență materială instituite prin dispozițiile art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede, potrivit cărora în litigiile având ca obiect g) modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, se soluționează în primă instanță de tribunale.

Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale mai sus menționate reiese faptul că, în materia litigiilor de asigurări sociale, cu elemente de extraneitate, în care pârâtul are domiciliul sau sediul pe teritoriul României, competența de soluționare aparține Tribunalului București.

Față de împrejurarea că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. îl reprezintă obligarea pârâtei Casei Teritoriale de Pensii Covasna la recalcularea pensiei, iar normele de procedură care reglementează competența materială a instanțelor în ceea ce privește conflictele de muncă și asigurări sociale atribuie tribunalelor plenitudine de competență în această materie, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București.

Împrejurarea că domiciliul reclamantei este în Australia, determină incidența în speță a dispozițiilor art. 1072 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, în raport de cele mai sus arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. stabilește că în cauză competența de soluționare a litigiului inițiat de reclamanta A. revine Tribunalului București.